Apocalipsă

siguranţa scârţie din toate balamalele
e totul o întâmplare nedorită
capete ilustre,
ambiţioase
şi neliniştite
îşi arată demenţa...
se cutremură din temelii pământul
e înroşit de sângele fraţilor
întru limbă şi neam

trec zi şi noapte blindate
scurtând drumul spre moarte
tânărului căruia abia îi mijesc tiuleile
i se pune o armă în mână
e speriat dar
îşi ia inima în dinţi
şi rămas bun de la părinţi
plâng laolaltă şi
nu ştiu unde să apuce.
o mamă ia fetiţa în braţe,
două sacoşe cu boarfe,
actele şi ursuleţul de pluş
vrea să ajungă dincolo,
să-şi adăpostească puiul
bat clopotele
sună sirenele
ţipă copiii
plâng bătrânii
fug oamenii care-n-cotro
frica de moarte
străluceşte în ochii tuturor
scapă cine poate.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în război

Mi-e frică, mamă, noaptea
Chiar de-s cu arma-n mână,
Simt că-i aproape moartea
De peste-o săptămână.

Mi-e foame şi mi-e sete,
Nu am dormit o clipă
Am bătături în ghete
Şi-o cucuvea cum ţipă!..

Ieri, un coleg de arme,
Plângea lângă şenilă
Mi-a spus, dacă adoarme,
De mă-sa... fie-mi milă.

Azi a căzut eroul
Pe-un petec de pădure
Nici n-a ştiut ecoul
Durerii, să-l îndure.

Vai! E-ntuneric, mamă,
Ne trec fiori. Şi-n spate
Purtăm cu noi o armă
Şi frica de cea moarte.

Rânjeşte o fereastră
Izbindu-se de ziduri.
Mi-e dor de casa noastră
De faţa ta cu riduri,

De mângâierea caldă
Şi pâinea de pe masă,
O lacrimă îmi scaldă
Privirea-n gol rămasă.

Mi-e frică noaptea, mamă,
Şi stau cu moartea-n spate...
Te roagă la icoană,
Să trec şi-n astă noapte!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu ştiu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu ştiu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în paşapoarte
Şi-n timpul care muşcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu ştiu că mă aşteaptă strămoşii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viaţă şi-n lume ce-am schimbat?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă, iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru ploi de vară

Cerul plânge beteşugul
Lumii noastre-ntunecare...
Şi ţăranii dând cu plugul,
Truditori până la moarte,
Plânge dorul şi pruncia
Celor ce-au rămas români,
Să-şi cinstească veşnic glia
Rămasă de la străbuni.

Cerul plânge beteşugul
Şi sângerânde răni mustesc,
De sărbători, oameni cu plugul,
Necredincioşi, la muncă ies.
Astăzi, cu ia românească,
Alt legământ poporul face,
Căci grea e lacrima... Şi jugul...
Şi pumnul, poloboc se face.

Lumii noastre-ntunecare
Dumnezeu a dat... Ne ceartă...
Spicuiesc fulgere-n zare
Voci de tunete... Oh, iartă!
Ura, clopotul durerii,
Căci biserica vuieşte.
Este timpul învierii!
Altă lume se clădeşte!

Şi ţăranii dând cu plugul,
Orbi în suflet şi-n credinţă,
Trişti, plângând, îşi văd amurgul
Singuri, fără de căinţă.
Azi, la cumpăna fântânii,
Flutură doliul tăcerii
Plâng de-acuma toţi românii –
Ramuri frânte-n faptul serii...

Truditori până la moarte,
Arcuiţi ca o sprânceană,
Lin alunecând în noapte
Sub tăişul de aramă
Ce desface lumea-n două,
Trec bătrâni pe drumul crucii,
Deschizând o lume nouă,
Trec, lăsând în lacrimi pruncii.

Plânge dorul şi pruncia...
Tatăl fiica îşi aşteaptă.
A plecat din România
Spre-a avea o altă soartă.
Mama-n plâns îşi vede pruncul
Şi din lacrima-oglindă,
I-a adus feciorul, gândul...
Un voinic ivit în tindă.

