Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu ştiam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu ştiam ce-i muntele, sau marea.

Însă gustul vieţii era bun
Râdea-n soare iarba după ploaie
Jubilam de Paşte şi Crăciun
Puneam cele mai curate straie.

Plutea, ca un duh, în mahala
Farmecul discret al sărăciei
Îngerul cu spadă ne veghea
N-am fost sclavi păcatului trufiei.

Voi ne-aţi îndrumat să ne rugăm
În genunchi, aşa cum se cuvine
Lui Iisus credinţă să-I jurăm
El să ne înveţe ce-i mai bine.

Lui să-I mulţumim înlăcrimaţi
Că nu ducem lipsă de nimica.
Două surioare şi trei fraţi
Inimi mari, ce n-au ştiut ce-i frica.

Azi dau filmul vieţii înapoi
Să pricep secretul casei noastre:
Se rugau părinţii pentru noi
Domnul să ne scape de dezastre.

Nu există scut mai minunat
Decât rugăciunea cea smerită
Şi o viaţă fără de păcat -
Iar răsplata fi-va înzecită.

Le spun tuturor să fie drepţi
Din puţinul lor să facă daruri
Toţi ateii cred că sunt deştepţi
Însă dracul i-a jucat la zaruri.

Îmi e dor de cei neprihăniţi
De la ei îmi iau şi azi putere...
Unde sunteţi voi, părinţi iubiţi?
Mă primiţi la masa de-nviere?

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 martie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la chestiune inutilă

Băi, ce-i? Voi sunteţi idioţi
Să vă votaţi, ca voi, tot hoţi
Şi apoi să le strigaţi "Hoţie!",
Când voi o practicaţi? Prostie!

Tot plângeţi, fals înlăcrimaţi,
Că sunteţi desconsideraţi,
Când voi corupţia iubiţi...
C-o practicaţi de când vă ştiţi!

Nu-i clar că sunteţi cu toţi mentori
Şi cei aleşi vă sunt doar vectori
De toate relele, ca fraţi...
Că de-aia şi-i numiţi, votaţi?

Ce dracu, nu vă e ruşine
Să vă întrebaţi de unde vine
O lume ce predă "Înşeală!"...
Minciuni... fondante, în poleială!!!

Eu nu am nicio îndoială!
Doar ipocriţii o dau... plesneală?!...

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cele mai gingaşe mame...

Voi femeile înainte să fiţi doamne,
Voi sunteţi pentru noi mame.
O viaţă primiţi şi o viaţă daţi,
Tot cei mai scump voi meritaţi.
Din buchetul de flori
Tu eşti cea mai frumoasă floare
Şi azi pentru tine e sărbătoare,
Vreau să-ţi urez sănătate,
Şi ani frumoşi cât se poate,
Fericirea aş vrea să vă fie,
În sufletul tău cu bucurie,
Trandafiri cu miresme să primiţi,
S-aveţi anii fericiţi!
La mulţi ani, pentru ale noastre mame,
Voi rămâneţi şi veţi fi,
Cele mai mai gingaşe doamne.

poezie de Eugenia Calancea (8 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincioşilor

"Voi sunteţi copii" (Romani 8:14)

Credincioşii chiar şi vii
Sunt ai Domnului copii
Au primit prin Sfânta vrere
Un Duh nou de înfiere.

"Voi sunteţi sfinţi" (Romani 1:7)

Cei chemaţi poate nu ştiţi
Voi Îi sunteţi preaiubiţi
Chemaţi, voi ca sfinţi să fiţi
Har şi pace să primiţi.

"Voi sunteţi mlădiţe" (Ioan 15:1)

Eu sunt Viţa, vi s-a spus
Chiar de Domnul nost' Isus
Voi mlădiţe-n roade pline
N-aveţi roade? Nu e bine
O mlădiţă curăţită
Pentru roadă-I pregătită
Fără de roadă şi-având pată
O mlădiţă e tăiată
Tatăl Sfânt la a Lui vrere
Face mlădiţei tăiere.

"Voi sunteţi lumină" (Filipeni 2:14)

Curăţiţi fiţi, fără vină
Fiţi pe lume o lumină
Puşi în lumea rea voi ştiţi
Printre ea să străluciţi
Cetate pe munte fiţi (Matei 5:14)
De unde să străluciţi.

