În urma mea
Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre amintiri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfinți
- poezii despre nebunie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul
Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.
Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.
Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre curcubeu
- poezii despre vânt
- poezii despre trădare
- poezii despre sărut
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
Reverie echinocțială
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat...
Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu precis ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.
Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre rai, poezii despre gânduri, poezii despre dor, poezii despre vorbire, poezii despre visare sau poezii despre tinerețe
Tainele mirajului ceresc
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colțuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-mi spune deodată
din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.
Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,
și-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre muzică
Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre religie, poezii despre prăpăstii sau poezii despre frumusețe
Reverie autumnală
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroșit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
așază sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în brațe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.
poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre reverie
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda vieții
Oglinda vieții-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună și fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.
Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc
tot ce-am trăit - cu bune și cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrățișate-n grabă se adună.
Încerc să le separ în mintea mea,
să înțeleg cum am trecut prin viață,
dar timpul să aștepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceață.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele și răul
în inimă împart aceeași casă.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imagine sau poezii despre bine și rău
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură
Oglinda vieții
Oglinda vieții-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună și fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.
Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc
tot ce-am trăit - cu bune și cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrățișate-n grabă se adună.
Încerc să le separ în mintea mea,
să înțeleg cum am trecut prin viață,
dar timpul să aștepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceață.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele și răul
în inimă împart aceeași casă.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre gheață sau poezii despre creștere
Doar un vis
Trecutul și prezentul, împreună,
pe margine de timp nedespărțite,
pe zi ce trece-n cuget îmi adună
păreri de rău în haine de ispite.
Aud cum vin pe bocet de sibile
și mă cuprind îndată ca o teacă,
încerc să le alung dar sunt ostile,
cu amăgiri prezentul mi-l îneacă.
Îmi amintesc de viața mea trecută,
de toate-n urmă câte au-mai rămas,
pe margini de legendă nevăzută,
ascunsă-adânc în gânduri fără glas.
Iar chipurile voastre neuitate,
cândva iubite doar întâmplător,
în spațiul meu, avid de libertate,
revin mereu pe-o aripă de dor.
Dar nu mai sunt cum mă știați odată,
nu mă priviți cu ochi dojenitori!
sunt mai bătrân, dar inima-mi curată
și-acum tresaltă, prinsă de fiori.
Aștept sărutul vostru, cel din urmă,
veniți pe rând în brațe să vă strâng!...
Dar, vai! - cum aș putea să vă ajung?
că-i doar un vis care în zori se curmă.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre trecut, poezii despre spațiu și timp, poezii despre prezent sau poezii despre libertate
Tăcerile
Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,
când mă cuprind și le ascult pe toate!
revin din arcul frânt al unui curcubeu
cu lungi păreri de rău nevindecate.
În preajma mea le simt în fiecare zi,
stând adunate-n umbrele opace
de-acolo îmi recită zeci de poezii
sperând că ar putea să mă împace.
Dar versurile cadențate mă rănesc,
cu doruri stând pe gânduri răsfirate,
din poarta neuitării ele-mi amintesc
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
În gândurile mele vă iubesc și-acum,
chiar dacă toamna vieții ne desparte
veniți, lăsând părerile de rău pe drum,
să mai citim poeme dintr-o carte!
Când zorii se vor prinde de fereastră,
veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere
și florile privind-mă duios din glastră
cum încă-adun poeme prin unghere.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre toamnă sau poezii despre lectură
Glossă de ziua mea...
Nu îndrăznesc, de ziua mea
Să-mi spun vreun gând, e prea curând,
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
N-am să-i dau drumul prea curând.
Cu sentimente plouă iar,
Urări și multă voie bună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Zâmbete și pe cap cunună...
Nu îndrăznesc de ziua mea,
Decât cu îngerii să zbor,
Cu toate astea pot spera,
La mulți să fiu de ajutor.
Să-mi fie sufletul de jar,
Să ard în voi, în fiecare,
Să am lumină, pace, har,
În sfântă zi de sărbătoare.
Să-mi spun un gând... e prea curând!
Mi-e aripa însângerată,
Dar nu-o să mă vedeți plângând,
Căci sufletul îmi spune: "iartă!"
Aș vrea un fluture să fiu,
Să simt a timpului plutire.
Și poate că nu-i prea târziu
Să cer o clipă de iubire...
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
Am s-o opresc, în pumn s-o strâng
Și penitentă-n viața mea,
Cu ea alături să ajung
Să prind corola de lumini,
În curcubeu să mă-nfășor,
Să prind în ceruri rădăcini,
Să fiu pe veci a tuturor.
N-am să-i dau drumul prea curând
Iubirii, căci a-ntârziat
Și prea mult timp, prin ploaie stând,
După iubire-am alergat.
Mi-e timpul astăzi pustiit
Și o Sahară-i lumea toată,
În ochiul gol am rătăcit,
"Fecioară de cristal" uitată.
Cu sentimente plouă iar,
Mi-e dor de mine și de voi,
Etern în vis am să v-apar
În timpuri, către înapoi.
