Bobo, papagalul filosof

Am cumpărat recent, un papagal,
Un "jaco" african - şi-ajuns acasă,
L-am strămutat într-un "palat regal"
Din colivia grea, sărăcăcioasă...
M-am străduit să-i dăruiesc urgent,
Tot ce-i mai priincios din partea mea,
Ştiind că-i, cert, cel mai inteligent
Băiat – sau mai limbută, dacă-i... ea!

Pe loc, ai casei toţi l-au îndrăgit,
Pornind a-l răsfăţa pe întrecute,
De la bunic, cu glasul său dogit,
Pân-la nepoţi, cu gângureli plăcute...
Soţia-i cântă-n şoaptă, drăgăstos,
Şi toarnă-n glas atâta-nflăcărare
Că-s prima oară-n viaţă cam gelos,
Cerând să aibă "întâlniri" mai rare...

Cumnatul meu, de câte ori se-mbată,
L-asigură pe Bobo că e-n stare
Tot continentul african să-l bată,
Ca să-i servească... bio de-mâncare!
E plină casa ochi, de trandafiri
Şi daruri fel de fel, fermecătoare,
Prinos lăsat de mulţii musafiri,
Vrăjiţi de mogâldeaţa vorbitoare!

Încerc s-ajung acasă mai devreme,
Să mă desfăt cu dragul papagal
Sau să dezbatem un noian de teme,
Că-i şi un filozof făr-de egal...
La urma urmei, Bobo-i bunul meu,
Eu pot vorbi cu el oricât, oricând,
Şi martor drept îl am pe Dumnezeu
Că e deştept, cum nu vă dă prin gând!

Da-l văd de la o vreme mai tăcut,
Mai visător, parcă-l aud oftând,
Şi necăjit mă-ntreb, ce n-am făcut,
Ori ce-am făcut aiurea, mai curând...
M-am hotărât ca practic, bărbăteşte,
Să-l iscodesc pe micul meu amic
Ce-l doare, poate, or ce-l necăjeşte
De stă-mpietrit, necuvântând nimic!

El mi-a răspuns, cu ochii la fereastră:
- Mi-e dor nespus de sfânta libertate,
Că-s tot ca la pârnaie-n casa voastră,
Chiar cu zăbrele scumpe, argintate!
Acum, te rog, stai tare pe picioare,
Că am o veste trăsnet pentru tine:
Cea mai sinistră, mârşavă-nchisoare
E, omule, cea-n care te simţi bine!

MORALA

Nu este tâlc mai simplu, mai cuminte,
Ca să-l priceapă omul nătăfleţ,
Decât cel prins în câteva cuvinte
De Bobo, papagalul meu isteţ!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum şi-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greşeşc, sau de fac bine,
Tu-i porţi în suflet mereu la tine.

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea din urmă

Eşti schilav tot! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă,
Şi ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Şi casa voastră-n vale,
Şi biata mamă-ţi va ieşi
Plângând în cale.

Şi eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Şi, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.

Noi de copii ne ştim, şi-am fost
Ca fraţii, ba mai bine.
Eu de-am avut un singur ban
L-am împărţit cu tine;
Şi tu cu gura foc prindeai
Să-mi dai ajutorare;
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Că-i bun şi mare!

Şi-auzi acum! De-or întreba
În sat de-a mea venire
Tu-n loc de adevăr să spui
Că n-ai de mine ştire,
Că n-am fost la un regiment
Dar spune-le ce-ţi place.
Că pentru ei ori viu, ori mort,
Totuna face.

Iar mamei Doamne, cum aş vrea
Credinţa s-o înşele!
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
La Turnu-Măgurele,
Dar voi sosi cât de-n curând.
Ascultă-mi rugămintea,
Că mama, dac-ar şti că-s mort,
Şi-ar pierde mintea.

Tu s-o amâi cu zi de zi
Şi spune-i câte toate,
Ea e bătrână, n-are mult
Să mai trăiască, poate;
Şi pentru ce să-i amărăşti
Şi zilele puţine?
Că n-are-n lume bun şi drag
Decât pe mine.

