Călătoria unei frunze

Iubesc Câmpia
C-o dragoste ciudată...
Mi-i dragă pacea ei
Statornic aşezată
Cu datinile-i sfinte
Din timpuri ce-au apus
În dorurile inimii
Cu toate mi s-au strâns.
Iubesc
Nopţile-i cu lună plină
Când înfloresc florile-n grădină
Iar greierii cântă de zor
La măiastrele viori.
Mi-s dragi
Dulcea legănare a pădurii
Şi a holdelor, hlamidă aurie
Ce se întinde...
Cât vezi cu ochii pe câmpie,
Şi casele adunate laolaltă
Ca sfatul bătrânilor de altădată.

O, draga mea Câmpie
Iubită mamă, drăgăstoasă
Iubesc la tine dărnicia
Şi copilăria mea frumoasă...
Adeseori, când te revăd
În ochii tăi îmi scald privirea
Şi în limbajul tainic de-altădată
Începem convorbirea.
Copilul care-am fost
Te-mbrăţişează cu dor
Apoi visează...
În vis el vede-o sărbătoare,
E hora din Poiană
Unde fete frumoase
În cozi cu câte-o floare
Vorbesc despre iubire,
Sunt vesele, dansează.

Mă simt o frunză
Ce, odată
S-a desprins
Dintr-un bătrân stejar,
Zburând prin lume
Pe aripi de vânt hoinar...
De ger şi de-arşiţa dorului uscată
Până la Marea Neagră am ajuns
De furtunile vieţii purtată.
Am poposit pe ţărm
Unde un mândru palmier
Se înălţa semeţ
Cu frunze-n evantai.
Iar briza mării
Duios îl dezmierda.

Revăd frunza,
Apropiindu-se sfioasă
Frunza pribeagă ce
Palmierului i-a spus:
La tine-am poposit
După o lungă pribegie
Căci de părinţi, eu m-am desprins
Din fragedă copilărie.
De mică rătăcesc
Străină prin lume,
Te rog, în frunzişul tău
Aş vrea să mă-adăpostesc.
Am nevoie de odihnă...
În fiecare seară
Am să-ţi spun poveşti
Din drumu-mi cunoscute.

Sunt mândru copac
De Dumnezeu hărăzit
Spre cer să mă-nalţ,
Prin evantaie verzi
Să-i sorb Lumina.
De soare sunt iubit
Iar marea-i cu unda rece
Zilnic, îmi scaldă rădăcina.
Vino, străino,
Adună-ţi puterea, răbdarea,
Primeşte răcoarea
Frunzişului meu,
Trecutul tău,
Tu, uită-l!
Străină pribeagă ai fost
Acum eu îţi sunt adăpost
Prieten şi umăr la greu,
Eu îţi promit, voi fi mereu.

poezie de Floarea Cărbune (28 iulie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purani de Videle ( Dor de copilărie)

Câmpia e semănată cu lumini,
Atingerea lunii
Naşte flori nemuritoare
Şi-o verde hlamidă înfloritoare
Mătură unda argintie
A Glavaciocului
În blândă şerpuire
Printre sălcii pletoase,
Stufoase şi umbroase.

Sunt copilul născut
În sat de câmpie,
În Purani de Videle.
Mi-e dor de uliţele colbăite,
Mi-e dor de muzica
Cântată la cobze hărăzite
Ce se-nălţa în amurg
Până în alte dimensiuni.

În razele de lună
Ce poleiesc Câmpia
Reînvie strămoşii, părinţii şi bunicii
Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare
Ca pentru Hora de duminică,
Hora din Poiană.
Câmpia,
Mamă plină de dor
Blândă,
Misterioasă
Cu braţe verzi şi răcoroase
Îi strânge la piept
Cu drag şi cu respect.
Când lumina lunii apune
Strămoşii dispar în linişte
Iar Câmpia redevine
Tăcută şi singuratică
Se retrage în sine
Acoperindu-se cu roua
Unui mare început
Al unei noi zile...
În zori, ciocârlia
Înalţă tril de bucurie
Peste Purani, peste Câmpie.
Mi-e dor de copilărie...

poezie de Floarea Cărbune (20 iulie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul

Sunt pe malul marii
aştept răsăritul tău Soare
din adâncul cerului şi al mării
apoi apari strălucind ca un zeu ce eşti,
deasupra apei
eşti vis, eşti Dumnezeu eşti Soare
eşti vis, eşti Lumină,
eşti totul pe Pământ
te cânt, iubite Soare, şi îţi sărut razele
cu care cuprinzi marea
mă las mângâiat de raza ta divină
de picătura de rouă ce se scurge
din sufletul tău divin
te prind în braţe plutind
pe Marea Neagră din care ies pomii
care înfloresc la ivirea ta
desenează, te rog, surâsul vieţii tala
aicea pe Pământ
o dată cu apariţia ta înfloreşte viaţa
ce zboară pe valurile armoniei,
armonizând viitorul
mă contopesc cu tine,
te aduc în braţele mele mici şi firave
te iubesc Soare, te admir
şi îţi mulţumesc
divinul din tine prinţ al veşniciei
încălzeşte eternul
plutesc pe-o aripă de pescăruşi în zbor
merg pe ape agăţată de razele tale
nepreţuit eşti datatorule de viaţă
te iubesc Soare
şi te dezmierda cu puterea mea
eu sunt aici pentru că vreau
să te primesc în braţele mele
izvorâte din adâncul Mării Neagre
aşteptând vaporul vieţii
să mă înalţe la tine şi la Liana,
apoi tu zână a vieţii mele
tu fiu rupt din inele divine
dăinui Universul nostru terestru,
te iubesc Soare, îţi simt pulsul eternităţii
precum aud cântul marii
care te primeşte
în fiecare dimineaţă cu imnul iubirii
ce iese din adâncul albastru
eşti vis, eşti realitate, eşti totul
cuvântul tău ce dezveleşte marea
purtat în sufletul meu
şi al vietuiţoarelor marii
intensitatea flacarii vieţii apare
mă înfioară şi îmi dă curaj
că nu sunt singură ci cu tine,
cu ai mei ce mă strâng în braţe
Lumină din Lumină te iubesc.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt vântul

Eu sunt vântul, tu eşti frunza
Ce-a picat în calea mea,
Şi acum te port pe braţe,
De-ai fi frunză, de-ai fi stea.

Ochii tăi vărsară lacrimi
Când tu te-ai desprins de ram,
Că citeam în ei tristeţea,
Apoi şi eu mă întristam.

Sub aripa-mi ocrotitoare
Am să te pastrez mereu,
Că-n loc de frunză, eu văd floare
Şi-i pe placul sufletului meu.

Dar, curând vei înflori
Şi voi simţi mireasma ta,
Atunci... Eu te-aşez la rever
Ca să rămâi pe veci a mea.

Vreau să văd pe chipul tău
Un răsărit de soare
Şi-un zâmbet cald, fermecător,
Nu frunză strivită sub picioare.

Nici focul n-are să te-atingă,
Nici ploaia de blesteme,
Că voi face din foc stele
Şi din ploaie crizanteme.

Eu sunt vântul, tu eşti floarea
Şi-am pornit sa te găsesc...
După mireasma ta ameţitoare
Ce mă-ndeamnă să te iubesc.

de Gheorghe Deniştean
(Denygigi)12.11.2017

poezie de Gheorghe Deniştean (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În patul meu

Ah, cât de frumoasă eşti
Seara când mi-adormi pe pernă,
Când în somn parcă-mi zâmbeşti
Cu o dragoste eternă!

În cascadă vălurită
Părul tău îmi umple patul,
Blânda, draga mea iubită
Cu păr negru ca păcatul!

Din făptura ta gingaşă
Un oftat ţi se prelinge,
Iar un sân, pe sub cămaşă,
Mai obraznic, se împinge!

Palma mea, acum căuş,
Mai c-ar vrea ca să alinte
Sânul mic şi jucăuş,
Dar mai bine stă cuminte.

Ştiu că sunt în vis, cu tine,
De aceea te-nfiori
Şi-atunci cred c-ar fi mai bine
Să te-alint pe ochişori.

Eu mă rog către toţi sfinţii
Şi-l mai rog pe Dumnezeu
Să mă vezi cu ochii minţii
Şi să mă iubeşti mereu!

