De ce să decupez morminte?
Mă mustră lutul argilos,
Că sunt un medic nemilos,
Că las să iasă din spital,
Dansând în rochie de bal,
O moarte hâdă și hapsână,
Cu tineri și bătrâni de mână...
Rămân cu ochii în pământ...
Când eu nu știu să sap mormânt,
Fac din argilă urne mici,
Să-ncapă pulberi de bunici...
De ce să decupez morminte?
Nu mai am vreme, Doamne Sfinte...
Mă lupt c-un virus ucigaș,
Eu dezarmat, el un pungaș
Neauzit și nevăzut,
Într-un duel neprevăzut...
N-am învățat la medicină
Și-s copleșit, mă simt cu vină.
Aș căuta arme de foc,
Da sunt captiv, rămân pe loc,
Prin vaiete de muribunzi,
Ce mă țintesc cu ochi rotunzi,
Cerșindu-mi zile... de-aș putea,
Le-aș da bucăți din viața mea...
Nu îmi permit să plâng, nu pot,
Înăbuș lacrimi... nu-s despot,
Și-aș cumpăra la fiecare,
Noian de zile, vise, soare...
Și lângă zid, printre suspine,
Mă scurg neputincios pe vine.
Și fac din luturi urne mici,
Să-ncapă pulberi de bunici...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre medicină
- poezii despre învățătură
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
Citate similare
De-aș putea...
De-aș putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aș croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori și de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii
De-aș putea să rup de sus doar o rază aurie
Aș picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă și îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge
De-aș putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aș spăla sufletu-n el de păcate și de tină
Poate vede și el Raiul, c-am oftat și am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg și poate n-au fost de-ajuns...
De-aș putea aș fura focul de la însuși Prometeu
Și-aș aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care știi să provoci ca o ispită
De n-aș ști că toamna cerne sentimentele prin sită...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre ninsoare
- poezii despre Soare
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre plâns
- poezii despre pictură
De ce
De ce se storc prin cârd de gene lacrimi,
Atâta timp cât ochii contopesc
Cer și pământ, trăiri din mii de inimi
Al căror pași de dans slăvesc,
Cortina bucuriei...
De ce sunt ochi cu pleoapele căzute
Sub cete de-ntrebări ce vor să ardă,
Din cartea zilei, filele trecute
Și cu-alor scrum să tatueze-o zgardă
Pe mugurii din buze...
De ce sunt ore întinate-n gânduri
Pierdute-n lava iadului mental,
Când vor minute să atingă trupuri
De îngeri rătăciți pe orbul mal,
Din iazul veșniciei...
De ce sunt zile mute printre voci
Ce nu de mult cântau un imn carnal,
Precum minerii îngropați sub roci,
Dansând prin jad, la propriul festival,
În pântec de pământ...
De ce din zile se nasc nopți stupide,
Din nopți albastre zile rătăcite
Și-al orei cânt dansează prin bazar...
De ce și iar de ce, pe-același mal?
poezie de Cristian Je
Adăugat de Cristian Je
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ore, poezii despre dans, poezii despre îngeri, poezii despre voce, poezii despre roci sau poezii despre noapte
Doar gând
Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopți, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.
Îmi oblojesc gânduri răzlețe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu știam că-i bătrânețe;
credeam doar veșnic primăveri.
Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.
Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
și-o pierd într-un sfârșit... Păcat;
nepregătit, că n-am știut!
Îmi fac din văi circumvoluții
și-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluții
de retrăit, eu, la-ntâmplare.
Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanșă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.
Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trecut, poezii despre gânduri, poezii despre văi, poezii despre sfârșit sau poezii despre promisiuni
Cântec de Reunire
Poate că sunt și țări fără durere,
Unde-ar fi veșnicia să-ți îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.
Am frați, care m-așteaptă-n orice vară
Pe țărmuri de ocean, în munți--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.
Fac parte dintr-un neam ce se urăște
Și-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu așa voiește,
Rămân să mor aici, printre români.
Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.
Am clipe, când stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în fața unei pâini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte,
Rămân să mor aici, printre români.
Ultimul chiar de-aș fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, mușcat de câini,
Dar fiindcă nu știu moarte mai frumoasă,
Rămân să mor aici, printre români.
