Voi ajunge la tine
Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
și întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
și am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când și-a dat în petec
și m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
și nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că și Dumnezeu aștepta
să se întâmple o minune,
un glas totuși îmi striga
voi ajunge la tine
și cu ochii închiși.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre religie
- poezii despre poduri
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre iubire
- poezii despre Dumnezeu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Începuse ziua cu numărul 13 a lunii iunie, o zi întunecată, din cauza norilor înghesuiți în număr mare pe cer. Și misiunea lor, dacă vor mai pleca totuși, era estimată la o durată de 13 ani, iar domnișoara doctor Stela tot la etajul 13 locuia. Acum însă putea beneficia de serviciile liftului blocului, nu mai era nevoie să se obosească pe scări, iar liftul fusese nu doar reparat, ci și modernizat; i se aduseseră îmbunătățiri substanțiale, vizibile. "De ce oare se ocupaseră cu atâta atenție de lift?" se întreba nedumerită doctorița, fără a pricepe că motivul ar putea fi chiar ea. Desigur, era esențial ca liftul blocului în care locuia un membru al echipajului să funcționeze în condiții cât mai normale.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate despre numere, citate despre medicină, citate despre medici, citate despre întuneric, citate despre serviciu sau citate despre nori
Cu inimile sus
Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioșii neștiuți,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se știe în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiți de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeți,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înțelegerea cuvântului nimb.
Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre munți, poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre inimă, poezii despre cuvinte sau poezii despre creștinism
Lumina se coace la miez
Ca într-o grotă pe pereți cu desene rupestre
timpul s-a oprit înuntru
cu întunericul pe brațe de aer somnoros,
afară totul se preface și se schimbă
lumina se coace la miez
și prinde coaje de lut și piatră.
Ziua și noaptea se așază între noduri,
alternează pe fiecare parte a planetei,
se plimbă prin fiecare anotimp
fără să se oprească în stații.
O inegalabilă trecere îmi paște anii,
nu întreabă pe nimeni
și mă trezesc fără să vreau la margine
cu pasul în groapă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre somn, poezii despre schimbare, poezii despre plimbare, poezii despre planete sau poezii despre lut
Apusul
de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăți cerul franjurat de lumină
ca o moarte așteptându-și ceasul
pe umerii valurilor
umbre cu dinți alungiți
deasupra zborul alb al pescărușilor
pe faleză noi și briza întețită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munți
noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
orașul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se așează cu capul pe țărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
și visează răsăritul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre toamnă, poezii despre păsări, poezii despre oraș sau poezii despre moarte
Creația
Și Dumnezeu a apărut în spațiu,
A privit în jur și a spus:
Sunt singur
Îmi voi face o lume.
Și până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopți
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Și, de nicăieri, a apărut lumina,
Și bezna s-a rostogolit într-o parte,
Și lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Și-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălțuind noaptea cu luna și cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric și lumină,
A potrivit lumea;
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu s-a retras
Și soarele era în mâna lui dreapă,
Și luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Și Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Și se înălțau de nicăieri munți.
Apoi s-a oprit și a privit, și a văzut
Că pământul era fierbinte și sterp.
Așa că Dumnezeu a ieșit la marginea lumii
Și a scuipat cele șapte mări
A clipit și-au licărit fulgerele
A bătut din palme și s-au rostogolit tunetele,
Și-au început să curgă apele de deasupra pământului
Și apele răcoreau arșița.
Apoi s-a ivit, verde, iarba
Și-au îmbobocit, roșii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii și-au întins brațele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Și râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăși,
Și-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.
Atunci Dumnezeu a ridicat brațul și și-a fluturat mâna
Deasupra mării și a uscatului,
Și-a spus: Veniți! Veniți!
Și mai repede decât a putut Domnul să-și coboare mâna,
Pești și pescăruși,
Animale și păsări
Înotau pe râuri și pe mări,
Mișunau prin păduri și prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Și a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Și s-a uitat la steluțele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate viețuitoarele ei...
Și Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.
Și-atunci Dumnezeu s-a așezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în liniște,
Lângă un râu adânc și larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit și s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!
Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Și acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele și l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colțuri ale nopții,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale
Acest măreț Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boț de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.