Dormi, iubito, înger blând,
Îţi şoptesc şi te privesc,
Mă ia somnul murmurând:
"Oare ştii cât te iubesc?"

poezie de Florentina Mitrică (28 august 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Ce dulce eşti când porţi maramă!
Eşti chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ţi sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu eşti cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În faţa ta adânc mă-nchin,
Şi-ţi aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuţă bună,
În tot locul mă-nsoţeşte.
Şi veghind sub clar de lună,
El de rele mă păzeşte.

Acuma, când intru-n viaţă
Tu mă luminezi mereu.
Îmi dai o bună povaţă
Ca să luminez şi eu.

Mamă,
Îţi urez prin vremi să treci
Ani la număr, nouăzeci!
În viaţă multă, multă sănătate!
Fericire şi noroc în toate!

poezie de Dumitru Delcă (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe un norişor tu, mamă dragă, te-ai înălţat
Spre un ţinut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri şi la stele tu eşti acum
Plecând din astă viaţă pe ultimul tău drum.

Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ţi mai aud al tău glas,
Şi nu-ţi mai văd al tău chip frumos şi luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne şi vei fi,
Cât şi eu în astă lume voi trăi.

Rămas bun iubită mamă ţi-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta şi de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte şi să ştii,
Că ai avut dragoste de la nepoţi, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viaţa cu sentimente alese să-ţi fie plină.

Drum bun în lumină, iubită mamă
Şi de acolo de sus unde eşti, eu voi şti,
Că tu vei fi cu mine şi alături de-ai tăi copii,
Şi de rude dragi, prieteni şi cunoscuţi
Şi vei veghea neîncetat şi vei păzi, feri
Pe toţi pentru care aveai un cuvânt bun de spus.

De tine mă despart cu greu şi-mi va fi tare dor
De –a ta îmbrăţişare caldă, iubitoare,
Şi de cuvintele de îmbărbătare şi binecuvântare,
Pe care pregătite le aveai tot timpul la plecare.

Voi aştepta semne neîncetat de la tine
Şi-aş vrea să ştiu, că, acolo sus, îţi este bine
Şi-n acea lume străină în care te-ai dus
De noi, pământenii, de nepătruns,
Este ceva divin şi cu totul mai presus,
Decât putem noi visa sau spera.

Adio, iubită mamă, şi îţi mai spun
Că-n grădiniţa cu flori de la tine eu voi sădi
Şi un trandafir roşu ce l-am primit ca amintire
Şi-mi doresc ca acestă minunată şi catifelată floare
Să dăinuie, să-nflorească, niciodată să nu piară
Şi să-mi amintească –n fiece primăvară,
Că dragostea de mamă este nemuritoare.

O rugă voi înălţa şi un pios gând voi avea
Pentru memoria şi veşnicia ta,
Sărut mâna încă odată îţi spun acum
Când îţi iei de la cei dragi rămas bun
Şi pleci pentru totdeauna pe al tău lung drum.

poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Gand

în gândul meu
eu îţi vorbesc
pe braţul tău
mă odihnesc
poveşti îţi spun,
te-alint şi te iubesc
iar când ţi-e greu
te liniştesc,
te-aşez pe tron impărătesc
cu tine
o cafea servesc
cu tine dorm
şi mă trezesc
"o zi bună"
îţi rostesc
ochii mei mereu
zâmbesc,
în gândul meu
eu te iubesc

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miiros de rai

Tu îmi eşti amor în prag de seară,
când îţi şoptesc a nu ştiu câta oară,
versuri ce le voi scrie cu cerneală
pe al tău trup, nud, surprins de sfială.

Şi-n ochii tăi văd aripi de stele şiroaie,
te iubeşte chiar şi luna în a ei văpaie!
Căci în noi iubirea profund visează,
iar pe cer fluturi de stele dansează.

Sufletul tău îmi este linişte şi hrană,
iubesc viul din tine, spirit de amazoană!
Eşti făcută din flori sălbatice şi grai,
suflet sensibil, miros de Rai.

poezie de Teodor Ionescu din Antologia Prieteniei Vol. IV (septembrie 2019), traducere de Teodor Ionescu
Adăugat de Teodor Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit, femeie

eu te-am iubit, femeie,
perlă de diamant,
mi-ai fost mereu iubită
iar eu ţi-am fost amant.

te-am ocrotit o viaţă
tu, floarea mea de dor,
dar nu ţi-am spus-o-n faţă,
ţi-o spun după ce mor.

stând singur în cetate,
tu încă îmi lipseai,
vrăjile mele toate
numai tu le-mplineai.

eşti pasăre măiastră,
cu aripi de cocor,
stai singură-n fereastră
şi mă-nveţi să zbor.

