Asteptare

Azi trenul iar trece prin gara cea trista,
Grivei a rupt lantul... prin curte alearga,
O mama batrana, tresare pe prispa,
Asteapta copilul din lumea cea larga.

Batista cea alba, al iubirii stindard,
Flutura intr-una in nucul batran,
Iar ochii ei negri privesc peste gard,
Si vreme de ceasuri acolo-i raman.

Copacii pe cale ii par toti copii,
Ce vin fiecare la mamele lor,
Doar tu dragul mamei... de ce nu mai vii?
Ma sting in suspine, de dor o sa mor!

Ii cad lacrimi calde in praful din drum,
Si-o raza de soare sclipeste in tina,
E-aproape de seara, tarziu e de-acum,
Dar poate ca maine copilu-o sa vina?!

Se trec anotimpuri peste satul uitat,
Grivei a murit... e-ngropat in gradina,
Suiera trenul... mama tresare, bolnava in pat,
Poate ca astazi copilu-o sa vina?!

Se trec anotimpuri si mama-a trecut,
Doar nucul batran strajuieste-n ograda,
In gara cea trista, in lacrimi coboara, copilul tacut,
Vrea ultima data pe mama s-o vada.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (25 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fumul amintirii

Sting ultima ţigară,
Uit fumul amintirii,
Şi las în trista gară
Taifunul despărţirii.

Peronul fericirii,
E plin acum de ceaţă
Iar florile iubirii,
S-au prefăcut în gheaţă.

Doar trenul disperării
Mai şuieră pe-afară,
Şi-n lacrima tăcerii,
Oftează o vioară.

La casa de bilete
E linişte de-o vreme
Şi-n plâns de triolete
O inimă tot geme.

Deşi cu nepăsarea
Fac târg, nu vrea şi pace,
Şi-mi lasă doar ninsoarea,
De dor... C-aşa îi place.

Şi iar aprind tigara,
Şi-n jur totul mă doare,
Însă rămân în gara,
Cu zâmbete de soare.

Iar cel ce mi le-aduce
Pe-o uşă-ntredeschisă,
Are privirea dulce,
Şi-n palmă, o narcisă...

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fiului risipitor

Aş porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aş deschide cu grijă şi poarta şi tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.

Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbuşit şi bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.

Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt şi vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.

Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnaţi,
Către pivniţă scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveţii muraţi,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.

Nici zăpadă nu-i azi prin grădini şi pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aş porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o revansa

Sunt toti copacii incarcati de frunza,
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.

Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.

E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.

Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.

Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.

Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.

Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.

In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.

In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (5 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi zarea

Ţi-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea îşi cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ţi încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezeşti
viori împărăteşti –

grăbitul cânt apune
pe răvăşite strune.

Trec zilele, trec anii,
în "Casa de copii",
păşeşti cu-amar
şi teamă,

norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...

Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece.

Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ţi mai trece.

poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Mama, pentru mine...

Mama este pentru mine,
Faptura cea mai scumpa in lume.
Pentru ca viata mi-a dat,
M-a crescut, m-a alintat
Si in fiecare zi
Nu-nceteaza a ma iubi.

Iar mereu eu vreau sa-i spun
ca ii multumesc oricum.
Pentru ca-n orice dimineata
imi ghideaza pasii-n viata
si in fiecare seara
ma acopeara-ntr-o doara
cu-un pupic si-o imbratisare
sa visez ce-o sa fiu mare.

Doamne, ce mult mi-as dori
Clipa asta de-as opri
Sa cant si copil sa raman mereu
Doar pentru tine mama stiu
Copil in imima-ti eu o sa fiu.

Te iubesc, MAMA.

poezie de Lucretia Timus (28 februarie 2017)
Adăugat de Lucretia Timus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Au plecat mergand de mana
Un batran si o batrana,
Undeva unde n-ajunge
Jalea satului ce plange.

Au plecat manati de dor
In calea copiilor,
Cu pasi mici plini de durere
Ca-s batrani fara putere.

Sprijinandu-se-n toiag,
Stergandu-si lacrimi ce cad,
Un batran si o batrana
Merg tinandu-se de mana.

