Poem dintr-un timp tăcut

Inima mi s-a frânt...
Şi când s-a frânt s-a făcut linişte absolută.
Timpul a tăcut.
De atunci nu te mai caut.
Nu că nu mi-ar păsa:
Îmi pasă mult,
Dar trebuie să merg mai departe
În timpul ăsta tăcut.
Nu mi-a lipsit ceea ce ai arătat că eşti,
Mi-a fost dor de ceea ce credeam că eşti.

poezie de Camelia Opriţa din Jurnal
Adăugat de Georgiana@D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori vii

Nu-mi critica coperta; ea nu îmi aparţine
Mi-a fost dată în viaţă s-o port cum se cuvine.
Cu timpul s-a boţit, s-a rupt, s-a descusut,
Deşi era frumoasă atunci când m-am născut.

Acum şi pe la colţuri s-a ros, s-a jerpelit
Culorile ei vii cu timpul au pălit.
Şi multe dintre pagini s-au tot pierdut, firesc,
Aş vrea ca într-o zi să stai să-ţi povestesc.

Întoarce-aceste file, dă timpul înapoi
Depinde doar de tine ce va mai fi cu noi.
Închide-mă cu grijă, coperta n-o strica
Şi pune-mă pe raft, să vină altcineva.

poezie de Paul T. East, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rose (în vârstă, povestind despre momentul în care Jack a desenat-o goală): Mi-a bătut inima tot timpul. A fost cel mai senzual moment din viaţa mea. Cel puţin de până atunci.
Lewis Bodine: Şi ce s-a întâmplat apoi?
Rose (în vârstă): Vrei să ştii dacă s-a întâmplat ceva? Îmi pare rău să te dezamăgesc, domnule Bodine, dar Jack era un profesionist în ceea ce făcea.

replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigă-mă, tăcut

nu te mai încrede în oameni
mi-a zis mama
ceea ce vezi să nu vezi
ceea ce auzi să nu auzi
închide ochii şi taci

nu fi trist
tu eşti omul ce caută
prin lumină risipirea
întoarce-te apoi
cu-nţelepciune
la casa aceea nelocuită
de ceva vreme

să nu plângi

când foşnetul singurătăţii
va ajunge la os
îngenunchează
pe pragul tocit de durere

şi strigă-mă
tăcut

poezie de Teodor Dume (4 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredinţat
drumul soarelui şi drumul stelelor;
s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi timpul înapoi!

Plecaţi voi păsări călătoare,
Dar oare mai veniţi la noi?!
Vă rog, daţi timpul înapoi,
Să fie cald, să fie soare!

În stoluri negre aţi fugit
Purtate de năvalnic vânt.
Atunci când aripa s-a frânt,
Ca pe Hristos v-au răstignit.

Va rog, daţi timpul înapoi,
De dragul meu şi-al tuturor!
Să depănăm poveşti de dor,
Veniţi sub streaşină la noi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Timpul a stat o clipă-n loc şi plouă
În ochii noştrii, azi, cu stropi de rouă...
Ne săgetează amintiri şi vise,
Gânduri rămase-n noi atunci, nescrise.

Ne fulgeră-n priviri întâia clipă,
Când cu sfială, paşii ni-i opream
În faţa clasei şi lăsam în urmă,
Lumea în care încă mai credeam.

Apoi ne-am ridicat vlăstari sub stele...
Cerneau din ochii noştrii scânteiri...
Aveam speranţe, vise efemere...
Şi în minuni credeam... şi în iubiri...

Când ne-am întors privirea spre vărsare,
Aceiaşi paşi timizi ne-au însoţit
Şi-acelaşi crez ne-a înălţat sub soare
Şi în oglinda vieţii ne-am privit.

Aceiaşi vechi copii de altădată
Cu-acelaşi suflet, ne priveau tăcut...
Dar ochii lăcrimau... Trecuse timpul...
În noi simţeam că-mbătrânisem mult...

Azi i-am zâmbit copilului... Oglinda
Cărări de raze mi-a deschis sub soare
Şi-n mii de ani s-a despicat lumina
Şi mi-a adus în suflet sărbătoare.

Pluteau săruturi printre crizanteme...
S-au dus departe anii de liceu...
Acum sunt prunc, cu-a pruncilor pruncie
Şi mă întorc la ce am fost mereu.

Copilu-n mine încă mai trăieşte
Căci timpu-n loc a stat, dar n-a ucis
Această veche piatră preţioasă...
Copilăria- singurul meu vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a lipsit

Mi-a lipsit al mamei drag alint,
Încă de când am venit pe lume,
Mi-a lipsit şi dulcele cuvânt,
Care doar mama ţi-l va spune.

Mama mi-a fost stea călăuzitoare,
Chiar de acolo din locul SFÂNT,
Le-a sfătuit pe ursitoare,
Să mă apere pe acest pământ.

