Valuri

Ard ascunse răni în soare,
Vremea varsă nesfârşitul,
Pier în val vieţi şi hotare,
Doare-n rădăcini sărutul.

Toarnă focul dor sălbatic
Peste guri fierte de fiare,
Şi pedepsele pe coapse
Unduiesc argint în mare.

Ţese vara ziduri mute,
Vraja sânilor s-ascundă,
În miresme flori iubite
Încolţesc dureri în undă.

Mere verzi cresc în văzduh,
Seva norilor sorb ape,
Nurii cresc pe trup de duh
Cu iluzii să m-adape.

Curge seva-n sânge verde,
Din înalt, buimac descânt,
Iar în trup de fum se pierde
Suflet de baladă-înfrânt.

În adânc îmi bântui lerul,
Decolteu de stele-n noapte,
Pe cărări întinde cerul
Ochii visele uitate.

Paşi-mi cad în oase grele
Cu păcatele-n amoruri,
Sentimente urcă-n stele,
Aburi ce îmi fac favoruri.

În al veacurilor cuie
Naşte-‘naltul din izvoare,
Tu în pori, melancolie,
Ai morminte cu zăvoare.

poezie de Aurel Petre (21 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Lacrimi arse le-ai ascuns în soare,
Contemplând în flăcări nesfârşitul,
Legeni pe oceanul plin de zale
Sânii tăi, roşind tot răsăritul.

Mi-ai dat ochii şi frunzele-nverzite
Şi tot trupul tău imi e descânt,
Cu privirea mai născut din clipe
Şi pe buze-n dar sărutul frânt.

În adânc îmi umbli bântuind
Decolteu de noapte între stele,
Eu cărarea-n suflet ţi-o întind
Infinită-n cânturile mele.

Mâini de catifea adormitoare
Tu mă mângâi când zâmbeşti cu a ta zare!

sonet de Aurel Petre (17 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de verde

Lumânărele verzi se-nalţă –
Ocean de verde-n munţi de jad,
Ocean de vis, ocean de viaţă
Când în adâncuri stele ard.
Ocean de verde pe câmpie...
Primăvăratic încolţesc
Oglinzi de stele-n verde glie,
În dulcele grai românesc.

Lumânărele verzi se-nalţă
Şi ard în vis păduri de jad,
Pădurea iarăşi prinde viaţă
Şi-n noi cresc rugile de brad.
S-a răsturnat în valuri cerul
Şi val de verde m-a cuprins.
Deodat' mă-nvăluie misterul
În vaiete de clopot stins.

Ocean de verde-n munţi de jad,
Mă prinde-n vraja lui deodată,
Cercuri concentrice mă ard
Şi redevin pădurea toată.
Sub ploaia rece de smarald
Mă nasc un răsărit de lume
Şi-n noi lumânărele ard
Ca într-o dulce plecăciune.

Ocean de vis, ocean de viaţă,
Templu de verde, sfântul schit,
Pe toţi românii îi învaţă
Demn a trăi, dar şi smerit.
Privind spre marea ta câmpie,
Ascultă-ndemnul cel străbun:
Pădurea-i pururi reverie,
Al pruncilor şi-al vost' plămân.

Când în adâncu-i stele ard
Şi chipu-n ceruri se-oglindeşte,
Când brazi, în suferinţă cad,
Român, gândeşte româneşte!
Vin cioclii sufletul să-l ia,
Trec tapinari cu arma-n mână,
Uitând că rădăcina sa
E trup de naţie română.

Ocean de verde pe câmpie,
Ocean de lacrimi verde crud...
Când cresc păduri de poezie,
Voi aţi lăsat pădurea nud?!
Distrugeţi faună şi floră
Şi vă ucideţi repetat...
Prindeţi-vă în verdea horă!
Aveţi atâtea de schimbat...

Primăvăratic încolţesc
Copaci în noi – băieţi şi fete.
Se nasc pe plaiul românesc,
Destinul crud să şi-l aştepte.
Şi pică lacrimă de jad...
Copaci din sevă o adună
Şi în coroane stele ard
Sclipind sub razele de lună.

Oglinzi de stele-n verde glie...
Copaci coroanele-şi unesc,
Stăpâni în marea Românie,
Românii fericiţi trăiesc.
Păstrăm în seva românească
Cenuşa neamului român.
În veci românul să trăiască
Şi fie-n ţara sa stăpân!

În dulcele grai românesc,
În râuri, curg râuri de miere.
Român, pe braţe brazi îţi cresc
Falnici nălţându-se spre stele.
Român cu rădăcini aici
Şi tricolor pe braţe-stânci,
Cu ii ţesute cu arnici,
Ai în privire răni adânci.

