Sărutul primăverii de foc

Poteca mea de primăvară,
cu urme vechi de eu şi tu,
mă duce-n orele de seară
în timpul nostru ce trecu.

Şi, parcă, simt o uşurare
când îmi găsesc prin anii vechi
aceeaşi tu, strălucitoare
şi cu cireşe la urechi.

Un zâmbet galeş le răspunde
privirilor ce te doresc
şi se împrăştie-n secunde
ce trupul tot ţi-l arcuiesc,

iar eu, cuprins în arcu-acela,
nerăbdător şi încordat,
îndepărtez, uşor, dantela,
de tot ce am de sărutat.

Mă rog de timp să stea în loc
acolo unde eu şi tu,
în primăvara cea de foc,
ne sărutăm... dar el trecu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul timpului

Să merit, oare, eu, iubirea ta?
Să pot să mă gândesc la viitorul
Pe care, lângă tine, l-aş avea?
Aş vrea!
Îmi eşti în gânduri, îmi pluteşti prin vise,
Eşti tot ce îmi doresc de când te ştiu,
Aş vrea să mă iubeşti, al tău să fiu.
Dar tu?
Te-ai fi oprit din mersul de regină,
Privindu-mă cu ochii tăi căprui
C-o strălucire caldă şi senină
Cum n-am văzut în cei ai nimănui?
Nu eşti un vis,
Nu eşti o întâmplare,
Frumoasă ca o zână!
Să-ţi fiu Soare?
Eu te privesc,
Tu mă priveşti,
Iar timpul,
Se-nvârte-n jurul nostru, stă pe loc,
De parcă s-ar gândi să ne aducă
O viaţă împreună
Şi noroc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de vânt

Când îl străbaţi, te rog să calci uşor
Pe ţărmul amintirilor ce dor
Şi mai apar din valul de uitare
Al clipelor din marea-ndepărtare.

De vei simţi venind ca un ecou,
Din urme vechi, finalul de rondou,
Nu-l asculta! - un vers de început
Nu poate fi, din urme, renăscut.

Ascultă, doar, al sufletului grai
Şi fă, din trupul tău, la suflet Rai
Pe-ntregul ţărm ce mie-mi este sfânt
Şi-l mai străbat cu aripi ca de vânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul celor cinci coroane

Regină-mi eşti, iar eu ţi-am pus coroană
S-o porţi, cu mine-alături, peste-un timp
Ce-l cred nu doar o viaţă pământeană
Ci, într-o veşnicie, anotimp.

Iar tu, strălucitoare, mi-ai zâmbit
Şi mi te-ai oferit cu totul mie,
Apoi coroana ai înlocuit
Cu-a timpurilor ce vor fi să fie.

Le-ai tot schimbat, le schimbi şi-acum, mereu,
Dar îmi rămâi aceeaşi tu, cea care
Le împleteşti cu fir de curcubeu
Punând culoarea lui în fiecare.

E iarăşi toamnă – timp de-ncoronare
Cu ruginiu, cu galben şi cu... eu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

În visul meu, apari din întuneric,
Şi te-ntrupezi, uşor, în faţa mea,
Apoi dispari într-un decor feeric,
Lăsând un gol imens în urma ta.

Te chem, te strig, te plâng, şi-apoi te caut
Prin amintiri pierdute-n timpuri vechi
Pe muzica-n surdină-a unui flaut
Ce vine din legendele străvechi.

Cum aş putea să te găsesc, iubito,
când simt c-acest prezent mi-e prea târziu
şi te-am pierdut prin viaţa ce-am trăit-o
între un alb şi-un negru-cenuşiu?

Îţi caut urmele prin timpuri moarte,
îi rog să mă îndrume chiar pe zei,
să-mi pună undeva un semn de carte,
pe urma ta să-ndrepte paşii-mi grei.

Iar dacă strigătu-mi va fi zadarnic
şi urma paşilor pierdută iar,
cu suferinţa gândului amarnic,
îmi voi curma calvarul solitar

Şi voi păşi, din lunga mea tristeţe
pe drumul către viaţa luminoasă,
cerându-le zeiţelor măreţe
să ne alunge pe-amândoi... acasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă nani!

Trecu această vară
Ca pasărea ce zboară
La fel vor trece anii
Iubita mea... Fă nani!...

Aş vrea să stau cu tine
Zile şi nopţi senine
Dar mici ni-s acum anii
Iubita mea... Fă nani!...

Va veni însă o zi
În care vei auzi
Că am crescut cu anii
Iubita mea... Fă nani!...

De-atunci vom fi tot una
Ca Pământul cu Luna
Şi-ncet să treacă anii
Iubita mea... Fă nani!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de inimă albastră

Stea răsai din cerurile vechi
copilărie cu cireşe la urechi

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (31 mai 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet şi cuvânt

Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.

Aş vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am şi-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deţine-a lumii cheie.

Aş vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet şi cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul şi eternul legământ,
să uit orice dorinţă, cât de vie,
şi corpul ce se zbate... pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te iubeam ca un nebun

Când te iubeam ca un nebun şi aveam mintea tulburată,
Nu m-ascultai când vream să-ţi spun că tu eşti cea mai mândră fată,
Dar regăseam sufletul bun pe drumul nostru de-altădată,
Veneam ca o ghiulea de tun, să nu te ştii abandonată.

