Omul şi pomul

Omul se naşte din iubire,
Pomul prin încolţire.
Omul creşte mare,
Pomul să înalţă spre soare.

Pomul frunză verde are
Şi se mândreşte cu ea tare,
Omul munceşte şi adună
Şi are inimă bună.

Iar când iarna vieţii soseşte,
Omului părul îi albeşte,
Pomului ramurile îi trosnesc
Şi amândoi îmbătrânesc.

poezie de Vladimir Potlog (22 iulie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Un stăpân avea un pom,
Stăpânul se numea om!
Pomul roadele-şi arată,
Dar stăpânul niciodată:
"Proprietate privată"!

Preţuind a sa avere,
Pomul ţine la vedere,
Dezvelind fructele lui
Ca rod al pământului
Şi dăruieşte oricui!

Vede un om necăjit,
De putere părăsit,
Îşi apleacă poalele
Să-i culeagă roadele
Potolindu-i poftele!

Omul, când are necazul,
La vecin sare pârleazul
Să i-l lase în grădină,
Chiar de n-are nicio vină,
Din mocirlă-l bagă-n tină!

Cine-i omul, ce e pomul?
Omul se încrede-n Domnul,
Pomul ştie stăpân omul,
Amândoi trăiesc sub soare,
Fiecare singur moare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pomul şi omul

Pomului îi stă bine cu roadele,
omului cu faptele.
La pom, florile rodesc,
la om, faptele vorbesc.
Aşa dar,
şi pomul şi omul
îşi arată rodul.

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi pomul din grădină
omul are rădăcină.
Pomul creşte unde-l pui,
omul doar în ţara lui.

catren de Dumitru Delcă (octombrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având aceeaşi soartă

Cât e tânăr, omul,
de rău nu se teme.
Este ca şi pomul
care-înfruntă vreme.
Când se-adună anii
şi amprente lasă,
Nici măcar chiar banii,
viaţa n-o salvează.
La fel e şi pomul
bântuit de vreme.
Îşi pierde tot rodul,
Nu mai este verde.
Având aceeasi soartă,
Şi omul şi pomul
sfârşesc. Unul pe vatră,
altul sus, la Domnul.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

viaţa omului - frunza pomului
din grădina raiului

ce-ascunde în definit
taina fructului oprit

pică frunza cade omul
cruce se preface pomul

mugurele înverzeşte
şi omul se omuieşte

prin adam scăpat de teamă
femeia devine poamă

poamă-mamă mamă-poamă

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi, peren să-ajungă-n timp şi omul?
Să amorţească-n iarna lui, ca pomul,
Şi să-nflorească iar în primăvară
Spre a primi în crug o nouă vară...

catren de Gheorghe Pârlea
Adăugat de Gheorghe Pârlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele şi omul

Îi uneşte-acelaşi os
Tot aşa ca pomul,
Cîinele-i mai omenos
Uneori, ca omul.

epigramă de Mircea Micle (18 martie 2008)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Dacă cugeţi, iată, omul
E întocmai ca şi pomul:
Roade bune de voieşti,
Când e mic să-l altoieşti.

epigramă de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (23 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea pomului

Tată, pomul din grădina noastră,
Părul cel cu pere pergamute,
A-nceput, de-atâta vreme proastă,
Zilnic, spre pădure să se mute.

Nu mai este cum era-nainte,
Toată lumea părăsit îl lasă,
E ca un copil fără părinte,
De când, tată, tu te-ai dus de-acasă.

Şi profund plecarea ta îl doare
Şi ţârâna rădăcina-i strânge,
E ca inima-mi presimţitoare,
Care după tine mereu plânge.

De indiferenţă nefirească
Pomul vrea să se sălbăticească.

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul bun şi pomul rodesc pentru alţii, iar omul rău rodeşte doar pentru sine, când ia şi de la alţii.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Omul bun (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba încă-i verde, şi soarele răsare,
Gutuile sunt coapte şi bune de mâncare.
Priveşte partea bună, a perspectivei vieţi,
În care pomul şi omul, dăinuiesc în veci!

catren de Ovidiu Kerekes (23 octombrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, omul nu mai este om

Pleacă sufletul din om
cum pleacă frunza din pom.
Dar frunza revine iară
într-o nouă primăvară.
Pentru sufletul plecat
nu e cale de-înturnat.
Pomul din nou înverzeşte,
omu-n pământ putrezeşte.
Fără frunze, pomul
mai poate fi pom.
Fără suflet, omul
nu mai este om.

poezie de Dumitru Delcă (18 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia: omul se trage din maimuţă, dar...

Ia aminte la tăicuţa:
Eu în tine văd maimuţa
Ce-a părăsit pomul,
Nu văd, însă, omul!...

epigramă de George Budoi (2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

L-am simţit cu inima şi trupul,
Mi se părea că noaptea-i urlă lupul,
Că i-ar sfâşia şi ochii şi lumina,
Că s-a născut în lume îi fu vina.

Să fie unic pomul pe pământ?
Să aibă rădăcinile în tină şi-n cuvânt?
Să-i fie pronunţată viaţa de înaintaşi?
Să lase urme sfinte, roade la urmaşi?

Întru iubire pomul lasă fructe
Pentru veşnicii necunoscute,
De-aceea stau cu mâinile întinse
Să-l cuprind cu lacrimi şi cu vise.

Să-l cuprind cu dragostea din noi
Ca pe o carte scrisă doar în doi,
Pe care-ai noştri copiii s-o citească
Şi-n litera luminii ei să crească.

Astfel cunoscut-am pomul vieţii mele,
Stă pe munţi cu vârful între stele,
Îl păzesc mustind de fericire
Când tu îmi dărui clipe de iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor. O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi Pomul Vieţii. Rădăcinile voastre sunt pretutindeni. Ramurile şi frunzele voastre se află pretutindeni. Roadele voastre se află în gurile tuturor. Oricum ar fi roadele acestui copac; oricum i-ar fi ramurile şi frunzele, oricum i-ar fi rădăcinile, ele sunt roadele voastre; sunt ramurile şi frunzele voastre; sunt rădăcinile voastre. Dacă vreţi ca pomul să rodească roade dulci şi înmiresmate, dacă vreţi ca el să fie mereu verde şi puternic, luaţi seama la seva cu care îi hrăniţi rădăcinile.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

Creşte-o frunză, apoi alta
Până coroana e gata,
Creşte floare lângă floare,
Rodul vieţii este mare.

Pomul vieţii suntem noi,
Creştem presăraţi cu ploi,
Şi cu ploi, şi cu lumină
În a Raiului grădină.

Printre Evele frumoase,
Veşnic tinere, focoase,
Ne tot dăm, facem ocheade,
Le-avem sub pom cu roade,

Că nu-i şarpe de-ncercare
Să fie cu supărare,
Suntem oameni şi dorim
Cât e raiul să iubim.

Domnul vrea şi ne-nţelege,
Nu ne lasă steaua rece,
Doar poruncile-i şi dorul
Dau iubirii sensul, zborul.

Chiar de cade-o frunză, alta,
Pân' coroana toamna-i gata,
Alte flori vor creşte-n floare
Primăvara viitoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala face omul om ş-altoiul pomul pom.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!