O potriveală
Domn străin poftise țara și de neam de împărat,
iar la târg, plecând, boierii ce-au găsit au cumpărat;
să-l întîmpine poporul a ieșit pân-la hotare...
Dumnezeu se îndurase ca să-i dea un vodă mare!
*
Dar Moldova-i locuită de nătângi și de vicleni
și-ndelungă fu tocmeala ca boierii moldoveni
să-l înduplece pe despot peste ei să-mpărățească,
rari fiind, pe-atuncea, domnii cei de viță-mpărătească.
*
Chezășia stăpânirii pentru viață i s-a dat
și că-n spița lui, pe urmă, tronul fi-va perindat;
o locma din visterie ca plocon având tot anul,
slobod să-și mai înnădească Vlașca, bez Teleormanul.
*
Iar legându-se să-ndrepte ce părea că e greșit,
râu de lapte și de miere ca să curgă negreșit,
"Îmi ajunge spuse despot , dreapta mea căutătură,
Slujitori ce tac și-n mine credincioși ca în Scriptură."
*
Și-a ținut cuvântul țara, poate încă cu prisos,
Doar a lui făgăduințe au ieșit, pe rând, pe dos,
și când el și cu samsarii ca în rai mi se răsfață,
clocotește surd norodul străveziu și supt la față.
*
În castelul din Suceava, mânios acum se plimbă;
numai vornicul cel mare stă-naintea lui smerit;
voievodul nici o vorbă cu Bucioc măcar nu schimbă,
iar acesta să-i grăiască nu găsește nimerit.
*
Mai târziu, păru din zbucium că nițel se potolește;
lui Bucioc îi fuse teamă, neghicind ce poate fi,
orișicum se tot frământă și prin minte răscolește;
ca să afle de-are despot, cât n-ar da și n-ar plăti!
*
"Hei, Bucioc, tu, mare vornic prinde Vodă ca să zică
tu ești mâna mea cea dreaptă și-mpreună am luptat
ca să țesem trainic trâmbă de mătase și urzică,
împletind din rău, în bine, șirul trebilor treptat;
*
din pământ, din iarbă verde am croit o viață nouă;
pe făgașe neștiute îndrumăm tot ce a fost;
prin câmpiile uscate, din senin, cu aur plouă
și sub aripa lui despot cine n-are adăpost?
*
E așa ori nu?." "Așa e!" prea plecat Bucioc răspunde;
să-i astâmpere pornirea cuteză să zică-apoi:
"Dar de ce te tulburi, Doamne, și ce cuget te ajunse
când lumina ta s-aprinde înainte, nu-napoi?
*
Domn mai ager și mai falnic, mai avut-am noi, stăpâne?
Îmbuibând pe toată lumea, milostiv ai fost destul
că nu-i nimeni să nu-și aibă bucățica lui de pâine,
ocrotit ca să nu fie ori la vreme nesătul!"
*
"Deci credeam, suspină despot, ca să văd recunoștință;
Boierii dădui acelor ce căzură în păcat,
Înțelepți făcui din oameni ce, lipsiți de socotință,
prigonitu-m-au... și totuși, nu e unul împăcat!
*
Tremura Bucioc, dar Vodă neclintit urmă-nainte:
"Pretutindenea se suflă că din jaf mă pricopsii,
când tu știi cu câtă trudă, cu ce zbatere de minte
vreo cincizeci de milioane de ducați agonisii.
*
Te miri ce și mai nimica! Și-apoi cine e de vină?
Azi nu poate bani a strânge numai cel ce n-ar voi;
n-am pus piedică la nimeni, ne-voind să cat pricină
și nici vreme n-am în pravili mucegaiu-a răsfoi,
*
iar o față-mpărătească e obraz de tot subțire,
i se cere cheltuială, dacă vrei a n-o păta;
ponegrit de ce sunt, oare, cu atâta-nsuflețire?!"
Grabnic, vornicul răspunde: "Ticăloși, Măria Ta!".
