Renaştere

S-au prins cuvintele, seminţe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuţi ai palmelor universului.
S-au înlănţuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în faţă şi în spate,
dincolo de chipul dimineţii, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfinţenia vieţii.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creştere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuţilor.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc şi a scorţişoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtăşirea din intimitatea aerului.
S-au aprins feţele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Îşi schimbă vestimentaţia, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
Se ridică din aşteptare în cuibul poeziei, columne de sprijinit edificiul cântării.

poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea apei

Cel mai greu mi-e să cred că mă iubeşte fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi şi ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenţii lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvoneşte pe la colţul amintirii
că s-au însoţit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaşte ieşirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinţei în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.

Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipeşte-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, îşi tremură genele.
Uită-te atent! Aşa de frumos s-a aşezat în căuşul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viaţă! Crezi în puterea apei?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască ţestoasă de 108 de ani, în valea mieilor.
Le auzi glasul? Înaintez...
Iarba înrourată se înalţă, se pliază cuminţică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-şi fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienţei.
Ţintuită în pământul reavăn de inspiraţie, călătoresc pe traiectoria vieţii.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, îşi dezmorţesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri şi nuferii de neînvins ai anilor.
Binecuvântare
Mă iau în brate şi mă ridic până la desprinderea din atârnările sinelui.
Îmi pun în faţă momentele din care a crescut sufletul cu înfloriri ochioase de apropiere,
cu săgetări de lumină dintr-o margine în alta a cutreierării aceluiaşi tărâm.
Le fac nod de ridicat la vedere, trag de imagini ca de filmul răpirilor în Serai.
De neasemuit cum se derulează biruitor
peste scăldatul cu stoicism în curiozităţile ambientului!
Mă iau de o mână şi mă aduc faţă în faţă cu decantările anotimpului. Hai, sus!
Din lăuntru în lăuntru, se trece prin filtrul văzduhului.
În smerenie, se recapătă scaunul de odihnă pentru fertilizarea inimii.
Binecuvântez cufundarea în adevărul vieţii din orice înclinaţie a genelor!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea izvor...

Iubirea noastră, neam de neam,
A fost ca florile pe ram,
Unse de Domnul cu lumină
În dilatarea de retină.

S-au răsucit, s-au mângâiat,
Pe stelele ţesute-n pat
Şi au crescut la rândul lor
Alţi muguri pentru nou fior.

S-au împlinit şi au rodit
Polen din versul neşoptit,
Din versul crud intrat sub zare
Cu rodii, cu seminţe rare.

Acum în iarna terminală,
Un fulg din magie carnală
Întoarce dragostea izvor
La Dragobete, în pridvor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul

Doar aşa am simţit că s-au deschis canalele de navigat pe fluviul credinţei în verde,
prin îmbrăţişarea frunzelor însetate de lumină.
Era singura cale de cufundare a sufletului în aerul înmiresmat de înfloriri.
Veneau dăruirile eului în graba cuprinderii de intimitatea foşnetelor.
De o mână, mă trăgeau în adâncuri nesaţiul respiraţiilor,
de alta, mă zvârlea la pragul dintre anotimpuri variaţia gradelor
M-am înfăşurat în scoarţa brăzdată de vremuri,
să ricoşeze în pustiu iuţimea aprinderii.
Cu cât creştea temperatura, cu atât mai puternic se înfigeau în crăpături suliţe albe,
clătintând din temelii lumina şi întunericul.
Între ramuri, dincolo de coajă, trunchiul păstrează în renaşteri rodul vieţii.
Lăuntrul primeşte în tăcere firescul. (Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (25 aprilie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din vis

Cuvintele mi s-au născut în palmă
Crescând din sunetul primordial de "A" -
Rămas la mine-n suflet - dintr-o vară
În care-un înger - strai de humă - îmi croia...

Cuvintele îmi sunt cireşe coapte;
Rotunde, rostogol pe cordul cel roşcat;
Miros a stele ce-au căzut din noapte
Cănd universul fost-a iarăşi scuturat.

Cuvinte "alchimist" - mă inventează
Dacă lipsesc, fiind plecată prin tristeţi.
Şi îi schiţează - în crochiu - o rază
Portretului prea gri ce plânge-n dimineţi...

Cuvintele-mi sunt păsări cântătoare
Numai din sunet - lumea-ntreagă - întrupând;
Sunt suliţe de îngeri către-un soare
De chihlimbar - în care stă captiv - un gând.

Cuvintele îmi sunt păduri de cedri
Foşnind a verde şi-a cărare peste nor.
Acolo vechi druizi trasează cercuri
Iar albii cerbi, în şir, coboară la izvor.

Cuvintele-mi nu s-au născut degeaba,
Au portul princiar, condur nepământesc;
Profund, curat, ele vorbesc în limba
Ce-o ştiu şi eu din vis, dar rar mi-o amintesc.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidre sparte

am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit
mirosul nefiresc de frunze moarte
îmi aduce-aminte de tristul sfârşit.

destinul vieţii cu miros de carte
alunecă prin sânge smerit şi spăşit
am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.

mi-au rămas cuvintele fidele consoarte
cu gust de miere strânsă-n asfinţit
cred că poezia mă va duce departe
mărgăritarul pur a tot ce-am simţit.