Când te iubeam ca un nebun şi n-aveam mintea-nceţoşată,
Eram băiatul cel mai bun, cu dragostea cea mai curată.
Tot căutam să mă răzbun că nu te-am sărutat o dată,
Şi-a trecut timpul, ca lăstun, poteca e-mburuienată.

Acum vreau anii să-i adun, dar viaţa mi-este spulberată
Şi nu e timp să mai compun: eu sunt bătrân, mintea-i blocată,
Dar te iubesc ca un nebun şi nu te-aş da pe lumea toată,
Sărăcăciosul meu cătun te-ascunde: nu mai eşti curtată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată...

Unde este? Aroma de altă dată..
Cu pită coaptă cu lemne pe vatră
Cu mustul zdrobit uşor sub talpă
Cu birja, de viteză,.. demodată.

Tot ce e vechi şi frumos,.. dispare
Acoperit de sticlă şi betoane,
In strălucitoare şi ambalate
Arome de plastic,.. ucigătoare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată...

Unde este? Aroma de altă dată...
Cu pită coaptă cu lemne pe vatră
Cu mustul zdrobit uşor sub talpă
Cu birja, de viteză... demodată.

Tot ce e vechi şi frumos... dispare
Acoperit de sticlă şi betoane,
In strălucitoare şi ambalate
Arome de plastic... ucigătoare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi răbufnesc imagini vechi sub pleoape
tot mai vorbesc, dar parcă aş tăcea
prin care sorb, prin ce vîrtej de ape
se scurge tainic tinereţea mea...

catren de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu timpul

Nu ştiu ce vreau în ast moment
Dar simt cum timpul trece lent,
Simt eu cum merge înainte
Lăsându-mă fără cuvinte.

Aş vrea să pot să-l pot opri,
Să stea în loc cât aş clipi
Dar eu clipesc... el merge lent
Lăsându-mă să-l simt... atent

- Tu, timpule, unde te duci?
- De ce nu stai? De ce mereu fugi?
Rămâi te rog puţin pe loc
Să simt şi eu că am noroc...

Zadarnic... el nu m'a ascultat
Şi calea lui el şi-a urmat
Lăsându-mă să-mbătrânesc
Alături de tot ce iubesc.

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de wolfpress
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea

Ani tot mai mulţi se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele, care mă destramă,
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul inimii

Prin faţă, un gând jucăuş
Îmi trece şi pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În braţe făcute căuş.

Îl prind cu o plasă de dor
În braţele-ntinse uşor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n braţe-mi pulsa.

Eşti tu, ori e gândul ghiduş
Ce ştie neliniştea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aş putea
Să-i simt mângâierea pluş?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţia mea eşti tu...

Uneori îmi pierd raţiunea
Nu ştiu ce e în mintea mea,
Mă face să fiu veselă întruna
Am luat-o razna ca nebuna.

Dacă ai şti cât mi-aş dori
Să mai facem nebunii
Ca doi copii în multe filme,
Dar mă-ntrebi, ce vreau de la tine?

Uneori mă priveşti aşa frumos,
Te uiţi la mine de sus în jos,
Vreau să fie o magie
Inspiraţia mea din poezie.

Când te văd zâmbind, zâmbesc
Când te privesc, e tot ce-mi doresc,
Doresc ca timpul să stea pe loc
Să rămânem împreună de tot.

Ca s-avem acest moment
Trebuie să găsim un argument,
Ca să-l facem să rămână,
Noi să fim tot împreună.

poezie de Inspiraţia mea eşti tu... (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din deşert

Simt în mine pustiu şi îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce îşi caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Sub cenuşi, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei şi le stinge tăcut
În credinţa-n târziu şi speranţă-n zadar.

Şi mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid şi priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.

Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunţă că-s viu
Şi că pot să mă iert, şi mai pot să mai sper
La o ploaie-n deşertul din visul târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea

Deschide-mi poarta, nu-s ce par a fi!
Eu înlesnec, doar, trecerea spre-o lume
În care nici regretele postume,
Nici lauri sau averi nu pot veni.

Deschide-ţi sufletul, de-acum e-al meu!
Ţi-l voi elibera pe căi celeste
Spre Casa de lumină care este
Al sufletelor neştiut nucleu.

Te înspăimânt? De ce? Nu-i niciun chin,
Iar haina mea cea neagră va ascunde
Din timpul tău, doar câteva secunde
În care voi lua ce ai divin.

Ascultă-mă! Deschide şi-ţi promit
Că va uita de pământeana-i viaţă,
De tot ce-l înconjoară şi-l răsfaţă,
De trupul ce, o vreme, l-a primit.

Deschide-acum, nu pot să mai aştept!
Sunt multe suflete ce vor să plece
Şi doar cu mine-n lumea lor pot trece.
Tu, pune-ţi mâinile, uşor, pe piept!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine,
şi, parcă, n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc,
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititori de gânduri

Tu eşti acolo, ştiu, şi îmi citeşti
din gândurile mele răzleţite
dorinţe care par să te agite
acum, când eşti a mea şi mă iubeşti.

Ai vrea ca aerul ce te-nconjoară
să nu mai fie-atât de plin de mine,
dar îl inspiri, îţi place, îţi e bine
şi parcă n-ai mai vrea să-l dai afară.

De unde ştiu? – din gândurile tale,
pe care pot şi eu să le citesc,
căci peste tot, de-o vreme, mă-nsoţesc
şi-mi plac, le vreau cu mine, le iubesc.

Iubita mea, puterile astrale
ne-ndeamnă să urmăm aceeaşi cale.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!