Și vulturii când mi-or săpa mormântul
Lângă mioarele apusei stâni,
Să zică-atât: "Fiindcă-a iubit Cuvântul,
El a rămas, murind, printre români".
poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre țări, poezii despre vulturi, poezii despre supărare, poezii despre pâine, poezii despre oi, poezii despre ocean sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Camera mea e un aerodrom
pe comodă, la loc de cinste, este o fotografie format a4
chiar dacă nu îi sărut în fiecare zi, ei sunt acolo, mereu frumoși, mereu ai mei
și din fotografie îmi zâmbesc de fiecare dată când simt că depărtarea mă apasă
și-aș vrea să fiu acasă, să stăm cu toți la masă
în fiecare zi idei-vise aterizează sau decolează din camera mea
eu sunt un biet controlor de zbor care de multe ori uit să deschid fereastra
și multe idei rămân afară, cad la pământ și-n uitare
și nici nu știu dacă e bine. dacă mă doare
sunt zile când iau fotografia-n brațe și vorbesc cu ei
dar depărtarea nu ține de cald și-atunci parcă ceva mă-înțeapă-n ochi
și ies din casă. dar afară plouă cu lacrimi și ninge cu oftaturi
iar cerul cenușiu se șterge cu un nor
astăzi visele mele au intrat în grevă și-aerodromul pare-abandonat
mi-e poza foaie albă și greul de sub pat m-așteaptă să-înnoptez
vorbele curg în șoaptă, mi-e rece și mi-e greu
adorm cu ei în gând, mă răsucesc, mă regăsesc, mă pierd...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre fotografie, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre sărut sau poezii despre somn
M-am căsătorit...
M-am căsătorit aseară, c-un luceafăr din apus!
Ochii licăreau argintul, lumilor necunoscute
Un alai de nebuloase, de comete și-a adus,
Avea stele și planete în coroana de pe frunte!
Și-am privit cu gingășie spre făptura-i ca de ceară,
M-am cutremurat la gândul, că și eu devin o stea
Depărtarea de pământ, într-o zi poate-o să doară,
Toate-s reci! Prea mult mister! N-ar vrea oare-aici să stea?
Dar luceafăru-i etern! S-a născut pe-un alt tărâm,
N-are-n el sufletul cald, cum-e-l meu cel omenesc
Cu păreri de rău, i-am spus: unde m-ai zărit rămân!
Ce să fac eu muritoare, în castelul tău ceresc?
Nu cresc flori! Nu iese iarbă! N-ai nimic! Nici primăvară!
Ce pot ochii mei, o viață, decât noaptea să o vadă?
Voi ieși din când în când și privesc ca să apară
Stele, lună și pe tine! Tu lași dorul tău să cadă:
Peste mine, pulberi fine, de argint din infinit,
Și voi ști că-ți amintești de o nuntă! De-a noastră
Lângă mine, niciodată n-ai putea fi fericit,
Îți stă bine! Astru' rece, ce răsari pe bolta albastră!
Te voi căuta prin vise, prin noian de amintire!
Memorând doar pentru mine, clipele de duioșie
Adormind cu un suspin, ca o tandră amăgire,
poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre argint, poezii despre primăvară, poezii despre planete, poezii despre ochi sau poezii despre nuntă
Autumnală
Semințe astrale germinează în melancolii
Printre pulberi de aur, un soare zgârcit aruncă zâmbete pale
În zile anemice, se fac transfuzii din struguri sângerii
Drosophila Melanogaster vampirizează
Pocale
poezie de Gorunescu Carmen Lidia din Volumul La vie en rose
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zgârcenie, poezii despre struguri, poezii despre roșu, poezii despre melancolie, poezii despre aur sau poezii despre astre
Uitare
Am învățat să tremur...
Noaptea când fumez o țigară cu fereastra deschisă
Sau dimineața când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu și cine ești tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Și mă gândesc cum fac să-mi fie iarăși cald
De-aș putea...
Aș sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Și-aș înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu și cine ești tu
De-aș putea...
Aș vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Și n-aș zbura în jurul tău...
Aș vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...
Am învățat s-alerg...
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine
Am fugit în Uitare,
Mi-am ales cele mai groase piei
Și-am pornit la drum prin viscole și ploi.
Vântul mi-a înFrânt aripile,
Iar pe mâini au început să-mi crească spini.
Plânsul meu a devenit ecou.
Am vrut să-mi smulg ochii
Delirul îmi spunea că ei sunt de vină pentru tot.
Inima mea începuse să aibă crustă
Fiecare suflu părând cel final.
Nu găseam nimic...
Nu te vedeam uitare!
Plânsul meu a devenit cuțit
Îmi sfâșiam vise, credințe, iubiri
Imaginea ta devenea tot mai grea.
M-am dezgolit...
Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinții au început să-mi crape,
Iar carnea mi s-a înnegrit
Tremurau toate...
Și-am ajuns la poartă, Uitare
Iar vântul tău mi-a încetinit aleanul
Și n-am intrat, am stat și am privit...
Mii de ochi goi mă chemau la tine.
Părtașii tăi erau ca pomul roditor ce nu mai are roade,
Ca o femeie stearpă.
Și n-am mai vrut să intru.
Am vrut să-mi fie iarăși cald
Drumul Înapoi am început să-l caut
Neștiind ce-am devenit.
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.