*
"Unii urlă că dreptatea nu-i decât o vorbă goală,
coate toți judecătorii pentru galbeni că și-ar da;
dar mojicii? Făr' de hrană zbier că sunt și se răscoală!"...
"Nu le place munca, Doamne! Ticăloși, Măria Ta!"
*
"Pârcălabii, dregătorii, căpitanii de oștire,
popii, dascălii, iznafii, chiar și sfetnici, de-i căta,
mă cârtesc în taină, gura clevetindu-le-n neștire"...
"Ticăloși am fost, stăpâne, și-am rămas, Măria Ta!"
*
"Însă-atuncea strigă Vodă totul e ticăloșie!
Putregai domnia noastră și nevrednici suntem toți!
Lângă numele lui despot se va scri: "Păcătoșie!"
de boierii săi: o turmă de lingăi urâți și hoți!"
*
Pe-o sofa se lasă despot, chibzuind îngândurat:
"Și Bucioc, și logofeții buni erau de spânzurat!...
Peste veacurile toate voi rămâne de ocară,
cu pecetia rușinii înfierat voi fi la scară!"...
*
Judecata cea din urmă îi cutreieră prin gând,
de durere, printre gene îi dau lacrime, plângând...
"Despot!... Despot!... Fii un despot mai, vârtos ținându-ți firea!
De deasupra frunții tale izgoni-voi eu bârfirea!".
*
Astfel vornicul grăiește: "Eu de grijă voi purta
să rămânem doar noi, obștea, ticăloși, Măria Ta,
căci o cronică de slavă pentru Tine se va scrie,
de mărirea Ta eu însumi stând chezaș ți mărturie."
*
Mare Domn fu Despot-Vodă, după-acel letopiseț,
însă piserul ce-l scrise, să arate mai isteț,
mai adaose pe-o filă, cu putere de la sine,
alte câteva brașoave, cugetând că e mai bine:
*
"Patruzeci de ani, o, Despot!, să fi fost să mai domnești,
tot n-ai fi-nțeles tu rostul astei țări moldovenești;
stând străin de neamul nostru, cum să-nveți așa de iute
zicătoarea: "Orice pește de la cap întâi se-mpute!"
poezie de Ion Cătină din Almanachul ilustrat 1909 (noiembrie 1908)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre țări
- poezii despre lumină
- poezii despre Moldova
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre verde
Citate similare
- semidoctism
- Semidoctismul este cel mai cumplit flagel al omenirii, mai cumplit decât molima, foametea și războiul, un flagel necunoscut până-n secolul nostru. Semidoctismul este un despot, cum n-a existat niciodată până acum. Un despot care-și are slujitorii lui, sacerdoții și sclavii, un despot în fața căruia totul s-a prosternat cu dragoste și superstiție, cum nimeni nu și-ar fi putut imagina până acum, în fața căruia știința însăși tremură și-i cântă-n strună înr-un mod rușinos.
definiție celebră de Dostoievski în Demonii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre sclavie
- citate despre știință
- citate despre timp
- citate despre superstiții
- citate despre superlative
- citate despre război
- citate despre rușine
- citate despre iubire
- citate despre imaginație
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ultimul despot
astăzi am coborât din casă
ca un soldat echipat de război
ca un pion pe o tablă de șah
străzile sunt pline de pioni
pioni albi și pioni negri
de cai și de nebuni
care dărâmă turnurile
și cer regelui să abdice
după ce l-am luat prizonier
pe ultimul despot
și fotoliul său a rămas liber
nu știm ce să punem în locul lui
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre șah, poezii despre război, poezii despre prezent, poezii despre negru, poezii despre monarhie, poezii despre cai, poezii despre armată, poezii despre alb sau poezii despre abdicare
Țepeș
Cei ce-au râvnit să-i ia domnia,
Prin hicleșuguri, lui Măria
Sa Vodă Țepeș Vlad,
N-au mai ajuns în iad...
