Există o povestire despre un măgar, şi care este o ilustrare bună despre cum merg lucrurile în această lume. Era odată un dobhi (spălător de haine) care avea mai mulţi măgari, pe care îi folosea pentru căratul hainelor pe care le aduna să le spele. Întrucât era un om sărman, casa lui era mult prea mică pentru a găzdui toţi măgarii, aşa că îi lăsa afară peste noapte. De asemenea, el nu-şi putea permite să cumpere de-ajuns de multă sfoară ca să-i lege pe toţi. Aşa că măgarii scăpau adesea şi sărmanul dobhi petrecea apoi ore în şir pentru a-i găsi. Aşa că s-a gândit la o soluţie ingenioasă. El a atins pur şi simplu de picioarele lor cu o bucată scurtă de sfoară, iar măgarii, crezând că au fost legaţi, au rămas astfel în acelaşi loc, întreaga noapte. Tot aşa se petrece şi cu lumea. Maya te atinge şi tu îţi imaginezi că eşti legat. Şi te gândeşti: cum aş putea să trăiesc fără copiii mei, fără soţul sau soţia mea, fără părinţii mei etc., aşa că tu rămâi aici şi nu faci paşi pe calea care te duce la El.

Anandamayi Ma în Poona, 10 iulie 1961
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea şi foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit şi muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toţi copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieţii – toţi, mai puţin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrâneţe,
Şi cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Şi nu mai era de acord cu mine in privinţa afacerilor,
Şi soţia lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Şi şi-a convins mama să fie de partea lui,
Şi tot aşa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Aşa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu spui că eşti un om fără nume. Nu eşti aşa pentru soţia şi copilul tău. Nu vei rămâne aşa pentru mult timp pentru colegii tăi apropiaţi dacă le poţi răspunde la întrebările lor simple când aceştia vin în biroul tău. Tu pentru mine nu eşti fără nume. Să nu rămâi fără nume pentru tine - este un prea trist mod de a fi. Tu îţi cunoşti locul tău în lume şi te evaluezi în mod corect, nu în termenii idealurilor naive ale tinereţii tale, nici în termenii pe care ţi-i imaginezi tu greşit că ar fi idealurile profesorilor tăi.

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurească

Era lună plină şi linişte,
banale şi plictisitoare discuţii
despre o moarte
care îmi părea frumoasă
şi chiar aşa era,
pentru că înşelase asimetria,
aşa cum eu pe tine
cu un iepure,

primul dintre toţi iepurii
pe care i-am întîlnit
mort şi viteaz,
umbla cu puşca după vînător
şi era grozav în convingerea lui
că mai trăieşte,

dar tragedia acestei întîmplări,
nu a fost un iepure sau
o simplă moarte -
ci liniştea,
căci era lună plină şi linişte,
liniştea aceea
care îţi fură pepenii din grădină
şi hoţul îţi place.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât poţi face ceva "tu" fără să oboseşti? Pentru că noi suntem Prezenţa, nu experimentăm prezenţa, iar prezenţa este fără formă, fără identitatea falsa separatistă a unui "eu" care face ceva, fără efort, înţelegi? CÂND RECUNOŞTI PREZENŢA ATÂT CORPUL CÂT ŞI "eu"-L FALS INTRĂ ÎN ABSENŢĂ, şi atunci ce poţi spune despre propria ta Absenţă? Dacă tu nu exişti, doar mintea ta a creat un "eu" fals desprins de existenţă, atunci ce condiţii vei pune pentru "A-Fi"? Pentru că toate condiţiile pe care le pui lui A-Fi te vor duce în "A-Face". ŞI ACEASTĂ ILUZIE/MAYA ŢINE ÎNTREAGA LUME ÎN SCLAVIE LA GÂND. ŞI FĂRĂ EXCEPŢIE TOT CEEA CE FACI TU VEI PIERDE odată ce corpul dispare. Cum vei mai sta tu în prezenţă sau cum n-o să-ţi mişti pupila, cum vei face dragoste cu continenţă ore în şir? Voi nu realizaţi că e vorba despre cel etern care nu cunoaşte chiar deloc perspectiva efemeră corp-minte. Iată de ce nu mă auziţi!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-şi dăduseră seama cum trecuseră orele, unele după altele, tot petrecând, împreună, toţi; se simţeau atât de bine, încât habar n-aveau că transformaseră noaptea în zi; o noapte albă... De altel, ce noapte, în timpul călătoriei cu nava "Pacifis", cât şi cu "Vulturul", care-i urma... Acestea erau doar nişte repere, lipsite de orice importanţă în spaţiul cosmic, însă pe care ei le respectau, cu stricteţe, pentru a nu-şi deregla ceasul biologic... Însă cu ocazia aniversării comandantului lor, îşi permiteau să-l deregleze, doar nu conta; recuperau ei după aceea orele de nesomn... Acum, important era ca toţi să se simtă cât mai bine, în special aniversatul lor. Şi acesta se simţea bine, cum altfel?! Era acelaşi Lucian Enka, aşa cum afirma întotdeauna, nu se schimbase deloc. Şi era bine că nu se schimbase! Tot aşa să rămână şi de acum încolo, îi urară colegii.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metoda ştiinţifică este o amplificare/extindere a bunului simţ, exercitat cu o hotărâre deosebit de fermă pentru a nu persista în eroarea la care ne-ar putea duce acţiunile mâinii sau minţii. Ca şi alte procese exploratorii, poate să devină un dialog între fapt şi fantezie, între ceea ce este şi ceea ce e posibil, între ce ar putea fi adevărat din ceea este aşa de fapt. Scopul investigaţiei ştiinţifice nu este să adune un bagaj de informaţii faptice, nici să construiască o imagine totalitariană a Legilor Naturii în care fiecare eveniment care nu este obligatoriu, este interzis. Eu cred mai mult că este o structură articulată de credinţe justificabile despre Natură. Începe ca o povestire despre o Lume Posibilă - o povestire pe care o inventăm şi o critcăm şi o modificăm pe măsură ce înaintăm, aşa că se va termina prin a fi ceva despre viaţa reală.

