De ziua râsului - Cucul şi pupăza

(fabulă umoristică)

Trece vântu-n adiere, freamătă bătrânul nuc,
Sus pe-o creangă, în frunziş, la răcoare stă un cuc,
Pupăza îl vede-ndată şi se-apropie de el
Cu gândul să-l ischitească şi să-l provoace niţel.

-Vecino, n-am să te laud, nu prea te văd serioasă,
Umbli brambura prin pomi, nu te-ntorci devreme-acasă,
Nu eşti pasăre de târlă, intri des în combinaţii,
Îţi place la tăvăleală, te-arunci în braţe la alţii.

-Ce să fac şi eu, vecine, trebuie să mă descurc,
Să câştig şi eu o pâine trebuie să mă încurc.,
E normal ceea ce fac, e o meserie veche,
Nu-mi pasă că-mi faci morală, asta-i floare la ureche.

La margine de răzoare clienţii m-aşteaptă-n şir,
Mulţi veniţi din depărtare în cuibar cu covilTIR,
Am găsit ofertă bună, nu duc lipsă de fazani,
Cum încep să dau din gură, cum îi răcoresc de bani,

- Nu te-ai gândit niciodată că-ntr-o zi ai s-o păţeşti?
Vin sticleţi să te-amendeze, bani nu ai să le plăteşti,
Îţi iau fulgii de pe tine şi atunci precum se ştie
Te apucă de-o aripă şi te-aruncă-n colivie.

-Eu nu-mi fac deloc probleme, ba, ştiu cum să mă feresc,
Îi învârt pe după deget până când îi ameţesc,
Tac din gură, stau cuminte, de vor folosi bastonul
Îmi expun copanu-ndată şi le creşte neuronul..

De le-arăt şi altceva parcă-i văd cum se înmoaie,
Nu mişcă, nu mai vorbesc, stau cuminţi ca o potaie,
Se uită cu jind la mine, m-ar trânti şi la pământ,
Pe toţi am să-i bag în boală, nu mai ştiu ai cui mai sunt.

-Vezi un lac în depărtare, înspre marginea de sat?
Stăpânul lui e un peşte, un afacerist versat,
De lucru îţi va găsi, viitor îţi va aşterne,
Te trimite-n alte ţări să lucrezi şi la externe.

-Habar n-ai, nu ştii nimic, situaţia e gravă,
Dac-am să mă duc la el, sigur am s-ajung o sclavă,
Să fiu liberă, să zbor, cu greu găsesc o portiţă,
Mă munceşte de-mi merg fulgii, vai şi-amar de-a mea târtiţă.

S-a întors la cuibul ei pupăza aproape goală,
N-o mai căutaţi niciunde că morala-i imorală.

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul şi pupăza

Trece vântu-n adiere, freamătă bătrânul nuc,
Sus pe-o creangă, în frunziş, la răcoare stă un cuc,
Pupăza îl vede-ndată şi se-apropie de el
Cu gândul să-l ischitească şi să-l provoace niţel.

-Vecino, n-am să te laud, nu prea te văd serioasă,
Umbli brambura prin pomi, nu vii devreme acasă,
Nu eşti pasăre de târlă, intri des în combinaţii,
Îţi place la tăvăleală, te-arunci în braţe la alţii.

-Ce să fac şi eu, vecine, trebuie să mă descurc,
Să câştig uşor o pâine e nevoie să mă-ncurc,
E normal ceea ce fac, e o meserie veche,
Nu-mi pasă că-mi faci morală, asta-i floare la ureche.

La margine de răzoare clienţii m-aşteaptă-n şir,
Mulţi veniţi din depărtare în cuibar de covilTIR,
Am găsit ofertă bună, nu duc lipsă de fazani,
Cum încep să dau din gură, cum îi răcoresc de bani.

-Nu te-ai gândit niciodată că-ntr-o zi ai s-o păţeşti,
Vin sticleţi să te-amendeze, bani nu ai ca să plăteşti,
Îţi iau fulgii de pe tine şi-atunci, după cum se ştie,
Te apucă de-o aripă şi te-aruncă-n colivie.

-Eu nu-mi fac deloc probleme, ba, ştiu cum să mă feresc,
Îi învârt pe după deget până când îi ameţesc,
Tac din gură, stau cuminte, de vor folosi bastonul
Îmi expun copanu-îndată şi le creşte neuronul.