Când în al timpului tumult
Și prin clepsidră trecător
Sunt vis, eu gândul vi-l ascult...
De pământeni îmi va fi dor...
Urări și multă voie bună,
Vise-mplinite și succes,
Lumină, zboruri către lună
Și pace-n fiecare vers,
În leagăne de ram iubirea
Revarsă-se în rugi de jad,
Căci mult dorită-i fericirea,
Iar eu, făclie-adesea ard.
Un an mai bun, mai triumfal,
Atâta taină strânsă-n mine!
Sunt clopot, literă și val,
Iubirea voastră se cuvine
Să-mi dăruiți! Oriunde-aș fi,
Prin voi mă nasc a doua oară,
Etern spre a putea iubi.
Nu mă lăsați străină, afară!
Zâmbete și pe cap cunună,
Miere-n panere, cânt ceresc,
Spre-a vă avea întâia oară
Și spre-a putea să vă iubesc.
Nu vreau vreun dar plătit. Săracă
Aș fi de nu v-aș mai avea.
În lume nu-s decât o arcă,
Pe un ocean de catifea.
Zâmbete și pe cap cunună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Urări și multă voie bună...
Cu sentimente plouă iar...
N-am să-i dau drumul prea curând,
Dacă-ntâlni-voi dragostea.
Să-mi spun vreun gând?! E prea curând,
Nu îndrăznesc de ziua mea...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre lumină, poezii despre îngeri sau poezii despre ziua de naștere
Azi vreau să-ți scriu, iubito...
Azi vreau să-ți scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristețe, iluzii și blestem,
Căci tot mai hâd e veacul, meschin și furios
Și-aș vrea să-mi sting tristețea gândindu-te frumos.
Știu c-ar putea să-ți sune banal și prea lumesc
Aceste vorbe simple: "Frumoaso, te iubesc!"
Dar prea puțin, în lumea aceasta, de granit,
Se-aud vorbiri de suflet, de dor și de iubit,
Și știu că sunt poetul ce pare că-i căzut
Din vremuri prăfuite, din vremuri de demult,
Un aiurit ce cântă, cu viers cam desuet,
Iubirea pentru tine, în tainic alfabet
Și zâmbete în juru-i stârnind, cu înțeles,
Sau râsete-nfundate, venind din gând pervers...
Dar vine vremea-n care, doar gândul diafan,
Va scoate omenirea din hăuri la liman.
Tu mă privești, iubito, cu ochii strălucind
Și simți în piept o caldă mirare, tresăltând...
Știu, cam ciudat și palid îți par, adeseori
Și cam prea des lunatic, pierdut cu capu-n nori;
Dar vreau să știi că-aceasta înseamnă să iubești
Și, singură, iubirea, din cele omenești
Ne scoate din tristețe, durere și gând rău
Și, sigur, ea ne face, vecini cu Dumnezeu.
... Am vrut să-ți scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristețe, iluzii și blestem
Dar, parcă, stins mi-e glasul, prea trist și răgușit
În lumea asta sumbră și dură de granit...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre vecini
Am tot strigat
Am tot strigat, de când tot strig
îmi e și greu să tot mai spun
dar strig, căci știu că vine ziua
să știți că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, de când tot chem
și ură poate că-mi purtați
dar chem, căci știu că vine ziua,
când veți striga înspăimântați.
Am tot mustrat, de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.
Am tot venit și tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci știu că vine ziua
cu plâns și țipăt în zadar.
Am tot înștiințat și mai
răbdați-mi să vă-nștiințez
căci știu ce-aproape este ziua
cu-nfricoșatul morții crez.
Veți face și-acum tot ce vreți,
cum ați făcut și pân-acum
dar scumpul mântuirii preț
amar se va plăti cu scrum.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre plâns, poezii despre plată, poezii despre mântuire, poezii despre moarte, poezii despre cenușă sau poezii despre Dumnezeu
În inimi de păduri înlăcrimate
Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!
Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrișare.
Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-și găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.
Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.
Aș vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci sau poezii despre sfințenie
Sper în prezentul luminos
Frica îmi vine când se lasă seara,
Când stau afară amintirile curg ca ceara,
Iar întunericul infernal
Mă face să tremur ca în final,
Amintirile frumoase a clopotelor trecute,
Le văd în zare și sunt tăcute,
Dar timpul nu are dus și întors,
Ca și parfumul fără de miros.
Văd chipul tău când zorii se ivesc
Și-aud din nou glasul tău firesc,
Simt inima ta parcă în mâna mea,
Aș vrea să strig, dar nu m-aude nimenea.
Cred că durerea mă străpunge
Și-n gândul meu îmi zic, ajunge.
Revin din nou la realitate
Și văd în jur multă răutate,
Dar eu repet o bună rugăciune,
Că să mai scap de astă amărăciune.
Prezentul vreau să fie luminos,
Că vreau să am un vis mult mai frumos.
Trecutul să rămână spălăcit
Și totul să-mi pară învechit.
Toate visele sunt de la Dumnezeu
Și noi visăm din timp mereu.
poezie de Eugenia Calancea (20 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre sfârșit