Joc de chiciuri

Cine s-a jucat azi-noapte,
Că ne-a uns pomii cu lapte
Şi-a vopsit cu tibişir
Coardele de trandafir?

Ba se poate că o mînă
Le-a-nşirat c-un fir de lînă
Şi-a tras crăci de corcoduşi
Prin degete de mînuşi.

Vinele dintre petunii
S-au făcut cît nişte funii,
Sîrma gardului de plasă
E de zece ori mai groasă
Şi-mpresoară curtea mea
Cu zăplaz de catifea.

Sforile de telegraf
Leagănă cîte-un cearceaf.
Pe o căpiţă de mei
Şed opt mii de porumbei.
Căci întregul Duhul Sfînt
S-a pogorît pe pămînt.
Iepuri albi cu blana groasă
S-au strîns pîlcuri lîngă casă.

Ţărîna, ca de hîrtie,
E-nvelită cu dimie.
Peste casă o broboadă
A căzut, ciucuri, grămadă.

Cerbii,-n turme şi cirezi,
Prinşi de coarne-s în livezi,
Şi-ncepînd coasta s-o urce,
Se zmucesc să se descurce.

Ce folos! Din ramuri, iacă,
Nu mai pot să se desfacă,

Şi-n plopi sună clopote
Şubrede, de horbote.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cirip

Veniră pîlcuri de Florii,
Din Sfîntul Munte şi Ierusalim,
Cu călăuza unui serafim,
Peste prăpăstii, ape şi cîmpii.

De Paşte va trebui să fie
Praznice sfinte în Tării,
Clopote, coruri, liturghie
Şi îngeri mulţi, sute şi mii.

Doi heruvimi au tras la noi
Şi au găsit un cuib de lut
Gata făcut, bine făcut,
Cu cîlţ uşor şi scame moi.

Copiii ni s-au deşteptat
Cu stoluri în ferestre şi pridvoare,
Şi sfeşnicele s-au aflat,
Ale livezilor, aprinse cu o floare.

Văzduhul sună în viori
Subt ştreaşinile-adînci şi frînte,
Ele-a cîntare au purces din zori,
Căci oamenii-au uitat să cînte.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simţit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniţă,
Că avea râjniţa acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puţine,
Şi-şi râjneau câte-o strachină pe zi şi-şi făceau turtă.
Aveau toţi râjniţă.

Ei, şi-a văzut omul râjniţa, şi-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Şi-a venit liniştit în casă.
S-a culcat şi şi-a dat duhul.
Am auzit dimineaţă:
- A murit şi bietul Ceapă.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea ceramică

A început ca o roată
de olar
ca o roată de cer olărit şi ceramic.
La început a căzut o gărgăriţă ceramică
şi s-a spart în mii de furnici.
Apoi au căzut mii de furnici ceramice
şi s-au spart într-o muscă.
Musca ceramică a căzut şi s-a spart
în mii de bondari. Bondarii într-un câine.
Câinele ceramic a lătrat de mii de ori
ceramic
apoi a căzut
şi s-a spart într-un stăpân...
Stăpânul ceramic a căzut şi s-a spart
într-o femeie şi un bărbat
ceramic
ceramică
şi care au căzut şi-au tot căzut
în păcat...
Păcatul ceramic s-a urcat
şi s-a spart în iertări, în mii de iertări
ceramice
care au urcat, au urcat
şi s-au spart într-un Cuvânt..

Apoi au mâncat din castroane de lut!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin', iubito

Prin dumbravă se strecoară
Vânt de vară,
Şi cocorii, şir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu în huceag:
Cucule, câţi ani trăiesc?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toţi de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Aşa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbră de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Şi-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumaţii ghiocei!
Vin', iubito! O poveste
Tristă este
Viaţa noastră când s-a stins,
Dar e rai când o trăim.
Vino! Domnul dinadins
Ne-a făcut să ne iubim -
A pus vara în dumbravă
Şi-a zis:
"Na-vă
Crângul plin de cântători,
Şi copacii înverziţi,
Şi poienile cu flori
Vi le dau să vă iubiţi!"

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cirip

fragment

Veniră pîlcuri de Florii,
Din Sfîntul Munte şi Ierusalim,
Cu călăuza unui serafim,
Peste prăpăstii, ape şi cîmpii.

De Paşte va trebui să fie
Praznice sfinte în Tării,
Clopote, coruri, liturghie
Şi îngeri mulţi, sute şi mii.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Şezu toamna costelivă
Şi pe câmpuri şi prin sat;
Acum s-a cam despuiat
De veşminte ca o divă.

Nepişcată de pudoare,
Cu un rânjet ruginiu,
Cască ochii a pustiu
Sus la cerul fără soare

Ce a început a cerne
Cu fulgi mari, cărare albă
Babei iarna, mică, slabă,
Care-ameninţ-a troiene.

Gâfâind suflarea-i rece,
Îngheţată la picioare,
Umblă-ncet pe ulicioare
Tuşind de să se înece.

A intrat prin curţi, străină...
Bătând, surdă, pe la geamuri,
Se-aşeză uşor pe ramuri
Să-şi aştearnă a hodină.

Şi-a lungit plapumă groasă
Înşirând întreaga noapte;
Dimineaţa, pe la şapte,
De prin fiecare casă

Chiuind a bucurie,
Mogâldeţele, grămadă,
Dau năvală ca să vadă
Iarna tăvălită-n glie.

Ce albeaţă, ce grandoare...
Norii mult au să mai cearnă
Vremea moşilor din iarnă
Ce îndeamn-a sărbătoare.

O să vină Nicolae,
Apoi... nici nu o mai spun,
Poate că şi Moş Crăciun
Pe sub bradul din odaie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Şi nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.