Deși tot mici și tot supuși,
Solemn, în țeapă fost-au puși -
Gest, al lui Vodă, de bonton,
Fiind și țeapa tot un... tron!
poezie de Efim Tarlapan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre iad sau poezii despre Vlad Țepeș
Un despot adevărat este o singură persoană care dirijează totul prin voința și capriciul proprii. Fără legi care să îl controleze, fără nevoia de a asculta pe oricine nu este de acord cu el, un despot poate face orice dorește, oricât ar fi de nerezonabil și demn de dispreț.
citat din Montesquieu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre legi, citate despre dorințe, citate despre capricii sau citate despre adevăr
N-am ieșit din rând
Să nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa mă-învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
să stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sfaturi, poezii despre protecție, poezii despre plâns sau poezii despre Olimp
Ștefăniță-Vodă
Cu grabnicele sărituri
A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
Și pacea văii-nguste.
În gura văii, lângă pod
Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici și plini de glod
În scări temutul voievod
Cu hohot se ridică.
Strângea de frâu și tremura:
Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Și spuma alb-o mărita
Cu sânge roș ce picura
Din strânsele zăbale.
Când vrei să-i afli, nu-i aduni!
Boieri, nu vi-e rușine?
Vă văd așa de-atâtea luni,
N-aveți acasă cai mai buni?
Ori cum? Boieri, sunteți nebuni?
Vă bateți joc de mine?
E grea ocara ce ne-o faci
Spătarul îi răspunde.
Dar țara-i suptă de haraci,
De greci nebuni și de cazaci;
Săracă țara, noi săraci,
Și cai voinici, de unde?
N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!
Boierii-n tremurare
Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu,
Spătarul suflă des și greu,
Se pipăie la cap mereu
Să vadă de-l mai are.
Măria ta, vorbim și noi.
Ei, las-o încurcată!
Vă văd așa de rupți și goi
De latră câinii după voi!
Sânteți boieri, ori marțafoi?
Spătare, hai odată!
Și vodă sare jos din șea,
De frâu, fugaru-și ține.
Spătaru-ngălbenit privea,
Vedea ce e, și nu vedea,
Spătarul asta n-o credea
Spătaru-n urmă vine.
Așa, jupâne, ești cinstit,
Și-al tău să fie darul.
Dar frâul nu! Mi l-am oprit
Și vodă frâul l-a smuncit
Și-apoi cu frâul a lovit
Ponciș în ochi fugarul.
Cu ochii-nchiși și fulgerat
De spaima loviturii,
Se nalță roibu-nviforat,
S-azvârle-n lături și, turbat,
Ia câmpu-n goană, îndreptat
Spre râpele pădurii.
Se duce-orbiș, fără stăpân,
Cu vuiet ca furtuna.
Boierii-ncremeniți rămân
Iar coama calului păgân
Cu barba bietului bătrân
S-amestecă, sunt una.
Boieri! Mai ziceți-mi apoi,
Că vodă nu v-ajută!
Sunteți săraci, flămânzi și goi;
Dar fiecărui dintre voi
Eu am să-i dau un cal de soi,
Că-n grajd mai am o sută!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre păduri, poezii despre gură, poezii despre câini, poezii despre văi, poezii despre vorbire sau poezii despre tăcere
A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic; împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe și unde se sfârșește. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alții spuneau că țin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau și mai mari și mai puternici, iară alții mai mici și mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea și țara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba țara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde și nu le zicea nimic. Așa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu știa nimeni nimic, afară de împăratul.
începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre ochi, citate de Ioan Slavici despre ochi, citate despre țări, citate de Ioan Slavici despre țări, citate despre vecini, citate despre bătrânețe sau citate de Ioan Slavici despre bătrânețe
Ocaua lui Cuza
Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi și-a dat reforme... și dacă țin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Și-a mers la Galați odată
Îmbrăcat cu un suman și-o căciulă țărănească
Pe cel necinstit și lacom într-un fel să-l pedepsească....