Scartaie incet portita
Si prea lunga-i potecuta,
Au ajuns cu greu la drum
Plang si frunzele de prun.

Ca batranii nu mai pot
Nici nu merg, nici nu se-ntorc,
Stau si plang langa o poarta
C-au crescut baiat si fata.

Si au ramas singuri in casa
N-are cine le da apa,
Si se roaga la icoana
Sa faca-un strain pomana.

Doamne cum te-ai indurat
Sa ii lasi singuri in sat,
C-au muncit o viata-ntreaga
Si azi nu mai pot sa mearga.

Da-le Doamne doar o zi
Sa-i mai vada pe copii,
Iar acolo langa poarta
Fa fantana... sa bea apa!

poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi cât ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi căt ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vara si inca una

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine ca-ntr-o gara.
Mai stii peronul de-odinioara
din vara fara de sfarsit?

Si ploua des, marunt si rece
prin mintea mea fiorul trece
si lasa sant adanc, profund.
M-ascult gemand,
ma vad plangand
cum trec.

In paru-mi ploaia-si face drum
si lasa-n urma mari regrete.
Stau pe peronul unde atunci
noi ne dictam porunci
cu sete:

- tu sa m-astepti ca am sa vin,
cand vara va lasa in urma
seninul si-o sa-ncepi sa-ngani
al nostru cant, o doina.

Ajung spre seara, sa m-astepti,
cobor din mers si-o sa te iau
in brate si-o sa-ti spun glumet:
prostuto, credeai ca te las?

Eu iti spuneam cu glas de jar
c-am sa te-astept iara si iar.
Ma voi uita in zare fredonand
al nostru cant, o doina

Trecut-au doua veri sau trei,
poate sunt zece de atunci,
cand vara lasa-n urma tei
si doine dulci, si urme adanci

Ploua de mult, de saptamani
cad stropi in mine cantr-o gara.
Sunt cantece ce nu se-aud,
in zare trenul suierand
ma cheama.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

Mă uit peste umăr de o vreme încoace,
Spre lume, spre tine, spre slabe-mi mijloace,
Cu regret, cu candoare, prin raza de soare,
Că meschin îmi e gândul, cât e lumea de mare!

Iar tu nu ştii nimic, dar îmi simţi tulburarea,
Ca fiara-n pericol, frizånd nemişcarea,
Ascuţindu-şi auzul prin lacrimi de sânge,
Aşteptând doar taişul din arma ce frânge.

Înţeleptului corb croncănitul dispare,
Grozăvii de blestem prin lumea cea mare.
Lacrimi scurse demult, pe urcuş de abrupturi,
Intre noi o iscare, un pustiu de săruturi...

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul inimii de mamă

Ninge peste lume, ninge-a sărbătoare,
A belşug în case şi a gând curat.
Sfintele colinde blând răsună-n zare
Vine iar în lume Fiul de-Împărat!

În bătrână casă, în odaia scundă
Mama stă de veghe; gândul ei cel bun
Treaz priveşte-n zare, îngerii să-audă.
O, de când aşteaptă seara de Crăciun!

Pe un colţ de scaun, trista ei statuie
Pare-ncremenită cu obrazul supt.
Sângerează gândul, l-a bătut în cuie,
Crucea aşteptării şalele i-a rupt!

Cade înserarea-n neagra ei năframă,
Umbre desenează stinsul felinar.
Însă, prin zăpadă, inima de mamă
Luminează calea cu-al iubirii far.

Şi tresare! Pare c-a-nflorit, deodată,
Mâinile –în poală- nu-şi mai află loc.
Mătură, grăbită, cale prin zăpadă
La icoana Maicii pune busuioc!

A gătit icoana, pune să frământe
Vin colindătorii să-i colinde iar!
Gura ei bătrână stă acum să cânte,
Cântă colăceii, a belşug, pe jar.

Şi întinde masă albă, de zăpadă,
Că, din toată lumea, azi copiii-i vin!
Şi la geamuri ninse o veni să vadă
Casa ei bogată, Micul Pelerin....

