Pe-alei

e naşpa fir-ar ea toamna
cu soare de vară
cu plimbări fără ţintă prin parc
pe lac cu lebede albe
graţioase ca tine
şi castane pălindu-mă-n cap

orizontul mi-i forfecat de copaci
şi totuşi simt cerul
că-n ochii mei se închide
aşa ca o inimă ce încă
mai bate pentru noi doi

apropo
întunericul nopţii fără de somn
e prielnic aducerilor aminte
apar şi eu pe ecranul ochilor tăi
sau am fost doar aşa un fel de... joc de cuvinte

las parcul în urmă cu croncănitu-i de ciori
pleca-voi la ţară în vie
unde stoluri de grauri pofticioşi
dau târcoale precum gândurile mele
amintindu-mi de tine

vezi nu uita Ioane petardele...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă împreună

nu-mi mai purta de grijă
mi-am învelit bine sufletul în gândurile tale
să nu mă mai vezi în profunzime
să mă vezi ca tine
aşa cum eşti tu
cu frunze
cu vocale
cu mâini şi cu rădăcini

nu-mi mai purta de grijă
am învăţat să mă hrănesc cu miraje
cu frig,
cu aşteptări

şi când mă întorc
să văd ce ai devenit între timp
cum respiri ca o piatră
sub apă
mă prefac în unduiri peste tine
să curgem totuşi la vale
încet,
printre bucăţi de suflete
şi strigăte de nisip
fără să ştii
sau să-ţi treacă vreodată prin cap
că mai suntem încă
împreună

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă,
a ploi sau a umbre.
Şi paşii tăi mai bat cadenţat
pe alei,
doar în memoria mea.
În parcul ruginit şi înamorat,
fără tine, luna răsare oarbă
şi copacii sălăşluiesc dezgoliţi de parfum.
Nopţile nu mai au
culoarea ochilor tăi.
Vorbele mele reci mi se sufocă
de dragostea şi de chinurile
frunzelor vii,
Fiindcă nu ştiu
dacă de mâine o să mai fiu
apă în focul gândului tău.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Poezia mea despre tine
Este o creaţie fără sfârşit.
Primul ei vers e dorinţa
Care aleargă spre infinit.

Prima strofă-i iubirea,
O formă vie cu rimă şi ritm,
Creşte frenetic ca un omagiu,
Un cântec de harpă neobosit.

Inima mea îmi dictează
Şi cuvânt şi vers şi poem,
Iar martor mi-e timpul care veghează
Şi mi te transformă într-un totem.

Litere blânde, tremurânde,
În versuri şerpuiesc lasciv,
În faţa ochilor mei ispitiţi
De cât de frumoasă e inima ta!

Mi-e greu să descriu rapsodia,
Să pot cuprinde sub litere reci
Culoarea sunetelor şi măreţia
Ce se revarsă pe unde treci.

Surâsul tău mă poartă-n uitare,
În zboruri rotunde şi line...
Aşa cum şoimul pluteşte în zare,
Plutesc şi viscerele-n mine.

Privirea ta mă zboară în munţi,
Pe aripi de păsari colorate şi iuţi;
Ochii tăi negri, izvoare de cerneală vie,
Îmi picură prin inimă, în pix, poezie.

De-ar fi să te compar,
Te-aş compara cu luna în noapte,
Însă pe tine nimic nu te poate eclipsa.
Lună eşti tu în noaptea vieţii mele!

Când luna uşor se cufundă în mare,
Cu o teamă latentă, raza de soare
Se pierde-n adâncul lăsat de lipsa ei.
Aşa m-aş pierde eu în lipsa ta.

