Dragostea mea
Dragostea mea pentru tine
putea broda feeric vocea vântului
tânguitor,
într-un cântec alinător...
Oh, acea bucurie de a te fi știut cândva
era o sfântă haină a tristeții
nebănuite, din a cărei fântână
împreună
ne-am putut desfăta...
Vai, mii de amintiri vii boltesc
strălucitor,
se arcuiesc ușor peste toate
vârfurile amețitoare
ale sufletului meu rebel...
Clipele noastre de pace simplă
au fost transcense...
Hipnotic am dus cu mine
munții cei sfinți,
ce fi-vor acoperiți cu zăpezile
albastre ale nemuririi
sihastre...
Nu ni se vor topi nicicând...
Am coborât văi adânci, am atins
culmi neîntinate,
într-o alchimie perfectă,
până am fost separați
de un mare și implacabil
Zid Chinezesc...
Am strigat numele tău inutil,
devenisem copil
și îl găsisem pe Dumnezeu
în mine...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cândva lumea era perfectă
Cândva lumea era perfectă,
Iar noi convinși că așa va fi mereu.
Eram fericiți în acea lume,
Apoi ranchiuna a început să bombăne-n mintea pământească.
Apoi a apărut, grăbită, Îndoiala cu capul ei de spini.
Și-ndată ce Îndoiala a rupt plasa
Tot felul de gânduri drăcești
Au sărit dincoace prin ea
Am distrus lumea care ne-a fost dată
Pentru iluminarea noastră, pentru viață
Pietrele geloziei, pietrele
Fricii, ale lăcomiei, ale invidiei și-ale urii
Au stins lumina.
N-a fost nimeni fără o piatră-n mâna lui sau a ei.
Ne-ntorsesem acolo,
Exact în locul de unde-am plecat.
Ne izbeam unul de altul
În întuneric.
Și nu mai aveam un loc în care să trăim, de vreme ce n-am știut
Cum să trăim împreună unii cu ceilalți.
Apoi unuia dintre cei care se poticniseră i-a fost milă de cineva
Și-a împărțit cu el o pătură.
O scânteie de omenie a aprins o lumină.
Lumina a deschis o ferestruică-n întuneric.
Toți lucrau împreună pentru a construi o scară.
Un om din Clanul Vântului a urcat primul în lumea următoare...
Și-apoi celelalte clanuri, copiii acelor clanuri, copiii lor
Și copiii lor, pe tot parcursul timpului
Până acum, în lumina acestei dimineți, până la tine.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre viață
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre mâini
- poezii despre invidie
Mi te amintesc
Niciodată n-aș fi știut că te-am iubit atât,
dacă visul morții nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simțăminte
care însuflețeau dragostea noastră.
Iubirea mea pentru tine a fost dulce și curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înțelegere și mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.
Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleași atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viața mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt și acum în ale tale brațe calde
și de aceia în viața mea nu te-am putut uita.
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre sărut, poezii despre moarte, poezii despre cuvinte sau poezii despre curățenie
Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
știam asta, era ca o aspirație
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viața a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viața a decis pentru mine
m-am gândit și la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoși dragostea
și-mi zâmbea
și în sufletul meu era furtună
și Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărțit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre religie, poezii despre imaginație, poezii despre frumusețe sau poezii despre Dumnezeu
Annabel Lee
Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai ști,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.
Am fost un copil și ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,
cu mult mai mare decât o dragoste mare
Și a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripați,
Jinduită de ea și de mine.
Și așa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiți în Ceruri,
Pe ea și pe mine au prins invidie -
Da! dintr-aceasta (pe atunci,
toți oamenii au știut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopții,
Și a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.
Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaș din ceața înghețului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Și-ale ei rude înalte au sosit și au luat-o
Pe un val uriaș și au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
N-Apus de-acel regat de lângă mare.
Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăși,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înțelepți
Și nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;
Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoși,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Și așa, toate nopțile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viață, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre înțelepciune, poezii despre înălțime sau poezii despre îngeri
Șaizeci de ani împreună
Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar și cu ploi.
Noi de mână ne-am ținut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii și la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni și ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soți și prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit același cuget.
Șaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ținându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieții vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi și-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărți.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
și pe fiul său ISUS.
poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soț, poezii despre prietenie, poezii despre ploaie sau poezii despre munți
Julian Scott
Până la sfârșitul zilelor mele,
Adevărul altora a fost pentru mine minciună;
Legea celorlalți a fost pentru mine fărădelege;
Cauzele morții lor se constituiau pentru mine în motive pentru a trăi;
Ceea ce îi făcea să fie vii, pentru mine însemna moarte;
I-aș fi ucis pe cei salvați de ei,
Dar i-aș fi salvat pe cei uciși.