În dulcele grai românesc,
Oglinzi de stele-n verde glie,
Primăvăratic încolţesc.
Ocean de verde pe câmpie...
Când în adâncu-i stele ard,
Ocean de vis, ocean de viaţă,
Ocean de verde- munţi de jad...
Lumânărele verzi se-nalţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Zbor peste ape murmură-aproape,
Aur pe-orbită ecoul uită,
Mainile tale-s dansuri letale,
Foaia-i de cer, clipele zbier,
Ochii se simt, soarele-i strâmt,
Respir adânc dorul cel prunc,
Mă doare-n crâng ramul tău stâng,
De-atâta verde câmpul se pierde,
Paşi călători, purpură-n zori,
Paşii de seară, inimă-n gheară,
Te strigă vântul gâsindu-mi cântul,
Mă doare-o zi din miazăzi,
Vrajă-n retine, stele saline,
Se-aprinde plină luna divină,
Un felinar murmură iar,
Tihna se lasă, tu eşti frumoasă,
Joacă cuminţi stele-n arginţi,
Degete grele cad din inele,
Eu noaptea ard c-un os de bard,
Tu-n gene-mi zbori, zeii-i cobori!

poezie de Aurel Petre (29 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Grai adânc se pierde în tăcute umbre,
Biciuind pământu-n ochii grei de piatră,
Încolţesc grăunţe din îngheţuri sumbre,
Somnuri se afundă-n firea idolatră.

Amintirea ninge, din adânci crevase,
Sentimente vechi în miezuri de străzi,
Ieri mai pâlpâiau stele-n vis de şanse,
Astăzi dau târcoale vulturi ce văd prăzi.

Nostalgii flămânde ni se tot invocă,
Ziduri ridicând şi zări condamnate,
Dragostea se-afundă în altă epocă,
Iar din mituri vechi se zidesc palate.

Vinovat de toate este-o ceaţa cruntă,
Suflet oropsit, - noaptea te inundă!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture în noapte

ninge cu tăceri în mine
se scurg în zare zăpezile arzând
în aer curge iar cuvântul
nu, nu, e glasul meu ce vine din adânc
am aşteptat venirea
în pragul tragicelor poteci
cu paşii mă plimb alene printre ani
cioplind în curtea casei versuri
visam o altă lume, trăiam un vis în zbor
un fluture în noapte
să fiu de strajă zilei nesfârşite
în zorii noi, biruitori
foşnea pădurea în silabe mute
ard zările topite în palmă
mă îmbrăcam în noapte în cuvinte
ningea şi îmi era frig în era glaciară dintre noi
ziua răvăşeam pământul cu gândurile mute
căutam lumina norilor în vocea Ta
surâdea văzduhul în ceaţă
bătea un suflet între pleoape
zbătându-mă pe văi înnegurate
la marginea timpului
mi-am făcut cuib din rănile lumii
le-am aşezat pe lespezi de suflet
apa se scurgea pe trup fumegând
eu căutam murmurul ploii
zidind rădăcini în lutul planetar
să ating în zori necuprinsul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul cu ochi

În suflet îmi cresc frunze şi flori
Acestea sunt daruri cereşti
Chemarea nu este de ieri
Dar, poţi, dacă înca mai speri!!

În suflet îmi cresc ochi şi amintiri
Ce au fost cândva lângă mine
Sufletele ce astăzi îmi arată
Calea spre veşnicie.

Împodobeşte coroana că spinii
Au uscat şi crescut alte flori
Şi mâine e unirea cu vii
Iar morţii deschid ochii şi ei.

poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.
Azi ne-aplecăm genunchii la altar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Piaţa Centrală

Cad porumbei peste
Piaţa Centrală,
cad primăvăratice ploi
peste străzi, peste pieţe.
Oamenii poartă pânze de
soare pe feţe
şi-n suflet un straniu amestec
de-azur şi lentoare letală.
Iarăşi cresc muguri în
ceaţa podgoriei,
iarăşi cresc ierburi şi flori din
sinistra ţărână.
Şi-asemenea ierbii, şi-asemenea frunzei,
urcă, tacit,
din latenţa, din
ţărâna istoriei,
urcă-n priviri, urcă-n
gând şi în sânge,
urcă, în vidul
lăsat de pârjolul ateu,
lumea păgână.
Întâlnim, aşadar, pretutindeni,
aceiaşi străvechi idolatri,
deghizaţi sub un proaspăt veşmânt,
întâlnim zei citadini şi
zeiţe agreste...
Toate aceste-ntrupări iluzorii
îi dau primăverii un aer
dement şi-un zadarnic avânt.
Toate înoată, absente, în
golul imens. Toate par că nu
sunt... Şi ai zice că sunt...

Numai Tatăl nu este.

poezie de Eugen Dorcescu din În Piaţa Centrală (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscolitorul dor

Mă răscoleşte acum un dor
Şi-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.

Până şi tăcerea urlă-n mine,
Şi prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.

Şi se strecoară lin în noapte,
Se aşează pe păru-ţi argintiu,
Să te iubească iar în şoapte
Spulberându-ţi gândul pustiu.