Din marea de strofe ce va să vie,
De-ar fi să scriu ceva fără noimă:
Cuvinte greşite sau versuri grăbite,
Cu pixul meu magic promit să le şterg!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aştepţi

simt mare suferinţă, tu, iubita mea viaţă
cred că mă simt atârnat, ca de un fir de aţă

simt cum inima sufletul şi gândul mă doar
cred că nu ştii, eu nu mai am mult timp şi zbor

simt aşa mai demult de un timp încoace
că iubesc şi inima nu-mi mai stă cu pace

simt că tu eşti acolo, în tramvai, în parc sau pe-o bancă
cred că stai cu o carte-n mână şi gându-ţi citeşte-n viaţă

simt că mă astepţi, aşa senină, că voi veni la tine
cred că timpul a fost deajuns şi va face o minune

simt că voi veni şi mă voi aşeza, liniştit şi cuminte lângă tine
şi cred că împreună cartea vieţii vom citi-o fără cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte, noapte vastă

Undeva de cealaltă parte a nopţii vaste
şi-a distanţei dintre noi, mă gândesc la tine.
Camera-şi întoarce-încet privirea de la lumina lunii pline.

Un sentiment plăcut. Sau ar trebui să uit totul şi să spun
că este unul trist? În unul din aceste momente cânt
un cântec imposibil despre dorinţă, pe care tu nu-l poţi auzi.

La, la-la. Vezi?

Închid ochii şi-mi imaginez dealurile-încărcate de-aduceri aminte
pe care trebuie să le trec pentru-a ajunge la tine.
Pentru că te iubesc.

Iar asta este chiar aşa sau aşa este în cuvinte.

poezie de Carol Ann Duffy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Araucaria araucana

puiuţ de pin chilian
cu frunze solzi înghimpaţi
e pomul meu de crăciun
n-ai cum să-l mângâi
nu miroase-a răşină
pentru mine fără de seamăn
purtător de iubire
dar făcut de ai mei
ca amintire din ţară străină

e lângă mine pe masa de scris
sub el foi albe ca imaginară zăpadă
şi tot imaginar în vârf luminează o stea
dăruită de-un suflet duios

fără beteală globuri şi alte nimicuri
pomul meu de crăciun e cel mai frumos
vrajă trezindu-mi în ochii iar de copil...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceaţă

mixandre hortensii petunii şi irişi
gânduri din primăvară şi vară
arse-s de brumă

e ceaţă-n ogradă şi vremea-i târzie
oricând poate ninge ori plouă
şi-s moarte şi-s ude o mâzgă

în mână cu greblă nouă
le-adun grămăjoară lângă bătrânul salcâm
mraniţă să se facă pănânt iarăşi bun

o iarnă intreagă bulbi şi rizomi
sub zăpezi şi-or aduce aminte
de soare polenizări de cuvinte
şi-n primăvară-or ieşi
renăscând poate din nou
în noi dorul de încă o vară fierbinte...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioan se sfâşie în pustie

Unde eşti, Elohim?
Lumea din mânile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.
Unde eşti, Elohim?
Umblăm turburaţi şi fără de voie,
printre stihiile nopţii te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
şi-ntrebăm de tine - Elohim!
Vântul fără de somn îl oprim
şi te-ncercăm cu nările,
Elohim!
Animale străine prin spaţii oprim
şi le-ntrebăm de tine, Elohim!
Până în cele din urmă margini privim,
noi sfinţii, noi apele,
noi tâlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-1 mai ştim,
Elohim, Elohim!

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am născut un vis

Aseară m-am culcat
cu un semn de întrebare.
Azi dimineaţă, m-am trezit
dat în judecată pentru paternitatea
unui vis!
Oare, să fi făcut dragoste
cu gândurile mele?!
Am să mă apar.
Sunt nevinovat!
Am dormit tun!
Undeva, se aude un scâncet
ca de copil.
Dau la o parte vreo două trei cuvinte
şi privesc,
fac ochii mari,
NĂSCUSEEEEEM!
Născusem un vis perfect sănătos.
A primit nota zece!
Cum am să-l cresc singur?
Pun în biberon câteva cuvinte
şi le încălzesc în mici fraze,
cu câtă poftă consumă totul,
nu am văzut, încă, pe cineva
să se hrănească aşa repede!
Aşa a apărut el.
Primul volum de poezie.
De la un semn de întrebare...
şi doi ochi...
de la tine femeie!

poezie de Mihail Coandă (22 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotografii cu sufletul pe-afară

- Azi răsfoiesc albume uitate dintr-o vară
Când valurile mării în ritmuri de chitară
Dansau cu noi flamenco... Îţi mai aduci aminte?
Atunci n-aveam nevoie de haine, de cuvinte...