Iar Linii, de s-ar întâmpla
Să vă-ntâlniţi vrodată,
Să-i spui că-s sănătos şi-aş vrea
S-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
De-o doare ori n-o doare;
Iar dacă vei vedea-o stând
Nepăsătoare,

Să-i spui că m-ai lăsat rănit
Pe umedele paie,
Că doctorul în carnea mea
Adâncă brazdă taie,
Că de dureri eu mă izbesc
Şi urlu ziua-ntreagă,
Şi c-am murit gândind la ea,
Că mi-a fost dragă.

Şi dacă ochii ei atunci
Mai tulburi se vor face,
N-o mângâia! E de prisos,
Te rog s-o laşi în pace.
O frunză veştedă nu-ţi dă
Cuvânt să zici că-i toamnă
Şi-o lacrimă în ochii ei
Nimic nu-nseamnă!

Şi-acum dă-mi mâna! A sunat
Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă salutare,
Şi-ajuns în ţară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul ţării să-l săruţi
Şi pentru mine!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept copilul meu, e iarnă iar în sat
Îmi este frig în suflet de-atâta aşteptat,
Întoarce-te acasă, se-apropie Crăciunul
Din câţi aţi fost odată, n-a mai rămas niciunul.

Te-aştept copilul meu, de-atâţia ani te-ai dus
Şi câte-am pătimit, mă ştie Cel de Sus
Icoanele din casă îmi ştiu durerea mea
Şi geamul ce-l pândesc, venind a te vedea.

Te-aştept copilul meu, nimic nu-ţi reproşez
În rugă şi în gând te port şi te veghez,
Dar sufletul mă doare căci nu eşti lângă mine
Întoarce-te de poţi, cât Domnul mă mai ţine.

Te-aştept copilul meu, mi-e tare dor de tine
Se-apropie Crăciunul e frig şi nu mi-e bine,
Vino să-mi încălzeşti inima-ndurerată
Acuma cât mai poţi, mă mai colindă-o-dată.

Te-aştept copilul meu, căci pasul mi-e greoi
Aripile-mi sunt frânte, zboară tot înapoi,
Doar gândul meu la tine în viaţă mă mai ţine
Te-aştept copilul meu, uite Crăciunul vine!

poezie de Lucica Forfotă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaş sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

-Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa de gânduri

Un gând, un singur gând aş vrea să prind
în mâna ce se sprijină pe frunte
şi îl aşteaptă, nu ca să-l înfrunte,
ci pentru ca, în suflet, să-l cuprind.

Nu vreau mai multe, unul mi-e de-ajuns,
ori, dacă e cel aşteptat, se poate
să îmi doresc mai multe gânduri, toate
ce vor veni la gândul meu răspuns.

Dar cum să prind un gând? Cu ochii-nchişi?
Cu mâna-ntinsă, degetele-plasă?
Cu alte gânduri? Cum se face? Lasă!

Îmi ţin, mai bine, ochii larg deschişi,
mă mai ajut cu gândul "Nu îmi pasă!"
ori uit de tot ce, astăzi, mă apasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere pentru Boc (Vizavi de pensionari)

Vreau să-l ajutăm pe Boc,
Că-i un premier... "boboc".
E abia... a patra oară,
Când conduce astă ţară.
N-a aflat de pensionari,
Care-s toţi "milionari".
Dacă vrea un buget tare,
Să le umble-n buzunare:
Musai să impoziteze,
Orice model de proteze,
Aurul de la dantură
Care îl mai au prin gură,
Argintul ce-l au în freză,
Că e tară mic-burgheză,
Orice fel de handicap,
Mai ales dacă-i la cap.
Plumbul greu de la picioare,
Că-i metal din alea rare,
Piatra-ascunsă prin ficat,
Că-i fără certificat,
Iar dacă tot nu ajunge,
Mai e zahărul din sânge,
Şi-n sfârşit... ca un "caimac"
"Gazul" ce-l au în stomac.
Dacă încă nu e bine,
Să le dea nişte buline.
Să omoare toţi bunicii,
Că doar ei sunt "inamicii"

poezie de Paul Constantin (1 iulie 2010)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten devotat