citat din Peter B. Medawar
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc în filme de când aveam 5 ani. Chiar nu ştiu ce m-aş face fără actorie, aşa că-mi închipui că asta vreau să fac! Pur şi simplu să merg înainte pe acest drum cât de multă vreme voi putea. Însă ştiu că este o afacere în care nu există garanţii, aşa că sunt pregătit pentru asta.

citat din Matthew Lewis
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pe calea unei nădejdi. Aşa şi reuşesc să ies din contingent. Altfel n-aş putea să trăiesc cu uşurinţă în atmosfera actuală. Pentru că formaţia mea este de umanist, de carte, de cultură, aşa cum o înţelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam nişte modele, pe care am încercat să le urmăm, scara de valori era cumva fixată. Trăiam într-o lume sigură, în măsura în care cultul valorilor stabile îţi poate da ţie sensul unei stabilităţi.

citat clasic din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce eşti dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naşte, înainte de momentul concepţiei, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deşertăciune, aş spune chiar deşertăciunea deşertăciunii. Oriunde e absenţa semnelor, deşertăciunea e absenţă." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poţi să cauţi non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepţia realului însuşi, ce anume eşti tu fără tine, pentru că eşti fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Lia, domnişoara consilier, nici nu mai ştia ce să creadă. Oare chiar era rea, sau doar aşa dorea ea să lase impresia? Ştia doar că o iubeşte, că e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales faţă de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica să-i spună deschis tot ceea ce simţea pentru ea. Şi atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile aşa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros că ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puţin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toţi aceşti ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, faţă de el? El spera că da. Şi avea toate şansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie să supravegheze zborul navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frig şi ploua

neîntrerupt, fără milă, aşa cum
numai în oraşe poate să plouă
lăsând impresia că o s-o ţină
aşa un veac bătând în geamuri
în capotele maşinilor
sau pe asfalt

era frig şi ploua, fără milă
cu alte cuvinte, inundând staţiile
de metrou la coborârea
în întunericul plictisitor

era o ploaie bună pentru începutul
unei depresii care se instalează
mai uşor în frig şi umezeală

era o ploaie de sfârşit de februarie
cum nu mi-ar fi trecut prin minte
că poate exista vreodată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Richard Bone

Când am ajuns prima dată la Spoon River
Nu ştiam dacă ceea ce mi se spunea
Era adevărat sau fals.
Îmi aduceau epitaful
Şi stăteau în atelier în timp ce eu lucram
Şi ziceau "Era aşa de blând", "Era aşa de minunat",
"Era cea mai plăcută femeie", "A fost un adevărat creştin".
Eu dăltuiam tot ce doreau,
Fără să ştiu adevărul.
Mai târziu, trăind printre oamenii de aici,
Am aflat cât de departe de realitate
Erau epitafele pe care le comandau pentru a fi engravate.
Dar am continuat să scriu ceea ce eram plătit să scriu
Şi să devin parte mincinoasă a falselor cronici
De pe pietrele funerare,
Cum ar face orice istoric care scrie
Fără să cunoască adevărul
Sau care a fost influenţat să-l mistifice.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peleg Poaque