Și-a luat ocaua mare și două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca țăranii și s-a pus Cuza pe fapte
Amestecat cu norodul Vodă și-a luat îndemnul
Și-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogățească pe spinarea lui,, opincă''...
Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn și-au bătut palma pe loc:
Șase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoțoman, șmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn
Și în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Și ca să-l învețe minte uite-așa l-a pedepsit:
Și-a dat de pe cap căciula și a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleții... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbași să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galați pentru fapta ce-a făcut
Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Și-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Așa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs și eu amarul
L-aș chema pe Cuza în piață să verifice cântarul!...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greutate, poezii despre sat, poezii despre legi, poezii despre comerț, poezii despre țărani, poezii despre învățătură, poezii despre plimbare sau poezii despre lactate
Întâmplarea
Furios nevoie mare,
Se gândește la-ntâmplare
Și nu poate să-nțeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-așa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiția la ea.
Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus
Că mătușa ei bătrână
E bolnavă. "Să rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă și vrea
Cât de cât a o-ajuta".
Și-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nțeles, a rezervat
Și la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijească de! că ea
N-are pe altcineva.
Toate bune... până-n seară
Când ah! inima să-i sară
Când, pe-o ușă din hotel
Au intrat și Ea, și El,
Ea nevasta lui, vezi bine!
El vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!
Na! că are-o grijă nouă:
Lasă că v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, mințit?
Chiar credeai că m-ai prostit?
Cum să-mi spui așa ceva
Când mai simplu îți era:
"Dragă, plec la mama, pa!"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre soție, poezii despre seară, poezii despre mamă, poezii despre libertate, poezii despre intuiție, poezii despre inimă, poezii despre furie sau poezii despre căsătorie
Pentru libertate
Plângem, da, că prea ne doare!
Nu pe noi! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un timp cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin!
Plângem pe copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormânt
Își încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfânt.
Plângem, da, și strâns ne strângem
Lâng-olaltă, câți suntem,
Dar să știți că nu ne plângem
Ca nebunii cari se tem.
Robi, meniți prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții!
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă
Dar n-o cereți de la noi!
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
Că noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.
Blestemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mâna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mândriți cu ce-ați adus:
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus,
Nici Eternul Domn! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern!
Deci vi-e binecuvântată
Și la voi va fi-n etern!
Lumile-au văzut mirate
Cât de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Fără de milă oameni goi!
Dar și pentru noi rămâne
Timp ah, cine poate ști!
Șuierul acesta mâine
Cânt al lui Tirteu va fi!
Iar din lanțul ce-azi ne strânge
Pot să iasă spade, și pot
Spadele să vadă sânge,
Nu de-al nostru însă tot!
Și sfârșitul tău veni-va
Azi ori mâine, ori mai apoi!
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vreo doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abați?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre sânge, poezii despre sfârșit, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre sclavie sau poezii despre rușine
În țara lui Ciocu-mic
În țara lui Ciocu' mic
S-a pus bir și pe nimic
Și se minte, și se fură
Iar românul mult îndură.
Vlad Țepeș, Măria Ta,
Ieși din groapă, nu mai sta
Și trage-i pe hoți în țeapă
Trece-i prin foc și prin apă
Fiindcă prea s-au îmbuibat
Și-au scos țara la mezat.
Ni se sinucid bătrînii
Mamelor le seacă sînii
Mor copiii prin spitale
Peste tot e numai jale.
Arză-i-ar focul de hoți,
De bandiți și mafioți,
Să-i ferească Dumnezeu
Să mai stea în drumul meu
Le dau vilă-n Periprava
Și piscină la Jilava.
Le confisc averea toată
Jos cu tagma lor spurcată
Bată-i Dumnezeu să-i bată!
poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor din Opere incomplete
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre moarte, poezii despre minciună, poezii despre medicină, poezii despre mafie sau poezii despre copilărie
Cântă pilotul
Dacă te-am rugat vreodată, suflete, să spui, să spui,
Ai tăcut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale,
Eu am fost sărmanul cui.
