Ni se dă drept "roman de Eminescu" o lungă bucată de proză, scrisă în adolescenţă, plină de naivităţi, greşeli de limbă şi ardelenisme, din care el de asemenea a utilizat o bună parte. Se publică acest material literar, pe care poetul, deşi ar fi avut destulă vreme, n-a găsit de cuviinţă să-l publice. Şi se dau în vileag, drept pagini definitive de Eminescu, până şi acele pasagii pe care el evident le condamnase definitiv, ştergându-le cu creion roş.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A apărut întâi un volum timid de "postume" — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieţii lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept "poezii postume de Eminescu" şi se pun la îndemâna publicului mare nişte bucăţi de versuri pe care Eminescu însuşi le condamnase.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, câteodată, poetul face atâta economie de material, încât ajunge la acest ideal de exteriorizare: exprimă direct numai o parte din ce are de spus, lăsând pe cititor să completeze inevitabil restul. Acesta e Eminescu.
El spune întotdeauna mai mult decât exprimă direct. Conţinutul sufletesc întrece covârşitor expresia formală... De aceea el a avut, într-o măsură unică la noi, puterea de a evoca.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnii care ne fac legile au avut întotdeauna dreptul să le calce înaintea noastră. Nimeni nu le-a contestat vreodată acest drept patern de prioritate. Şi când toate drepturile şi prohibiţiunile publice ies din Parlament... e natural ca acolo înăuntru să nu mai rămâie nici una...

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A apărut apoi alt volum în care, printre poeziile definitive, publicate în timpul vieţii, erau strecurate şi câteva postume, fără indicaţia că sunt "postume"... Admiratorii îşi continuau opera. Publicul neprevenit primea acum nişte bucăţi condamnate de Eminescu, drept poezii publicate cu ştirea şi în timpul vieţii lui!

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel au scăzut pe Eminescu admiratorii lui. Duşmani să-i fi fost, şi poate că i-ar fi respectat mai mult memoria!
Dacă unui poet din zilele noastre i-ai umbla prin saltare, ca să furi şi să dai publicităţii drept opere definitive nişte însemnări provizorii imperfecte, acest poet te-ar chema în judecată sau — genus irritabile — s-ar apăra cu pumnii împotriva unei astfel de injurii.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru generaţiile care vin, Eminescu, aşa cum ne obişnuisem a-l cunoaşte, nu mai există.
Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru şi incorect, care-şi repetă unele figuri şi întorsături de cuvinte până la saturaţie.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnii care ne fac legile au avut întotdeauna dreptul să le calce înaintea noastră. Nimeni nu le-a contestat vreodată acest drept patern de prioritate.

George Topîrceanu în Despre duel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că Eminescu făcea gazetărie bună, e firesc. Dacă el ar fi fost nevoit să înveţe ciubotăria, ca să trăiască, poate că ciubotele făcute de el ar fi ieşit minunate. (S-ar fi găsit şi atunci oameni care să susţină că această activitate a lui are mai multă importanţă decât cea poetică!)

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul lui titlu de glorie, Eminescu este şi va rămâne poezia lirică — acele minuni de armonie şi simţire în care s-a închegat puterea hipnotică a geniului său.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul are mania de a spune totul cât mai pe departe, cu ocol, cu diplomaţie parcă... E un labirint de întorsături precaute în care uneori te pierzi definitiv. Trebuie să dai cuvintele la o parte cu lopata, ca să descoperi o idee liliputană, care de obicei nu merită osteneala...

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neologismul e de obicei un cuvânt abstract şi general. El e lipsit de seva cuvintelor neoaşe, care de veacuri şi-au tot îmbogăţit cuprinsul şi s-au încărcat de acea tainică viaţă pe care nu o poate avea un neologism sfrijit. Sunt unele cuvinte vechi, care deşteaptă în sufletul nostru rezonanţe atavice inexplicabile. Dacă au răsfrângerea unui context potrivit, ajutorul unei vecinătăţi unice, abia atunci ele dau la iveală toată bogăţia lor nebănuită şi impalpabilă.
Iar Eminescu a avut, ca nimeni altul, norocul să găsească asemenea geniale învecinări de cuvinte.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil.

Horia-Roman Patapievici în revista Flacăra, nr. 1 (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnii care ne fac legile au avut întotdeauna dreptul să le calce înaintea noastră. Nimeni nu le-a contestat vreodată acest drept patern de prioritate. Şi când toate drepturile şi prohibiţiunile publice ies din Parlament... e natural ca acolo înăuntru să nu mai rămâie nici una. Noi, particularii, n-avem dreptul să ne batem în public nici măcar aşa, de-un gust, la zile mari, fără ca poliţia să intervină. Dar auzit-aţi vreodată ca doi deputaţi care s-au bătut în incinta Camerei să fi ajuns la poliţie sau la judecătoria de pace?

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul lui Eminescu (Dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea lui M. Eminescu)

Versul lui Eminescu e un dor nemuritor.
Care v-a dăinui peste veacuri.
El a înălţat al meu popor.
Ca dacii a lor arcuri.

Să-l învăţăm ca pe o rugăciune
Scrisă în cartea sfântă.
Căci versul lui Eminescu
Nu ştie să mintă.

El a fost scris cu sânge şi sudoare,
Pentru cei cu inimile pline de dragoste şi amor.
Pentru România mare,
Pentru al ei falnic popor.

poezie de Vladimir Potlog (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii de gust vor şti desigur să aleagă şi de aici înainte pe Eminescu cel adevărat, din Eminescu cel astfel pocit de admiraţia activă a epigonilor. Dar pentru cititorii cu un gust mediocru — şi tocmai aceştia au nevoie de îndrumare — Eminescu cel clasic nu mai există.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu e lumina
care vine din trecut,
e sămânţa din cuvânt
azvârlită-n în viitor.

Rescris şi iar rescris,
pe vertical, orizontal,
pe crengi de tei,
pe vârfuri de plopi,
în toamna târzie,
în tânăra dimineaţă,
în freamătul gândului,
în bătaia vântului,
în foşnetul codrului,
în venele noastre e spiritul lui.

Privindu-ne de sus
prin ochi de luceafăr,
Eminescu n-a plecat,
Eminescu e acasă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talent

În proză şi în versuri poetul nostru scrie.
Cu el nu se măsoară talentul nimănui;
În proza lui revarsă destulă poezie;
Dar şi destulă proză în poezia lui.

epigramă de Theodor M. Stoenescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pornind de la naţionalismul lui Eminescu, Vlahuţă a mers mai departe alături de alţi cărturari ai neamului, cerând emanciparea ţărănimii. De la tradiţionalismul lui Eminescu s-a inspirat când a fost împotriva inovatorilor pripiţi în artă; partizan şi creator al acelei limbi literare, care s-a impus în toate teritoriile româneşti, ca singura şi drept cea mai bună. A fost un maestru sever cu sine, mândru de arta lui, de un orgoliu demn de rarele sale calităţi sufleteşti. A ţinut sus steagul literaturii şi nu s-a coborât la niciun compromis ca s-o sacrifice, s-o speculeze pentru bunurile material ce le-ar fi primit în schimb.

Ion Foti în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Opera poetică a lui Alexandru Vlahuţă"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte ţări, opera marilor scriitori caută să fie limpezită, degajată şi selecţionată, cu fiecare ediţie nouă. La noi s-a întâmplat pe dos. Urmaşii lui Eminescu i-au încurcat toată opera, aşa încât criticii viitorului vor trebui s-o descurce din nou, ca să arate generaţiilor care vin pe Eminescu aşa cum a fost.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!