De le-arăt şi altceva parcă-i văd cum se înmoaie,
Nu mişcă, nu mai vorbesc stau cuminţi ca o potaie,
Se uită cu jind la mine, m-ar trânti şi la pământ,
Pe toţi am să-i bag în boală, nu mai stiu ai cui mai sunt.

-Vezi un lac în depărtare înspre marginea de sat?
Stăpânul lui e un peşte, un afacerist versat,
De lucru îţi va găsi, viitor îţi va aşterne,
Te trimite-n alte ţări să lucrezi şi la externe.

-Habar n-ai, nu ştii nimic, situaţia e gravă,
Dacă-am să mă duc la el sigur am s-ajung o sclavă:
Să fiu liberă, să zbor, cu greu găsesc o portiţă,
Mă munceşte de-mi merg fulgii, vai şi-amar de-a mea târtiţă.

-Cucule, te-ai înroşit, ai emoţii, nu ţi-e bine?
Vino, te rog, mai aproape, bagă-te mi tare-n mine!
S-a întors la cuibul ei pupăza, aproape goală,
N-o mai căutaţi niciunde că morala-i imorală!

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire

Unii spun, dar nu fac.
Alţii fac, dar nu spun.
Mulţi vorbesc, însă tac.
Care-i rău? Care-i bun?

Unii pleacă prea mult.
Alţii vin prea puţin.
Eu pe care-i ascult?
Cei ce pleacă? Ce vin?

Foarte mulţi trecători
Şi destui care stau.
Unii-s raze prin nori,
Ceilalţi ploaie îţi dau.

Cum alegi între ei?
Care oare sunt buni?
Cum să ştii ce mai vrei?
Cum să faci să-i aduni?

Tu încerci să le-arăţi
Că la mijloc poţi fi.
Îi iubeşti chiar pe toţi
Şi-n iubire vei fi.

poezie de Adi Conţu (24 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul cântă în nucet

Cucul cântă în nucet,
duce viaţă de ascet,
iară eu postez pe net.
Cucul ştie limba lui,
o tot cântă orişicui,
eu o ştiu pe-a netului.
El din creangă-n creangă zboară,
ştie viers pe dinafară
şi nu-i trebuie chitară.
La auzul cucului
eu dau drumul dorului,
dar nu mai spun nimănui.
Cine trebuie s-audă
este oarbă, mută, surdă,
dar nici nu vrea să răspundă.
Cucul cântă cânt de jale,
să-i iasă mierliţa-n cale
ca să-l caute pe vale
şi la cuib se furişează,
ouăle şi le aşează
când mierla nu priveghează.
De la cuc am învăţat
să ies seara pe-nserat
s-o găsesc pe mândra-n sat.
Că gura mi s-a uscat
de când nu ne-am sărutat
şi trăiesc tot din oftat.
Mândro, de ţi-e dor de mine,
bagă spaima prin vecine,
spune-le că nu mi-e bine.
Ele or veni degrabă,
prefăcându-se cu treabă,
pe mama de mine-o-ntreabă.
Să le vezi cum vin buluc,
precum mierla după cuc,
iar eu pe vale-o apuc
cu tine să mă-ntâlnesc,
cum ştiu eu să te iubesc,
să-mi vărs oful tineresc.
Dragostea mea-nvăpăiată,
încordată, agitată,
n-o s-o uiţi tu niciodată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

Tu ai micile-ţi secrete, eu mă fac că nu le ştiu,
Ai privirile cochete ce mă cheamă ca să-ţi viu
Eu am spic în păr de-o vreme şi am zâmbetul şarmant
Şi mai am iubire multă în sărutul dezarmant

Tu ai temerile tale, eu încerc să ţi le-alung,
Mi te ţin mereu în braţe, lângă tine când ajung,
Şi accept o mângâiere, precum un copil o vreau,
Eu îţi dau în schimb oftatul şi la pieptul tău îţi stau

Tu mai vezi câte-o frumoasă ce-mi aruncă vreo ochiadă
Însă ştii, degeaba-ncearcă, numai tu îmi poţi fii dragă,
Iar eu văd că după tine se ţin scai mulţi cavaleri
Nu-mi e frică, ştiu prea bine, tu iubirea mea o ceri

Vom rămâne împreună, facă lumea ce o face,
Trece vremea, bat-o vina, însă dragostea nu tace
Şi-ai să-mi fii mereu aleanul, îţi voi fii mereu ales,
Adormi-vom în iubire, căci iubire am cules

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat cât te iubesc

Am uitat... sunt un bezmetic rătăcit în lumea lui
Zăpăcit de frumuseţea necuprinsă ochiului
Pe care o porţi cu tine, tu femeie, înger sfânt
Ce să fac dacă alături îmi păşeşti pe-acest pământ?

