Poetul (copil) cu efect întârziat

in memoriam DUMITRU ŢIGANIUC

Cu cheile la gât copilăria
prin amintire mai aleargă
după tristeţe însăşi bucuria
îmi face viaţa iar întreagă

Prin amintire mai aleargă
bucăţi din visul de-altădată
când doar speranţa e întreagă
în rest şi umbra e schimbată

Bucăţi din visul de-altădată
după tristeţe însăşi bucuria

să pot vedea în ochi de fată
cu cheile la gât copilăria

Prin amintire mai aleargă
să facă ziua şi mai neagră

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 aprilie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui copac ţi se pare mai răcoroasă după ce ai umblat prin arşiţa zilei. Bucuria ţi se pare mai deplină după ce ai trecut prin tristeţe.

Kalidasa în Vikrama şi Urvasi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă după fericire, dar nu alerga foarte repede, căci toţi aleargă după fericire, iar cei mai mulţi nici nu mai au timp să vadă cum şi fericirea aleargă după ei.

citat clasic din Bertolt Brecht
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, un muşuroi de furnici. Aleargă care-încotro. După ce aleargă? Aleargă după o himeră numită fericirea.

Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii aleargă toată copilăria după maturitate, iar la maturitate tânjesc după o clipă din copilărie.

aforism de Sebastian Zidaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul creşte odată cu noi

Vântul sapă prin nea ca o javră,
Dâră de sânge scursă-n pământ,
Miroase a fum peste iarnă,
Gerul se ascunde-n cuvânt.

Tremur în speranţa de veghe,
Sufletul se face cruce în deal,
Aleargă spre tine în noapte
Un fluture cu trupul de cal.

Tu râzi într-o floare din geam,
Luna atârnă în coşul de fum,
O mână se-ntinde s-o fure,
Visul meu o sparge în drum.

Bucăţi, cum e trenul, se-ntind
Pe calea aşteptării finale,
Intru în casă şi tu îmi arăţi
Rotundul din lună în poale.

Lasă visul pe umeri, mi-ai zis,
Destinul e rece-n zăpadă,
În pleoapa somnului meu
Învârţi a timpului roată.

Vântul sapă adânc şi grăbit,
Eu construiesc focul în doi,
O fi sau n-o fi paradisul –
Visul creşte odată cu noi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar se-ntunecă în lume
şi orbecăim prin viaţă
şi-o tristeţe fără nume
bucuria ne-o-ngheaţă

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (7 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe în lumina Lunii

În lumina Lunii, zidurile vechi
Par bucăţi de gânduri presărate-n clipe
Care-ncearcă-n taină să mai înfiripe
Zboruri ce, odată, nu aveau perechi.

Întreceau, prin cerul timpului de-atunci,
Murmurul din stele, razele de Lună,
Cu luciri de suflet peste-a nopţii strună
Şi plutind sub vântul vechilor porunci.

Setea lor de viaţă îşi găsea izvor
În privirea caldă şi-n frământ de braţe,
Visul fericirii nopţilor să-nhaţe
Şi să-l facă scutul zilelor de dor.

Clipe de-altădată, răsfirate-n gând,
Vin să mă-mpresoare-n nopţile pustii
Şi aşteaptă visul când, din nou, vor fi
Zboruri printre stele, calde, fremătând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ceartă toamna...

Se mistuie în mine zeci de toamne
Ca un ecou din vremuri ancestrale
Venind, intransigent, să mă condamne
Că scutur ale anilor petale,

Apoi le-ngrop, zâmbind copilăreşte
Într-un album cu foi de catifea
Din care, inocentă, îmi zâmbeşte
Fetiţa cu ochi mari de peruzea.

Mai scotocesc, un pic înfrigurată,
Fotografii... iar un surâs fugar,
Privind adolescenta de-altădată,
Tresare într-un colţ de calendar.

Şi lacrimi reci în ochii mei se-adună,
Mă năpădesc duioase amintiri
Privind pe Mama, ce-o ţineam de mână
În curtea cu nostalgici trandafiri.

Citesc, din altă poză, bucuria
Femeii, cu visarea logodită,
Ce-a regăsit, în ea, copilăria
Prin pruncul ce o face fericită.

Plângând, resimt durerea nesfârşită
Din clipa când Părinţii au plecat
Către imensitatea infinită
Iar, pe pământ, doar crucea au lăsat.

