Ultima ispravă

făcută a fost făcută nu de
mult nu cred că s-a gândit
a închis ochii fără să catadicsească
să-i mai deschidă vreodată
era
ultima lui aroganţă
să moară (?!) fără niciun motiv
ne întrebăm cum poate sta întins
el avea arsuri gastrice întotdeauna
şi nu stătea lat se sufoca cu acidul
era
ultima dată când visa la odihnă
sau nu mai visa în dispreţul său
în ochii lui nu se citeşte nimic
nu-i pasă de clopotul care bate
pentru el bate
nu este îngrijorat de lacrimi
păreri de rău sau cârcoteli
(?!) părea că râde de ultima farsă făcută
flăcările lumânărilor se aplecau în faţă
în spate, reveneau drepte
toţi spun că o fi vreun curent
o adiere le culcă în stânga
în dreapta în toate direcţiile
un spectacol de lumini şi umbre
în mica capelă toţi şi-au pierdut răb
darea cu părerea s-a terminat (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.

Să iubeşti fără să cunoşti fiinţa,
Totul se şterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine ştie?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,
Mi se părea cunoscut de o mie de ani.
S-a lipi de umărul meu, mi-a murmurat, te iubesc,
Apoi a trecut o zi, va mai trece o zi
şi pierd mereu ca la Monte Carlo.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nota în caietul

cu pânză din scoarţă de copac
ce visa când lua sămânţa
de azorele cu efecte halucinogene
asemănătoare lsd-ului. visa copii morţi
numai copii morţi înveliţi în frunze
de palmier şi îngropaţi fără ceremonie
visa copii năpădiţi de termite sau furnici
visa copii prinşi de păianjeni mari
care îi injectau şi apoi le sugeau interiorul
visa copii devoraţi de jaguari sau tigri
visa copii arşi pe ruguri în ceremonii
de iniţiere pentru şefii de triburi
visa şi nota totul în caietul acela
din scoarţă de copac. copii prinşi
în hăţişurile copacilor lacomi
apoi stătea în pat şi se gândea
câţi copilaşi morţi văzuse în viaţa lui
privea tavanul cu ochii înlăcrimaţi
primul copil mort a fost o fetiţă
de nici un an dintr-un trib care a dispărut
a fost muşcată de spate de un păianjen
cu spatele roşu şi înainte de a muri se umflase
au aruncat-o în trestiile din apă
fără nici un ceremonial de înmormântare
visa copii morţi şi nota în caiet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger îngheţat: Aura Ion

Cu lacrimi îngheţate pe obraz
A părăsit discret această lume
S-a înaltat la ceruri, n-a mai avut ragaz
Şi n-a lasat aici decât nume.

A fost studenta AURA ION
Un înger cu o minte sclipitoare
O tânără frumoasă, săritoare,
Ce iute s-a urcat în avion.

Nu s-a gândit vreodată ce va fi
Că nu era la prima încercare
Şi de-ar fi fost, nici un ar fi contat
Ca viaţa ce-o salva, avea valoare.

Nu s-a gândit ca poate va zbura
Spre ceru'nalt pentru ultima dată
Şi va lasa aicea pe pământ,
O lume tristă şi îndurerată.

De ce a trebuit să se întâmple aşa
Ce vină a avut, acest înger de fată
Unde sunt cei ce-ar trebui sa iasă-n faţă
Şi să răspundă pentru tragedia întâmplată.

Sunt multe întrebări fără răspuns
Ce ni le punem toţi câteodată...
Şi ca o simplă ironie a sorţii,
Cea care salva vieţi... n-a fost salvată!

poezie de Mariana Simionescu (24 ianuarie 2014), nu e cazul
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjuraţia

băiatul păzeşte intrarea principală
cu o puşcă şi radiază de fericire
arma îi dă o putere fantastică
se uita
se uita
atent la tot ce mişcă
banii sunt băgaţi în sac
directorul are o cravată denman & goddard
sacoul lui gri deschis
nu poate să aibă decât o despicătură
la spate
e lat în umeri şi înalt
pieptul mare îi dădea un aer distins
braţele groase impresionau pe oricine
bătrânul ţinea în dreapta un pistol
glock 19 sărăcuţ pentru pretenţiile
celorlalţi membri din bandă
ochii lui străluceau ciudat
avea un chip energic
aduna sacii plini cu titluri de stat
banii au fost căraţi în prima dubă
biroul directorului era uriaş
băiatul era sigur că a fost alarmată
poliţia din comitat
şi-ar fi dorit să tragă
să fugă pe piciorul de clădire
să vorbească
să vorbească
într-o engleză cu accent nazal
de irlandez sau scoţian beat
să-şi comande un kilt
să meargă cu iubita lui
din dublin la dublin
londra era luxoasă şi rece
criminalul avea numai un cuţit
cu lama lungă şi lată de trei degete
cine ajungea în mâinile lui
se întâlnea repede cu iisus
a fost la revoluţia din ucraina
apoi a tăiat vieţi în siria
până s-a plictisit să se întrebe
pentru cine luptă el
trupa era condusă de colonel
intra în costum armani
bleu deschis de fiecare dată
a fost ofiţer de carieră
ultima dată a luptat pentru un emir
acţiunea a durat cinci minute
două dube au plecat normal
fără să prindă cineva de veste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi bate capul dacă munca de ieri a fost bine făcută sau prost făcută; fă treaba de astăzi cât mai bine.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare

s-a întors în cercul strâmt
cu aceeaşi agendă sub braţ
întrebând în stânga şi în dreapta
cum fac toţi bărbaţii plecaţi de acasă
trăgea de timp să mă poată avea
ochii lui sticloşi treceau prin mine
ca săgeţile otrăvite ce au doar un scop
şi nu l-am întrebat niciodată
cum de mă poate visa dacă trupul meu
nu e decât o umbră adormită pe asfaltul vieţii

s-a întors pe acelaşi segment de parcă
toţi îngerii s-au prăbuşit la picioarele lui
cu amintirile adunate în pungi de unică folosinţă

mi-a îndesat printre ele sufletul
trasând sarcini precise tuturor prietenilor
m-am bucurat să nu-i stric bucuria
şi nu a mai fost nimic

din acea seară moartea face semne cu mâna
unui turist ce porneşte cu barca pe râu

la marginea timpului mă dezbrac de cuvinte
ies din cerc pentru a căuta forma geometrică
potrivită acestor sentimente

e cumpăna de care vreau să trec

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima tuşă

o trag pe cerul gol cu albastru
unde s-a întins visul greu
nu mai ştiu nimic de el
era un fel de leagăn
şi acolo doarme orice dorinţă
nimic nu mai visez de-atunci
iubirea s-a stins, ce tristă
e viaţa când o pictezi
pe-o tristă tăcere

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transumanismul

transumanismul

era ultima frontieră sau ultima
închisoare? sau
reprezentă cea mai înaltă
tehnologie sau
este cea mai mare
ameninţare?
se întreabă oamenii cu intelectul
diminuat prin educaţia precară
amatori de a îmbrăţişa tehnologia
cine se opune progresului
va fi oponentul evoluţiei
şi vor dispărea

transumanismul este visul high-tech
al elitei conducătoare
şi a numeroşi oameni de ştiinţă moderni
sunt blocaţi în mentalitatea de stânga
încât cred că fuziunea omului
cu maşina ca fiind inevitabilă

dincolo de zgârâie-nori stau copii
care spun că ei nu se mai simt oameni
privind de-a lungul şi de-a latul a sute
de mii de ziduri înalte
mulţi sunt postumani

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nebunie

din vest vine din est
dar niciodată nu a înţeles
era la marginea spaţiului
apoi şi-a dat seama că avea microcip
a pus-o să se dezbrace
şi să arunce hainele pe geam
era o problemă de viaţă şi de moarte
de nervi îi tremurau mâinile pe nasturi
furia îi sporea farmecul
o doare o doare o doare
credea că dorea s-o umilească
dar se temea de gangsteri
a auzit de crimele făcute de măcelari
nu-şi dorea să fie aruncată
într-un container cu gâtul tăiat
sau să fie făcută bucăţi
de vreun sadic plătit
trebuia să arate neîncredere
însă se temea să nu-l supere
a aruncat toate hainele pe geamul deschis
maşina rula fără viteză
a rămas goală pe bancheta din faţă
lângă el în dreapta lui
nu păţise asta niciodată
a uitat să arunce ochelarii şi ceasul
în secolul ăsta putea să-ţi plaseze
microfoane sau microcipuri unde nu te aşteptai
le-a aruncat rămânând o evă
furioasă şi speriată că viaţa ei
putea fi curmată din greşeală
totul semăna cu filmele văzute seara
în timp ce sorbea o răcoritoare
explozia a speriat-o rău
au părăsit oraşul fără prea multe explicaţii
tânăra se uita disperată în stânga şi-n dreapta
nebunia din vest venea din est
conturile se reglau departe de ţară
nu s-a uitat la ea decât să se asigure
de frumuseţea ei a scăpat-o din ghearele morţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

nu-şi amintea fagul
nici colina din faţă
uita ce visa şi visa multe
cum dădeau primele raze
de ultra
violete pierdute
-n jurul lui
nici ele nu aveau amintiri
uitarea venea de la o ciu
percă avea spori uitători
o lumânare ar fi uitat să ardă uitase de ce arde când a început să ardă
o actriţă a rămas tânără şi a
trăgătoare pentru că uitase
să îmbătrânească
stejarul părea o pradă uşoară
şi chiar era uituc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mi se pare mai contestabil decât idea unei ştiinţe făcute pentru oamenii de ştiinţă. Este ceva aproape la fel de rău ca o artă făcută doar pentru artişti sau ca o religie făcută numai pentru preoţi.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecin

Maşina lui e parcată în faţa casei.
Niciodată nu s-a mişcat de-acolo. E un
animal de companie?

