Lumini

întâmplarea inundată cu râsete
se stinge în aerul tare.
focul ceasului de seară pluteşte neauzit.
cartierul e la locul lui, adâncit într-o ameţire de visare,
cu străzile alungite în zori.

cuvintele iau forme târzii de fericire
peste bradul năvălind pompos,
luminile desfac în cioburi colorate noaptea,
scântei zvâcnesc în aer.
parada fermecată curge fără capăt,
despuind întunericul, acoperind răni,
evadând din mirosul amintirilor,
într-un rai imaginar.

nu ai cum să ştii prezenţa nemuririi sărutului
în migraţia luminii, decupând spirale colorate,
ferecând o linişte în golul unde doar tu poţi fi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt blocată

sunt blocată pe urmele tale
pe distanţa ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipseşte

mirosul dulceag de noapte ameţeşte aerul
oraşul s-a închis devreme
se pluteşte încins
deşirat
printre frunzele foşnitoare şi vânt

frigul suspendat se trezeşte pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori şi de pietre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul a plecat

aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu eşti dincolo de pereţi
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri şi umbre.

răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descreşte neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.

aripi de linişti vor stiliza aerul roşiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniştea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagine

sunt travestită într-o imagine
de linişte, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâşia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
şi o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăţi
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru că...

şi pentru că doare,
m-am ascuns în tăcere polară.
odaia saltă pe vârfuri, privind către nori.
pe scheletul bradului se aprind lumini colorate.

linia dreaptă a gândului, nu e dreaptă.
alege absurd să recupereze imagini triunghiulare
refăcute din gesturi mărunte golite de timp,
trecând peste păcatele din post.

energia pozitivă eliberată din lucruri
aduce mişcarea în unde crescătoare,
odată cu migraţia culorilor, pe crengile de brad
şi venirea lui Moş Crăciun mereu grăbit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minute albe

la marginea cuvintelor armonia se topeşte ca o ceară,
săbii de ceaţă discreditează minutele căzute-n visare,
literele îşi storc ideile pân' la epuizare.

stă ca pe jeratic golul ce murise
gata să-şi ocupe locul
pierdut, într-un cromatic adormit.

căi şi ceruri divine s-au retras cu foşnetul sacrificat
pe orizontul rămas ca o umbră jilavă.

minutele albe, ca o răsplată a luminii
sugrumate de o altă lucire a unei luni desculţe,
înaintează nevăzut în timpul pus pe fugă.

albastrul îşi marchează întinderea peste obositul verde
pe drumul uimit fără capăt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curcubeului

În salbe colorate peste nori,
Lumina solară se destramă
Culori transpuse într-o gamă,
Aşezate-n minunate aurori.

Curcubeu cu splendide culori,
Care să-l privim ne cheamă,
În salbe colorate peste nori
Lumina solară se destramă.

Îl privim cu toţii-ncrezători
Din mijlocul naturii mamă
Şi vom şti că mâine-n zori
Ceru-i fără de maramă,

În salbe colorate, fără nori.

rondel de Ioan Friciu din Inedită (2016)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauza

Apăsarea sculptează o pauză de alb
acoperind solemn mâinile goale,
cuvintele libere încetează să critice,
doar ochii rămân şi întreabă.

Liniştea îşi aşază culorile în golul creat,
uimit întunericul pleacă.
Ideile topite din zona de ieri
au plămădit o pulbere în gând
şi care nu se spală nici cu lacrimi.

În spaţiul micşorat,
un timp redesenat măsoară
în neştire miezul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O înserare

o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat şi neauzit
imaginea ta trece ca o migraţie de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparenţă de poezie
ceva arhaic trece prin piele

vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spaţiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o fiinţă gata
pentru lacrimi şi frig

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea e sfâşiată de brazde
din ce, în ce mai lungi.

fărâma mea de cer aduce zăpadă,
năluciri mai plutesc fără milă,
cuvintele scumpe au rostuiri trecute.

