Moartea unui soldat

Viaţa se contractă şi moartea e aproape,
Ca într-o scenă de toamnă.
Soldatul cade.

El nu devine pentru trei zile un personaj,
Nu-şi impune desprinderea,
Nu pretinde niciun fel de pompă.

Moartea e absolută şi lipsită de grandoare,
Ca într-o scenă de toamnă –
Când se opreşte vântul,

Când se opreşte vântul şi, acoperind cerul,
Norii îşi continuă, cu toate acestea, plutirea
Într-o direcţie sau alta.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel, viaţa şi moartea...

O analogie grăitoare între viaţă şi moarte:
Comparaţi-le cu apa şi cu gheaţa.

Apa se strânge într-o îmbrăţişare intensă şi devine gheaţă,
Iar gheaţa se dispersează şi devine apă.
Orice a murit se va naşte cu siguranţă iarăşi;
Orice s-a născut se învârte şi-apoi moare.

Aşa cum gheaţa şi apa nu-şi fac reciproc nici un rău,
La fel, viaţa şi moartea, amândouă, se simt bine.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o toamnă timpurie

Mi-a fost dat să-ţi fiu ursită într-o toamnă timpurie,
Când în bob plesneau ciorchinii în potop de bucurie
Şi când vinul clocotea şi umfla în buza spumei
Iar rugina înmulţea, tremurând de spaima brumei.

Era vremea, când cocorii inundau în cârduri, cerul,
Osteneau în zbor, grăbiţi, i-alunga din urmă gerul,
Codrii galbeni scuturau şi foşnea prin frunze vântul,
Ropoteau castani şi roşcovi, veşmântând, de zor, pământul.

A fost vals, a fost tangou, a fost dans într-o cascadă,
Râurate primăveri văluresc azi prin zăpadă,
A fost vreme de iubire, vis în mal de primăvară,
Sub coroane de salcâmi, un parfum de dulce-vară.

Iar din urmă anotimpuri au rostogolit troiene,
Scuturând munţi de nămeţi peste anii scurşi alene,
Au prins gust de verde crud două margini de câmpie,
Doi lăstari îndrăgostiţi, într-o toamnă timpurie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai gândit cât de ieftină ar fi viaţa noastră şi cât de lipsită de sens, dacă am şti că nu murim niciodată? Când eram tânăr, mă simţeam ca un personaj care a intrat prin înşelătorie într-o piesă din a cărei distribuţie nu făcea parte. Mă mişcam pe o scenă ciudată fără să am idee despre rolul meu, şi totul în jur mi se părea confuz, absurd şi relativ.

Erico Massimo în Incident la Antares
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba aşteptăm zile mai bune într-o gară în care nu opreşte niciun tren.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeţi în zarea deşartei câmpii,
Înalte şi fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceaţă v-atinge
Când vântul vă bate şi ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară;
Stropeşte pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personaj

Aş spune că-i un înger... într-o doagă
Acest erou teatral, halucinant,
Numit în scenă Omul cu mârţoagă,
Iar pe şosele... Omul cu Trabant.

epigramă de Ion Diviza din Festivalul "Cât e Buzăul de mare" (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cel ce se risipeşte pe sine
stă mereu în preajma mării

aceasta se opreşte în dânsul
atunci când vântul e orb
iar pielea facultativă

el strânge fantomele celor vii
într-o grămadă moartă
si nu respiră

nisipul nu trage niciodată la sorţi

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Ce credeţi? Are vântul riduri?!
Eu cred că da! Zburând prin viaţă,
Prin aer, spart de el în cioburi,
Şi-a zgâriat anii pe faţă.

Aleargă-ntruna, ca nebun,
Asprimile să îşi pilească,
Ridică nori de praf pe drum,
Nemaiştiind să mai glumească.

Ploaia-l opreşte şi-i dă apă,
Să moaie crustele ciobite,
Să spele gânduri ce îl sapă,
Când noaptea-l cade în ispite...

El ploii îi culege flori
Şi le-ambalează-n adiere,
În nori, îi seamănă fiori
Ce-i prind IUBIREA-n mângâiere.

Se împlinesc în curcubeie,
Când colorează răsărituri
Ce zugrăvesc, într-o scânteie,
Povestea Lumii, printre mituri.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, toamnă, toamnă

Norii iarăşi se descarcă
Şi acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă…
A mai fost şi-n primăvară.

epigramă de Valentin Groza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă calmă,
Cu accent pe struguri.
Îşi vindecă frunzele de verde
Şi pletele de căldură,
În vânt.

Toamnă tăcută,
Cu rugină-n vârfuri.
Îşi clatină crengile-n nucă
Şi dorul de umbre,
În leagăn.

Toamnă aridă,
Cu alint pe gene.
Îşi strânge muzica-n geamuri
Şi merele-n poală,
Cu zâmbet.

Toamnă nouă,
Cu anii în spate.
Îşi cântă verile stinse
Şi norii de ploaie
În baltă.

Toamnă dragă,
Cu brumă pe suflet.
Îşi ceartă iubirea de focuri
Şi paşii de vrere,
În veghe.

poezie de Gabriela Chişcari (3 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată când mă aflu într-o librărie sau într-o bibliotecă mă simt copleşit de toate lucrurile pe care eu nu le cunosc. Apoi, mă cuprinde o dorinţă puternică de a citi toate cărţile, una după alta.

citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei pierdute

Vântul bând, îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste,
Cu alaiul tău de frunze,
Te apropii de sfârşit.

Ştiu, iarnă, c-ai să vii curând,
Aud pomii, suspinând,
Vântul blând îmi dă de veste,
Toamnă, toamnă din poveste.

Îmi dăruieşti fericirea ninsorilor târzii,
O mână ce-mi întinzi, o rugăciune,
E visul alb şi cald de împlinit,
Iubirea-i ce ţi-o port la infinit,
Vântul blând îmi dă de veste.

rondel de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!