Am străbătut așa lungi căi ale sufletului meu.
poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre înfrângere, poezii despre început, poezii despre vânt sau poezii despre viscol
Resemnare
La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voința, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.
Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viață fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte și câteva frânturi
de soartă împărțite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi și noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniștea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.
Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârșit,
m-am tot strigat o viață, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
și-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre dor
Cel ce Sunt
Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
Suflete mari, suflete mici, 'nălțate din morminte?
Și ce mister se-ascunde-n Tine, în mintea-Ți nevăzută,
De Te-ai decis să Te cobori la lumea decăzută?
Cum ai făcut Tu, sfânt părinte, să vii taman la noi
Când știi prea bine că suntem în suflet mai mult goi?
Cum ne-ai iubit și ne iubești, crucificându-te plenar,
Pe noi, făuritori de spini, haini în inimi iar și iar?
Cum să-nțelegem ce gândești și opera-ți măiastră
Când un mister total și-adânc e însăși viața noastră?
N-am înțeles că vii suntem, umpluți de nemurire
N-am înțeles enigma morții, inconștientă omenire
Nimic din tot ce-a fost și este, din harurile sfinte,
Că astăzi Tu ești Cel ce sunt, în veci și mai-nainte.
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre iubire, poezii despre prezent, poezii despre nori sau poezii despre inimă
Eu sunt polenul din cuvinte...
1. Eu sunt polenul din cuvinte
și plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
și bat la fiecare-n poartă
și plâng în ochiul tău fierbinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
și mă împraștie prin țară,
balsam pe rană să alinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ți fie pavăză-n furtună
și pentru zilele cumplite.
Eu sunt polenul din cuvinte.
5. Eu sunt polenul din cuvinte
și plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre flori
Aș răsări ca iarba...
Aș răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te știu,
Dar încă am zăpadă pe umeri și mă doare,
Că nu știu de-i devreme, sau poate, prea târziu
Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine și n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.
Curg sevele prin mine și răscolesc nocturne,
Amețitoare patimi și nu mai știu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Și clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.
Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Și-aș răsări ca iarba, de verde să asud.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre zăpadă, poezii despre vioară, poezii despre verde sau poezii despre tăcere
Poem aiurea
Sunt zile când am inspirație cruntă
Și hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Și lacrima-i albă de sare
Mai sunt și senine cu cerul albastru
Și eu- lângă propriul soare
Dar sunt și în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare
Și nopți încă sunt sfâșiate de lună
Și nopți fără ea, dar cu stele
Și sunt liniștite și sunt cu furtună
Și toate le știu ale mele
Din starea suavă de zi și de noapte
Din gri de nuanță nocivă
Se naște poemul cireșelor coapte
Și lirica mea cognitivă...
poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre prăpăstii, poezii despre naștere sau poezii despre cireșe
Închipuiri maladive
Am gândul dus la frumuseți
Ce se ascund nopțile-n case;
Ori de-ntuneric sunt fricoase?...
Sau sunt promise, la băieți?!
Fuioare fine, mici, adulte,
Dispar treptat în miez d-amurg...
Le-aș urmări unde se scurg,
Da-s obosit și sunt prea multe.
Rămân visând, cum se petrec
-Ce norocoși le strâng în brațe-...
Ah, de-ar fi ele doar paiațe
D-un circ și eu... cercopitec,
Să mă alerge în manej
Să le fac patul din arenă,
Să le fiu cric, ca o antenă,
Să fiu, eu, funia de vrej...
Le văd a doua zi în zori
-Erau ca seara din 'nainte,
Chiar mai frumoase, n-am cuvinte-
Cu ochi mai vii, surâzători.
De ce lumea nu exersează
O, pururi, dragoste... Mereu,
Amor să facă, că nu-i greu...
Precis, iubirea nu uzează!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre seară, poezii despre noroc sau poezii despre frică
Dale în timp
Am scris pe o dală seninul de ieri,
pe alta un drum pentru mâine,
cioplesc vânt ce trece în calde-adieri,
dar am și cu vreme de câine.
Sunt dale de timp, uneori mai pustiu,
uitate pe-alei de-ntuneric,
iar altele-ascund, sub un strat străveziu,
un râs prefăcut sau isteric.
Mai sunt și bucăți ce doriseră-a fi
esențele dure din munte,
sau pulberi de stele, dar pot ele-a ști
de-s mari, ori sunt visuri mărunte?
Sunt dale mai vechi, sau mai noi, și îmi sunt
doar zile cu care, pe rând, mă confrunt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre uitare, poezii despre stele sau poezii despre râs
Lăsați-mă să plâng
(in memoriam Monica Vlăduț Neagu)
Când vreau să plâng, lăsați-mă să plâng,
Există dureri ce n-au alinare;
Crâncen, dacă din dinți și din pumni strâng
E fiindcă mă simt fulg într-o vâltoare!