Tu, uiţi, iubite, că timpul trece
Şi vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.

Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Şi-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu.

poezie de Camelia Boţ (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul din tine

Iubirea mea în suflet îţi curge,
Ca o furtună de ploaie şi vânt,
Potopul întreg nebuneşte te strânge
Şi-nvaţă sărutul... din orice cuvânt.

Dorinţa îmi creşte pe buzele tale,
Mereu pofticioase... şi-atât de fierbinţi,
Demult aruncat-am cămaşa de zale
In ape albastre şi-atât de cuminţi

Voi curge în tine cu foc şi izvoare
Şi visele toate... le urc pe picior,
Adânc pătrunzând în trupul de floare,
Topindu-mă dulce... nebun de uşor.

Şi plouă, şi tună, şi fulgeră încă,
Vulcanul din tine... mă-nalţă la zei
Şi marea te uită... cum bate în stâncă,
Din seva iubirii... timidă... când bei.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbă-te prin mine!

Cereşti caleşti se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mişcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin iţe de nouri,
Şi-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ţi fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleştile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Şi fă-te că te pierzi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Ard clopotniţele vremii, ceru-i fum, în fum e cer
Vântul spulberă tot scrumul, stau şi tac, mă uit şi sper
Flăcările dor, mă-ntreabă, de ce ardem, pentru ce?
Iar eu îmi şoptesc în barbă, nu-i iubire... nu mai e

Poate pentru prima oară, îmi doresc să mă înşel,
Să fiu eu partea de vină, să mă vindec într-un fel,
Întrebări plutesc în juru-mi, n-am răspunsuri, nu prea sunt
Sau de-or fi, sunt prea ascunse, undeva, pe-acest pământ

Ard clopotniţele vremii, oamenii nu ştiu de ce,
Ne ard visele în cuget, ard în trup şi-n suflete,
Eu oftez, zâmbesc... speranţă, nu e totul chiar pierdut,
În orice sfârşit există, viaţa unui început

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare verzi

îmi apăreai într-un nor,
aveai ochii duşi
şi trup de dragon alb,
trecător,
îmi apărea chipul tău şi în tresărirea
raiului de april,
într-un timid,
neînroşit amurg,
cu flori de zarzăre răsărind
ca mieii într-o livadă
de sfinţi,
te auzeam în piatra unor fântâni
clipocind,
cum mă chemai în adâncuri reci
de izvoare
verzi şi neîncepute.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia asta

e mult prea specială
are mirosul tău
curge ca sărutul
din fiecare noapte
înainte de culcare
ploaia asta trece ca o amintire
după ce plec în visare
te scriu cu aburi
eşti un poem de dragoste
o ploaie aromată
cu esenţe de pin şi ghimbir
îmi vine să te sorb
de la gât până la coapse

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa şovâindă trece
Pe-un alt tărâm şi-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-şi pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieţii mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Şi rup din boltă praf de stele.
Pe faţa îmi aşez visarea,
În suflet dragul meu de viaţă -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-şi poartă ceru-n dimineaţă.

Mă răscoleşte iarăşi marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Şi-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

De Crăciun vom fi noi,
suflet, trup, zăpezi moi;
diafane priviri îmi vei da din prelingeri
şi-n plutirea fragilă, albul zbor printre îngeri!
De Crăciun vom fi doi,
suflet, trup într-un noi;
pulsul inimii tale îmi va fi Dumnezeu,
de Crăciun de-i vestire, mă voi naşte şi eu!

poezie de Aurel Petre (25 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi visul

Mă străbate clipa
dintr-un gând
în altul
liniştea mă-ndemnă
către veşnicii
îmi cresc aripi
astăzi
să brăzdez înaltul
maine
de mă cauti
nu mă vei găsi

Cerul
se despică
aducând furtuna
plopii îşi agată
crengile de vânt
îmi cresc aripi
astăzi
pentru totdeauna
să mă-ntorc spre stele
renăscând pământ

Va ploua o vară
doar să stingă focul
florile vor naşte floare
după floare
imi cresc aripi
astăzi
hai
iubeşte-mi jocul
si sărută-mi visul –
gata de plecare

Noapte
după noapte
va fi lună plină
vor urla în mine
şi în tine
câini
îmi cresc aripi...
dacă
cerul se înclină
voi pleca
spre ziuă -
prinde-mă de mâini

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia iubirii

tu poţi iubite să mă înţelegi
mister al nostalgiilor de foc
de mâhnire tu azi mă dezlegi
în sufletul meu ai nobil loc.

nu ne junge timpul să ne iubim
dar speranţe cresc precum stejarii
la umbra lor sublim ne contopim
în romantism nu e loc de avarii.

visele ajung până în cer la stele
pogoare iubirea pe raze ardente
curge prin trup cântă pe sub piele
compune simfonie din pure sentimente.

suntem pe lume ultimii romantici
martori la fericire-s codrii semantici.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!