Și am văzut cum un zeu, dacă ar fi fost nevoit să locuiască pe pământ,
Trebuia să se conformeze situației existente,
El n-ar fi putut trăi în lumea oamenilor
Și merge umăr la umăr cu ei
Fără a avea continuu confruntări.
Pulbere pentru cei care se târăsc, cer pentru cei care zboară
De aceea, o, suflete, ale cărui aripi au crescut mari,
Ia-ți zborul, înalță-te la soare!
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre salvare, poezii despre zile, poezii despre sfârșit sau poezii despre minciună
Cândva...
Cândva am fost copil și eu.
Am fost copil ca tine.
Pământu-întreg era al meu,
N-aveam lipsă de bine.
Cândva am fost tânăr și eu.
Am fost tânăr ca tine.
Mi se părea că sunt un zmeu,
Că stăpânesc o lume.
Cândva am fost bărbat și eu.
Am fost bărbat ca tine.
Am dus pe umeri ce-a fost greu,
Când am unit destine.
Acuma,
Am uitat copilăria,
Tinerețea mi-a trecut,
Am uitat și bărbăția...
Puterile mi-au scăzut.
Nostalgia-acelor vremuri
Mă cufundă în tristețe.
Numai aștept alte trenuri.
Sunt răpus de bătrânețe.
Pe prispa casei stau cuminte
Și aștept să vină noaptea.
Noaptea cu tainele sfinte,
Care se numește moartea.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre copilărie, poezii despre bărbați, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre trenuri sau poezii despre trecut
Poem melancolic
Dac-ai fost sau dac-am fost,
să te-ntreb așa deoparte,
astăzi n-are niciun rost;
lumea-ntreagă ne desparte.
N-am știut să-ți scriu de mine
drăgăstos și-n mii de rime;
n-ai vrut să mă mai aștepți,
n-ai știut cât să astepți.
Ce străin de toate ești,
ce străină-mi sunt eu mie!
De-ar fi să mă întâlnești,
n-ar fi mare alchimie.
poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre prezent, poezii despre melancolie sau poezii despre alchimie
Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...
... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...
... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...
... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...
... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...
... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...
... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...
... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...
... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...
... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre căsătorie, poezii despre adevăr, poezii despre trup și suflet sau poezii despre adevăr și minciună
Ne-am întâlnit într-o zi
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă și tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine și de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile și o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simțeam dinții unui destin gelos dar drept
Cu Toamna și iubirea din mine, ce-ți oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine și prin tine într-o zi,
Și ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... și ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroși.
Nu se schimbase nimic în viețile noastre.
Tu... aveai același dor de ducă, și aceeași agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate și cumpărate la un șpriț de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Și mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iți spun că te iubesc m-auzi?
Nu știu dacă iți amintești, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Și niciodată nu ai auzit când ți-am spus: Te iubesc.
Ți-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, și inima mea a reușit să te adoarmă... liniștit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viață
întreagă,... chiar dacă tu ești acolo, și eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ți doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - și mulți ghiocei răsăriți la tâmple și-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit și-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
și sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o liniște
și-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.
poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre somn, poezii despre frunze sau poezii despre femei
Iubito
Iubito
Dacă eu aș fi o mare de-ntuneric
În apele nebănuitelor căi
Atunci tu i fi un îngeraș feeric
Și am fi împreună amândoi
Când soarele înspre amurg se-ndreaptă
Tu luminezi cărarea sufletului meu
Iubirea spre mâine e o treaptă
Pe care să pășim doar TU și EU
Atât de mult eu te iubesc pe tine
Chiar de-mpreună noi să fim nu-i greu
și zi și noapte mă gândesc la tine
Pe tine doar... te voi iubi mereu
În clipele când nu ești lângă mine
Îmi pare că lipsești de ani și ani
Iar buna-dispoziție-mi revine
Numai atunci când tu apari.
Să știi că eu trăiesc doar pentru tine
Hrănindu-mă cu dragostea, cu dorul tău
și cred când spui că mă iubești pe mine
așa cum eu te voi iubi mereu!
poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre noapte, poezii despre dor sau poezii despre apă
Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.
replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism, citate despre adevăr, citate despre iubire, citate despre cuvinte, citate despre Iisus Hristos, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre perfecțiune sau citate despre cunoaștere
Ninge primăvara
Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută șoptind șoapte de dor
Și cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Și peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de șoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morți ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise și peste curcubeul realității noastre...