Când Dumnezeu mi-a dat un bun amic,
M-am bucurat că El mi l-a ales
Să-l preţuiesc, iubirea îmi dă ghes,
Şi nu i-aş face-un rău, oricât de mic
Dar consternat am fost şi nu un pic,
Când constatând, din ce în ce mai des,
Cum suferă cumplit de-al meu succes,
Vreau totuşi gestul său să mi-l explic.
Că-i pizmă, eu cu gândul nu mă-mpac,
Ci la duşmani cred, le-a făcut pe plac.
În explicaţii nu ţin să insist,
Că-n viaţă drumul este foarte greu.
Privesc amicul, văd că-i foarte trist
Şi-amarnic sufăr de succesul meu.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost şi somn, şi multe răsărituri
Şi-adeseori am fost chiar şi coşmar
În al meu vis şi-n alte nesfârşituri,
La fel de viu sau tot imaginar.

Am râs nebun şi-am izbucnit în lacrimi
De-atâtea ori, că nu mai are rost
Să-mi amintesc prin câte mii de inimi
Am fost un zeu sau poate doar un prost.

Am şi răbdat de foamea cea mai cruntă
Paradoxal, simţită doar în piept
Şi am servit belşugul ca la nuntă,
Deşi-n simţiri ades am fost nedrept.

Am cunoscut şi frigul îndoielii
Ce mi-a-ngheţat şi sufletul din mine,
Şi-arsura grea de sub nivelul pielii
De dor aprins, cu lava-i de suspine.

Am alergat de când mă ştiu pe lume
De omul rău şi de singurătate
Şi am ajuns statuie fără nume,
Când am rămas orfan de jumătate.

Am tot strigat pân-am pierdut şi glasul,
Fără urechi ori fiinţe să m-audă,
Însă oricât de drag mi-a fost taifasul,
Am şi tăcut când soarta a fost crudă.

...

Am să mai fiu măcar o bună vreme
Şi câtva timp, să nu vă fie dor;
Mă rog la voi – păstraţi-mă devreme,
Să nu vă fiu târziu când am să mor...

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Te rog, Luci, nu mă refuza, acceptă acest cadou din partea mea; poate fi talismanul tău norocos. S-ar putea să ai nevoie şi de aşa ceva în misiunea asta. Nu contează dacă-l vei purta sau nu, ci doar că va fi acolo, iar ori de câte ori îţi vei aminti de mine, vei privi această fotografie şi mă vei simţi aproape; la fel şi eu pe tine, fiul meu drag.
Lucian: Ah, mamă... Bine, am să-l iau cu mine şi-am să-l păstrez cu drag, ca pe unul dintre obiectele cele mai de preţ. Iar ca dovadă că-l preţuiesc, am să-l port. Tot aici va fi şi mâine, în timpul lansării. Astfel vei fi foarte aproape de mine, ba chiar lângă inima mea.
Diana: Vai, dragul meu...
Lucian: Te iubesc, mamă! Te iubesc, nespus de mult.
Diana: Ştiu, scumpule... Şi eu te iubesc. Tocmai de aceea mă împotriveam plecării tale, pentru că te iubesc prea mult, însă din aceeaşi cauză am acceptat în cele din urmă ideea, deşi nu în totalitate. Dar ca de obicei, sunt din nou de partea ta.
Lucian: Mulţumesc, mamă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul şi papagalul

Într-un ţinut muntos domnea odată
Un vultur, succesor de vechi stăpâni,
Străjer veghind din slavă zarea toată,
Planând, cum le e datul din bătrâni...

Supuşii, mii de neamuri de-aripate
Prin secoli respectând străbuna lege,
Trăiau cum ştim cu toţii că se poate
În ţările cu mulţi sărmani şi-un rege!

