Adus de spate

merge târşit prin laborator
gândind o poţiune izbăvitoare
să readucă frumuseţe
şi tinereţe propriului corp
obosit de trecerea anilor
cade absent pe gânduri
prăbuşit într-un jilţ vechi
imaginea fetei nu-i dă pace
simte gura uscată şi limba
umflată aproape că-i sparge
dinţii cariaţi degeaba
caută formula într-o carte roasă
dacă greşeşte din nou
o să zacă câteva luni
îndurând transformarea
meditaţia este întreruptă brusc
de şobolanii veniţi în vizită
îşi cer drepturile şi sunt gălăgioşi
în stare să roadă ziduri
să atace tot ce găsesc
trebuie să-i pună la respect
ultima dată a lichidat toată sămânţa lor
din bătrânul oraş
erau şi paznici buni când erau
instruiţi şi supuşi orbeşte
încerca să contacteze comitetul lor
nu se făcea înţeles
adus de spate încercat
de anxietate mergea greoi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

în vestul insuportabil de groaznic
te legeni ca un cowboy în şa
şi apoi cazi
în arizona aşa a fost

#
oamenii bătrâni nu erau
în stare de nimic
decât să zacă în faţa televizorului
nemişcaţi ca şi cum
ar fi fost nimeriţi
de o săgeată paralizantă

#
te legeni în şa te înclini
în toate părţile şi te redresezi
te clatini şi cazi
lăsând calul să respire

#
la masa de joc
filezi cărţile filezi filezi
tu ai patru aşi
şi adversarul are patru aşi
filezi cu atenţie ultima carte
poate mai ai un as

#
duci sticla de whisky
la gură de câteva ori
când termini sticla te clatini
în şa şi cazi din nou

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mesele bătute

de lumina unui soare suspect
de roşu cum vezi în filmele
science-fiction americane
erau flori pentru bolnavii
din salon atinşi de vreo toxină
scoasă special dintr-un laborator
alături de pahare ciobite resturi
de pâine unsă cu de toate
se întind muştele negre şi leneşe
la capăt de eprubete transparente

sunt la capul bolnavului ostentativ
şi-i amintesc că va fi absent
de la întrunirea familiei când va muri
încet fără idei multe vegheat
de-un păianjen nu prea mare
dintr-un capac de bere metalic

pe mesele mirosind a dezinfectant
curg petale de crini albi ca chipul lor
într-o dezordine plăcută la vedere
stau câteva pagini de ziare palide
vechi de la ultimii pacienţi vii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă, am avut brusc revelaţia că un creştin convins de fericirea deplină a vieţii viitoare nu trebuie să pună preţ pe lucrurile efemere. Cum se făcea că, în marea lor majoritate, acceptau ca, toată viaţa, să fie oameni ai timpului lor?

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dus cu preşul

de fiecare dată de surâsul aruncat
firesc la momentul când trebuie
să convingă nu cade pe gânduri niciodată
ţine capul sfidător şi zâmbeşte
deschide poşeta, scoate o ţigară
se preface că doreşte s-o aprindă
caută alt surâs din gentuţă îl extrage
apleacă uşor fruntea lăsând
zâmbetul într-o rezervă pentru privitor

simte că este o capcană această scenetă
nu o evită din mai multe calcule
recunoaşte sângele care-i zvâcneşte
întâi în piept, o goană nebună, un tropăit
sofisticat, se simte dus înainte
spre noua aventură amoroasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

fuioarele de lumină măturau peretele
se auzeau ronţăieli îndepărtate
nu erau simpli şoareci sau şobolani
câteva creaturi priveau printr-o gaură
apoi mâncătorii de ziduri s-au întors la munca lor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adus de spate

bătrânul sprijină un toiag cu mâna
dreaptă strânsă să rupă lemnul
dat cu lac peste fibra sănătoasă
înclinat merge peste moarte
păşeşte calculat fără frică
se gândeşte să-i scrie o scrisoare
de amor şi inima-i bate necontrolat
fără medicamente îşi face de cap
închide ochii pentru un exerciţiu
de imaginaţie are parte din belşug
îşi spune că nimeni nu-i mai fericit
decât el şi poate îndura şi-un sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt iubirea

că s-a scămoşat şi cad
pe gânduri deoarece
în gânduri o găsesc din nou
ca o magie recent descoperită
care mă fascinează
tot ce e nou la iubirea ei
mă antrenează instinctual
nu-i acelaşi refren