şi am zburat cu tine
într-un tărâm de vis,
prin lumile divine
şi chiar în paradis.

ţi-am fost mereu povară,
iubire şi durere,
iar tu o floare rară,
din care-am sorbit miere.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi...

În ochii tăi văd o lumină lină
Ce-n ochii mei, nu tinde să apară
Iar tu, cu paşii tăi porţi o povară
Ce pentru paşii mei, aproape că-i străină.

Aripa-ţi fără pene mă alină,
Roşesc la bunul plac, ori sunt de ceară
Mi-e iarna cald, îngheţ în plină vară
Şi în cer mă poartă mintea ta, senină.

Iubesc să te privesc, ştiind cât mă iubeşti
Ştiu că vom trece de mână, prin furtună
Că vom găsi iubirea aceea din poveşti
Şi lumea dragul meu, va deveni mai bună.

Mă iei apoi în braţe, cuvinte dulci şopteşti
Îmi place glasul tău, vorbind aşa, duios
Mă las cuprinsă de tot ce-mi dăruieşti
Şi trupul meu vibrează tăcut, şi armonios.

poezie de Elena Bulancea (29 martie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine...

Fără tine, sunt o primăvară fără verdeaţă, sunt un fluture fără aripi, sunt o floare ce şi-a pierdut parfumul!
Iubitule, întinde-mi mâna şi spune-mi: "Mai există fericire pe lume?" Te întreb, pentru că în absenţa ta mă risipesc ca un şirag de perle rare scăpat pe o scară, în spirală. Lângă tine sunt calmă ca o icoană, blândă ca briza mării! Eşti soare printre nori, eşti lumina sfântă ce-mi inundă sufletul, eşti roua dimineţii ce-mi răcoreşte durerea, eşti liniştea nopţii ce-mi străjuieşte visele!
M-am lăsat atrasă de tine într-o dulce rătăcire pe ţărmul fanteziei. Am comis o crimă: am îndrăznit să sfidez raţiunea şi să mă las pradă unei iubiri ca un fum, dar te-am iubit precum o pasăre iubeşte zborul şi libertatea! Tu ai fost infinitul meu magic, iar eu în viaţa ta... doar o clipă sau o ploaie de vară ca multe altele.
Ai fost religia mea şi-n fiecare noapte te mângâiam în gândul meu cu ochii minţii până adormeam. Şi tot tu ai fost refugiul meu, iar eu în braţele tale am descoperit o lume nouă, am găsit o altă definiţie a fericirii, am învăţat să respir un alt aer.
Eu te-am îmbrăţişat cu pasiunea cu care valul îmbrăţişează marea şi ţărmul, iar tu ai rămas indiferent... Acum, fără tine toate s-au prăbuşit, iar amintirile nu fac altceva decât să intensifice durerea pe care o simt aici, adânc înfiptă în fărâmitura de suflet ce mi-a mai rămas.
Sunt singură şi mi-e dor de tine! Te am în suflet ca o explozie de miresme, te simt în sânge ca un ritm de foc, te port în mine ca un cântec auzit în locuri dragi pe care le-am părăsit în nădejdea întoarcerii.
Ai rămas cântecul care mă adoarme noaptea, vocea care-mi mângâie tristeţea, vântul ce-mi răsfaţă părul, o ultimă silabă pe care vreau să o rostesc înainte de a visa... şi primul meu gând... Iartă-mă că n-am putut fi mai bună decât ploaia... decât apusul... decât norii! Iartă-mă că m-am îmbolnăvit de tine!
Am crezut în declaraţiile tale, fără să mă gândesc că într-o bună zi mă vei părăsi. Ai plecat şi m-ai lăsat dusă de vânt... Ce aş putea să fac fără tine? Mi-e dor de tine! Inima mea te cheamă, unde eşti? Unde ai plecat? Zile, nopţi, săptămâni s-au scurs prin porţile timpului, dar tu nu ai venit...
Te caut, cum îşi caută mama disperată copilul rătăcit!
Te vreau! Te cer! Şi te aştept! Te vreau ca un preţ al iubirii, te cer ca un preţ al suferinţei şi te aştept ca o solie mângâietoare! Unde eşti? Te caut cu ultimele puteri ale suferinţei mele.
Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit sperând... să te găsesc, sau... că mă vei găsi! Vreau să uit de orice căutare şi să nu mai tresar când îţi rostesc numele. Vreau să uit! O să doreşti să te mai caut! O să-ţi fie dor de toate astea! Am adormit plângând. Ce viaţă chinuită a trecut peste mine! Puterea inimii şi a gândului aruncă o punte peste timp. Voi îngropa numele tău în petalele trandafirilor! Mă voi ruga la Dumnezeu să mă preschimbe într-un izvor cu apă lină. Poate într-o zi îţi vei odihni privirea în undele lui. În vis şi-n gând te-am sărutat pe tâmple, pe obraji, pe ochi, ocolind să te sărut pe buze, de teamă să nu te ard din dragoste!
Sărut ochii tăi calzi care au fost atâta timp ai mei!...