"Voi sunteţi sare" (Matei 5:13)

Sarea bună şi curată
E atunci când e sărată
Făr' puterea de-a săra
Sarea se va lepăda
Când nimic bun nu mai are
E vreun rost pentru păstrare?
Va fi sigur lepădată
În picioare a fi călcată.

"Voi sunteţi epistole" (2 Corinteni 3:2)

Epistole ce nu înşeală
Nu scrise doar cu cerneală
Nu scrise-n table de piatră
Ci cu Duh-Arvună dată.

"Voi sunteţi preoţi" (Apocalipsa 1:6)

Sunteţi preoţi pe lume fraţi
Ca şi preoţii să lucraţi
Cuvântul de nu răspândiţi
Puteţi voi preoţi să fiţi?!...

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi

Voi sunteţi ne-ntinata bucurie
Ce a trimis-o Domnul pe pământ,
Voi sunteţi stropi divini de veşnicie,
Iubirea întrupată în cuvânt.

Voi sunteţi marea binecuvântare
Primită-n dar de pântecele sfânt
Al mamelor de viaţă născătoare
Ce au făcut cu pacea legământ.

Voi sunteţi crezul nostru în mai bine,
Speranţa zilelor ce vor urma,
Convingerea că vă vor fi senine,
Că orice rău, iubind, îl veţi curma.

Voi sunteţi răsăritul dimineţii,
Sărutul blând al ploilor de vară,
Voi sunteţi înflorirea tinereţii,
Sunteţi superba noastră primăvară.

Prin voi se naşte iar eternitatea,
Privindu-vă, simţim că-ntinerim,
Sădiţi în noi candoarea, bunătatea,
Credem în voi, doar pentru voi trăim!

(La mulţi ani binecuvântaţi tuturor copiilor, tuturor adolescenţilor!)

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aţi fost cu noi în celule

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie nu îţi e dor?

Îmi e dor de o ploaie curată,
De-o ninsoare cum era odată...
De lumea pe care-o ştiam,
Îmi e dor să fim iarăşi un neam.

Îmi e dor de acel curcubeu –
Ce-l priveam împreună, mereu –
Aşteptând printre picurii ploii...
Îmi e dor de trăirea din noi.

Îmi e dor de săgeţi din priviri,
Ce aveau ca ţintă simţiri,
Concepute să dăinuie veşnic.
Îmi e dor să nu fiu un nemernic.

Îmi e dor de bătrâni şi copii,
Eram mulţi pe atunci, eram vii...
Nu ca azi, doar străduţe pustii.
Îmi e dor să mă pot regăsi...

Îmi e dor de voi toţi. Mă simţiţi?
Sau vă faceţi că nu auziţi
Tot ce sufletul ar vrea să ştiţi?!
Îmi e dor să fim iar întregiţi...

Îmi e dor ca să nu-mi fie dor,
Să mai pot înc-o dată să zbor –
Doar o clipă, pe urmă să mor...
Îmi e dor. Ţie, nu îţi e dor?

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplata faptelor

RĂSPLATA FAPTELOR

Am învăţat prin viaţă să fac bine,
să nu spun "Nu!", chiar şi când mi-era greu,
de-a onora aşa cum se cuvine,
promisiunea sufletului meu.

Prin omenie triumfa voinţă
şi îmi încununa cuvântul dat,
că-n fapte punean suflet şi credinţă,
pentru izbânda celui ajutat.

Am insistat peste a mea putinţă,
când dificultăţi am întâmpinat,
că mai mare mi-ar fi fost suferinţă,
de rana în suflet dezonorat.

Putere îmi luam din rugăciune
şi-n semnul crucii puneam speranţă.
Să am mulţumirea faptelor bune,
mi-aş fi dat şi o parte din viaţă.

De îmi erau rude sau simplii străini,
nu pregetam, mereu să fac bine.
Ajutam cât puteam şi din bani puţini,
pe cei şi mai sărmani decât mine.

Nicicând nu am aşteptat vreo răsplată,
aşa cum ar fi fost omeneşte.
Nădăjduiesc a fi îndestulată,
la Domnul, când viaţa se sfârşeşte.