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am strâns bagajele în grabă. Din amalgamul timpului rămăsese numai o clipă firavă care îşi stingea răsuflarea surdă în gânduri apuse. Visele îngrămădite, prinse în spice de grâu şi încredere oarbă aşteptau cuminţi într-un compartiment de suflet. Am plecat mândră, cu inima strânsă de greutatea dezamăgirii. Regrete nu aveam. Cuvintele ne erau sărace şi oricum rostul dezlegării lor de rădăcina orgoliilor îmi părea de neconceput. Trăisem mult, curat, cu toată puterea binelui, cultivată într-o inimă prea puţin pregătită pentru eşec şi suferinţă. La fel de mult probabil şi greşisem în trecerea mea zbuciumată prin adâncul vremii. Într-o zi m-au copleşit aşteptările, le-am strâns în pumnii mici şi-am suflat cu speranţă peste ele. Au zburat în buzunarele tale pline cu mărunţişul acestei vieţi trecătoare. Pesemne erau rupte şi agoniseala anilor mei frumoşi s-a izbit de pământul livid, devenind pulbere de amintiri. Le-ai călcat în picioare şi rămăşiţele păstrează urma paşilor tăi apăsaţi şi grei. O să crească peste tăceri un nou început. Îţi promit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vladimir locuieşte pe strada cu păsări

când plouă merge cu capul descoperit
priveşte spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit pluteşte
l-am cunoscut într-o zi de marţi
n-am băgat în seamă ceasurile rele
ştiam că îmi va spune cândva
eşti atemporală
pentru el veşnicia este obişnuinţă
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găseşte un loc neocupat
după o vreme îmi înşiră fiinţa pe o aţă
mă pune să-i cânt
şi-n sunete lungi îşi cufundă faţa
se hrăneşte din dulcea pedeapsă
ca un uriaş din visurile rele
când e obosit îşi ia umbra de mână
şi uită de mine
într-o zi şi-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbeşte rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
şi-n zilele cu soţ mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide uşa din nou

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăşti, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simţeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat să-i spun asta, însă de bună seamă că m-a înţeles greşit; va fi crezut că-i explicam cum un bărbat şi o femeie îşi sunt predestinaţi unul altuia şi era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puţin nu ca la femeia mea şi nici nu sunt sigur că era femeie, deşi nu părea să fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea că aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea să aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. mă făcea să mă simt stânjenit; le făcea tuturor viaţa grea, inclusiv ei înseşi).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele legionare erau create de legionari. Unii fără nici o cultură muzicală, dar pline de conţinut şi melodie. Toate momentele de bucurie, de avânt sufletesc, cât şi de tristeţe şi durere, erau cuprinse în cântecele legionare. Fraţii de Cruce se îmbărbătau cu o "Sfântă Tinereţe Legionară" şi îşi cântau tristeţile şi durerile pentru camarazii lor căzuţi, cu "Imnul Legionarilor Căzuţi". Toate stările lor sufleteşti erau îmbrăţişate în cântecele lor.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi amintesc

în fiecare anotimp circulau
pe bulevarde şi străzi
camioane care adunau cadavrele săracilor
sau a vagabonzilor
noapte de noapte
femeile tinere sau bătrâne
cu broboade pe cap
veneau la morgă să-şi caute
soţii sau fii plecaţi de câteva zile
şi când un bărbat lipseşte de acasă
e plecat la curve
ori e mort pe undeva
şi e adus la morgă

cadavrele zăceau pe mesele
de tablă galvanizată
cum erau tejghelele de la baruri
unde curgea băutura şi sângele
la capătul fiecărei mese era
fixată o conductă care mergea
până aproape de duşumea
la fiecare masă erau jgheaburi
care le înconjurau
jgheaburile colectau apa care venea dintr-o ţeavă
cu robinet
spălând cadavrele
care stăteau pe spate cu faţa în sus
parcă aşteptând şuvoiul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde greşesc femeile în mod decisiv - ceea ce le şi aduce de altfel frecvente dezamăgiri - este acolo că ele sunt tentate din instinct să-şi formeze o părere în primul rând fizică, dar dublată şi intuitiv, despre un bărbat anume. Mai apoi, dacă părerea deja favorabilă este îmbunătăţită şi prin câteva vorbe adresate direct sufletului lor, ele vor fi în stare să-i treacă bărbatului cu vederea multe posibile bădărănii ulterioare, găsindu-i de fiecare dată scuze şi circumstanţe atenuante. Ajung pe neobservate să-i creadă orbeşte vorbele şi să-i ierte necondiţionat faptele.

