Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri..
(...)

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...
(...)
Şi când pe alte ţărmuri te-o inveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-i sufletul la tine...

Şi iar mi-e sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot.

Aşa! dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă.

Şi cale gândului se-nchide
Doar lacrimile văd şi cer
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură.
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Şi nu-i ştiută şoapta gândului - ci când
Stăpân se-nalţă dorul tăcerilor din minte,
E-un cântec ce nu-şi are nici nume, nici cuvinte
Nu-i rugă, şi nici jale, şi-i totuşi trist şi blând.

Şi nu mă-ncerc vreo vorbă să-i potrivesc, mă tem -
Că l-aş preface-n gânduri, şi gândurile dor,
Că-s răzvrătiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe când supusă sorţii aşa-s şi doar te chem...

Îşi creşte vremea stavili pe drumul dintre noi
Şi tot mai greu le număr, şi-s tot mai ne-ndurate...
Ce bine le mai ştie tăcutul cânt pe toate
Şi nu ştiu cine-mi spune că îl ascultă doi...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-i sufletul la tine...

... Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei blonde, care întotdeauna când nu-i convine ceva spune că o doare capul

Nu-nţeleg nici să mă tai:
Cum te doare, când tu n-ai?

distih de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara cuvinte

Si nu-i stiuta soapta a gandului - ci cand
Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte,
E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte
Nu-i ruga, si nici jale, si-i totusi trist si bland.

Si nu ma-ncerc vreo vorba sa-i potrivesc, ma tem -
Ca l-as preface-n ganduri, si gandurile dor,
Ca-s razvratiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe cand supusa sortii asa-s si doar te chem…

Isi creste vremea stavili pe drumul dintre noi
Si tot mai greu le numar, si-s tot mai ne-ndurate…
Ce bine le mai stie tacutul cant pe toate
Si nu stiu cine-mi spune ca il asculta doi.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciune,
Eu nu pot să-ţi scriu,
Că sunt încă mică
Şi carte nu ştiu.
Dar îţi scrie acuma
Sora mea, Florica,-
Noi în anul ăsta
Nu-ţi cerem nimica,
Şi de poate-n traistă
N-ai daruri destule,
Din ce-avem noi, uite,
Ia-ţi-le şi du-le
De le dă prin case
De părinţi sărmani,
Sau pe-acolo unde
Sunt copii orfani.
Şi, de poţi, pe urmă,
Tare te rugăm:
Să ne spui şi nouă
Unde să-i cătăm,
Ca să le mai ducem,
Până vii tu, iar,
În tot anul ăsta
Câte un mic dar.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monotonie pe vioară

De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întristat.
N-ai putea şti ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare?
Întristat de ce să fiu?
Că-i devreme, că-i tîrziu?
Şi n-am cine să mă-nveţe,
De mi-e dor sau mi-e tristeţe,
Ca să ştiu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie?
De-altă nevinovăţie?

Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ţi-s multe.
Cine să ţi le asculte?
Cine ţi le înţelege
Întristările pribege?
Că nici eu nu le-nţeleg,
Să le-nşir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd şi dacă
Alţii cîntă, rîd şi joacă?
Scripcă veche, mai de mult,
Doar tăcerea ţi-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Oare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară?
Ori, vioară, simţi mai bine,
N-a murit ceva din mine?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan,
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci.

...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la gheaţă, din colind

Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniştea - răpusă.

Cu firul ierbii numai împreună,
Îţi caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înţeles... şi ţi-aş răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aş ascunde.

Cu spiritul astral, şi de aproape,
Mi-aş dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări –lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.

Că dorul nu ştie de beznă,
Aprinde şi durerea-n gleznă,
Îţi scoate capul de pe umeri,
Şi nu vrei anii să ţi-i numeri.

Şi vălul şoaptelor parcurge
Distanţe, ce văd chipul dulce,
Îmi este dor, până la moarte,
Şi dincolo de ea, prin noapte...

Că dorul, care îl descoperi,
Le vede –n tine, tot ce –acoperi,
Nu ai altfel de... un alt Dor,
În sinea ta de spirit doritor.

Şi numai dorul nu e o trădare,
În ciuda stelei căzătoare,
Această veşnică prezenţă
Te umple-adânc de o absenţă.
******
Cum să cerşeşti luminii- soare,
Cum vieţii să îi ceri favoare?
Cum dorului să-i porunceşti,
Că altfel nu ştii, să trăieşti?

Când ai să vezi, că iarba suie-
Să-şi facă dor, pe cărăruie,
Îţi va fi dor de-un dor, ce nu e,
Şi nu-i cel drag, ceva să-ţi spuie.

În partea, dată stelelor aprinse,
Ai să strigi " Dorule ucise!
Mă doare mult, până la tine,
Încă un dor, căzut în mine."

Un drum de dor, necontenit,
Va înverzi sus, din pământ,
Până la gheaţă, din acest colind,
Dorul nu seacă, nici în gând...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

În mohorâta dimineaţă
Mijesc luminile ca-n fum,
Şi parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viaţă,
Că nu mai poţi zări, de ceaţă,
O streaşină, un pom, un fum...

Şovăitor vă-ntindeţi pasul
Sub greul jilavului nor,
Vă doare-al inimii fior,
Vă-neacă lacrimile glasul,
Şi mut rămâne "bun rămasul"
Pe buzele ce parcă mor...

Doar mâinile înfrigurate
Se caută, se-ating, se strâng...
Şi iată că pe drum se sting
Luminile, odată toate,
Iar inimile vi se strâng,
De-aceeaşi presimţire... poate.

... Şi mâinile înfrigurate
Se-nlănţuie de parcă plâng...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii Mariei

Măria-i o femeie de la ţară
Ce s-a ajuns, şi ştie-acum tot satul
C-o duce bine, chiar şi cu bărbatul,
De când şi-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are şi ea un Merţan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Aşa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia uşor-uşor să prindă rata,
Că, la oraş, deja, o-aşteaptă fata,
Cu banii pregătiţi, să ia maşină.

Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce îşi dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

-La preţul ăsta? Ştii, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun şi ăla, iar de el... nu-mi pasă!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-mi aplec smerit genunchii...

Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Şi mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...

Şi nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine ştie cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi creşte
Nici prea frumos, nici prea urât;

Şi nu l-aş vrea nici prea cuminte,
Şi nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.

Şi mai ales, aş vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei rude

Nu-i epigrama ta fără valoare,
Vibrează chiar în ea ceva subtil;
Ca rudă mai bătrână, ce mă doare
Nu-i lipsa ta de spirit, ci de stil.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul, şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte...

citat celebru din Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!