Fericită, mama-i va deschide calea
Şi în capul mesei–o să-I gătească loc...
Maica din icoană nu-şi ascunde jalea,
Freamătă stingherul fir de busuioc.

Casa-i luminată, masa-i cu prinoase,
S-a iţit, deodată, iz de cozonac.
A nemărginire şi-a belşug miroase...
I se umple mamei inima de drag!

Unul câte unul i-or veni pruncuţii,
O, de când aşteaptă să-i adune iar!
Mângâie, bogate, palmele măicuţii
Colăceii care-or sfârâi în jar!

Şi-or să cânte, iată! şi la ea colinde
Toţi copiii care vor umbla prin ger.
Ochii-i râd în lacrimi, inima-i se-aprinde
... Cade, din icoană, lacrimă din cer.

Dar deodată pare că lumina scade
Şi e frig în casă şi se-aude vânt.
Lacrima Măicuţei din icoană cade,
Strânge mai cu sete Pruncul în veşmânt!

Nu-i mălai în vase, nici făină; vinul
Nu-şi aprinde jarul în brumat clondir.
Îşi frământă mama mâinile şi chinul
Toarce, cu-amintirea, al tristeţii fir...

Pe un colţ de scaun, blânda ei statuie
Pare-ncremenită cu obrazul supt.
Nu-s copiii-n casă şi nici masă nu e.
Crucea amintirii şalele i-a rupt...

Dar, de-o trece iarna şi-or veni copiii
Or găsi-o, poate, aşteptând aşa...
O să-şi strângă-n braţe fiicele şi fiii,
Inima-i bătrână toate le-o uita.

Şi-o veni Crăciunu'-n prag de primăvară
O, de când visează seara de Crăciun!
Râd în lacrimi ochii, ninge peste ţară,
Urlă vântul aspru, urlă a surghiun...

Vine Sărbătoarea lumii cea mai dragă,
Solul mântuirii vine-n lume iar...
Inima de mamă, prin omăt pribeagă,
uminează calea cu-al iertării far...

poezie de Rodica Trăistaru
Adăugat de Rodica Trăistaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru mama

Mama,
cea mai sacră fiinţă, a lumii epopee,
harul divinităţii în suflet de femeie,
chipul ca o icoană cu aura senină
pictat în tonuri calde cu-a binelui lumină.
Mama,
eşti strigătul naturii, ecou al nemuririi,
cuvântul ce deschide ferestrele iubirii,
se cuibăreşte-n zâmbet, în lacrimi şi oftare
şi-n gânduri nerostite în clipe de-ncercare.
Mama,
candela din suflet, lăcaş de rugăciune
nădejdea vieţii mele şi-a Tatălui minune,
eternă primăvara, natura-n sărbătoare
scăldată-n mir de nard, tămăduitoare.
Mama,
de ziua ta... cunună a creaţiei divine
ce prinde-n ea iubire, iertare.... şi suspine,
o dragostea supremă ce curge în şuvoi,
din slava sfintei pronii primeşte-o înapoi.

poezie de Doina Cărpinişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii pe bancă

Pe o bancă (banca de la drum)
Parcă-i văd sub nucul cel bătrân.
Doi bătrâni bunici răpuşi de dor,
Rugând doar un strop de ajutor.

Oh, găleata goală amintea
De ani trişti, de viaţa lor cea grea.
Lacrimi lunecau de-acum arar.
Sufereau de griji şi dor amar.

Ghiocei ascunşi sub o basma...
Ridul unui pliu de catifea.
Azi clepsidra timpului e spartă –
Ceasuri de nisip şi vremi de sloată...

E bunicul, caierul de fum...
Alb în barbă, plâns şi trist de-acum.
Văd, priveşte din fotografie,
Tot ştrengar, ca în copilărie.

Îngeri dorm la tâmplele de nea...
Cu buicul şi bunica mea,
Mai vorbesc în somn. De ei mi-e dor...
Bunii mei, adio, somn uşor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

Unde-i copilul cel iubit
Prin razele de soare
Zburdând, în jocu-i fericit,
Doar zâmbet şi candoare?

