Am spus cândva, gândindu-mă la trecutul omenirii, la lungul ei drum spre timpul de faţă: un om şi un foc, un om şi un câine... Iar acum, gândindu-mă la viitorul ei, la câte primejdii o pândesc, spun: un om şi un cireş. Un om şi un cireş, ca şi cum aş spune un om şi un paratrăsnet. Menit să-l apere de mortalele tensiuni de care s-a încărcat planeta.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) descoperisem fericit, că legea cireşelor este să fie mâncate din cireş. În orice alt chip, îşi pierd virtutea de rouă a naturii, în stare să devină rouă a sufletului omenesc. De atunci, datorită unor fericite împrejurări, am putut să trag spre mine, în fiece primăvară, o creangă de cireş. Şi, chiar dacă n-am scăpat cu totul de viroze, în viaţa mea a fost mai puţină cenuşă.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om şi un cireş - un om trăgând spre sine crengile cireşului - înseamnă un om redevenit copil, reîntors la acea stare despre care Brâncuşi spunea că, atunci când am pierdut-o, am murit demult.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de cireş

Mă scutur de gânduri
Ca floarea de cireş bătut
Şi în nu ştiu câte rânduri
Drumul meu s-a abătut.

Mai văd un singur drum:
Pustiit şi îngheţat,
În urmă-mi numai scrum
Şi-un vers cadenţat.

Mă întorc la origini
Precum apa la al său vas,
De veşnicia fără margini
M-apropie un ceas...

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la un cireş

Ieri m-am oprit pe stradă dinadins
Ca să privesc tăcut, pe îndelete,
La un cireş însingurat şi nins
Cu flori micuţe, albe şi cochete.

Şi cum stătea, firav şi gârbovit,
Cu ramurile spre pământ lăsate,
De nicăieri, în blândul asfinţit,
Un vânt începe cătinel a bate.

Şi-atunci o floare s-a desprins de sus -
Vai, ce păcat, era încântătoare! -
M-am tulburat şi m-a durut nespus
S-o văd acum căzută la picioare.

Aşa sunt şi-unii oameni, mai grăbiţi,
În vieţile acestea efemere,
Indiferent că-s trişti sau fericiţi,
În floarea vârstei câte unul piere.

poezie de Octavian Cocoş (2 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă ai şti de câte ori am spus nu altor ochi, gândindu-mă la ochii tăi...

citat din Susanna Casciani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maternitate

am învăţat că
nu trebuie niciodată
să scuturi un cireş
din el pot cădea copii şi
nu este cireş cu cireşe dar fără copii
ca şi cum
acolo se nasc

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogza, Geo

Geo Bogza: un Sisif care şi-a surprins cuvintele când îi delapidau stânca.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (20 octombrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga de cireş

Titlul operei matale
Mi-aminteşte fără greş
De grădinile natale
Şi de... Creangă în cireş.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul mi s-a arătat

Îngerul mi s-a arătat, grăind:
"Am venit din porunca Domnului.
Tu calci prea des poruncile Domnului".
"Îngere - am mărturisit - păcatele mele sunt multe şi mari.
Spune, ce-mi porunceşte Domnul?"
"Să te iubeşti pe tine însuţi cum îl iubeşti pe aproapele tău".

"O, Îngere - am suspinat -,
Mi-e teamă că iar n-am să-l ascult pe Domnul.
Spune-mi, cât de rău e în iad?"

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos era la Piatra Neamţ; aerul tare ca un poem de Geo Bogza şi munţii deranjaţi de ultima furtună...

Geo Bogza în Eseu (lui Ilarie Voronca)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam acum două decenii, în anul în care avusesem de suferit de pe urma dezastruoasei gripe asiatice, stând câteva săptămâni într-un sanatoriu, la plecare, le-am spus celor ce se străduiseră să mă vindece.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul soarbe prezentul inexorabil. Prezentul regretă de multe ori trecutul prin noi, căci întoarcere încă nu avem. Trecutul se pierde în timpul amintirilor, undeva departe. Să alegem cea mai bună cale de timp, căci pe toate le avem în faţă, dar doar temporar, iar de trecut să luăm aminte că nu putem să-l mai avem.

Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul, ceea ce s-a pierdut, este legat de relaţia cu scopul şi cu idealul pentru care faci atâta drum. Dacă cândva aveam o idee romantică, de a încerca sa facem teatru ca pe un fel de aventură, ca şi cum am fi pe un vapor care merge spre necunoscut şi nu ştii cum va fi vremea în timpul acestei călătorii şi ce se va întâmpla în timpul acestei călătorii, acum trebuie să ştii că drumul pe acest vapor trebuie să-i ducă pe călători "safe". Trebuie să ajungi dincolo şi toată lumea trebuie să ajungă cu bine.

citat din Andrei Şerban
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a părăsi această lume, aş vrea să împărtăşesc celor ce vor rămâne mai departe pe pământ, în condiţii tot mai puţin prielnice naturii umane, un adevăr la care am ajuns târziu, şi pe care nu-l pot păstra numai pentru mine. Aş vrea ca rândurile ce urmează să fie unele dintre cele mai convingătoare din câte am scris. Să spun ceea ce am de spus, ca şi cum aş vorbi despre unul din leacurile posibile ale cancerului. Dealtfel, despre cancer va fi vorba, un cancer al sufletului, şi despre posibila-i tămăduire.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul florilor de cireş

Cât de frumoase
sunt florile de cireş?
Sunt albe,
pure,
parfumate,
îţi încântă
privirea,
te ameţesc
cu mirosul lor,
iar vântul
suflă uşor
şi ninge
cu flori
pe capul tău,
ce te face
să uiţi
cine eşti,
ajungând
să-ţi doreşti
să trăieşti
într-un zbor,
râzând,
oftând,
cu gustul
de cireşe amare
în gând.

poezie de Eugenia Calancea (17 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul meu secret

Mă uit la tine cum zâmbeşti,
Dându-mi seama ce gândeşti,
Şi-ascult cum tu îmi ceri în faţă
Să-ţi grăiesc un alfabet din viaţă.
Zâmbesc şi eu, mă uit la tine
Cum te-aşezi lângă mine,
Şi-ncep să-ţi spun aşa uşor
Alfabetul următor:

Ascult tot ce tu îmi spui,
Bat momentele în cui,
Cresc gândindu-mă la noi,
Doar la tine, doar noi doi.
Eu zâmbesc cand tu zâmbeşti,
Fac mereu tot ce-ţi doreşti,
Gândesc exact cum tu gândeşti,
Iubesc tot ce tu iubeşti.
Jocul nostru plin de vise
Lungi, eterne şi deschise,
Mintea noastră l-a creat,
Noi-l vom face-adevărat.
Oricâte drumuri eu aş lua,
Privirea ta mă va ghida,
Realizând ce mi-am dorit,
Să te iubesc, să fiu iubit.
Şi-ţi şoptesc acum secrete,
Taina mea fără perete,
Ţelul meu în această viaţă,
Urma ascunsă-n foc şi gheaţă,
Visul meu ce ţi-l şoptesc,
Zâmbind îţi spun: te iubesc!

Acum aştept să-mi spui ce crezi,
Ce-ai văzut şi-acum ce vezi.
Dar ea nu-mi spune nici o părere,
Nici ce-a văzut, nici ce vede,
Ci doar mă roagă să-i repet
Din nou, acelaşi alfabet.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori dă greş se dă după cireş.

aforism de David Boia (12 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!