Dragostea risipită

Unde este dragoste, acolo sunt eu
S-a sfârşit prea devreme vara târzie din maci
Se închid cărările şi volburile apei
Prin mâna mea trec păsări şi uneori copaci,
Ce singuri stau de veghe
Doar cerul e senin.
Zâmbeşte aurora a poartă către toamna
Mirosul de gutui te poartă în două glastre
Ce miros a iubire în amintirea ploilor cu nuferii cei albi
S-a prins să ningă iară pe caldarâmuri
Plopii se scutură spre a naşte visuri
Poveştile sfârşitului de primăvară, dezbrăcată de aripi
Dăm sărutul galben de aur când zâmbeşte
Şi pune în atmosfera ghiocul şi tipsia
Şi verdele şi albul şi păsări, ciripind îmbătate cu mine
Cu must din trei izvoare când treci prin trecători
Eu oi fi murit de atâta plâns în zare.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar timpul e albastru şi uneori gri
secunda aşteaptă cum noaptea
prescura s-a stins din iubire si jarul si codrul tematic
albine îşi vind rodul
am mers prea departe
e noaptea uitării în liniştea toamnei in umbre
de mână se ţin doi copaci
un vers către tine, un vers către mine aleargă prin lanuri
cocosi Porumbacu din raza lui pica Oceanul de sticla adorm pe o mare mareele
Ning cuvintele, ard în lumina risipită si noi suntem păsări ancorate in timp.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte!

Atingerea ta mă calmează în noaptea frumoasă
Ca raza de soare mă apasă, inimii îi salvează iubirea
Sub cerul senin mă aprind cu fiecare destin
Nu pot acoperi privirea
Căci mi s-a deschis inima
Nu pot acoperi zâmbetul unui copil
El este rază de soare în fiecare zi
Nu încerca să treci prin scoicile inimii mele
Ele privesc la nisipul mării albastre
Zâmbeşte cu buzele aprinse de foc!
Zâmbeşte celor care n-au avut noroc!
Zâmbeşte cu ochii sclipitori de iubire!
Zâmbeşte cu taină... iubirii din tine!
Zâmbeşte a mia oară cu dragoste nespusă!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diademele

Zăpada-i mult prea albă,
Să înţelegem cum albul spune poveşti
Mi-am risipit mâinile,
plămădind din razele soarelui diademe
Un glonţ ascuţit ca strigătul s-a trezit prea devreme,
Ca să rămân mut în cuvinte
Linia roşie ca sângele
ce urcă şi coboară din vene s-a oprit.
Ce albă-i zăpada!
Plopii îşi caută cuiburi în cer
Pădurile sunt pline când îşi pierd păsările sărutul
Ce albă-i zăpada!
Crinolina rochiei tale tot îmi şopteşte din vis
Parcă suntem într-un teatru ce demult a nins!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna

Vine toamna cu frigul incert
Ce toamnă va fi topindu-se în mâini,
În ochii noştri apusuri de soare
Topind în forme de plumb păsări
Vine toamna prea devreme
Poetul Ioan Toma şi-a umplut călimara cu cenuşa din cer
Umblă pe ape inimă de cărbuni aprinşi
În dansul femeilor de nicotină
Vine toamna pecetluind iubirea
Miroase a gutui, a izvor neînceput
Carele negre despart noaptea de lut
Roţile morilor macină iubirile, jerfind toamna.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna

Vine toamna cu frigul incert
Ce toamnă va fi topindu-se în mâini,
În ochii noştri apusuri de soare
Topind în forme de plumb păsări
Vine toamna prea devreme
Poetul Ioan Toma şi-a umplut călimara cu cenuşa din cer
Umblă pe ape inimă de cărbuni aprinşi
În dansul femeilor de nicotină
Vine toamna pecetluind iubirea
Miroase a gutui, a izvor neînceput
Carele negre despart noaptea de lut
Roţile morilor macină iubirile, jerfind toamna.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sacră

Eu am ca partener un plop căci e statornic
Când vântul îl roteşte, îl clatină, îl fură
De frunze-n toamne reci ce poartă coafură
Din ruginiu şi galben... şi nici nu mi-e datornic.