Se contopesc tristeţea, bucuria,
Momente grele, clipe de magie,
Extaz şi chin găsindu-şi armonia
Într-un destin scriind o elegie.

Dar nu-nţeleg de ce mă ceartă toamna
Când anii mei doar ei îi aparţin
Până atunci când voi valsa cu iarna
Şi voi pleca... puţin câte puţin...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochi atot înţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta lui Labiş

Seceta a ucis orice boare de vânt
poetul s-a topit şi-a intrat în pământ
cuvintele-au albit ca părul din barbă
şi-s tot mai rare şi nimeni nu-ntreabă

Desculţi aleargă copiii prin cer
cu gura uscată nimic nu mai cer
şi mamele au pieptul uscat şi bătut
de parcă nicicând vai n-au născut

Că miezul de foc al pământului poate
îşi mută iar iadul de noi mai aproape
înnebuniţi cu toţii duc mâna la gât
să umple găleata cu sânge atât

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (31 iulie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După bogăţie aleargă aproape toată lumea, puţini reuşesc să o prindă. Cei care nu aleargă după ea au mult mai multe alte bogăţii, în sufletul lor!

Viorel Muha (aprilie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă de multe ori. Aleargă mult. Dar nu depăşi niciodată bucuria de a alerga.

citat din Julie Isphording
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mediocrii aleargă după titluri, iar titlurile aleargă după oamenii de valoare.

aforism de George Budoi din Geniul şi Mediocritatea: aforisme şi epigrame (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată poveţele ce le deduse, şi-şi luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruinţă; iar cea mai mare din ele priimi cheile din mâna împăratului. Nu se ştia ce să se facă, de mâhnire şi de urât, fetele, când se văzură singure. Apoi, ca să le treacă de urât, hotărâră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească şi o parte să se plimbe prin grădină. Aşa făcură şi le mergea bine. Vicleanul pizmuia pacea fetelor şi-şi vârî coada.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul sinucigaş

Mi-au pus flacăra în lanţuri
rugul l-au legat de foc
de-au fugit norii prin şanţuri
nasul lor să aibă loc

Rugul l-au legat de foc
însăşi viaţa-i face vânt
şi ca să aibă noroc
la stele nu stau la rând

Însăşi viaţa-mi face vânt
norii stau pitiţi prin şanţuri
eu mai ard într-un cuvânt
facăra n-o am în lanţuri

Iar ca să vă facă loc
viaţa se aruncă-n foc

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 aprilie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o amintire...

Copilărie - un simplu cuvânt, nu o simplă amintire
O mie de sentimente ce in mine reînvie
Când acest cuvânt melodios îmi sună în ureche
Frumuseţea copilăriei - fără pereche

Ştii tu oare ce frumos ne jucam pe câmpul verde-crud din al bunicilor sat?
Cum zburdam de fericire, cum făceam ce ne era mai drag?
Când probleme vieţii nu ne interesau,
Când jocurile amuzante erau tot ce ne plăceau.

Dar nu mai putem face nimic
Timpul a zburat.
Nu mai sunt acel copil mic ce eram odată.
Când viitorul se aproprie şi prezentul e trecut.
Trecutul rămâne doar o amintire vagă.

poezie de Alexandra Marinescu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un timp anume

Într-un timp anume
voi pleca din viaţă.
Tu să mă plângi lume
când inima-mi îngheaţă.

Când sufletu-mi aleargă
către nu ştiu unde,
O amintire vagă
pe pământ rămâne.

Fiinţă nedefinită,
urcată la cer,
Prin lumea împietrită,
voi rătăci stingher.

Găsindu-mi cândva locul
şi eu voi împietri.
De sus, veghindu-mi corpul,
mereu voi străluci.

poezie de Dumitru Delcă (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă închide-n amintire!

Dacă nu mă mai cauţi,
Nici florile nu vor avea viaţă.
Nici visul nu se prinde aidoma luminii,
Nu mă închide-n amintire!
Noi suntem un destin comun,
Nu încerca să-mi ştergi,
Frumuseţea atingerii divine.

Eu am să plec cu fiecare pată de lumină,
Acolo unde nu voi mai putea să pierd,
Sărutul unei nopţi stelare,
Când tu eşti marea mea speranţă,
Când tu eşti visul meu de-o viaţă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!