Palmele spre rugă-ntinse îi sunt toată arma lui:
Herostrat ce-ncrede crimei faima biruinței sale!
Iar când te-am rugat odată, inimă, să taci, să taci,
Ai vorbit! Mai lesne-ai smulge un stejar ce însuși este
Codru-ntreg între copaci,
Decât cum ai fost tu gata trista jertfă să mi-o faci!
Că sunt inimi și de ceară, asta nu-i numai poveste!
Acum ce? Plângând te vaieți că ești pustiit de tot,
Suflete! și țipi de groază, inimă, n strivirea sorții.
În zadar v-am fost pilot:
Inima un rob nevolnic, sufletul stăpân despot
Doi nevrednici, nu de viață, ci de sfânta pace-a morții!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari sau poezii despre muzică
Fiul cel mai mic
Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii
Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor
Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca de la părinții săi
Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor
Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun și tatăl tău te iartă
Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace
Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia
Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare or" n-o fi chiar băiatul meu
E el și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său
O fiul meu o fiul meu ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu o fiul meu iubit
Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare
Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc
A fost pierdut dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria o vai e atât de mare
Dar fiu ce rămase acasă rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit
Doi oameni iată în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas
Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea praf el a făcut
Eu văd în fiul cel mai mare îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare
Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acasă era în sine rău
El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă
El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere
Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri și nu de-ai firii zori
Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre avere, poezii despre bucurie, poezii despre bogăție sau poezii despre încredere
Adevărul și Lumina
-Poem-
Ca a Domnului Ființă
Nu este și nici n-a fost
Să ofere biruință
Chiar și astăzi prin credință
Omului un veșnic rost
Ca El nimeni n-a vorbit
Filozofi nici împărați
El la Sine ne-a primit
Viață și ne-a dăruit
La cer sus să fim luați
Veșnicia numai El
Și astăzi dar ne-o oferă
El Hristos Emanuel
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ce împarte a lumii eră
Mesia ce ne-a arătat
Și astăzi se împlinește
Omul multe a-nvățat
Cunoștințe-a căpătat
Însă vai el se-nrăiește
Cu a lui înțelepciune
Mai bun el ar trebui
Să trăiască-n astă lume
Totul când i se supune
Înțelept pentru a fi
Dar Cuvântul Celui Sfânt
Cât e azi de adevărat
Iată omul pe pământ
A lăsat Sfântul Cuvânt
Pe Isus l-a exilat
Nu mai e de trebuință
De Cuvântul Lui Hristos
Nici de har și de credință
Omu-și spune biruință
Voi avea pe pământ jos
Și omul iată azi luptă
Împotriva altui om
Bătălia e-ncepută
Și nimeni azi nu ascultă
De-al vieții sfinte Domn
Prea puțini azi mai privesc
Spre Isus Lumina lumii
Și pe El Domn îl doresc
Căci din inimă-l iubesc
Pe Prințul Înțelepciunii
Nimenea nu a promis
Omul că în veșnicie
Va ajunge-n Paradis
De trăiește cum e scris
În Legea Vieții vie
Doar Isus El ne-a promis
Fericirea-n veșnicie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
În Legea Vieții vie
Numai Mesia Isus
Ne-a vorbit de veșnicie
Și de Tatăl Lui de Sus
Și că omul de-i supus
Va primi răsplata vie
Și El iată ne-a promis
Fericirea pe vecie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
Mire-n veci o să ne fie
Nici un om mare al lumii
Scriitor sau împărat
N-a promis asta mulțimii
Căci izvoarele luminii
Omul nu le-a explorat
Nimenea de pe pământ
Nu a susținut că-i viața
Ci doar Fiul Celui Sfânt
Și al Tatălui Cuvânt
În soare ce-și scaldă fața
Numai Mesia Hristos
Singur a mărturisit
Într-un chip așa frumos
Pentru voi viaț-am scos
Și la voi iat-am venit
Eu sunt Viața și-Nvierea
Și Lumina lumii sânt
