Visul (II)

fragment

Două făpturi văzut-am, în plină tinereţe,
Şezând, întinse-n iarba, pe-un deluşor, tihnit,
Colina care-ncheie, cu dulcea-i pantă, şirul
Unduitor de dealuri şi care nu-şi înmuia
Picioarele în mare, ci, o scăldau, la poale:
Podgoriile, crângul şi lanurile verzi...
Iar în oceanu-acesta se arată, ici-acolo,
Un coperiş de ţară şi fumul şerpuind
Câtre senin. Colina de-un brâu era încinsă,
O verde diademă de pomi sădită de mâna
De om, şi nu de mâna capricioasei firi.
Deci fata şi flăcăul, precum v-am spus, priveau
De pe colină: fata, în jurul ei; flăcăul
La ea – la fel de tineri dar osebiţi ca vârstă.
Se presimţea femeia în ea, precum se-arată
În ceaţa serii, luna, pe câtă vreme el
Un copilandru încă părea arzând de dor.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Eşti picătura
Pentru care ploaia
Nu s-ar opri
Precum timpul,
Precum un fulger
Care luminează
Marea,
Precum luna,
Precum stelele
Care privesc adânc
Aceeaşi mare
Plină de dragoste - ieri
Plină de dor - azi.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus mamei: "N-am să mai cumpăr nici o revistă până când nu trec peste gândul că arăt ca fata de pe copertă." Ea mi-a spus: "Miley, dar tu eşti fata de pe copertă", iar eu m-am simţit ca şi cum "Ştiu asta, dar nu mă simt precum acea fată zi de zi." Nu poţi să te simţi perfectă întotdeauna.

citat din Miley Cyrus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcăul care se ţine, ia fata care rămâne.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ta

Ştii? Înmănuşată îţi părea mâna
Când îmi mototoleai fusta la poale,
Se-asemăna uşor, uşor cu vâsla
Ce despica undele nalte-n mare.

Ciorapii de mătase albă, fină,
Puţin ajuraţi cu danteli brodate,
Îi coborai încet cu-aceeaşi mână
Spre gleznele, de gură sărutate.

Pe ochii mei cu igluri verzi de gheaţă,
Tot purpurul din buzele-ţi flămânde,
Mi l-ai lasat precum un văl de ceaţă,
Iar mâna-ţi căuta locuri arzânde,

Cărările spre mandarini în floare,
Parfumul, dragostea să înfiripe,
Aprinzând candelabre-n sanctuare,
Ploi de stele, pe trup, făcând risipe!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul serii

Amurgul serii se lasă uşor,
Peste pleoapele, falnicilor codrii
Numai izvorul se-aude niţel,
Şi freamătul lin al dulcelui vânt.

E seară si noi ne-ntindem pe iarba,
Cu colţu-i firav, de-un verde deschis,
Spre cerul albastru si luna cea plină,
Acum ne-ndreptăm privirea în sus.

Sunt stele ce par şirag de mărgele,
Întinse pe bolta eternului cer,
Şi luna se-aprinde cu a ei strălucire,
Şi astăzi şi măine, magia-i la fel.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca salcia

Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârşit fixându-şi straiul,
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Işi bate rufele cu maiul.

Deposedat, se-mpleticeşte
In propria-i intimitate,
Ca fata ce, livid, roşeşte,
C-o prinzi cu poale suflecate.

Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită
E fata, pân’ la brâu în apă,
Ce te atrage în ispită.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, Mamă Floare..

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineaţă
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Fiindcă-i neam cu altă floare
Are casa mai la vale,
Iar surorile ei, două,
Sună-n clopoţei de rouă.

Floricica se opri,
Cu tulpina-n poartă bate:
– Sărut mâna, Mamă Floare:
Uită-te cât sunt de mare!

În căsuţa din colină,
Ceasul bate în surdină
Şi vesteşte-n grabă mare.
Că e noapte la hotare.

Veni noaptea cea albastră,
Însă floricica noastră
Prinse Luna de spinare
Şi urcă în Caru ' Mare.

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com, Poezii pentru copii (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, sparge-te [Break, break, break]

Hai, sparge-te, nu te opri,
De stânca cenuşie, mare!
Aş vrea acum să pot rosti
A mele gânduri călătoare.

Despre băiatul de pescar,
Ce strigă-n joc la a lui soră!
Despre flăcăul marinar,
Ce cântă-n golf, când stă la proră!

Despre vapoare ce-au plutit
Spre portul lor de sub colină;
Dar mâna mi-a cam amorţit,
Iar vocea-mi este cam străină!

