Deja vu

parcă totul e dat să mai fie
să mai trecem de limite, poate
de cuvinte-ntr-un colţ de hârtie
ca şi-n colţul de gură, crispate

parcă-s toate demult deja vu
ca mai ieri sorb aceiaşi privire
ce mereu parc-am vrut, parcă nu
să-mi aline nu sete- iubire

parcă nu e nimic mai stabil
între noi ca stabilul ego-u
şi nimic, şi nimic mai fragil
ca internul lui strigăt- ecou...

poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele

( O. B.)

zilele ploioase sunt cumva speciale

parcă-s mai duioase parcă-s mai a jale

parcă curg prin mine- parcă eu prin ele

parcă-s mai străine- parcă-s ale mele...

parcă-s alcaline, parcă vin din stele

parcă-s eu cu tine, parcă tu cu ele

parcă-s mai duoase, parcă-s mai a jale

zilele ploiase-zilele speciale...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

că stau cu gândul rezemat la geam
şi gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
şi-n el şi-n sânge...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aranjasem totul, să fie special
În încercarea mea, dar totul a părut în zadar,
Erai specială, parcă desprinsă din poveste
Parcă erai, dar astăzi nimic nu mai este.

catren de Dragomir Mihai-Viorel (6 martie 2013)
Adăugat de Dragomir Mihai-Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sare şi piper

... nu mai am nimic din ce-am avut
nu mai e nimic din câte-au fost
toate sunt un nod ce m-a durut
nodul vieţii mele fără rost

nu mai simt nimic din ce simţeam
nu mai văd nimic din ce-am văzut
singur stau cu mine lângă geam
şi aştept s-aud de n-ai trecut

nu mai cred în nimeni şi nimic
nu mai am iluzii să mai sper
singurul rival şi inamic
sare-i pentru mine. Şi piper...

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic şi toate

eu sunt produsul unei generaţii terminate
şi ca şi ea sunt gata de plecare
spre lumea unde şi nimic şi toate
zac laolaltă în deplina resemnare

mai sunt produsul unei generaţii efemere
cu mulţi şi proşti cu capete plecate
şi cu puţini ce-n ipostaza de himere
concomitent voiau nimic şi toate

şi-ncă mai sunt produsul unei generaţii fratricide
scuipat în faţă şi lovit în spate
şi-n care genialul coincide
cu antipodul din nimic şi toate...

poezie de Iurie Osoianu (27 iulie 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul aşteptării...

într-o spaimă adumbrită
de înstinctul supraveturii
şi din alta, parcă mai dosita
undeva-n subconştientul amintirii
intuesc o lume mai simplistă
mai solidă parcă şi mai dură
fără raţiune şi pe listă
unică, inegalabilă şi pură

într-o dragoste demult anihilată
de înstinctul animalic al uitării
şi din alta mai stigmatizată
balansând la limita iertării
intuiesc o lume mai latentă '
mai feroce parcă, mai acută
gata de schimbare imanentă
în scutece fumurii de nou-născută

într-o stare de senilă calmitate
solitar cu viitoarea condamnare
intuesc că trec din cantitate
şi din calitate-n resemnare
numai sentimentul de tristeţe
mai domină limita răbdării
şi morbide riduri ale feţii-
scurtul labirint al aşteptării...

poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea de platină

şi iar ne-am întâlnit întâmplător
dar poate nu întâmplător -special
ne-am întâlnit la uşa unui dor
da poate nu la uşă -în astral

ne-am dat, cum o făceam de obicei
bineţele prin jesturi de rigoare
eu am zâmbit şi tu fără să vrei
mijii de parcă ai călcat un soare

şi am pufnit în râs, involuntar
şi tu rădeai cu mine şi pricină
şi-n râsul tău zvâcnea un ritm stelar
de parcă îl ţinea-i tiptil de mână

ne-am aşezat în banca de cristal
să stăm în doi la un pahar de amintire
în care eram hăul infernal
iar tu-o stâncă într-un lanţ de neclintire

ne aminteam cum noi am fost colegi
de şcoală, clasă, mahala şi vise
îmi aminteam cum te rugam să mă dezlegi
de legămintele ascunse-n manuscrise