Celor ce-au rămas români,
Azi li-i lacrima amară.
Pe acest pământ stăpâni,
Cu cenuşa se-ntrupară,
Cu biserica şi portul,
Cu opinca şi ilicul,
Plânge Tisa, plânge Oltul,
Plâng bunica şi bunicul...

Să-şi cinstească veşnic glia,
Din strămăşi au învăţat...
Ceru-nsângerat de sângeri,
De dureri a lăcrimat.
Stea de lacrimă amară,
Plânge neamul românesc
Prunci români plecaţi din ţară
Şi părinţi ce-mbătrânesc.

Rămasă de la străbuni,
Ne e dragostea de ţară,
Pita – aurul din pâini,
Câmpul, soarele de vară,
Brazii cu betea de jad
Şi izvoare de lumină,
Stelele – făclii ce ard,
Mirt şi lacrimă divină...

Rămasă de la străbuni
Să-şi cinstească veşnic glia
Celor ce-au rămas români...
Plânge dorul şi pruncia.
Truditori până la moarte
Trec ţăranii dând cu plugul.
Lumii noastre-ntunecare...
Cerul plânge beteşugul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

Un gând fugar prin marmura cea rece,
Îşi face loc, cu teamă, spre tine astăzi trece.
O pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
Şi văd obscur, lumina cea stinsă în apus.

O floare răsărită din pură întâmplare
In minte imi aduce lumina-ţi sclipitoare!
În candela ce arde la cruce căpătâi,
De dincolo de moarte tu îmi şopteşti... rămâi.

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut,
În viaţa fără moarte şi fără început...
Ţi-e mâna îngheţată şi-ncremenită pari,
Nu te speria Iubito, nu e nici Iad, nici Rai.

E altă existenţă a spiritului viu,
Ce e transmis prin veacuri de Tatăl către Fiu.
Dar nu-nţelegi, că nimeni nu poate înţelege
Ce a creat Divinul prin propria lui lege.

De dincolo de moarte, îţi spun că te iubesc
Şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc.
Tu, iartă-mă Iubito... ştiu, ai crezut în noi,
Dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toporaşi pe şanţ –
o poartă îşi scârţie
singurătatea

haiku de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toporaşi pe şanţ -
o poartă îşi scârţie
singurătatea

haiku de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plâng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plâng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit
Şi poate că plâng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu –
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plâng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii de calitate se plâng de nefolosinţă. Se plâng că vremea trece şi nimeni nu are nevoie de ei. E un mare păcat al societăţii româneşti să facă oamenii să se simtă în plus. Tot societatea e in pierdere. Ei, fiind de calitate, îşi vor găsi drumul interior şi vor răzbi oricum. Dar păcat de amăreală. Păcat de gustul de inutil. Păcat de anii care trec.

Oana Pellea în Jurnal 2003-2009
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoltă de noiembrie

Ce dacă fur?
Ce dacă sunt laş?
Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou
Şi-i vărs gălbenuşul pe oraş?

Ce ştiu eu decât să plâng?
Ce dacă gura mea nebună
A muşcat carne din lună?

Anii mi i-am pierdut prin amintiri întunecoase,
Am jinduit toată viaţa după lucruri frumoase.
Am hoinărit cu sufletul încins în sfoară
Şi tinereţea mi-am măcinat-o ca o moară.
Din clasele pe care plângea igrasia
M-am înhăitat cu visul şi cu poezia.

Ce folos însă, că mi-am cântat tainele,
Eu căruia visul i-a furat hainele?
La ce mai sunt bun?
Ce speranţe, ce tristeţi am avut eu
Care am dat cu pietre în Dumnezeu?

Inima mea ca o văpaie
Luminează boii care fumează liniştea din paie.
Sângele meu ca o furtună
Clopoţeii stelelor îi sună.
Acum, nu mai plâng,
Gâtul trecutului nu-l mai strâng.

Arunc în urmă o gresie
Şi munţii îşi înalţă privirile;
Arunc în urmă un pieptene
Şi o pădure mă desparte de toate amintirile.

poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin praf de puşcă lacrimi curg
Şi ne miroase a tancuri şi blindate...
Şi lacrimile mamelor sărmane,
Ce îşi plâng pruncii de sorţi izgoniţi.