Eu vă dărui înfierea
În Mine s-aveți plăcerea
Să-mpliniți al Meu Cuvânt
Cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are
Căci El face ce e bine
Și-a păcatelor mulțime
Prin Mine are spălare
Cine crede în Hristos
E spălat de-a lui păcate
Că-l urmează aici jos
Și trăiește așa frumos
El lumina o împarte
Mesia Isus Hristos
Ne e Domn și călăuză
Și-a Lui drum e cu folos
Din lumina vieții scos
Adevăru să-l pătrunză
Nu-i nimic aici sub soare
Ca a Lui Hristos lumină
Ce ne este azi cărare
Prin milă și îndurare
Ca pe palme să ne țină
Numai El e Adevărul
Numai El a îndrăznit
Să ne spună că e țelul
Ce ne duce iar la Tatăl
De aceea El a venit
Nimeni n-a mai susținut
Că e Calea și Viața
Și că e-al omului scut
Doar de aceea s-a născut
Să ne lumineze fața
Nimeni n-a mai afirmat
Că e Ușa și Adevărul
Adevărul cel curat
Oamenilor ce-a fost dat
Din cer chiar de Însuși Tatăl
Însă nici așa frumos
N-a fost nimeni să susțină
Pe pământ aicea jos
Că-i a omului folos
Că e viață și lumină
Tot ce-a spus a confirmat
Cu iubirea și viața
Numai El trupu și-a dat
Murind dar pentru păcat
Să ne lumineze fața
El e-al nostru Creator
El cu Tatăl împreună
Și ne e Mântuitor
Până-n vecii vecilor
E Păstorul de la turmă
Pentru noi El a murit
Ca să ne plătească vina
Pe Golgota răstignit
Viața El și-a dăruit
Noi să îi urmăm lumina
Căci lumina și Adevărul
E Isus Hristos Mesia
Pentru sfinți doar El e țelul
Numai El iubise omul
Să-i dea viața veșncia
Cine se încrede-n El
E salvat de a lui vină
Căci Hristos Emanuel
E-al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Și e Viață și Lumină
Singurul fără păcat
Ce-a trăit jos pe pământ
El e solul Minunat
Calea ce ne-a arătat
Din Cuvântul Celui Sfânt
Numai El este Lumina
Numai el e Adevărul
Ce ne cheamă-ntodeauna
Să primim și noi cununa
Chiar din ceruri de la Tatăl
Nimeni nu ne-a mai chemat
Veșnicia să ne ofere
Ci Isus crucificat
El ne-a spus că-i Împărat
Și ne are în vedere
Oamenii toți ne-au hulit
Și ne-a spus doar rătăciți
Cu ocară ne-au lovit
Și atâți ne-au părăsit
De ei am fost prigoniți
Nuimai El Hristos Mesia
Cuvântu ne-a învățat
Și ne-a spus că veșnicia
Ne-o oferă bucuria
De-a fi fii de Împărat
Doar a Lui Învățătură
Ne-nvață să fim curați
Să trăim după Scriptură
Cu suflet și cu făptură
Lui să-i fim pe veci predați
Nimeni altul n-a mai pus
Accent doar pe curăție
Ca și Domnul nost" Isus
Ce pe brațe ne-a adus
Frați să-i fim în veșnicie
El s-avem un duh curat
Și astăzi iată ne cere
Nu omul ce-a învățat
De-a fi cât mai necurat
Dar să aibă aici avere
Pe avere El n-a pus
Accent nici pe avuție
Ci Mirele nost" Isus
Advărul ne-a adus
Să intrăm în veșnicie
Am pierdut un Paradis
Altu dar să câștigăm
În cer sus să fii admis
Prin Cuvântul sfânt și scris
De El dar să ascultăm
Glorie dar Lui Mesia
Slavă Celui Prea Înalt
Ce ne oferă veșnicia
Să trăim iar bucuria
Ce odată ni s-a dat
13-11-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism sau poezii despre Iisus Hristos
Mincinosul
Întorcându-se din călătorie
Un boiernaș odată, sau poate și boier mare,
Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare
Și au început a spune cu fală și cu mândrie
Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârșit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viață,
Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață;
Alteori soarele piere, alteori arde și frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraților, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Și cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârșit, n-am ce mai zice,
Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte,
Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum și eu înadins
Îți voi arăta acum o minune mai ciudată,
Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Și podul s-au prăbușit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Și în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Și cât casa nu se poate,
Însă orișicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoși:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierți, frățioare, dar, zău, tu nu știi ce zici,
Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Și eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."
