Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă
Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinți,
În casa noastră se-mpletesc dorinți...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...
Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne și cuminți
Copii flămânzi și grijulii părinți,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.
Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl știu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,
Fiind leagăn, ca și dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Și unde mama ne-a învățat un rost...
poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieții (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre învățătură
- poezii despre verde
- poezii despre mamă
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
- poezii despre dor
- poezii despre creștere
- poezii despre copilărie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.