Cum să îţi rezist privirii, alor tale forme fine
Cum să nu-ţi dedic poeme ce vorbesc numai de tine?
Te mai miri că-ţi fac o vină? Vinovată-mi fii pe viaţă!
Poartă-mă pe lângă tine şi-mi rămâi la fel, semeaţă,

Îmi dispare tot frumosul de nu eşti prin preajma mea
Nu te merit, ştiu prea bine, dar ţi-e sufletul de nea
Tu iubeşti cu pasiune, dăruindu-mi ce n-am eu,
Un sărut, o mângâiere şi iubire când mi-e greu

Am uitat... sunt un bezmetic, însă te iubesc nebun,
Iartă-mă încă o dată şi dă-mi voie să îţi spun
Te ador, uit câteodată, visător şi prea uituc
Dar să ştii că fără tine aş trăi precum un cuc

poezie de Adi Conţu (5 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

ce să fac
dacă tot ceea ce iubesc eu
se ghiceşte în lumina ta,
şi mâinile legănându-se
ca nişte arce solare
mie mi se supun în îmbrăţişare?
aud viaţa cum curge-n tine
şi revelaţiile firii tălăzuitoare
port în mine şi viaţă şi moarte
fiinţă despărţită în două veşnicii
unde vântul suflă dinspre apus
până la miazăziua soarelui
iar noaptea revine
după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.
cum pot să trec
în cealaltă parte a firii
unde germinează mestecenii din oase,
şi se îmbrăţişează cenuşiul cu trandafirii
şi îşi dau sărutări prin întuneric
în tufele preaplinului poem
şi în rana de dor adormită?
ce să fac ca să nu mai stau treaz
şi nici să simt ochii tăi în privirea-mi,
ce să fac cu pielea, cu suferinţa sângelui,
zi-mi ce să fac cu sufletul, cu tine
şi cu iubirea ce voi s-o păstrez pentru mine?
fiindcă eşti a mea
toată lumea se-nvârte nebună
curba pământului fuge şi nu se opreşte
astrele din ochi sunt ameţitoare
şi luna, această frumuseţe uluitoare
îmi înfloreşte în verde vederea,
un vis care nu poate muri niciodată
trebuie să ştii să-l aştepţi, să stai de veghe
ascultă şi stai până când ziua dispare
înăbuşită toată în aur genuin
primăvara îţi întoarce chipul când mă iubeşti
îţi aud râsul cristalin, îţi văd zâmbetul
suntem înrobiţi să ne căutăm
veşnice stele comete.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mă fac înţeleasă?

Cum să mă fac înţeleasă?
Când lumea nu vrea progres,
Mai ales progres moral,
Oare, sunt de neînţeles?

Vulturii îmi dau târcoale
Şi îmi vânează scopul des,
Parcă locul meu în lume
Are ceva nefiresc.

Cum, să mă fac înţeleasă?
Trâmbiţând înţelepciune,
Când un lucru merge bine...
Lumea vrea divertisment.

Ce limbă să îmi aleg?
Ca să-arăt celor din jur
Preţul sfântului bun simţ,
Miezul păcii pe pământ.

Inima în mine plânge,
Lumea trece rând pe rând,
De nimic nu-i îi mai pasă
Nu mai crede în cuvânt.