Judecați câtă rușine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puțin și bine?
fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre Roma, poezii despre înălțime sau poezii despre început
Taifas la vatră
- Vetă? Ascultă-mă și să spui
Ce știi despre Alecsandri,
A murit ori o mai trăi?
Spune-mi, fată, tot ce știi!
El este de prin Moldova
Roman, cumva din Tutova
Cât era coasta de mare
O urca toată călare
Frâul c-o mână îl ținea,
Iar cu cealaltă scria.
Când termina cu moșia
Era gata și poezia.
A scris versuri bune,
Cetite de multă lume.
- De ce, Ioane, păcătuiești,
Eu, bărbate, îs din Bulzești.
Cine o fi și o mai trăi?
Nu știu, Ioane, ce să spui
Eu la șicoală l-am avut
Pe Gheoghe al lui Coșbuc
Cu iarna lui numai frig
Și noi în bănci tremurând.
- Dar pe Peneș Curcanul
Care s-a luptat cu otomanul,
Colo, la Dunăre mai jos,
Și săracul nu s-a mai întors.
- De unde, Ioane, le știi,
Că te ții numa de beții,
Cu banii care i-ai dat
Făcea Veta un palat.
Acum stăm în bojdeucă
Și e gata să se ducă!
Ce ne facem, Ion al meu,
Bătuți de Dumnezeu.
Că de când mă știu, săraca,
Tot cu sapa și cu vaca.
Cine să-mi spună mie
Că Ion bea numai rachie!
- Vetă, văz eu că glumești
Spune ceva de Buzești,
Care a băgat spaima-n turci
În Sinan-Pașa și mameluci
La Neajlov, apă mare,
De la București la vale,
La Călugăreni pe pod
A murit mult norod.
A luptat Mihai cel Viteaz
Care noaptea era treaz.
A făcut sărmanul Unirea,
Dar ungurii i-au scris pieirea.
- Așa, Ioane, îi cunosc bine,
Cum te cunosc și pe tine.
S-au luptat cu otomanii,
Cu austriecii și maghiarii.
Stând la un pahar de vorbă
L-au neglijat pe Vodă.
Basta, ăla încăpățânat,
Capul i l-a retezat.
Căpitanii, dacă au văzut
Că Vodă al lor a dispărut
Au dus capul viteazului
La Mânăstirea Dealului
Cu supunere și cinstire
Pentru a noastră Unire.
- Bravo, deșteaptă mai ești,
Îi știi bine pe Buzești.
Da, pe Sorescu îl cunoști,
Fiind cu tine din Bulzești
A scris teancuri de poezii,
Și multe piese hazlii.
A ajuns poet mare
În țară și peste hotare.
De ajungi pe la Craiova
Numai despre el e vorba.
- Ce spui, Păcală al deștept,
Îmi e rudă și-l jelesc.
Lasă drojdia aia tare
Și-i aprinde o lumânare.
- Așa, Veta mea cuminte,
Toată viața te țin minte.
Săracul, de ar mai trăi
Amândoi ne-am bețivi.
Să-mi spună de Lilieci,
De Dobretul și dovleci,
Că prea le știa pe toate
Și le spunea în dreptate,
Iar de acum înainte
Mă fac băiat cuminte.
- Ioane, tu mă păcălești
Și cârciuma n-o ocolești!
Lasă-te, bărbate de ea,
Să trăiești cu Veta ta!
- Bravo, Vetă, ești cuminte,
Mereu am să te țin minte.