Hai, sparge-te, nu te opri,
De-a ta faleză, dragă mare!
Dar vraja zilei va muri
N-o să mai simt a ei chemare.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ar putea părea la fel de îndepărtat precum eternitatea, la fel de nedrept precum răul şi la fel de nepătruns precum infinitul. Dar El este totuşi Dumnezeu - bun, puternic şi înţelept.

citat din Jim Cymbalta
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pârâu

Venea pe deal, voios cântând
Flăcăul;
Pe-un umăr coasa legănând,
Venea fără nici un gând
Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
Pârâul;
Aşa de lat şi chiar acum!

Dincolo câmp şi lan şi flori,
Ei, cată!
Şi doine şi secerători;
Pârâu-i lat, şi să nu mori?
Ei, cată!
Şi-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
O fată –
Înoată-n spice până-n brâu.

"Să n-ai, Catrino, zi de rău!"
Ea tace.
"Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!"
Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
Că-i place
Şi vrea de el să-şi bată joc.

"Ai, fă, copii acasă mulţi?
Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculţi?
De dragul tău să mă desculţi?
Ei, iaca!
Mai bine plec!" Şi dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-şi zice ea?
Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!

Văzându-l, însă, c-a plecat,
Ea-şi pune
Deoparte snopul: – "M-ai chemat?"
El mâna peste ochi mirat
Şi-o pune.
– "Să-ţi spun ceva! Cuvinte bune!"
– "Să spui, să spui! dar ce să spui?
Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!"

– "Haide, treci pârâul! Ce te-ntreci,
Catrino!"
– "Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?"
– "Dar nu-i cat Oltul, poţi să-l treci
Catrino!"
– "Vecine, nu!" – "Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
Haid' vino!
De-atunci şi peste mări treceai."

"Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!"
Ştia doar fata felul lui!
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
Poveste –
Tot eu să spun? Ghiciţi şi voi.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

nu-şi amintea fagul
nici colina din faţă
uita ce visa şi visa multe
cum dădeau primele raze
de ultra
violete pierdute
-n jurul lui
nici ele nu aveau amintiri
uitarea venea de la o ciu
percă avea spori uitători
o lumânare ar fi uitat să ardă uitase de ce arde când a început să ardă
o actriţă a rămas tânără şi a
trăgătoare pentru că uitase
să îmbătrânească
stejarul părea o pradă uşoară
şi chiar era uituc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba şi goarna

Înainte de a muri
să-ţi iei iarba
mi-a spus goarna!
Înainte de a trăi
să-ţi iei goarna
mi-a spus iarba!
Iar eu stăteam cu mâna dreaptă în stânga
şi cu mâna stângă în dreapta
şi cu singurul ochi îngropat
în pământ
şi cu toţi ochii
în cuvânt
îmbrăcat în mormânt.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dojana (Doina)

Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profan al cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Mioarele pasc îndelete pe colina cea verde... E turma bogată a lui Oancea; în târguri din lume vestită'i e lâna, vestită'i e brânza, vestit caşcavalul... Mioarele pasc îndelete sub grij'a doi baci de credinţă, sub paza dulăilor aprigi, de sfâşie ursul... Alături la umbră de stâncă stau bacii. Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele închise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru'i magic... Şi cântă şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu'l cunoaşte d'atâtea ş'atâtea vieţi de oameni. Trecut-au destule şi alte-or mai trece: Carpatul şi doina de veci sunt prieteni, de veci or să fie... Şi cântă flăcăul de plânge şi frate, de plâng şi mioare, de plâng toţi dulăii, şiroaie de lacrimi, atât e de dulce! Dar iată-l deodată în sus se ridică, şi fluieru-şi trage din buze. Îl întoarce la ceafă şi'l vâră'n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpine bine; răsuflă. Şi iar îl ia-n buze şi iar se porneşte... Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le în ploaia de raze de soare d'amiază de vară... E sfântă şi vastă tăcere, sus colo, departe de zgomotul vast şi profanal cetăţii. E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte. Ce vraje!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din ziarul Universul Literar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am privit senin

bradul curmat de lama alb-albastră
a toporului care l-a ronţăit
era încă verde în ochii mei
şi mirosea a răşină fără să rănească
pe cineva prin viaţa lui solitară
a pierdut lupta cu metalul călit
deşi părea să sufere de o tinereţe
nebună cu dezavantajele ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia deschise uşor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu ştia acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-şi dădu seama unde se afla. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare şi colţuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era şi ea neobişnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou şi din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului încălecă apoi pe Galben-de-soare şi se despărţi de calul ei, lăcrimând. Merseră, merseră, cale lungă, depărtată, când fata împăratului zări o cosiţă de aur. Trecură dealuri, trecură munţi şi văi, lăsară în urmă păduri dese şi verzi, câmpii cu flori de cari nu mai văzuse fata, izvoare cu ape limpezi şi reci, şi ajunseră la curtea împăratului celui mare şi tare. Ceilalţi fii de împăraţi cari slujeau acolo îi ieşiră înainte şi o întâmpinară. Ei nu se puteau dezlipi de dânsa, căci şi vorba-i şi faţa îi erau cu lipici.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!