Într-o limbă barbară
Ţi-aş spune poveşti dintr-o ţară.
Vorbele, ca o ţărână
Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mână.
Şi-n lacrimi se vor trezi
Apele ţării dinspre miazăzi.

Ascultă: râurile-i trec prin mine.
Le auzi tu destul de bine?
Ascultă: grăieşte cucuruzul.
Pricepi creşterea lui cu auzul?
Uite-n livadă stupii,
Uite-n vifore lupii,
Uite cerbii,
Uite firul ierbii.
Vezi
Herghelii, stoluri, turme, cirezi?
Toate ale mele sunt şi de mine ţin.
Tot ce nu-i al meu şi e strein.
Din perinile munţilor, la rîul lat,
Dumnezeu şi-a aşternut pat
Şi s-a culcat.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina s-a făcut tot mai mare şi s-a auzit un glas strigând: "Uite soldatul de plumb!" Ce se-ntâmplase? Peştele fusese prins, dus la piaţă, vândut şi acuma ajunsese în bucătărie pe masă şi bucătăreasa îl spintecase cu satârul. Bucătăreasa l-a luat de mijloc cu două degete şi l-a dus în casă; toţi cei din casă s-au îngrămădit să vadă pe năzdrăvanul care călătorise pe apă până-n pântecele unui peşte; dar soldatul de plumb nu se prea fălea cu asta.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au rătăcit prin lume primăveri...

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseţi
Ajunsă-n locul vechilor nămeţi
Să ducă mai departe din fiori.

E ca un vis... şi ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăţiei pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreţie,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Şi susurul măreţului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Şi-n suflete s-a cuibărit iubirea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi

Ziua de ieri s-a ţinut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viaţa mea -
Şi la o răspântie cu statui
S-a întors, văzând că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă
ceaţă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

un piaptăn închis în turn semn că pe acolo a trecut mireasa
şi mirele acesta căutînd-o fericit
parcă nu s-ar fi întîmplat nimic parcă nu s-ar fi întîmplat nimic
ceva straniu în felul de a fi al nuntaşilor un
fel de bucurie ascunsă i love you scrie pe voalul căzut între
mese nimeni nu înţelege dar se minunează cu toţii
cîţiva s-au aşezat în dreptul ferestrei şi s-a lăsat
întuneric atît cît să nu li se vadă feţele deodată
se face frig soarele intră în pămînt ca un metal obosit
lîngă uşă pîndeşte o lumînare toţi s-au speriat
doar mirele caută fericit parcă nu s-ar fi întîmplat nimic

poezie de Costel Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modele pentru joaca de-a vorbele

1. OMUL ŞI VRABIA

Pe buturugă subt pom
Îmbucă pîine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărîme de miez.
Acum, după-nvătătură,
Vine şi le ia din gură.

2. VRABIA LA SPĂLĂTORIE

Titirez ori vrabie
Vino pîn' la albie
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufă
Şi ciorapii de clătit,
Care s-au cam terfelit.

3. CHIRIAŞUL DE PRIPAS

Vrăbioiule vecine,
Te rog să treci pe la mine.
Stai de-un an la noi pe casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

4. VRABIA N-ARE PARALE

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
N-are ban în buzunar
Şi nici buzunar măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

5. BIATA BABĂ

Dar nici maica nu-i bogată
Ca s-o ţie fără plată.
Vrabia nu se gîndeşte
Că şi baba se hrăneşte,
Ca să-i aducă în cioc,
Şi ei, cîte-un glomotoc?

6. N-ARE CĂ I-AR DA

Vrabia ar vrea, săraca,
Să îi dea lapte ca vaca,
Şi frumos, curat şi nou,
Ca găina, cîte-un ou.
Lapte? Ia-l de unde nu-i.
Ouă? Face mici, cu pui.

7. VÎNATURILE

Ea se pricepe să- mpuşte
Gărgăuni, omizi şi muşte,
Însă din aşa vînat
Baba încă n-a mîncat.

8. VRABIA LA JUDECĂTORIE

Vezi că odată şi-odată
O să iasă judecată.
Şi-o să vie la proces
Vrabia cu titirez.
Şi o să fie silită
Prin hotărîre citită,
După toate spusele,
Să-şi ia catrafusele.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă

În farfuria-ntinsă ori adîncă
Ajuţi boierii-n timpul cît mănîncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mînă celor ce-au să se îndoape.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenii

Era o zi senină când stâncile din munte
S-au prins în ceartă mare prin adâncimi de nor
Ce le făcea să pară mai vechi şi mai cărunte,
Mai acre-n inventarea poveştilor de dor.

Când una începuse mai vechea ei poveste
C-un prinţ ce-a scos din ape o fată de-mpărat,
O alta a-ntrerupt-o, strigându-i fără veste:
"N-a scos-o, las' că ştiu eu: cu ea, s-a înecat!"

Şi, Doamne, ce mai ceartă! – o oră a durat.
S-au potolit – în fine! – şi-a doua a-nceput:
"O tânără turistă, cu laptopul stricat..."
"A, ştiu: a fost la ăla şi-n paişpe l-a durut!"

Cutremur! Val seismic! Furtună şi tornadă!
S-a speriat şi norul, ba chiar întregul munte;
Aşa natură moartă, oricine-ar vrea să vadă!
Credeai că-ncep de-ndată în steiuri să se-nfrunte.

A-ntins-o, iute, norul, spre-o margine de cer,
Dar n-a scăpat căci, încă, apar în el vedenii
Cu stânci în catapulte ce l-au luat reper.
Iar ele... se distrează! Fac asta de milenii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!