M-am cuibărit alături, lângă tulpina sa,
Să ascultăm prin foşnet cum murmură de dor
Şi codrul, şi luceferi, şi sferele ce mor,
Să-i spun poveşti cântate din tinereţea mea.

M-ascultă, îmi zâmbeşte prin fremătări, duios,
Când luna e mânjită de norii plini de sur,
Mă înveleşte-n noapte cu frunze din obscur,
Şi grijuliu îmi pune trei straturi, credincios.

E o iubire sacră, şi nimeni între noi
Nu va putea să intre cu râuri de venin,
Şi mi-a adus inelul, un cerc dintr-un pelin,
Şi m-a cerut de soaţă prin vers de piţigoi.

L-am refuzat docilă, i-am spus: "Să nu striveşti
Prietenia sacră... iubirea e-n poveşti..."

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti

Nelinişti prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Şi păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniştea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În irişi pătaţi de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ţi se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cuvinte

tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarţa copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neştiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise şi spuse, litere, formaţi doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau aşezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citeşte, pe feţe însorite
apusul încet, în braţe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpiţe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopţi, răsucite spre stele
şi cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită
zboară prin colbul drumului, uneori de vânt izgonită
cu ele, cele două cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucind în timpul ce nu s-a ţesut

Eu sunt un
ţărm
tu eşti celălalt ţărm
fără noi fluviul
n-ar mai luneca spre ocean –
ne oglindim în apele
întunecate şi leneşe
ca două oraşe gemene
zidite pe stânci

deoparte e lumea mea
de cealaltă parte o altă lume
lumea ta unică
pe care o întrevăd
dar n-o cunosc –

ne contemplăm
de pe înălţimea stâncilor
din turnul de veghe
ce muşcă din cer lacom
strivind în dinţii crenelurilor
albastrul floral

ne pândim
prin ochii pisicii
lascivi şi galbeni
străini ca o peşteră

ca două imperii
de departe
ne facem semne
ne chemăm
ne dorim
dar nu putem fi decât două maluri
roase de vânturi
sărutate de secetă
părăsite de păsări

din când în când
trece un vas prin apele leneşe

numai atunci privirile noastre
se contopesc
pe catarge în zare
şi stăm faţă în faţă
fără să ne cunoaştem
fără să ne vorbim

totuşi
chemă-mă din lumea ta
şopteşte-mi neîncetat
poate va fi secetă
şi fluviul va seca la noapte
doar pentru o clipă
pentru un ceas nebun
să rămânem singuri
îmbrăţişaţi în iubire
strălucind
adunaţi în cămaşa zdrenţuită
a timpului ce nu s-a ţesut...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea

o poezie dedicată celor singuri!

iubirea mea... s-a terminat...
din deget scot azi verigheta
şi o aşez într-un seratar!
dar nu aceasta e problema...

din suflet... nu ştiu cum să fac
să pot să iau cu mâna lin
să îţi dau drumul în văzduh
plutind spre cerul cel senin!

acolo eşti plecat demult...
dar verigheta nu mă lasă
şi-n fiecare zi la prânz
la masa mea ea te aşează!

mereu... noi suntem amândoi
dar este ceva ireal!
iubire... astăzi s-a sfârşit...
pun verigheta în sertar!

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloreşte bucuria

Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înfloreşte bucuria
în cântecele luminoase de mai
şi ploile ascultă cum cresc ierburile.

Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele şi nopţile se prind împreună,
piscurile munţilor trag cerul în jos
şi-l scutură de stele peste câmpii.

Cireşii se coc mai devreme şi zâmbesc.

Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar şi le închipuie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn de iubire

Alint de lumină
Şi pace divină
Chemare spre astre
Când păsări albastre,

Cu ochi de rubin,
Cu trilul sublim,
În leagăn de sângeri,
Ne poartă spre îngeri.

Poteci de lumină
Pe mantia plină
De roze şi taină,
Ne cheamă, ne cheamă...