La curte, printre zeci de slujitori,
S-a strecurat discret, cam nelegal,
Plătind bacşiş, fentând pe păzitori,
Cel mai bălţat flecar... un papagal

Zburdalnic, amuzant, prea-vorbăreţ,
Viclean, mereu mai sus s-a căţărat;
C-un strop de faimă de băiat isteţ
Răzbi la ţel – augustu-autocrat!

Turnându-i osanale, plin de-avânt,
Linguşitor, l-a trombonit că-i zeu,
Patron divin în cer, iar pe pământ –
Instrumentist mai meşter ca Orfeu...

Flatat din greu, cu doxă vulturească,
Stăpânu-ntre curteni l-a infiltrat
S-asculte-n taină ce-or să clevetească
Şi-apoi să-i toarne totu-nregistrat!

I-a dat un rang din ce în ce mai mare
Şi-n fine, prin solemn decret regal,
Lăsând guvernu-ntreg în consternare,
Numi ministru – zdreanţa papagal!

Cu linguşeli, cu pâra cea greţoasă,
Un papagal, un delator sinistru,
Ajunse-n vârf, pe-o funcţie făloasă,
Cu perspective chiar de prim-ministru!
MORALA
Aşa năzbâtii rar sunt consemnate
La păsăret, cu mintea lor sumară,
Da-ntre fiinţe mult evoluate –
Ca oamenii – nici vorbă să apară!!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnicului meu

- Mi te-a cerut pământul prea devreme.
Mă cert cu el şi-i spun că-i vinovat...

Îmi strigi din brazdă: - Nu te teme,
Copilă, pentru tine m-am rugat
Să ne-ntâlnim, acolo sus în Rai;
Lucrează, nu ai vreme ca să stai!

- Părinte al meu, duhovnice şi tată,
Îngenunchez, mă rog şi strig mereu:
Tu neputinţa mea o iartă
Când mă răneşte clopotul cu plânset greu!

Îmi este dor de tine şi de clipe sfinte,
Prin tine căpătam putere...
Aş vrea să fie totul ca-nainte;
Nu mai găsesc la nimeni mângâiere.

Mai roagă-te, părinte încă-o dată
Să-nving păcatul trupului şi eu,
Să trec prin restul vieţii fără pată...
- Să te-odihnească-n pace Dumnezeu!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă pentru mama

Când văd câte-o bătrânică
Prin oraş, c-o geantă grea,
Căutând vreun fiu ori fiică,
Parc-o văd pe maică-mea.

Ce venea şi ea odată,
Când nu mai putea de dor
Şi nu-i poposea la poartă
De vreun an al ei fecior.

Azi m-aş duce-ntr-o suflare
În cel sat îndepărtat
Să-i cad mamei la picioare
Pentru tot ce mi-a cărat.

Mama însă nu-i pe lume
Şi scăpând de-atâta greu,
Doarme somn adânc sub hume
Lângă bunul tată-al meu.

Eu din munca mea năucă
Am în casă tot ce vrei,
Dar nu am măcar o nucă
Sau un măr din mâna ei.

Ce folos că am de toate
Dacă nu mă-nvrednicesc
De mânuţele-i crăpate
Doar un pic să mă lipesc.

Mama mea numai de bine,
Eu de pe acuma ştiu
C-am să vin cândva la tine,
Mai devreme, mai târziu.

Mamă, zâna mea frumoasă,
Sper că tu mă vei ierta –
Cum nu iei nimic de-acasă,
Nu ştiu de-ţi aduc ceva...

poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.

în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorel

Cine este Azorel?
După nume, e căţel,
Ce-are două aripioare
Ce-l ajută ca să zboare.
Atunci cred că-i gândăcel,
Sau poate un bondărel.
Acum că e măricel,
Are de gândit niţel
La ce va ajunge el.

Azorela, mama sa,
Vrea să-l transforme-ntr-o stea;
S-ajungă la Hollywood,
Mai ceva decât Clint Eastwood.

Azorica, tatăl său,
Vrea să-l facă marinar,
"Că-i mai bine decât star!"
Azorelia, sora sa,
Vrea să-l facă avocat,
Sau poate chiar deputat;
Mătuşica sa cea bună,
Uneori puţin nebună,
Vrea să-l trimită pe lună.