îmi aminteam de primul meu sărut
involuntar, furat din colţ de gură
-sărut mai dulce niciodată n-am ştiut
şi nici iubire n-am ştiut, mai pură

tot depănam şi depănam şirag
din ghemul amintirilor fatale
în care veşnic mă opreai în prag
în vagul prag al inocenţei tale

iar tu mă ascultai cu zâmbet dur
involuntar şi el în colţul gurii tale
şi-n ochii tăi era numai ajur
şi în cuvinte numai note verticale

în care îmbinai niţel regret
cu aliaj de cruntă nostalgie
şi feminizm al naibii de cochet
şi însetat mereu de apă vie

ca în sfârşit să-mi spui că ai iubit
c-ai fost şi tu iubită şi de mine
doar uneori şi fujitiv ţi-ai amintit
şi-n jenere... mi-ai spus:
-rămâi cu bine...

şi te-ai pornit precum în alte dăţi
să mai străbaţi prin spaţiile tale
iar eu -să mai admir singurătăţi
mai tinere, mai moi, mai verticale...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

refren:

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, pe drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

refren

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt parcă mai legat de biserică, de imaginea asta, că sunt un nimic dintr-un tot mai mare.

citat celebru din Iurie Darie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim exstaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

întuneric şi linişti se lasă
peste lumea din mine şi groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri...

ce citeşti aici nu e scris de mine
ci de viaţa asta tristă şi opacă
pe fundalul vremii care vine, vine
pe dorsala celei care pleacă, pleacă

ce nu poţi citi - este scris de mine
buchii transparente pe plăpânda coală
parcă de hârtie, parcă de şestine
parcă clocotinde în cazan cu smoală...

poezie de Iurie Osoianu (18 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Spune-mi, ce porţi pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăţi! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îţi lipseşte! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalţi! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îţi place?
Spune-mi, la ce gândeşti acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
şi parcă îţi aud deja răspunsul mut.
Dacă eşti obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ţi-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
şi nu mai sunt de loc, parcă te-aş fi uitat.

sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai sublim

"Nimic nu este mai sublim, decât să te apropii de Dumnezeu...
Acum poate veni moartea! Eu mi-am împlinit menirea. Dumnezeu mi-a dat putere să mă înving pe mine însumi. Dumnezeu singur să fie slăvit!"
Beethoven

Nimic nu este mai sublim
Ca razele să-I răspândim
Mai mult ca tot pe El să-l ştim..
Şi-n laude să Îl mărim.

Cu El la drum noi să pornim
Făcându-I voia să muncim.
Nimic nu este mai sublim
Ca razele să-I răspândim.

Mi-am împlinit ţelul sublim
De vine moartea-I sunt intim
Păşesc în glorii să muncim
El mă transformă-n heruvim
Nimic nu este mai sublim.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt într-o stare de calm ca aceea realizată de un narcotic. Parcă nu mai am nervi, parcă sunt tocite capetele sensibilităţii mele. Parcă nu mai funcţionează un anume mecanism, care făcea legătura între bine şi lumea din afară.

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la cer la pamant

Am luat o gură de nor şi-am fost trimisă acasă.
Am gustat din albastru şi am căzut.
Mirosul ţărânii avea parcă din toate,
acum, însă, nu mai are nimic.
O fărâmă poate
si-o fărâmă
ehee...
e mult!

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Roxanna Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste amară

m-am întors înnapoi, m-am întors, încă viu
din infernul -şuvoi aşternut în sicriu

ziua albă cu rece loveşte în zări
şi se trece se trece pe cărări pe cărări

parcă nu se mai stinge nici o stea în amiezi
şi nici nu te mai ninge şi nici nu e ce crezi

parcă nu mai aprinde nici un soare fundal
şi nici nu mai cuprinde umbra lunii pe deal

numai codrul se zbate undeva în zenit
intuind că mai poate frăsui liniştit

o poveste amară cu final neştiut
nici de ultima oară nici de primul sărut...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!