Când se duce să-şi ia ziarul de dimineaţă
trasează la colţul porţii
un perfect unghi drept.

Ce face el acasă? Stă în poziţie de drepţi?
Sau stă pe hol
asemeni unui cuier?

Soţia lui ştie că s-a căsătorit
cu o diagramă? Că se culcă
cu o palidă amprentă albastră?

Când l-am întâlnit prima oară
m-a întâmpinat cu un zâmbet
pe care cred că l-a cumpărat de undeva.

Ochii lui erau două linguri
care fuseseră golite
pentru ultima oară.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată când s-au văzut a fost cu ocazia unei nunţi din oraşul lor, la care Celine era invitată ca domnişoară de onoare. Îmbrăcată cu o rochie simplă, de culoarea pudrei, cu părul lăsat în voie pe spate, în care se odihneau flori de câmp împletite într-o coroniţă şi cu ochii îmbujoraţi, părea coborâtă din tablourile lui Botticelli. I-a zâmbit când l-a zărit şi cu o mână, fluturând în aer, l-a salutat, iar când Lukas s-a apropiat şi a rugat-o să se aşeze la masă, lângă el, s-a încurcat, răspunzându-i, emoţionată, că acceptă bucuroasă să fie cavalerul ei la această nuntă. Plină de viaţă, atunci şi acum. Era fascinant! Adolescenta de ieri se transformase într-o veritabilă perlă, frumoasă şi proaspătă ca o briză.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăsta a fost

era înainte ca paşii lui
să ur
ce încet urcau (!?)
până la mijlocul scării
flacăra lămpii era încă mare
prea mare
ploaia tropotea afară
ochii lui în ochii ei
şi ea stătea sur
prinsă în mrejele lui
ea-şi amintea de acea parte a nopţii
de energia vorbelor lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motive

ultima dată eram
pe champs elysees
fără bereta lui bukowski
pe capul gol
şi bicicleta era un pegas
roşu carmin

nu-l urăsc pe sartre
sau camus
dar nu-l pot
suferi
pe macron
din motive obiective

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Şi-mi părea că vedea bine
Cu şi fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Şi siguranţă.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Şi gene prea dese
Pentru conţinuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrăţişând.
Avea degete drepte
Şi-mi părea că era frumoasă
Cu şi fără mănuşă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Şi emoţie.
Iar acum îmi vindec îmbrăţişarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Şi piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simţind.
Avea formă rotundă
Şi-mi părea că visa întreg,
Cu şi fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Şi viaţă.
Iar acum îmi încerc golul fiinţei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Şi stare prea crudă
Pentru aderenţă.

poezie de Gabriela Chişcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar fi putut

S-ar fi putut întâmpla.
Trebuia să se întâmple.
S-a întâmplat prea devreme. Prea târziu.
Prea aproape. Prea departe.
S-a întâmplat, dar nu ţie.
Tu ai scăpat pentru că erai primul.
Tu ai scăpat pentru că erai ultimul.
Singur. Cu alţii.
La dreapta. La stânga.
Pentru că ploua. Pentru că era înnorat.
Pentru ca fusese o zi însorită.

Ai avut noroc – acolo era o pădure.
Ai avut noroc – acolo nu erau copaci.
Ai avut noroc – o greblă, un cârlig, o frână,
un stâlp, o intersecţie, o centime, o clipă...

Deci, tu eşti aici? Încă ameţit de la
ultima capcană, evadare, graţiere?
O gaură în plasă şi te-ai strecurat afară?
N-aş putea fi mai şocată de-atât,
am rămas fără grai.
Ascultă,
cum bate inima ta în mine.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Lia, domnişoara consilier, nici nu mai ştia ce să creadă. Oare chiar era rea, sau doar aşa dorea ea să lase impresia? Ştia doar că o iubeşte, că e îndrăgostit de ea, dar o anumită promisiune făcută, mai ales faţă de domnul Virgil Stancu, tatăl ei, îl împiedica să-i spună deschis tot ceea ce simţea pentru ea. Şi atunci? Ce putea face? Să lase lucrurile aşa cum erau? Adică, nu în avantajul lui... Ce dilemă! Măcar era bucuros că ea era acolo, la bordul navei, nu rămăsese acasă, pe Terra. Călătoreau împreună, pentru următorii cel puţin 13 ani. Destul de interesant... Oare ce se va întâmpla pe parcurs? Cum îl va privi ea după toţi aceşti ani? Se va schimba ceva în atitudinea ei ostilă, agresivă, faţă de el? El spera că da. Şi avea toate şansele să se întâmple astfel. Deocamdată însă, rămăsese de bună-voie să supravegheze zborul navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!