Acum cred proverb ce-mi spuneau părinţii:
"Până la Domnul e cale lungă!
Te judecă şi te condamnă sfinţii,
Până la Rai, sufletul s-ajungă!"

*Din colecţia "Poezia de azi"
30 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezia de azi (30 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţii

Când scoţi javrele din ignoranţă şi amorţeală
Se gândesc să mai facă o casă,
Să mai culeagă după urma ta o boabă
Ca apoi să te trădeze ca i-ai ajutat
Şi scuipă unde au lins ca sa lingă unde au scuipat.
Atunci le arunci un prânz verde
Ca sa înveţe să fie oameni şi de praz agăţaţi
Zboară legaţi pe tărâmuri....
Şi copiii atârnaţi şi afirmaţi
pe o frunză de praz
Şi uite aşa lupta pentru copiii lor
Dându-le educaţie de doi lei, trădători şi laşi.
Aşa bunici, aşa copii şi nepoţi. Aşa părinţi, aşa copii!
Ruşine vouă javre ordinare!
Doar bani pentru voi au valoare mare
În rest sunteţi doar nişte oameni bolnavi
La trup şi mai ales la suflet.
Voi nu aveţi Dumnezeu, atei ca şi netoţii voştri
Îmi este silă de voi, lichele, că sunteţi ca ai voştri taţi!
Doar bani visaţi ca să fiţi la putere
Şi legea firii să o ignoraţi,
Dar Dumnezeu mi-o fi pe plac
Şi o să primiţi ce meritaţi
Să lingeţi ce neamul vostru de şacali a scuipat.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru părinţi

Niciodată n-am să uit
Satul în care m-am născut,
Părinţii care m-aşteaptă
Cu lacrimi în ochi la poartă.

Întotdeauna am să vin cu drag
Să vă trec al casei prag,
Să vă-ntreb ce aţi m-ai făcut
De când eu nu v-am văzut?

Să vă spun că-s fericită
Şi de soţul meu iubită,
Şi de a mea fetiţă care
E gingaşă ca o floare.

M-aţi crescut, m-aţi legănat,
De multe ori m-aţi iertat,
Aţi făcut cum aţi putut
Să-mi daţi în viaţă ce am vrut.

De aceea azi vă mulţumesc
Şi tot ce-i bun în viaţă vă doresc,
Vă sărut mâinile trecute,
De muncă bătătorite.

Dragă mamă, dragă tată,
Vă mai spun încă odată,
Cât pământul m-o ţinea,
Pentru voi oricând mă voi ruga.

Iar dintre noi de veţi pleca
Şi atunci mă voi ruga,
De păcate iertaţi să fiţi
Că destul aţi fost munciţi.

poezie de Felicia Niculina Lămăşanu
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi sărbătoresc pentru mine

În zori de zi am rătăcit
printre pliurile vieţii mele unde,
amintirile aniversărilor au rămas
proaspete ca şi faţa unui copil poznaş.
Copilă fiind de-ajuns îmi era
o mică cutie cu trei funde roşii
pe scara fericirii voioasă urcam
cu mâna ceru-atingeam
şi de lumina solară ochii-mi umpleam.
Văd însă şi aniversări
când inima de lacrimi era plină,
pacheţele cu daruri lipseau şi nu era lumină...
Lumea întreagă o simţeam ca duşman,
un cer cenuşiu îmi era talisman
şi de lume eram mereu mai străină.
Azi însă, după ce am învăţat
să fac pace cu cealaltă eu,
sărbătoresc căci cunosc sensul durerii
şi ştiu că din lacrimi cresc florile mierii.
Astăzi sărbătoresc pentru mine,
adaug nopţilor mele noi vise
şi-n dimineţi cu realizări ele vor fi ninse.
Astăzi închin o cupă de viaţă soarelui,
vântului, apelor şi iubirii...
Ridic spre înalturi cupe de cristal
din ele beau însetată nectarul vieţii
ce-i acum lângă mine păstrat în antal.
Urări de La Mulţi Ani pentru mine
şi ca odată, acum îmi dăruiesc,
o mică cutie cu trei funde rosii...
Eu cu voi în bucurie o golesc
de conţinutul preţios
compus din trei elemente de folos:
pace, iubire şi-un zâmbet reverenţios!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de copil

Sunt o fetiţă veselă, frumoasă
Ai mei părinţi sunt medici renumiţi
Într-un spital, însă, când vin acasă,
Mă iau în braţe foarte fericiţi.
Deşi sunt obosiţi, că nu-i o joacă
Să vezi ce boală are fiecare,
Îs fermă-n ce vă spun şi o să-mi placă
Să fiu tot doctor, când voi fi mai mare.

