Țara mea, nostalgie departe
Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.
Într-o zi voi fi tunet și ploaie.
Într-o zi veți cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...
Cine știe dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar și suspinul.
Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.
Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voința de a ne înălța din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălțările.
Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lidia Popa. [Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre vorbire
- poezii despre ploaie
- poezii despre patrie
- poezii despre lumină
- poezii despre devenire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.