Cum să mă fac înţeleasă?
Oamenii cum să-i îndrum
Spre gândire sănătoasă,
Cu ce ode să-i încânt?
Ca să mă fac înţeleasă.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulţămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez şi eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nţelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nţăles toată lumea, că nu-i aşa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, ştii matale, ni se zâcea că toţi suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Şi atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toţi.
Reporterul: Cum ştii tu cât anume îţi revine ţie?
Ion: Cum ştiu? Ehe, mintea ţăranului, tinere, mintea ţăranului, că isteţ ca ţăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toţi... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau şi eu acolo de-o spiţă. Azi o spiţă, mâine o spiţă.... şi p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început, când eşti mic şi nu ştii nimic, şi vocaţia ta este mică. Există, dar e doar o sămânţă ce aşteaptă să încolţească. Pe măsură ce tu te dezvolţi ca persoană, îţi dezvolţi abilităţi, faci muncă de autocunoaştere, începi să devii din ce în ce mai bun în a fi tu însuţi şi a putea să oferi celor din jur ceea ce îţi face plăcere şi la ceea ce te pricepi din ce în ce mai bine. Vocaţia ta creşte odată cu tine. Nu te uita la oamenii de succes comparând ce faci tu cu ce fac ei acum. Dacă eşti la început, uită-te la ce făceau aceşti oameni când erau şi ei tot la început. Nimeni nu s-a născut învăţat, asta e o certitudine. Dacă unii oameni fac lucruri extraordinare în viaţă, e pentru că fac pas după pas, în fiecare zi, în timp ce alţii visează la cai verzi pe pereţi. Nu fi o găină speriată de calităţile vocaţia şi realizările altora. Când tu eşti mic şi vocaţia e mică. Când creşti tu, creşte şi ea. Socrate spune că educaţia nu este umplerea unui vas ci aprinderea unei flăcări şi ştiu că treaba mea nu este să îţi spun ce să faci, cum să faci şi când să faci. Treaba mea este să te trezesc din somnul conştiinţei. Dacă reuşesc asta, ştiu că eşti echipat perfect să faci orice îţi propui. Însă fără trezire, nu există acţiune şi rezultate. Tu determini ritmul în care vrei să evoluezi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Spune-mi, ce porţi pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăţi! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îţi lipseşte! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalţi! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îţi place?
Spune-mi, la ce gândeşti acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
şi parcă îţi aud deja răspunsul mut.
Dacă eşti obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ţi-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
şi nu mai sunt de loc, parcă te-aş fi uitat.

sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul pierdut

Atât am dorit să vin la tine
să privesc în Beica cea curată,
să uit că a trecut prea multă vreme,
de când din sat am fost plecată...

Te-am găsit mai trist şi mai pustiu,
arde într-un par lumină chioară,
iar în praful răspândit pe drum,
trece o căruţă de la moară...

Pe la poartă sunt câţiva bătrâni,
mai vorbesc de una şi de alta,
copiii au plecat în ţări străine,
unul chiar aşteaptă să îi vină fata...

Le dau bună seara şi-i întreb,
ce mai fac pe aici în seri cu lună,
ei se uită, dubios, la mine,
având în pahar ţuică de prună...

Mai are-n gură fiecare 2-3 dinţi,
stau cuminţi cu mâinile în poală,
nicidecum nu mă mai recunosc,
şi-mi aruncă, tâmp, privirea goală...

Plec din sat cu inima pustie,
oare-n el oi fi copilărit?
Odată cu tinereţea dusă,
satul, pentru mine, e pierdut...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Între patru ziduri groase,
Din beton turnate-n rame,
Este camera ce-ascunde
Ale sufletului drame.

Pe peretele din faţă,
Orologiul bate-ntruna,
Cu el dorm, el mă trezeşte
Singuratec precum luna.

Răvăşit dar cu speranţe,
Gândul meu zboară în zare,
Încercând să-l ţin în braţe
Cum vine aşa dispare.

Vreau să-l prind să-l iau cu mine,
În luntrea ce mai pluteşte,
Dar nu pot că e vremelnic
Şi din nou mă părăseşte.

Peste timp apare iarăşi
Cu speranţe mult mai sumbre
Că voi reuşi vreodată
Să ies din conul de umbre.

Dar în dreapta, de pe rafturi,
Nişte cărţi mai învechite
Îmi inspiră alte gânduri,
Mai bune, mai limpezite.

Ce mă fac să uit o vreme,
Un trecut îndepărtat
Şi să văd ceea ce vine
Dar, rămân cu un oftat.

Mă întorc şi văd prin geamul
Aşezat spre miazăzi,
Luminiţa şi speranţa
Timpului ce va sosi.

Răul din trecut se iartă,
Dar se uită rareori,
Când îţi răscoleşte-n suflet
Zeci şi sute de fiori.

Doar nucul mă potoleşte,
Ce-a crescut sub geamul meu
Şi adesea mă trezeşte
Când îl bate vântul greu.

Trece o zi şi altă noapte,
Gânduri şi speranţe vin,
Să-mi duc crucea pân-la capăt,
Cum mi-e dat al meu destin,

Dacă adesea ori mă bucur
C-am purtat „tone” de greu,
Ce va fi? Este-o enigmă,
Ştiută doar de Dumnezeu.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Lasí să văd şi cum să leagă
Dragostea – dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!

Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.

Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.

Iar de-ţi cere şi-o guriţă -
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!