Culegem duda și prune,
Facem țuica și spunem glume.
Cârciuma o las la cine o vrea,
Eu nu mai calc prin ea.
Bem și mâncăm la vatră,
Așa cum a fost odată,
Să se mire întreg satul
Că una-i Veta cu bărbatul!
poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre unire, poezii despre umor, poezii despre inteligență, poezii despre cunoaștere, poezii despre Ungaria, poezii despre Ion sau poezii despre încăpățânare
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
am dat sânge și sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Am dat viață și soldați,
pentru-o patrie de frați,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au mușcat
Ultimatum și Diktat.
Biata lume nu știa
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov și Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
și lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
și cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat țară și pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat și noi
în al doilea război,
haideți, dom-ne Mareșal
în Moldova și-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru țară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Și-am pierdut și-am fost răpuși
și-am fost ocupați de ruși,
aliații au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Și-am murit de mii de ori
s-avem iarăși Trei Culori,
și-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Țara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
de uitat nu vom uita
țara noastră cum e ea,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
Cât o fi român român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ține minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost și cum va fi,
și un jurământ te leagă,
țara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi și tu bărbat,
să te simți mereu soldat,
Doamne, ocrotește-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocrotește-i pe Români!
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre teroare sau poezii despre superlative
Necrolog
mai zăbovesc
în ochii tăi
o vreme
cât o amintire
și cad
cu lacrima din ei
în lungă
tristă veșnicie
tu nu mai vrei
eu nu mai pot
să mă întorc în tine
tristețea
ultimul despot
ne spulberă-n destine
ce să-ți mai spun
cui să mă rog
de viață
frica mă ucide
iubito
fă-mi un necrolog
să semene cu mine
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre ochi, poezii despre frică sau poezii despre amintiri
Cărțile copilăriei
erau trase la copiator și purtate din gând în gând și din generație în generație
în cartea mea, pe prima pagină era doar un îndemn la citire și înțelegere
și pe restul paginii goale am desenat semne disperate?!
pe altă pagină scria doar "sa nu furi"
și am desenat toate furtișagurile mărunte
pentru că cele mari nu încăpeau pe o pagină
pe altă pagină scria "sa nu minti"
și Pinocchio mă privea cu ochi mari, curioși,
neînțelegând ce se petrece
"iubeste-ți aproapele" scria pe o altă pagină
dar încă nu învățasem ce e iubirea
așa că am lăsat cartea să se odihnească până la al doilea descălecat
iar țara de povești s-a trezit între noi fruntarii
sub conducerea unui despot luminat
poate că nu toate țările
sunt pregătite să fie inventate
așa că ar face bine să rămână în lumea lor de baștină
departe de cărțile ce nu pot să le cuprindă
și de mințile bolnave ce le înghesuie
între fruntarii închipuite
chiar dacă poveștile sunt aceleași de mii de ani
cărțile diferă de la desen la desen
și de la copertă la copertă
așa că niciodată
nu voi obliga pe cineva
să înghită cuvintele ce m-au crescut
împotriva voinței lui
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre desen, poezii despre cărți, poezii despre inventatori, poezii despre gânduri sau poezii despre cuvinte
Cuvântul
Cuvântul... e un har neprețuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Așa a învățat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.
Cuvintul poate fi și înțelept,
Și poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.
CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlnești în viață?
CUVÂNTUL... poate ține dușmanul la hotar
Și prin cuvânt îl poate frige-n față.
Tot prin cuvânt răzbim în astă viață
Omul își varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă fața,
Și tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.
Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învață în viață cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Și putem... oricare rău uita.
Știți noi... avem un har și stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Și-apoi... întregul univers.
Voi... nu lăsați cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugați.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultați.
E minunat cuvântul spus în poezie,
Și mulțumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câștigăm iubire
Și vreau că să-l păstrați cât mai curat.
Tot prin cuvânt, sau înfrățit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung și-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Și celor ce cuvântul l-au uitat.
Să prețuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Și cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre tată sau poezii despre schimbare