De ce-am decis să fiu tot doctoriţă?
‒ dorinţa asta-n timp se înfiripă! ‒
Am printre jucării o veveriţă,
Pe care-am vindecat-o de o gripă.
Părinţii mei îmi povestesc mai multe,
- eu sunt din ce în ce mai curioasă! -
Că trebuie să scrie, să consulte...
Iar boala-i, uneori, contagioasă.

La început nu am ştiut ce-nseamnă,
Însă de-o vreme vin mai rar acasă,
Vorbim la telefon, iar ei mă-ndeamnă,
Să-ascult de buni şi să stau la masă!
Am înţeles şi-am fost mereu cuminte,
Iar mami s-a întors şi stă cu mine,
Dar o-ntrebare mă frământă-n minte:
Pe tati la serviciu ce-l reţine?

Eu cred că tati are mult de furcă,
La ştiri vorbesc mereu de-o pandemie...
E complicat şi joaca mi-o încurcă,
Dar înţeleg şi asta... Să se ştie!
Mi-e foarte dor şi-l port cu mine-n gânduri,
Mă rog la Domnul şi-o să fie bine,
Iar dacă voi citiţi aceste rânduri,
Rugaţi-vă cu toţii lângă mine!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un tărâm îndepărtat

Aş vrea să fie-adevărt,
Că, după ce nu voi mai fi,
Pe un tărâm îndepărtat,
Părinţii îmi voi întâlni,

A mamei mână s-o sărut,
Pe tata să-l îmbrăţişez,
Să fie noul început,
În preajma lor să mă aşez,

Ei, doi bătrâni striviţi de ani,
Din lume duşi cu bun temei,
Eu, bir plătind la veterani,
Mai gârbovit chiar decât ei,

Ne-am despărţit pe când eram,
Ei, la al vieţii trist sfârşit,
Iar eu, ca fructul de pe ram,
De miezul vârstei pârguit,

Azi eu sunt mai bătrân ca ei,
Şi m-or privi nedumeriţi,
Neştiutori, de au temei,
Să fie trişti sau fericiţi...

Dar, cum o fi, cum nu o fi,
Aş vrea să fie-adevărat,
Părinţi că se-ntâlnesc cu fii,
Pe un tărâm îndepărtat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, noi trei ştim despre voi câte ceva, cel puţin atât cât am aflat din fişele voastre personale, când le-am studiat mai sumar, laolaltă cu ale celorlalţi 26 de tineri pe care i-am selecţionat în vederea participării la concursul pe care l-aţi susţinut, cât şi acum, astăzi, cu mai multă atenţie, după rezultatele obţinute. Ar mai fi câteva mici amănunte de stabilit, foarte probabil, mai mult de partea voastră, pentru că presupun că voi nu ştiţi prea multe despre noi trei, dar sunteţi nerăbdători să aflaţi. Aşa că, vă ascultăm!
Stela: Păi... Ce vârste aveţi? Păreţi cam tineri...
Nistor: 22.
Lucian: 21.
Alex: Eu... Aş putea spune 25, deşi am să-i împlinesc la toamnă.
Lucian: E bătrân şi nu vrea sau nu-i place să recunoască. Nu-i aşa, bătrâne?
Alex: Aş... Ia mai lasă-mă în pace!
Lucian: Bine, bătrâne, te las. S-a lămurit, deci, problema vârstei noastre. Ce altceva doriţi să mai ştiţi despre noi?
Maria: Ar mai fi multe; destule... Să vedem. Deocamdată însă, ar fi suficient să aflăm ce specializări aveţi voi, cu excepţia astronomiei; asta se ştie, că sunteţi cu toţii astronomi. Şi astronauţi; sau viitori astronauţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!