Ne-am fi dorit o lume mult mai blândă
Şi un trai mai bun pentru copiii noştri,
Dar soarta s-a schimbat în Iad
Şi ne conduc azi nişte monştri.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare om există o pereche. Adeseori există două, trei sau chiar patru persoane care să-ţi fie pereche. Sunt persoane care provin din generaţii diferite. Călătoresc peste oceanele timpului şi prin profunzimile dimensiunilor cereşti pentru a fi alături de tine. Ele vin de dincolo, din cer. Arată altfel decât le ştii tu, însă inima ta le cunoaşte. Inima ta le-a «ţinut în braţe» în deşerturile scăldate de lumina lunii din Egipt şi pe străvechile câmpii din Mongolia. Aţi călărit împreună în armatele uitaţilor războinici-generali şi aţi locuit în peşterile ascunse de nisip din vechime. Sunteţi uniţi pe veci, iar tu nu eşti niciodată singur. Capul poate interveni şi poate spune: «Nu te cunosc!». Dar inima ştie. El te ia de mână pentru prima oară, iar amintirea atingerii sale transcende timpul şi fiecare atom al fiinţei tale începe să vibreze. Ea se uită în ochii tăi, unde vezi un suflet care te-a însoţit de-a lungul secolelor. Te cutremuri, te trec fiori. Tot ce nu face parte din acest moment îşi pierde importanţa.

citat din Brian L. Weiss
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu doresc o şcoală unde copilul să meargă zburând. Eu doresc profesori de la care clasa să-şi ia rămas bun plângând. Eu, dacă aş fi ministru, aş trimite spioni şi aş mări salariile tuturor profesorilor de la care copiii şi-au luat rămas bun cu lacrimile recunoştinţei în ochi şi aş sancţiona pe fiecare profesor în faţa căruia copiii stau cu spaimă, plângând, cu lacrimile fricii şi suferinţei în ochi.

citat din Zsigmond Moricz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga lui Ştefan cel Mare către urmaşi ("Fraţilor, rămâneţi fraţi!")

Fraţilor, rămâneţi fraţi.
Într-o ţară, într-u nume,
Că suntem puţini pe lume,
Asta vă doresc anume.
Fraţilor, rămâneţi fraţi.

Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!
Că se bucură străinii,
Îşi arată colţii câinii,
Se visează-n tron asinii!
Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!

Fraţilor, nu vă trădaţi.
Că trădarea naşte ură,
Pune lacăte la gură
Şi ne strâmbă la făptură.
Fraţilor, nu vă trădaţi.

Fraţilor, nu vă trădaţi!
Ridicaţi iubirea-n steme,
Că şi-aşa de la o vreme
Fratele de fraţi se teme.
Fraţilor, nu vă trădaţi!

Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!
Ne vor pune bir pungaşii,
Ne vor lăuda vrăjmaşii,
Ne vor blestema urmaşii.
Fraţilor, nu vă-mvrăjbiţi!

Fraţilor, rămâneţi fraţi.
Într-o ţară, într-o lume,
Într-o limbă, într-un nume,
Asta vă doresc anume.
Fraţilor, rămâneţi fraţi!

poezie de Vasile Romanciuc (18 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi nu mai curg

Încerc să zbor... da, îndrăznesc...
Dar aripi nu mai am... şi cad... şi mă lovesc...
Şi rănile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să evadez... da, îndrăznesc...
Dar hartă nu mai am... şi fug... mă rătăcesc...
Şi tălpile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să FIU... da, îndrăznesc...
Dar inimă nu am... şi caut... n-o găsesc...
Şi visele mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Şi-as vrea să plâng... dar... lacrimi nu mai curg...

poezie de Ioana Gabriela Căruţaşu (16 august 2008)
Adăugat de Ioana Gabriela Căruţaşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele-a sărbătoare
a moarte bat
şi a primejdie
şi a lumină
născută din lumina... bat clopotele!

gogyohka de Lidia Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!