Visul stejarului

Visa stejarul s-ajungă, hăt, departe
Printre brazi şi fagi nemuritori,
Creştetu-i dorea s-ajungă-n Marte
Iar în coroana lui să crească sori.

Ştergea din orizont praf de cărbune,
Semn de viaţa umbra-i întindea,
Ştia s-aleagă clipele ce-s bune,
În calea iernii punea o perdea.

În el se cocoţau întinerite clipe,
Anotimpuri verzi sau arămii,
Mierlele-şi prindeau în el aripi,
Apoi zburau spre-ntinsele câmpii.

Aduna în trunchiu-i cercurile-n cerc
Desăvârşindu-şi sângele din frunze,
Mai venea la el câte-un berbec
Ca să-i răpună hematii ascunse.

Scrâşnea în şold o rană şi-ncă una,
Durerea-l ţintui în patul de zăpadă,
Îl tămăduia din înălţime luna
Când se târa în propria ogradă.

Şi cerul i-a furat din zbor credinţa
Că unic ar putea să fie între prinţi,
L-a dărâmat durerea, neputinţa
Şi a rămas relicvă pentru sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări ascunse

Din gheara timpului
Am furat o rază de lumină
Din care-am împlinit
Aripile fluturilor
Pe care i-am adăpostit
În irişii ochilor tăi.

Cum noaptea vine
Mai des decât ziua
I-ai scăpat în zbor
Pe întrebarea buzelor mele.

N-am ştiut să-i domesticesc
Şi au plecat
În căutări ascunse!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine

Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.

Drumul se şterge de roţi pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine şi lumea din stele.

Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credinţa din cer, adevărată.

Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra şi apa

Piatra şi-a uscat inima din interior spre exterior,
Apa i-a furat sângele şi l-a ascuns în câmpiile mănoase,
Peştii zurlii se agaţă în undiţa fulgerului plutitor,
Munţii fumegă depărtări cu dinţii din albitele oase.

Dulce în zbor frumuseţea s-ascunde frenetic în noi,
Nenăscute sunete, calm, se articulează tomnatic,
Vestitorii iubirii aduc găleţi parfumate cu ploi,
Ne scăldăm în laptele arcului voltaic electrostatic.

Piatra şi apa zidesc urme între spaţii din muguri pustii.
Nădejdi, deznădejdi, sapă apocalipsa din clipă,
Ferăstrăul necunoscut depozitează lacrimi argintii
Când bucăţi din piatră, în apă, de prefacere ţipă.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinarea realităţii

Ochii germinează realitatea,
Sânii imaginaţiei, subtilitatea.
Scriptic secundele se topesc
Într-un scutec frumos, îngeresc.

Natura se umflă-n alteţe,
Cerneala din vis face feţe
La potrivirea figurilor amare –
Semne cu tripticuri goale.

Luna ciopleşte eliptică nouă,
Cerul deschide supapa şi plouă
Cu noi speranţe şi fericire,
Rugul de otravă creşte subţire.

Aripi de cuvinte se călesc în zbor,
S-au dărâmat uzine, muncitorii mor
În taxiul vântului năprasnic,
Umbre de îngeri se întorc la praznic.

Urlă ceasul în pereţii durerii,
În beznă curge izvorul cu miere,
Merge pluta s-adune rezidual
Polen din copite de cal.

Ochii gravitează la femeia mutată
Pe-o targă de oase dosite-n ogradă,
Încep să explodeze ghiocei la tâmple,
Credinţa în mine cu stele se umple!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...