Unde-i copilul cel bălai
Cu ochii ca azurul?
Prin care colţ al cărui plai,
Ce-l cântă trubadurul?

Copilul dulce şi plăpând,
De-o vreme lungă nu e;
În locul lui pe cer arzând,
E steaua, cea gălbuie.

poezie de Ionel Adrian Gugea (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea adierii

iubirea mea ai ochi caprui
si simt puteri asupra mea
si jur ca nu te-as da oricui
c-ar fi pedeapsa cea mai grea
si sa te pierd nu as putea.

dragostea mea ascunsa-n vant
eu te privesc tu ma privesti
si ma atragi cu un cuvant
eu tot privesc tu ma vrajesti
frumoasa-mi esti.

tu trandafirul meu deschis
sa te sarut m-am hotarat
ca esti asa cum numa-n vis
apare-o clipa doar atat
o zana.. puff si-a disparut.

papadia-mi din gradina
se mai scutura un pic
de mult asteptam sa vina
vantul ca sa ma ridic
dar nu esti.. e doar un plic.

de ce nu vii iubito iar
sa fii tu trandafirul meu?
ar fi frumos.. n-ar fi-n zadar
in jurul nostru-n curcubeu
ne va veghea mereu, mereu.

pe-o adiere calda azi
astept si sper ca ai sa vii
pe pieptul meu astept sa cazi
e greu imbatranesc dar stii
as vrea sa fim mereu copii.

intoarcete acum sa stiu
ca esti a mea dupa ce mor
si nu e totul prea tarziu
pentru un sunet scurt de dor
si pentr-o noapte de amor.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă

Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinţi,
În casa noastră se-mpletesc dorinţi...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...

Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne şi cuminţi
Copii flămânzi şi grijulii părinţi,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.

Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl ştiu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,

Fiind leagăn, ca şi dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Şi unde mama ne-a învăţat un rost...

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul si batrana

O lume plina de suflete
In care poti fi nou sau vechi
Pe care timpul si-a pus lacate
Si tot ce-i viu domneste-n dualele perechi.

Dualitatea este un puternic inteles
Ce cateodata pare a avea un singur univers
Rau, bun; urat, frumos; lumina si-untuneric
Viata noastra este construita dup-un inteles temeinic.

Asa ca intr-o buna zi m-i se ivi in fata
Copilul si-o batrana ce mi-au dat o povata
Fara sa vrea mi-au pus in comparatie
Lumina ochilor care reflect-o revelatie.

Copilul cel trecut devreme-n lumea noastra
Parea nepasator cu o privire vasta
Stiind ce-i fericirea fara s-o gandeasca
Si neindoindu-se de bunatatea cea lumeasca.

Si eu eram odata asa,
Dar varsta stie fericirea a ti-o lua
Prin constiinta ti-o va trece si ti-o va filtra
Si la final, doar praful stelei ce demult s-a stins vei observa.

Batrana, batuta de valurile aspre ale timpului trecut
Ochii ei mari si de cristal care-au trecut prin viata crunt
Fara sa vrea ea imi soptea
Asemeni vantului ce bate fulgul lin de nea.

E o poveste cu de toate
Cu fericiri, tristeti si suflete curate
E o poveste cu morala, cu multe personaje
Uitate sau inca amintite de faptele ce inca stau de straja.

Dar o poveste buna are-un sfarsit temeinic si bine construit
Batrana stie asta si-l va avea, dar nu va fi grabit
Alaturi de cel nou va sta si-i va transmite din povestea tineretii
Pentru a nu regreta nimic din randurile vietii.

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iară mă întorc cu gândul la tata, pentru că din tot potopul acela de lume, care a trecut prin viaţa mea, el rămâne figura cea mai dură, cea mai enigmatică. Nu ştiu dacă a fost om tocmai bun, pentru că mai rămâne de discutat ce înseamnă om bun. Ceea ce azi poate fi un cusur, peste o vreme poate fi dovada unor merite, iar ceea ce cândva era prilej de mândrie, azi poate stârni numai zâmbete!

Ion Druţă în Horodiste (1989)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!