Apoi i-a dat suflarea vieții,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.
poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre văi, poezii despre degete, poezii despre apă sau poezii despre animale
Clipa î
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre tată, poezii despre promisiuni sau poezii despre plâns
Lumina nu are drumuri
Număr pe degete posibilitățile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
rațiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.
Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.
Nu știu dacă voi ajunge,
dar toți mă încurajează
să nu mor.
Mă despart de păcatele lumii
și mă lepăd
până rămân gol și flămând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încurajare, poezii despre zile, poezii despre posibilitate, poezii despre numere sau poezii despre devenire
Dacă vii să mă vezi
noaptea se rostogolește în hăul cu întunericul zdrențuit
de cârtițele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
și eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc
privește-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra și o caut cu pașii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte
dacă vii să mă vezi
ascultăți în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
și ne vom iubi o vreme
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre tristețe sau poezii despre prăpăstii
De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare
el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți
poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre picioare sau poezii despre furie
Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipă în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o umbră de lumină
Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi și noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.
Tu ești femeia vinovată de dragoste
care omori ceața cu ochii pătrunzători
și te ascunzi în lumina din lanurile nopții.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ți se deschid
și pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzlețe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aștept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sunet, poezii despre seară sau poezii despre marină
De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Altfel era atunci
Altfel era atunci
când întunericul nu mă despărțea de iubire
și nopțile le lăsam în taina lor
iar în depărtare îmi fluierau mierlele
când să vin la tine-n gând
eram în euforia atingerii
îmi înfloreau sub piele plăceri noi
ca o răzbunare pe lipsa de aventuri
în ochii mei timpul capătă alt sens
încep să simt cum se scurge viața
cum se trăiește clipa din plin
fără să mă tem de cele care vin și trec
mîinile mele de tine se leagă
când dragostea o urc în cuvinte
și nimic nu mă împiedică azi
să caut răsuflarea casei de piatră
sunetele-s cântate pe note înalte
în diminețile sângerând rubin
la un crepuscul atât de minunat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre prezent sau poezii despre plăcere
Dragostea curioasă
noaptea se rostogolește în hăul cu întunericul zdrențuit
de cârtițele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
și eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc
privește-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra și o caut cu pașii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte
dacă vii să mă vezi
ascultăți în fiecare clipă inima
și nu vor mai trece nefructificate
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când domnișoara doctor Stela ajunsese acasă, afară nu se înnegurase încă. Ea sosise de la Institut cu un taxi, care oprise drept în fața blocului ei. După ce coborâse și plătise șoferului, doctorița privi în sus: Apartamentul ei era situat la etajul 13, ceea ce coincidea cu numărul anilor duratei misiunii. Intră în bloc și trecu pe lângă lifturile de la parter, fără a se opri. Știa ce o așteaptă era nevoită să urce pe scări cele 13 etaje, pentru că, vechea poveste, ca de obicei, liftul blocului era defect. Rareori, în mod surprinzător, mai funcționa din când în când, însă acum nu era unul dintre acele fericite cazuri. Norocul ei că era tânără și nu obosea prea mult urcând atâtea scări, dar vai de cei bătrâni sau bolnavi, care stăteau la etajele superioare. Din fericire pentru vecinii ei suferinzi, ea era un medic foarte bun și nu refuza niciodată să le acorde ajutor în caz de necesitate.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre vecini, citate despre tinerețe, citate despre taxi sau citate despre noroc
Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
(Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Delfinul din mine
Îmi număram silabele și una s-a topit
în miezul cuvântului.
Încerca să-și epuizeze cântecul pe note
și noaptea o înfășura în albastru.
Dimineața mi-a acoperit ochii,
brațele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.
Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau pași,
aveau aripile unui delfin
și întinderea era de apă.
Niște voci îmi mângâiau mirate
evoluția preexistentă în mister.
.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre delfini, poezii despre aripi, poezii despre voce sau poezii despre muzică
Sărăcie fără orizont
S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exercițiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.
L-am lăsat să plece unde dorește,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.
Cineva îmi tot urmărea mișcările
încât obișnuiam să schimb pașii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.
În cercurile ca niște roți de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist și fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre îngeri sau poezii despre trenuri
Înrădăcinat în cuvinte
nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.
Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,
nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre frică sau poezii despre dor