Cum să te resping durere, când îmi calci pe primăvară şi îmi siluieşti nimicul ce mi-am mai rămas în cord?
Şi mă exilezi draconic şi mă dai pe uşă-afară, în galop să-mi număr paşii spre furtunile din nord...
N-am gustat din iarba verde, florile-au rămas în urmă, doar pe glezne port un mugur de sărut abandonat;
Îl ascund în poezie, într-un vers atins de toamnă, când eram cu muza-n goană, printre stele, la furat...
Şi va înflori pe pulpă şi pe sâni şi pe spinare, fără apă, fără soare, doar cu sângele ce-l port
Îmbibat în rime-albastre şi în viruşi de iubire dintr-o moştenire-astrală, nu din muze de import...
Poţi să mă mai dori o viaţă şi-ncă una, fără milă, nu-ţi voi ostoi dorinţa de-a mă-ngenunchea când vrei,
Cât vor străluci în noapte toate novele şi luna, eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...
Că am verdele în vene şi un mov regal mă-mbracă în peregrinări ostile, cu blesteme diavoleşti
Şi nu vei putea vreodată să m-alungi şi să mă-ntuneci, că sunt înger de lumină din pagodele cereşti...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

nu-şi amintea fagul
nici colina din faţă
uita ce visa şi visa multe
cum dădeau primele raze
de ultra
violete pierdute
-n jurul lui
nici ele nu aveau amintiri
uitarea venea de la o ciu
percă avea spori uitători
o lumânare ar fi uitat să ardă uitase de ce arde când a început să ardă
o actriţă a rămas tânără şi a
trăgătoare pentru că uitase
să îmbătrânească
stejarul părea o pradă uşoară
şi chiar era uituc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea cerului furată

La ora x de după x
Cad stelele din cer la fix,
O floare moare şi-ncă una
Când noaptea miluieşte luna.

La ora fix şi-ncă ceva
Nimic nu stă în calea mea,
Pierdut în vise şi în dor
Cu steaua ta în braţe mor.

Surâde lumea natural,
Un înger mângâie un cal
Şi trece prin inima lui
Precum în coaste vechiul cui.

Nu te-ntreba, nu mă-ntreba
O aripă de va bătea,
Voi fi supus sclav al iubirii
Sau un surâs al despărţirii?

La ora x de după x
Mor stelele din cer la fix,
A mea trecut-a mai demult
În floarea răsucită-n lut.

Ea are freamătul tăcerii,
Vârtej de fagure şi miere,
Eu am doar dăruirea toată –
Răbdarea cerului furată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de zăpadă

Petale de zăpadă se aştern în cale,
Steluţa lor purtată-i pe aripă de vânt,
Un cerb îşi strigă soarta înnodând vocale
Din toamna ce apune în roade, pe pământ.

Tu dormi în crisalida lacrimilor scurse
La rădăcina florii-nchipuirii,
Doi îngeri în prichiciul luminii ţin ascunse
Bucurii şi doruri din patima iubirii.

Oriunde-ai fi ca-n basme în inimă te port,
Semn de înălţare în clipele visării,
În arc de curcubeu mă-ntind ca un resort
Să panseze trăirea săgeţilor durerii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tichia de zăpadă

A pus primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea ghioceilor, la mine în ogradă,
A pus masiv şi celor din pădure
Unde viorelele abia mai pot să-ndure.

Buna Vestire vine cu peştişoru-n coadă,
Vântu-ajută iarna cea năroadă
Că pierdut-a calea în ornic de rugină
Pe unde primăvara încearcă să revină.

Mieii albi sunt slabi, se înnegresc pe bot,
Paştele-i aşteaptă cu cozonac şi tort,
Sub crucea sfântă, de dragul lui Iisus,
Mă-nchin creştineşte cu sufletul supus.

A pus şi pune primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea României, mândră ca o fată,
Unită-n sărbători din sângele de fraţi
Ce-nalţă tricolorul de-un veac peste Carpaţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi bolnav

Aş fi bolnav să cred în vise,
În sângele vuind înalt,
În tot ce e ştiinţă pură,
În fanteziile lui Kant.

Aş fi bolnav de ecuaţii
Nedesluşite-n rădăcini
Văzându-te în forme crude
Intrând furiş pe la vecini.

Mi-i scâncet neputinţa vieţii
Că n-am nisipuri, nici tipare,
Nici marmură a la Carara
Să-ţi fac statui între fecioare.