am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântări

Rămâi cu ce iubeşti la geamandura jindului de împărţiri neninse de uitări!
Ca şerveţelul împăturit delicat, zilele s-au repliat în tesseract.
S-au încovrigat câinii privirii de frig
ca în culcuşul amorţirii moi ce-nvăluie în apatii făptura. Brrr! Se scutură de ninsori bătătura.
Mărturisirea vremii se dădu de-a dura dinspre trecut înspre prezent. Ce curent!
Curg clipele înnoitor afront în prag de primăveri. Ce-mpotriviri?!
Între aceleaşi rotiri,
pleznesc în bulbi petalele pe ram ca sufletul unei femei îmbujorate de îmbrăţişări.
Se împletesc în binecuvântări înmănuşările din priviri.
Cunună-ţi gândul cu rebele-mpunsături cu pânza câmpului ce te primeşte deplin.
De înfloriri, orice-ai face, să nu te furi!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost un an în care s-au sinucis poeţii

A fost un an în care s-au sinucis poeţii
sătui să fie-ntruna luaţi în cătarea vieţii.
Cu aripi de la fluturi date-mprumut cu ora
şi-au hăcuit prin pieţe în văzul tuturora
venele lor firave, tendoanele, uitarea
hrănind câteva zile gazetele. Duhoarea
acestor pline ceasuri îmbrăţişând foburgul
a-nnebunit berarii care-au turnat amurgul
în halbele ciobite vânzându-l ca pe bere,
s-au aruncat din turle poeţii în tăcere
asemeni unei blânde ninsori întârziate,
s-au otrăvit cu vise ascunşi în ruinate
mansarde şi în dosul unor iubiri deşarte
de nimeni bănuite, iubiri pentru departe.
Printre gutui sticloase şi-au aninat în funii
costumele dungate având prinse petunii
la-ngustele revere şi ei uitaţi acolo
sub strâmtele sacouri, austrul în tremolo
ducea sinistru vestea, tramvaiele de noapte
se-mpiedicau adesea şi ele ca de şoapte
de rimele-aruncate, s-au revoltat vatmanii
crezând că iarăşi vântul a doborât castanii...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Petru Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slujind cu un calm al marilor înţelepţi arta sunetelor, nimbul ei incandescent, am fost purtaţi de el pe cele mai sublime culmi. La hotarul lor, unde cuvintele nu pot ajunge şi chiar aripile poeziei cad obosite, ni s-au dezvăluit armoniile celeste şi eterne ale Muzicii; prin miracolul intuiţiei ştiam de existenţa lor, dar nu fusesem niciodată atât de aproape de ele. Ionel Perlea ne-a deschis o poartă pentru a le cunoaşte.

citat clasic din Theodor Grigoriu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anotimpuri...

Aştern pe foaia albă
cuvintele ce curg ca un izvor
cu ape limpezi
şi dor nemăsurat
din frământările nopţii
timpul aleargă...
prin lumini şi umbre
scăntei din raiul vieţii
o lacrimă uitată cade
înflorind în roua dimineţii
s-au scuturat de floare pomii
de vise albe-aripi de îngeri
se coc pe ramuri fructele iubirii
fară de început şi fără de sfârşit
trec anotimpuri...
plouă peste fruntea răvăşită de gânduri
fărâme de nelinişte din glas izvorăsc
iar clipa împleteşte lanţul neîntrerupt
reînflorind în orizontul veşniciei.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochete
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat
Au vrut să alerge şi să joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de rîs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,
Să nu le mai cînte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite ăi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi din Mărţişoare (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea aurită a gândurilor

Se suie viţă pe coloana anilor,
înfăşurând în atingeri suave lumina zilei.
Despleteşte părul amiezii, grâu copt,
numai bun pentru frăgezitul dorului de viaţă.
Îşi adânceşte privirea în râul clipelor, rostogolind în surâs sufletul cerului.
Mă inundă...
Şlefui-m-ar degetele rugăciunii,
copilă curată, răsărită în odaia sufletului,
în noaptea înstelată, fântână cu apă vie, divină!
În strugure, stă gustul toamnei,
de credinţa-n vinul vieţii, plină!

poezie de Iulia Dragomir (25 noiembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbite

ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalţ privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-şi şuvoiul
de oase
şi înfigîndu-se în orbitele goale ale oraşului
în una din ele te-ai oprit
îţi flutură privirea peste oglinzi concave
ca nişte fîşii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineţii
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvăleşte ţipătoare
încît se face gheaţă spartă în cioburi...

cerul îşi urneşte cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-şi bolovanul numit dimineaţă
dincolo de oraş
ochii noştri
mult prea cusuţi cu litere
îşi trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîşii de ziar

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în întuneric

te poţi rătăci cum m-am ră
tăcit şi eu şi umbrele
umbrele care mă urmăreau
mă însoţeau peste tot
s-au pierdut în întuneric
nici ele nu vedeau
prin negură rătăcind
cu fricile noastre, cu te(a)ma
de necunoscut
s-au rătăcit de mine, s-au rătăcit
de ele
chem fericirea să mă scoată
din întuneric să mă inunde
să mă în
torc firul de unde
am fost rătăcind

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

viaţa se stinge uşor
într-un trup de ţărână
cum seacă al apei izvor
într-o fostă fântână...

luminile toate s-au stins
sub palide pleoape...
frigul în trup s-a prelins
din aproape-n aproape...

gândurile s-au risipit
în noaptea de ceaţă...
dorinţele au amuţit
în trupul de gheaţă...

iluziile toate s-au dus
păreri trecătoare...
speranţele toate-au apus
ca stelele-n zare...

viaţa s-a terminat
ca apa din ciuturi...
visele s-au spulberat
ca roiul de fluturi...

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins...

A nins cu-atâţia morţi în iarna asta!
Pe buze mi s-au cuminţit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.

A nins cu fluturi peste sânge
Şi oasele s-au cuminţit.
Nu, nu s-a plâns şi nici nu se va plânge
Pentru cenuşile aprinse-n noi, ce s-au topit.

Zăpada s-a purificat, priviţi-o
Şi nu se mai topeşte când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ţii în tine adânc şi-l taci.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!