Emil Dogaru în Oscilograful nocturn (6 iunie 2008)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerca să noteze

ce vedea prin hamburg mergând
pe lângă femeile acelea furioase
schandwartfreierweiber ce aşteptau
clienţi cu patimi strânse într-un nor
de iubiri ingrate interzise copiilor
stătea pe o bancă rece şi încerca
să cunoască întâi viciul pentru a şti
ce e virtutea cum ar fi spus marchizul
de sade într-un astfel de loc
unde îţi stimula mintea
oricât de sumbru şi de ostil
ar fi decorul
auzea poveşti mai incitante decât
orice poveste care ar fi fost editată
erau de o violenţă dementă şi beţivii
turnau băutură
va fi o carte despre mizeria umană
despre neoameni născuţi din greşeală
se gândea că nietzsche declarase
că dumnezeu e mort şi văzându-i
pe cei afundaţi în mocirlă
încerca să-i dea dreptate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata mulţumi încă o dată de buna găzduire şi de poveţele cele folositoare şi după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălţă altele, puse oscioarele găinei într-o legătură, luă în braţe copilaşul şi toiagul în mână şi o porni iarăşi la drum. Merse, merse, prin nişte câmpii numai de nisip; aşa de greu era drumul, încât făcea doi paşi înainte şi unul înapoi; se luptă, se luptă şi scăpă de astă câmpie, apoi trecu prin nişte munţi nalţi, colţoroşi şi scorboroşi; sărea din bolovan în bolovan şi din colţ în colţ. Când ajungea pe câte un piept de munte şes, i se părea că apucă pe Dumnezeu de un picior; şi după ce se odihnea câte niţel, iar o lua la drum, şi tot înainte mergea. Glodurile, colţii de munte, care erau tot de cremene, atât îi zgâriase picioarele, genunchii şi coatele, încât erau numai sânge; căci trebuie să vă spun că munţii erau nalţi, încât întreceau norii, şi pe unde nu erau prăpăstii peste care trebuia să sară, nu putea merge altfel decât suindu-se pe brânci şi ajutându-se cu toiagul. În cele de pe urmă, stătută de osteneală, ajunse la nişte palaturi. Acolo şedea Soarele.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Sachs (în timp ce ea şi Christian se plimbă prin Piaţa Vosgilor, după ce s-au îmbătat): Nu am înţeles niciodată de ce toată lumea se dă în vânt după Paris, dar acum... (Râde şi se învârte după un stâlp.) E atât de frumos. (Christian dansează puţin cu ea şi apoi o sărută.) Nu pot face asta. (O sărută din nou.) M-am despărţit de Nate abia acum câteva zile. (O sărută din nou.) Am băut prea mult şi nu pot gândi limpede. (O sărută din nou.) Nici nu te cunosc îndeajuns de bine şi sunt într-un oraş stăin. (O sărută din nou.) Am rămas fără motive.
Christian Thompson (zâmbind): Slavă Domnului! (O sărută încă o dată.)

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii supuşi

nu mă mai cred ocolit de cuvinte
ţin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înţeles

tu mă simţi abătut
mă laşi să privesc departe
cu ochii supuşi

îmi adun gândurile şi le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
şi mă bucur ca un copil

port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinţii strânşi
mă conving singur că nu există
şi deschid larg uşa să scape în lume

angoasele vremii sunt peste tot
nici nu ştiu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
şi nu mă vezi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insight

nu erau caii
erau umbrele cailor
se pogorau peste oraş
peste bătrâni şi copii care moţăiau
pe bancă la soare
vine o vârstă când ne înduioşează
un simplu gest
obiecte atât de banale
o batistă, un bilet de tren uitat într-o carte,
o vestă, o pereche de ochelari
şi nu atât ele,
cât umbra lor în inima noastră
dacă ar fi să evoci
cel mai frumos pasaj din propria viaţă
nu-i aşa că ţi-ai cuibări liniştit
mâinile la piept
ai închide pleoapele
şi te-ai simţi ca într-o biserică?
e această conştiinţa mereu în expansiune
sertar cu taine pe care îl deschizi ca pe o biblie
din care vorbesc uneori copilul, păcătosul sau îngerul
când pe o bancă în parc,
în cea mai adâncă amiază
o ameţitoare bucurie de a fi materie vie
te copleşeşte

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblioteca

era un oraş-bibliotecă nedeschis publicului
amator de carte. conţinea lucrări aduse
de cele douăsprezece corăbii care au dus
biblioteca pe o insulă neştiută de nimeni.
au străbătut mediterana printre coloanele
lui hercule şi au ieşit, în drum spre atlantic,
prin strâmtoarea gibraltar. corăbiile cu cărţi
au refăcut aproape jumătate de drum făcut
de un navigator celebrul. au recuperat cărţile
din bibliotecile din alexandria şi cea din pergam.

era asemănător cu oraşul-bibliotecă comandat
de ducele sforza. în sfârşit s-a construit
oraşul-bibliotecă dorit de ducele de milano.

cărţile vechi erau scrise şi transcrise, de călugări
analfabeţi. copiau semnele fără să le înţeleagă.
nu puteau împărtăşi conţinutul textelor celorlalţi.
aceste cărţi erau în cel mult zece exemplare
în toată lumea. biblioteca-oraş avea cel puţin
exemplar din cele mai rare şi mai vechi cărţi.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!