Eşti mângâierea unic pusă
În ochiul meu de Dumnezeu,
Din mine a făcut mulajul,
Din tine chiar sufletul Său!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-aşterne fără margini, când vine timpul serii
Şi-ascunde-n ea trecutul, puţin câte puţin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spaţii siderale
Din nemişcata geană mai pică câte-un dor,
Şi tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranţe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinţei nesfârşite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul şi calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieţii temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

În viaţă iubirea mai îngenunchează,
Se ofileşte-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieţii să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.

Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.

Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de aur

În bruma vieţii iubirea revigorează,
Se reînoieşte în inima care visează,
Vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Vrea să fie iubirea, iubirilor senine,
Scrutează cerul vieţii să se simtă bine,
Uimitoare să-i fie sclipirea din albastra zare,
Săgeţile din inimă să-i fie razele de soare.

Dorul prelung să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte şi nimic mai mult,
Toamna să-i aducă roade pe pământ.

Rodul cel mai mare să fie dătătoarea
Nunţii de aur cu toată încântarea,
Inima să fie diamant-virtute,
Să fim împreună condor în vârf de munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă din soare cu aripi

Plouă din soare cu aripi de apă,
Zbori cu elan prin inima mea,
Pescăruşii din ochi se adapă
Atârnaţi vertebral de o stea.

Traversăm în valuri oceanul vieţii,
Stropi înfloraţi în suflet descriu
Frumuseţi din geana dimineţii,
Vreau să fie aşa şi-n veşnicul târziu.

Şi reciproc, o, Doamne, vreau să fie,
Aripi de apă s-ajungă până-n soare,
Să intru-n inima iubitei ca în vie,
Să mă îmbăt cu-a dragostei licoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Acolo, în marginea pădurii
Stejarul falnic s-a-înălţat.
Ca o podoabă a naturii
Stătea de strajă peste sat.
De multă vreme străjuia
Peste satele din vale.
La umbra lui adăpostea
Multe turme de mioare.
Acum e trist şi supărat
Acolo-n margine de sat.
Când vântul îi face rană
Nimeni nu-l mai bagă-n seamă.
O furtună blestemată
I-a stricat coroana toată.
I-a frânt trunchiul fără milă.
Numai poate da hodină
Turmelor cu ciobănei
Şi ciopoarelor de miei.
De când era stejărel
Flăcăii veneau la el,
Şi cu fete, în nocturnă,
Se iubeau sub clar de lună.
Întristat, stă, se gândeşte
De ce lumea-l părăseşte.
De-ar mai fi stejar odată
Ar răcori lumea toată.
Mai falnic s-ar înălţa,
Vântoase ar înfrunta.
În zadar îşi plânge soarta.
Nimeni nu-i deschide poarta.
Nimeni nu-l mai îngrijeşte.
Viaţa lui se ofileşte.
În zadar priveşte-n vale,
Nimeni nu se-arată-n cale.
A rămas singur pe lume,
Fără frunze, fără turme.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

L-am simţit cu inima şi trupul,
Mi se părea că noaptea-i urlă lupul,
Că i-ar sfâşia şi ochii şi lumina,
Că s-a născut în lume îi fu vina.

Să fie unic pomul pe pământ?
Să aibă rădăcinile în tină şi-n cuvânt?
Să-i fie pronunţată viaţa de înaintaşi?
Să lase urme sfinte, roade la urmaşi?

Întru iubire pomul lasă fructe
Pentru veşnicii necunoscute,
De-aceea stau cu mâinile întinse
Să-l cuprind cu lacrimi şi cu vise.

Să-l cuprind cu dragostea din noi
Ca pe o carte scrisă doar în doi,
Pe care-ai noştri copiii s-o citească
Şi-n litera luminii ei să crească.

Astfel cunoscut-am pomul vieţii mele,
Stă pe munţi cu vârful între stele,
Îl păzesc mustind de fericire
Când tu îmi dărui clipe de iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!