Dansăm în iubire –
Cuvânt din pslatire.
Ne poartă visare,
Prin vraja de floare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seara aceea

când coboară
stelele în fântâni să se spele cu lacrimi
uitate în ochiul copilăriei,
când jocul s-a oprit
în curtea vecinului ieşit la poartă
să-şi privească nepoţii crescând,
când bunica ascunde cu grijă
fotografii cu dor
de bunicul,
când mama rătăceşte prin curtea cu dorinţe
ascunse în marama decolorată de vremea
viscolind a încărunţire,
când tata zâmbeşte din tabloul
prăfuit de absenţă în camera unde încă
aşteaptă să deschid uşa,
când eu, fără vârstă,
fug de mine înapoi
spre naşterea primului oftat.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne îmbrăcăm în ploaie, iubito!

Să ne îmbrăcăm în ploaie, iubito!
Aşternutul verii cu iarba cosită e aproape
Sânii tăi miros a salcâm,
Unduirea părului tău a libertate,
Pe braţe îţi prind fluturi coloraţi, iasomii,
Răsărite din ploaie şi noapte
Cuvântul se tot coboară în seri de aprilie,
Din stele ce miros a gutui
Încă puţin şi vom trece marea,
Dăruindu-ţi o icoană din calcar nestins,
Inima mea va fi zidită în cetăţi,
În fiecare primăvară şi iarnă
Florile de cais care au nins
Au nins pentru tine
Când sufletul meu tace între prunci la izvor
Ca o stofă din mine ce pleacă şi nu se întoarce
Decât atunci când din aripi înfrunzesc cocorii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Too much... maci

un mac... doi maci... trei maci...
un câmp de maci...
prea frumos în natură,
prea mult în poezie...
de atâţia maci, văd roşu
şi nu mai raţionez,
că tot sunt Taur!

când "lălăim" macii,
ei se răzbună,
se demonetizează,
se depreciază,
se devitalizează,
se ofilesc,
fiind
şi-aşa foarte fragili...

piere magia...
tot ce e mult strică
sau... se strică, nu?

dar când, pe lângă maci sângerii,
adăugăm în verdele ierbii
sau al grâului
câteva albăstrele,
câteva margarete
şi o mare IUBIRE...
se naşte ceva sublim,
numit şi simţit
POEZIE...

mac... mac... mac...
un mac... doi maci... trei maci...
prea mulţi maci!
ce de maci!!!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tristă-mi părea viaţa...

Îmi pare că nu sunt temple şi nici ziduri, pe unde trec eu...
şi nici bariere... un drum de păsări...
atât de tristă-mi părea viaţa...
că e o câmpie făcută din dragoste şi din cămăşile tale, cărora mă închin eu,
e şi ăsta un fel de a demistifica viaţa...
aşez zânele pe portative,
şi le numesc chopin...
apoi
cuvintele nu le mai spun.
nu le mai pun.
nu mă mai gândesc la nici măcar unul.
le ţin, în taină, în buzunarele poate prea sparte.
e numai în vrăjitorie şi în ghiocurile mărilor viaţa aceasta,
din ea nu se mai iscă viitor.
şi
alerg
prin viaţă, suflecându-mi hainele, poalele, să mi le fure păsările, veacurile, vrăjitoarele din anonimat,
poştăriţele împing încă scrisori către Dumnezeu, unde eşti, Doamne, unde ne sunt rugăciunile,
spun ele, împingând la scrisori.
e totul uscat,
pentru că, de ani, nu a mai plouat pe aici...
să răsară odată, să răsai, să apari de pe drumul tău vecin, nebătut,
ţipetele Africii să se audă până la toţi zeii ploii, şi mai departe, încă,
îmi pare, uneori, că dumnezeu e vecin cu câteva stele, restul sunt păsări;

Pesemne divinitatea înseamnă nu îngeri, ci păsări,
şi multe aripi de umplut pământurile cu viaţă,
jos,
unde miroase a pământ,

şi a apă gâlgâitoare;

Pesemne e prea târziu pentru globuri,
dar nu prea devreme pentru Crăciun,

aşa sunt copiii, aşa e Dumnezeu, se naşte dacă lumea Îl cheamă

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre statui

Din trup de pământ
Suflet de statui,
Iarbă şi vise
Prin fruct de gutui.

Din munţii semeţi
Idei şi statui,
Prin apă şi foc
Trupul cerului.

Dincolo de noi
Prin dălţi de statui
Vorbele-s rupte
Poartă dorului.

Crezuri urcate
Pe socluri statui,
Păsări în rugă
Stau albe statui.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!