Nesfârşitul unui picur

un picur mi-a căzut pe obraz
şi mintea m-a alergat deja
prin ploaia de vară
creştetul inspecta norii
mirosea a ciuperci de pădure
am furat un fulger
pentru arcul zodiei mele
subit
m-am rătăcit
în poienile ochilor tăi
iar inima mea te strângea la piept
într-un gest aparent reflexiv
posesivitatea îşi ţesea pânza ei trainică
de proximitate
integrându-ne
atunci gândurile noastre au devenit rugă
de nesfârşire

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor tăi

M-am pierdut în verdele ochilor tăi
şi-am alergat până am ajuns departe
în adancul inimii tale.

Minunată se vede lumea,
însă tu o vezi cu bunătate,
iar eu alerg mirată prin ei.

Ce bine şi ce lumină e acolo
... dar ai clipit şi m-am regasit
fericită că sunt "lumina ochilor tăi"!

poezie de Lusiana Drăguşin (18 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

M-a cuprins poezia ochilor tăi,
fulminantă apariţie,
contratimp în armonii
ce tocmai rezonau
în spaţii dedicate...

În călimara sufletului
îmi picur o lacrimă.
O voi ascunde
în piatra filozofală,
din cerneala incoloră
a vorbelor nerostite.

Voi fura o clipă din mine,
cea mai fierbinte,
compensaţie pentru adâncul
de sub untdelemnul cotidian,
prima din avatarul
ce tocmai se întâmplă!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pierdută

Şi totuşi,
turcoazul plânge prin ochii tăi
un safir rătăcit,
zâmbetul îngheaţă în faza primară,
clinchetul zurgălăilor din voce
se sparge strident,
iar respiraţia începe
printr-un suspin adânc, reverberat...
Poate...
poate doar că
verdele adoră albastrul,
Soarele se odihneşte,
iar Luna încă îl iubeşte...
tunetul ploilor de vară
încarcă energie în tulpini
şi rădăcini,
apoi foşneşte vântul
prin frunzele ce definesc
Pământul.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Înainte de mine ai fost tu!
Plângeai ploaia peste florile mele...
Într-o zi, am privit spre cer şi mi-am văzut chipul.
Se odihnea în picurii tăi...
Atunci ai căzut în sufletul meu
şi mi-ai sărutat gândurile...
De atunci, te port în dreapta inimii mele
tresărindu-mi zbaterile

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

În mintea mea să pui înţelepciune
Cu stropul de iubire dăruit,
Ca-ntr-un izvor cu daruri hărăzit-
În care frumuseţea să se-adune!

Să-mi risipeşti orice deşertăciune,
Prin care uneori m-am rătăcit:
În mintea mea să pui înţelepciune-
Cu stropul de iubire dăruit!

Trecând cu greu o noapte de tăciune,
În care numai visul m-a hrănit,
Eu în tăcere cerul l-am privit,
Sperând că într-o zi ea... va apune:-
În mintea mea să pui înţelepciune!

rugăciune de Vasile Neagu-Scânteianu din Lumină târzie
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pri­mele poezii le-am citit la şcoală, în manuale. Erau po­ezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aş fi vrut să scriu şi eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a şasea, mi-am luat carneţelul şi m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a în­tâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un vo­lum de Blaga, care m-a lăsat cu respiraţia tăiată. Asta mi-a declanşat febra lecturilor.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auroră