într-un peisaj al uitării,
neliniştit întunericul ţese o pânză acoperind ochii,
picături de întuneric construiesc un echilibru rece,
printre cuvintele ce dor şi cele însetate de iarbă.

desfrunzirea prăbuşeşte înaltul
întinzând arborii pe obraz şi transformând în cruce săruturi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt albastru

acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intenţiile tălpilor adevărate.

aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neaşteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
şi-un alt contur necolorat de zări.

verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieşite din calamitate.
aceeaşi care înfloreşte la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
şi secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cealaltă parte

de cealaltă parte a stelei căzătoare
eşti suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.

prin fanta îngustă ţâşneşte amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniţă,
acolo unde se termină albul.

prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.

cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.

pe nedrept luna se rostogoleşte în deşert.
prin târziu aleargă iluzii şi-o ameţire de cătuşe
pe sinuosul drum către abis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomi de Crăciun în Mănăştur

E iarnă
zăpada acoperă trotuarele
şi
grădinile blocurilor din Mănăştur
unde
adeseori sunt pomi de Crăciun
cu lumini colorate ce
prin întunericul nopţii ne bombardează continuu privirile cu
o diversitate de culori vii
de
însuşi întunericul nopţii-l învie cu atâtea culori neasemuite
doar
e luna cadourilor
şi
Crăciunul se apropie cu paşi rapizi

Mănăşturul
s-a transformat într-o
baie de culori
care de care mai vie şi
mai pătrunzătoare
prin întunericul nopţii ce ne atinge
pe fiecare până în albul ochilor pe când
se aud colinzi prin magazine

şi
zâmbetul Crăciunului de
la
distanţă se vede
înflorind luminile colorate cu degetele nopţii

cea
mai scumpă sărbătoare
ne
mângâie cu surâsul nopţii şi
ne scaldă în atâtea culori cu pomi de Crăciun
şi
o infinitate de ghirlande de lumini colorate în culorile curcubeului
atât de vii
şi de plăcute pe
trotuare
pe şosele şi bulevarde
căci
Hristos s-a născut
El
Mântuitorul

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contur reinventat

un contur reinventat în oglindă
striveşte umbra furată din trecut,
locul evadat al sărutului e gol.

clipele sunt împărţite în cioburi,
unele au trecere fugară în ecou spart,
altele îşi certifică prezenţa muşcând din inimă.

respiraţia e îngreunată de gândurile mutate la suprafaţă.
trebuie să rememorez gesturile senine mirosind a petunie,
mersul grăbit şi camera goală.

din televizor sunt azvârlite cuvinte fără gravitaţie
astupând fereastra cu zborul spre neant.
lung pe masă se-nşiră lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe trotuar printre ochii albaştri

Strigătul timpului
din
palmele tale
când vântul se plimbă
înaintea ta pe trotuar printre ochii albaştri
ai atâtor trecători
inclusiv
pe la
trecerile de pietoni de pe străzile Mănăşturului
ni se inserează în sufletele noastre
amplificându-ne şi mersul
şi văzul până în umbră

în straturi
ni se
desfac cuvintele
cu aceiaşi privire a fiecărei secunde
ce ne măsoară trotuarul cu paşii făcuţi

albastre ni se prefac cuvintele
în pahare de aer colorate cu
zâmbetul tău
când vântul ne ia
pe dinăuntru luminându-ne cu gingăşia cuvintelor tale
izvoare
doar cu imaginaţia culese dintre
atâtea flori de pe aripile timpului ce încă ne surâde
într-o floare de simţuri înăscute

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 iulie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

paşii mei se amăgesc într-un univers desenat
cu răni închise
fără ore care zac în umbra tăcerii

călătoresc cu himerele căutând continentul pierdut
nerăbdarea e potolită de monotonia timpului
curgând nepăsător

mâine se arată spânzurat de acelaşi păcat
ca cel de azi
ca cel de ieri
acelaşi de la trezirea lumii
tulburat de luminile şi umbrele din ochii tăi
ce pot înfrunzi sau desfrunzi golul cu o nouă dimineaţă
aparţinând albastrului

cuvintele ţes continuu o realitate nestatornică
aflată pe un nisip mişcător
pe care nici ploaia nu-l ştie

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa, focul, piatra

De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l loveşti,
Că se aprinde jarul şi totul pârjoleşti.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăseşte vadul ei.
Apa stinge focul, macină şi piatra,
Focul arde totul, cenuşă e vatra.
Fără ele, însă, nu poţi să trăieşti.
Cu piatra neîncinsă, poţi să construieşti.
Dacă şi apa şi focul, poţi să le-îmblânzeşti,
Ţi-ai găsit în lume locul. Meriţi să trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!