poezie de Georgeta Nedelcu (ianuarie 1997, Craiova)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cea mai bună mamă (mama mea)

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Şi mamă, oricât mi-aş dori,
Mai mult nu te-aş putea iubi.
E ceru-ntreg, pământul tot,
Al Domnului şi-al tău, socot...
Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii,
Pe toate ţi le-aş dărui.

Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!
Copac prin tine-nmuguresc.
Sunt ploi de flori, măicuţa mea,
Eu sunt doar pulbere de stea.
Sărut pasului tău lucirea,
Căci tu eşti mamă, fericirea.
Eşti visul, leagănul în care,
Găsi-voi veşnic alinare.

Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Eşti ceru-n care mă privesc
Boboc de crin şi lan de grâne...
Iubirea ta îmi va rămâne,
Templu gătit spre închinare,
Alai de nuntă, sărbătoare...
La tine plec genunchiul, dar,
Iubire fără de hotar.

Şi mamă, oricât mi-aş dori,
Noapte să fiu, tu ai veni
Lună să-mi fii la căpătâi.
Etern în suflet să-mi rămâi!
Tu eşti apus si răsărit,
În tine munţi s-au zămislit
Şi-n mângâieri de ape arzi
Pe sub sprâncenele de brazi.

Mai mult nu te-aş putea iubi!
Oh, mamă, tu mereu vei fii
Fântână, val, lumină, har,
Pace şi vis, cântec, amnar,
Clopot şi flacără şi dor,
Trecut, prezent şi viitor...
Şi alpha şi omega lumii...
Vad pete pravila furtunii...

E ceru-ntreg, pământul tot,
Al tău măicuţă... De-am să pot,
Poeme-n piatră voi săpa
Să fii în amintirea mea!
Şi-aş pune sufletul hotar,
Mamă, fiică să-ţi fiu iar,
Aş ţese-n chihlimbar poteci,
Cu mine-n gânduri să-ţi petreci...

Al Domnului şi-al tău, socot,
Voi fi şi eu când am să pot.
Când pregătită a pleca
Cu dragoste îţi voi urma...
Dar azi zidită-n tine, sunt
Copac cu flori, copac crescând,
Copac rodind ce-a strâns cu sârg
Atatea fructe dând în pârg.

Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii,
Eu ţie ţi le-aş dărui.
Şi râuri cu alai de peşti,
Feţi şi prinţese din poveşti...
Ţi-aş da al păsărilor tril,
Flori şi al vieţii elixir,
Comori - ciorchini în suflet prinse,
Dar toate, toate sunt doar vise.

Pe toate ţi le-aş dărui,
Căci mama pentru-ai săi copii
E neaua, pulberea de stea,
Mireasă, dans de catifea,
Fluture-n zborul către soare,
Pace, lumină şi culoare,
Mama e plaja unui trup
Şi timpu-i sapă-n val, adânc.

Pe toate ţi le-aş dărui!
Şi dealuri, munţi, păduri, câmpii.
Al Domnului şi-al tău, socot,
E ceru-ntreg, pământul tot.
Mai mult nu te-aş putea iubi
Măicuţă, oricât mi-aş dori.
Oh, nici nu ştii cât te iubesc!
Exişti! Şi deci îţi mulţumesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!