M-am trezit... un nor pufos
îmi mângâia delicat obrazul,
picurându-mă apoi cu lacrimi fierbinţi
în oceanul meu de doruri
venite de după muntele de tristeţe
dintre noi.
Mirosea din nou a flori de liliac,
ploaia avea gust de migdale amare,
iar frunzele foşneau în cor
lieduri de primăvară renăscută
din cristale de ametist...
Ca din senin, două lasere verzi
secţionau infamul munte,
devoalând mirificul acvamarin
rătăcit în noapte.
Apoi, un torent de alb
împresurându-ne cu iubire,
fixând clipa noastră stelară...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Des)cântec

de te-aş putea
îmbrăţişa
cu toate florile de măr
din mintea mea
de mi-ai zâmbi
ferice-aş fi
vătaf m-aş face pe secunde
zi de zi

iar şi iar
un nou hotar
cuceri-voi pentru tine
selenar
pe cerul bland
cât de curând
să te ningă-n miez de vară
cu nectar
rug de foc, spontanul joc
să conjuge două inimi
iar şi iar

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copleşit

sunt fugar prin gândurile mele
prea multe
prea atotcuprinzătoare
insuficient să pierd urma
flăcării albastre
mai am o şansă în pescuitul sportiv
acolo sunt stăpânul inelelor
de pe lansetă
peştele îşi râde în barba mea
secundele unei eternităţi
de ape

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plimbare-n mintea mea...

Mă uit cu frică în gândurile mele,
Privesc apoi în ochii tăi cu drag
Şi vreau să văd pe cer, două stele,
Cu chipul tău la mine-n prag.

Fac o plimbare-n mintea mea,
Că vreau să văd a ta privire
Şi ştiu că viaţa mea e grea,
Privind cerul în nemărginire.

Văd umbra ta în paşii tăi pierduţi,
Ieşind din mintea mea cea trează
Ş-atunci apar visătoarele năluci,
Iar inima mea de dor oftează.

Lumina vine cu raza ei călătoare,
Dar eu vreau steaua din carul mare,
Să lumineze chipul tău din nou oare
Şi speranţa mea să vină de la soare.

poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXXI

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrăţită cu ploaia de glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

mi-a rămas retina la tine iubito
lipită pur şi simplu
din primul rendez-vous
făptuisem iubiri în foc bengal
de atunci câteva cuvinte
timide
mă mai însoţesc
rezonând pe suflet
ţinându-mă de mână
prin jungla vieţii
întoarce-mi bucuria re-vederii
iar eu îţi las inima gaj
peste timp

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor cu ploi

Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spaţii,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".

Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Şi ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Şi-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin paşii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veşnic, vară.

Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiţ, pe norii vieţii agăţată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aş întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.

Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Şi plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean şi ploaia doare
Şi-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieţii şi-al luminii.
Mi-e arşiţa pe buze-ntipărită,
Au încolţit în mine trandafirii.

Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Şi-n mine ploi de crin au încolţit.
Tu, vară, mă priveşti, zâmbeşti şi taci.
Şi plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristeţe fără nume.
Ţi-au înfrunzit copacii. Trişti şi goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!

M-am încadrat, poem, în două spaţii...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălţat bărbaţii,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Şi curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...

Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Şi vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns şi dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...

Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Şi sărutări de vis mi-au dat bărbaţii...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Aşteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Şi ştiu, de-acum, că nu voi regreta.

Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aş muri în toţi, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocoteşte.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposeşte!

Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanţii.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spaţii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

"te uită cum ninge decembre"
îmi cânta susurat mama
către un viitor predestinat
mai mult ca perfect
în prima zi din viaţă

şi am văzut în cerul ochilor ei
fulgii de nea ce-mi încingeau obrajii
ghioceii zânei iarnă
dalbe suspine de iubire
dăruite primăverii-surori

am văzut delicate petale de cireş
ce aşterneau în volte fine
pământul

atunci inima mea s-a transformat în fluture
sufletul a devenit un albatros
cu retorice chemări în zboruri de lumină
pe întinderea marină
a lacrimilor planetei albastre

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt m-aş fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vâltoare şi a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
şi mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt mă făceam
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

mi s-a spus
că nainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
era o seară de iarnă flămândă,
în noiembrie
douăzecişiunu în două mii şapteşpe,
când totul era searbăd pustiu
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund în suflet
să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
sufletul meu pereche.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară

îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!