După mama n-am plâns niciodată,
Căci sufletul ei a fost cu mine,
În noaptea cea întunecată,
Dar şi în zilele foarte senine.

Despre ea voi scrie, nu voi fi tăcut,
Gândindu-mă la chipul ei blând,
Peste orice greutăţi am trecut,
Cu ICOANA mamei în gând.

poezie de Mihai Leonte (21 mai 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om este înşelat în dragoste, spune că partenerul lui i-a frânt inima. Cum spune caracatiţa, care are 3 inimi: mi-a frânt inimile?

aforism de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (10 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece. În urmă, S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit. După aceea, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.

Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15:4-8
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaş şi firav,
A colindat pădurea toată,
Şi s-a oprit la mine-n prag.
Încet şi dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a şoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Şi i-am zâmbit copilăreşte,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Şi mi-a şoptit că mă iubeşte.
Mi-a spus c-a aşteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Şi că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă şi senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înţeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată omul nu a fost mai puternic şi niciodată el nu s-a simţit, ca individ, mai neputincios. Niciodată el nu a fost mai savant şi niciodată nu a avut impresia că înţelege atât de prost ceea ce se petrece în lumea sa. Niciodată nu s-a apropiat cu mai multă fervoare de ţelurile progresului său, niciodată barbaria lui nu i s-a arătat mai bine înarmată pentru a distruge aceste ţeluri.

Denis de Rougemont în Partea Diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când renunţi, de bună voie sau silit, la ceea ce ai făcut şi, prin ceea ce ai făcut, eşti ceea ce eşti, atunci te îndrepţi, înapoi, spre mormânt.

citat celebru din Ernest Hemingway
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut ce trebuia făcut, ceea ce credeam că trebuie făcut. Acea perioadă(de exil) m-a făcut fiu deschisă faţă de alte culturi, deschidere care la rândul ei mi-a deschis posibilitatea de a lua în considerare ce vor ceilalţi, atunci când analizez diferite probleme.

citat din Michelle Bachelet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea bun(ă), prea ca la ţară!

Zăcea în şanţ, căzut pe spate
Şi dezbrăcat pe jumătate;

Am încercat să-l scot afară,
Dar mi-a strigat că nu se poate!

Avea palincă într-o glajă
Din care bea cu voluptate;

Mi-era şi ciudă, dar şi milă,
Deja era pe înserate

Şi n-aş fi vrut să-l las să moară
Aşa, lipsit de demnitate;

Am aşteptat să nu mai mişte,
Pe urmă l-am luat în spate,

Dar s-a trezit în clipa aia
Şi m-a lovit cu sticla, frate,

Iar sticla lui s-a spart în capu-mi
Şi ţuica lui mi-a curs pe toate

Ce le purtam atunci pe mine
Şi-acuma-s ude, îmbibate

Şi trebuie să merg acasă,
Să-i spun nevestei: nu mă bate,

Că, dacă-mi poţi găsi vreo vină,
E mult prea marea bunătate!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate chestiile pe care le spune lumea despre heavy metal şi hard rock... Nu sunt de acord cu nimic! Totul este doar muzică. Ceea ce s-a făcut în anii '70 nu seamănă cu ce s-a făcut în anii '80, iar ce s-a făcut atunci, nu seamănă cu ce s-a făcut în anii '90. Nimeni nu poate eticheta muzica.

citat din Ozzy Osbourne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama că ţipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând că nimeni nu-i aude. Toţi îşi văd de treburile lor mai departe, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar tu te simţi atunci ca o păpuşă dezarticulată. Ca să recapeţi senzaţia că eşti om, trebuie să observi un semn că te aude cineva. Altfel înnebuneşti. Şi ca să nu înnebuneşti, ţipi şi mai tare. Şi deodată observi că vocea nu te mai ascultă. Ţipătul a ajuns la limitele lui şi s-a frânt. Tăcerea a fost mai puternică decât el.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul Valentin

Inima mea s-a hotărât, în fine,
Şi mi-e teamă că tu eşti alesul.
Dacă-ai alt plan, renunţă la el mai bine,
Căci inima mea s-a hotărât, în fine.
Iar dacă anul ăsta tu nu-mi vei fi culesul,
La anul nu mai scapi de mine.
Inima mea s-a hotărât, în fine,
Şi mi-e teamă că tu eşti alesul

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te doresc cum eşti

Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe-o copilă,
Şi mă-nfior de tine... dorinţa îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Şi spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe dorinţa
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopţile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi eşti credinţa
Şi-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum eşti, îmi eşti ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum braţele-mi te vor.
Eşti amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Eşti vinul ce mă-mbată... de dragoste şi dor.
*
Eu te doresc cum eşti şi-mi eşti cum te doresc,
Timpul nu poate şterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... şi-ţi dau tot ce-i firesc
Şi mă-nfior de tine, când trupu-ţi îmi rimează.

poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!