Când ne luptăm pentru victorii mici,
Gata să ne distrugem, parte-n parte,
Uităm ce puțin zăbovim pe-aici
Și cum parșiv, pândește crunta moarte.
După ce legi ne selectează ea
Nu am aflat, într-un noian de veacuri;
E sigur doar că vine să ne ia,
Căci pentru moarte nu există leacuri.
Trăim haotic și nesăbuit,
Crezându-ne-ai destinului stăpâni,
De fapt, mergem pe muchie de cuțit,
Când ne trezim. suntem deja bătrâni!
O, moarte, nemila ta mă deprimă!
De-ar exista o justiție mare,
Care să te condamne pentru crimă
Să zaci pân-ai să mori în închisoare!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre victorie, poezii despre legi, poezii despre justiție sau poezii despre durere
Când vine noiembrie...
Ea știe în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
" Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.
Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...
poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre mâini sau poezii despre devenire
Amintirile unui nepot
Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la țară
Am învățat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.
Bunica mea m-a învățat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.
M-au învățat ce este viața,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învățat cum dimineața,
În zori de zi să mă trezesc.
Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat și am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.
Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarți toată bucuria,
Cu cei mari și cu cei mici.
Ce n-as da să se repete
Viața noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Și trăim din amintiri!
poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre copilărie, poezii despre amintiri, poezii despre sat sau poezii despre muncă
Viitor... prescurtat
Am curs azi lacrimi despre mine,
M-a luat un dor nebun de ieri;
M-am retrezit la vechi suspine
Când doar visam la primăveri.
O clip-am mirosit a june;
Cum aerul când zbori mereu,
Nimic la vis nu s-interpune...
Mereu e mâine, îs înger, zeu.
Am muzica din timp d-atunci;
N-o regăsesc pe zi ce trece,
Actorii-mi mor... le rămân prunci,
Dar nu-s la fel, fioru-i rece.
Prin parc, nu-i iarbă, e asfalt,
La școală, nu sunt bănci de lemn,
Castanul, nu mai e înalt,
Nu mai e mir, e undelemn...
Pe străzi, sunt singur cunoscut;
Salutul mi-l fac în vitrine...
Sărut și loc un' m-am născut;
Aștept prieteni, nimeni vine...
Am inima un plumb de clopot,
Șiroaiele îmi curg prin barbă...
Aud trecând un cal în tropot;
E-un hit, d-un jeep, călcând pe iarbă.
Mă uit la râu, la deal, la cer...
Oh, ce păcat când mă vor pierde;
Doar eu puteam să le ofer
Cuvinte dragi, să le dezmierde!
Plecarea-mi va fi gol imens
În atmosferă, în omenire;
În loc de pur, va fi pervers...
Sunt solul ultim de cinstire.
Voi fi doar un cuvânt pe an
-De am noroc d-o amintire-
O poză c-un copil bălan,
Și ochi albaștrii... o pomenire.
Sunt prea devreme pentru știință
Să mă renasc dintr-o celulă
Și chiar de-aș fi, n-aș fi conștiință...
Aș fi din mine o particulă!
Sunt resemnatul din ștafetă;
Alerg doar să predau jalonul.
Sunt un infim, dintr-o planetă...
Dar nu-i nimic!... Sunt eu "bozonul"!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre înălțime, poezii despre știință sau poezii despre școală
Gol și lumină
De invizibile răni am inima sfâșiată
În jur totu-i gol, eu sunt îndurerată.
Un văl albastru ochii-mi acoperă,
e culoarea privirii tale care mă-mpiedică
să ved mai departe, ca odinioară, angelică.
Dar eu rămân, rămân aici,
revăd cu ochii minții mici
imagini clare ce le-ador,
tu lângă șoldu-mi mirador
orgolios mergând alături,
cu ochi senini dându-mi săruturi.
Eu înalțând a mea privire,
profilu-ți deseman râzând
umplându-mi inima de bucurie
și clipe albe puse la păstrare
precum furnica pune mâncărică în ponoare.
Dar golu'acum e dens și-ntunecat,
e rece frica ce-mi cuprinde trupul,
suflare n-am și viața parcă a plecat,
cu jale și amar modelez lutul...
Dar ce e, ce se- întâmplă?
Un glas coboară în galop pe-o rază de lumină,
șoptind duios și totuși ferm precum o girodină;
"Trezește-te, nevoie e tine mai mult ca oricând,
doi ochi albaștri te așteaptă râzând,
cheamă iubirea din care-ai făcut o cunună
căci viața va merge încă departe, până la lună.
Dansând, suspinând, râzând cu gândul fecund,
parfum de speranțe și-mpliniri respirând,
cu ochii albaștri plini de lumină,
voi doi și-Universul mereu mână-n mână".
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi albaștri, poezii despre albastru, poezii despre orgoliu sau poezii despre lut