Eram la fel de tineri, la fel fierbea în sânge
Dorinţa de iubire. Acum când luna plânge
Mă-ntorc pe plaje albe să reascult tăcerea...
Cad perlele pe nisipul care păstrează mierea

Din dragostea aceea născută într-o vară,
Fotografia noastră cu sufletul pe-afară
Închide tot albumul acesta fără nume
Ce evadând din pagini va construi o lume.

- Imagini ne recheamă pe-o plajă azi pustie,
Vezi, marea se frământă chiar şi-n fotografie,
Îşi aminteşte oare nisipul de o taină
Pe care ne-a ascuns-o crepusculul sub haină

Să nu cunoască nimeni cum ne pulsau prin vene
Talazurile mării, dorinţi sahariene,
Când mă topeam în tine iar tu-mi curgeai prin sânge?...
Doar valuri înspumate ne răcoreau nătânge

Nebănuind că timpul oricât ar cerne vraja
Nu poate şterge urma iubirii de pe plaja
Unde doi oameni simpli trăiau o poezie
Pe care-a scris-o marea pe-o scoică sidefie.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Fără cuvinte de-am putea iubi,
În nopţi cu lună, taine dezlegând,
Fără de clipe de-am putea trai,
Doar pentru tine... aş mai sta la rând.

Doar pentru tine... gândul îndrăzneşte,
De trupul tău, eu, nu m-am săturat,
Privirea, dezbrăcându-te hoţeşte
Petale-aruncă, tainic, peste pat.

Te uită-n ochii mei şi mă sărută,
Strânge-mă-n braţe, înnebunitor,
Cărarea către tine... mi-e ştiută,
Doar pentru tine port în suflet, dor.

De patimă şi-amor... tresare sânul,
Trezit de buze-n dimineţi de foc,
E fericit... că şi-a găsit, stăpânul,
Doar pentru tine, eu, mă prind în joc.

Pătrund cu mâna... coapsa ta fierbinte,
Picioru-am dezgolit... de toate cele,
Şi dezgropând aducerile-aminte,
Doar pentru tine, m-apucai, de rele

Se spune că păcatu-i o greşeală,
Extazul însă, azi, l-am cunoscut,
Priveşte-mă... sunt gol... fără sfială,
Doar pentru tine, lumea, o înfrunt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Fără cuvinte de-am putea iubi,
În nopţi cu lună, taine dezlegând,
Fără de clipe de-am putea trai,
Doar pentru tine... aş mai sta la rând.

Doar pentru tine, gândul îndrazneşte,
De trupul tău, eu, nu m-am săturat,
Privirea dezbrăcându-te hoţeşte
Petale-aruncă, tainic, peste pat.

Te uită-n ochii mei şi mă sărută,
Strânge-mă-n braţe, înebunitor,
Cărarea către tine... mi-e ştiută,
Doar pentru tine port în suflet, dor.

De patimă şi-amor... tresare sânul,
Trezit de buze-n dimineţi de foc,
E fericit... că şi-a găsit, stăpânul,
Doar pentru tine, eu, mă prind în joc.

Pătrund cu mâna... coapsa ta fierbinte,
Picioru-am dezgolit... de toate cele,
Şi dezgropând aducerile-aminte,
Doar pentru tine m-apucai, de rele.

Se spune că păcatu-i o greşeală,
Extazul însă, azi, l-am cunoscut,
Priveşte-mă... sunt gol... fără sfială,
Doar pentru tine, lumea, o înfrunt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!