Să facă poze-n expediţie,
Să-şi deschidă apoi o expoziţie.
- Însă micul Azorel,
Va ajunge ce vrea el.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Din nou frunza lasă pe copac
Şi mă ispiteşte: ce mai fac?!
De-mi revarsă gând ce mă apasă,
Cum să-i spun: mi-e tare dor de casă!..

Clampa uşii stă rămasă-n veghe,
Ochiul de fereastră-i tot mai verde,
Treptele de scări mă urcă-n prag,
Cuibul meu, ştiu, mă aştepţi cu drag!

Mult prea largă-i bolta ta senină...
Amintirile mă iau tiptil de mână,
Porumbei îşi trec aripi albastre
Şi în zbor mă duc la casa noastră!

Nucule, măi nucule, tu nuc,
Încotro acuma să apuc?!
Dorul şi mireasma ta umbroasă,
Mă tot cheamă, mă îndeamnă acasă!

Greu e rodul de pe ramul tău,
Doldora de dor mă simt, ah, eu!
Al meu glas nestins e cam durut,
Se revarsă în cântări de cuc!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Haley, prietena cea mai bună, a plecat de curând din oraş. Şi... mi-a fost foarte greu. Până acum am fost mereu noi doi împotriva tuturor. Am crescut împreună şi... acum pur şi simplu a plecat. Eu... Eu înţeleg partea cu plecatul. Doar că aş fi vrut ca ea să mă fi sunat înainte de-a pleca. Să fi vorbit cu ea despre asta. Adică, nu s-o fac să se răzgândească... sau să-i zic ce să facă, doar... să-i spun că o iubesc.... şi că mi-e dor de ea. Să-i spun la revedere. Fratele meu trece printr-o perioadă dificilă. Vreau să-l pot ajuta mai mult. Faptul că ne înţelegem bine e ceva nou pentru noi. Şi aş mai vrea să uşurez lucrurile pentru mama mea. Deşi a fost un an greu pentru noi, vreau, mai mult decât orice, să fie fericită. Dar asta nu schimbă faptul că trebuie să mă apropii de tata, pentru că numai aşa poate găsesc un mod de a-l învinge. De a-i elibera pe oamenii dragi, o dată pentru totdeauna. Sper doar să am puterea de a-l da jos pentru totdeauna.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darnic, dar zadarnic (pentru Maria)

Aştept să-nceapă-n viaţa mea
Ceva ce n-a mai început,
Şi nicio clipă n-aş mai vrea
Să se repete din trecut.

Mă tem de viitorul meu,
La fel de mult ca de prezent;
M-am săturat să-l văd mereu
Altfel, dar numai aparent.

Mă rog să-nceapă-n viaţa mea
O altă inimă să bată
Şi-n locul meu s-aştepte ea,
Crezând în clipa mult visată...

Căci unei jumătăţi de om,
Oricât ar fi de gură-cască,
Nu-i pică din acelaşi pom
Altfel de rod, fără să-l nască.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi pe mâine

Citeam: "Trăieşte-n fiecare zi
Considerând că ultima ţi-ar fi!"
Şi m-am mirat de-aşa prostie mare,
Cu like-uri mii (prostia, nu mai doare?)

Păi, cum aşa? Cât poate fi grădina
Să îi încapă, Doamne, bat-o vina?
Trăind aşa, de ce să mai muncească
Cel care-aşteaptă mâine să-l plătească?

De ce să te gândeşti să faci copii
Când mâine (Doamne, feri!) nu vei mai fi?
Sau să mai scrii, când muza te împunge,
Mai are rost? O zi nu ţi-ar ajunge.

Eu, ziua cea de azi o voi trăi
Cât mai frumos, gândind c-a doua zi
Nu mă va ruşina tot ce-am făcut
Chiar de-am trăit aşa cum mi-a plăcut.

Voi crede-n mâine şi în viitor
Şi, chiar de azi e ultima şi mor,
N-am să-l ridic eu pe "Acum" în slavă
Când "Azi" e, pentru "Mâine"-o biată sclavă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!