Caii şi oamenii sunt aidoma.
Am avut odată un armăsar, Billy Lee,
Negru ca o pisică şi svelt ca o căprioară,
Cu flăcări în ochi, gata de start;
Putea atinge cea mai mare viteză
Dintre toţi caii din Spoon River.
Dar chiar când te-ai fi gândit că nu mai poate pierde,
Conducând cu un avans de de cincizeci de metri sau mai mult,
S-a ridicat pe două picioare, a aruncat călăreţul
Şi a căzut peste el, care atârna de scară,
Făcându-l, pur şi simplu, bucăţi.
Vedeţi, calul era o fraudă perfectă:
Nu putea învinge, nu putea munci,
Era prea uşor pentru plug sau pentru tracţiune.
Iar când am încercat să-l călăresc – well,
A luat-o razna şi m-a ucis.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Luci, prietene, nu că sunt eu soţul ei, dar să ştii că de data asta Stela are dreptate. Ai făcut-o prea de tot, cu vârf şi îndesat! Ce-o fi fost oare în mintea ta când ai procedat astfel?! Ai mers prea departe... Nu aşa te cunosc eu.
Lucian: Ştiu. Şi n-am cuvinte prin care să-mi cer iertare. Regret...
Mihai: Chiar ne-ai speriat, pe toţi, rău de tot, serios! Până şi Ly, încă mai tremură...
Maria: Ah, Luci, să nu mai faci aşa ceva, niciodată!
Nistor: Ia nu vă mai luaţi de şeful meu! N-a vrut... Nu-i aşa, şefu'?!
Lucian: Nis...
Nistor: Poate ai greşit, şefu', ba chiar îngrozitor de mult, dar ce să-i faci, se mai poate întâmpla. La urma urmei, eşti doar un om...
Stela: Şi vorbi Nis, înţeleptul... Lasă-l în pace, Nis! Nu mai face pe avocatul lui! E vinovat şi ştie foarte bine acest lucru. Pedeapsă, 72 de ore, frumosule! Nu pentru că aşa aş vrea eu, ci pentru că aşa trebuie, după cum am zis, ca să scapi complet de efectul pastilelor pe care le-ai luat. Şi să vă fie clar, atât vouă, cât şi lui: Dacă închide ochii în această perioadă, fiind încă sub efectul somniferelor pe care le-a luat, o va face pe propria-i răspundere, definitiv! Iar noi nu vom mai putea interveni în favoarea lui din nou, cu nimic, oricât am încerca... Ne-am înţeles?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un divorţ metafizic (extras, "Cu plugul la arat peste oasele morţilor")

Stăteam acolo-n frig, în camera jilavă, în vacuumul îngheţat stăpân
acelei ore fade, cenuşii, din noapte; şi mi-a trecut prin minte că chestia
aia care părăseşte trupul absoarbe o parte din lume şi,
indiferent cât de bună sau de rea, cât de vinovată sau de inocentă
a fost, lasă în urmă un gol mare.

M-am uitat afară pe fereastră. Se crăpa de ziuă şi fulgi lenevoşi
Începeau încet-încet să umple neantul. Cădeau fără grabă,
împletindu-şi drumul prin aer, rotindu-se în jurul axei ca nişte pene.

De-acum Picior Mare nu mai era, aşa că era greu să fi simţit vreun
fel de milă sau de resentiment pentru el.
Tot ce mai rămăsese era trupul lui, fără viaţă, îmbrăcat într-un costum.
Arăta calm şi împăcat, ca şi cum spiritul era mulţumit că în sfârşit
se despărţise de materie, iar materia era mulţumită că se despărţise de spirit.
În acest scurt interval de timp avusese loc un divorţ metafizic. Sfârşitul.

poezie de Olga Tokarczuk, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara mine

Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi aşa cum
Este ea, nu cum este acum –

Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun –
Fără mine, lumea va fi minunată
Aşa cum este ea, nu acum –

Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiţi siguri, fiţi aşa cum
Visaţi să fie lumea fără de voi, aşa cum
Lumea, cu mine, nu este acum…

poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!