Ninge ca și când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aștept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezghețe...
Pentru că a nins și peste muza mea, pe șevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aș sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aștept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniștea mea,
Pe drumuri de căutări...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre ninsoare sau poezii despre tăcere
Vor trece anii
Vor trece anii și cândva vor așterne
Un colb diafan pe scoarțe-ngălbenite,
Ce vor închide fosta mea vreme,
Fosta mea viață în pagini prăfuite.
Acolo am adunat cândva cu sârg
Iubirile, trăirile mele.
Atunci le voi privi și am să plâng
Vai, am să plâng, căci au trecut și ele!
Dar că au fost, c-au existat,
Sipetul îmi va arăta -
Sipetul meu cel drag și fermecat
Ce-mi va spune: "Iată, aici e viața ta!"
Și ca de suflarea unui vânt
Sipetu-mi se va deschide;
Din paginile vechi orice cuvânt
În melancolie sufletu-mi va cuprinde.
Nevăzut, timpul va zbura
Peste ale sipetului foi ce au fost albe
Și praful vechimii îl va scutura
Peste ele, peste pletele-mi dalbe.
În nopțile târzii de toamnă
Când frunzele arămii se desprind și mor
Cu nostalgie amintiri or să apară
Și de anii tinereții îmi fi-va dor...
Atunci viața mea reciti-o-voi pas cu pas
Iar apoi lin eu voi adormi,
Șoptind încet, cu molcom glas -
"Ce păcat... S-au dus... Trecut-au anii..."
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre alb
Din vremea cu virusul
Până la tine la poartă
M-a târât zburătoarea,
Până la ușa ta dâra trupului meu
Revărsare!
Până acolo unde te alintă
Așternutul iubirii,
Până la ale tale picioare,
Și gingașe,
Am fost smucit de irimă
Prin colburile zădărniciei!
Și nu pot eu în genunchi să mă ridic
Și nu pot pe coate
Să te implor
Să mă privești
Pe mine!
Până în dormitorul tău
Eșarfa mă ține captiv --
Moartea mea ucisă a fost
Care s-a intors.
Acasa!
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare
Cântec de Paști
Cristos a înviat și moartea
Zdrobit-a fost pe crucea sfântă!
În primăvara ce se-avântă
Răsună ceru-ntreg de cântec
Și-n mine învierea cântă...
Zadarnic a-ncercat Satana
Să schimbe rostul mântuirii,
Căci prin pedeapsa răstignirii
Cristos a biruit mormântul,
Nălțând stindardul nemuririi!
De-aceia, sufletelor triste
Și voi, sărmane inimi goale,
Uitați de răni, de spini și boale
Cu ochii la Isus cel Veșnic
Aduceți flori și osanale!
Și-aduceți, mai presus de toate,
Dorința unei vieți sihastre,
Dorința învierii voastre:
De-a trece dincolo de moarte,
Pe porțile de sus, albastre...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism sau poezii despre Iisus Hristos
Ceea ce a fost amar și dulce a venit din afară, ceea ce a fost greu dinăuntru, din străduința proprie. Am făcut, în principal, ceea ce propria mea natură m-a împins să fac. A fost penibil să primesc pentru aceasta atât de multă prețuire și dragoste. Și săgeți ale urii au fost țintite spre mine; ele nu m-au atins însă nicicând, deoarece aparțineau întrucâtva unei alte lumi și cu aceasta n-am nici o legătură.
Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre natură, citate de Albert Einstein despre natură sau citate de Albert Einstein despre iubire
Iubite,
pictează-mă în culorile nemărginirii
supreme
când sufletele nostre boeme își vor da
ultima lor întâlnire
spre moartea nebună,
ceea ce n-ai știut niciodată este
că-n mâna mea stângă ți-am pecetluit
o cupolă arzândă de gânduri sihastre,
pentru a mă cunoaște o nouă viață
prin Calea Lactee,
lacrimile mele de femeie te-au cizelat
în cel mai iubit bărbat de pe pământ,
în infinitul mării albastre mi-am ascuns
zâmbetul,
ca să pot să te cânt asiduu, în univers,
uite, chiar din versul acesta firav,
ți-am șlefuit o altfel de nemurire,
cu tine am fost cea mai frumoasă,
dar și cea mai tristă ființă lumească,
am înălțat castele de nisip prin iluzii
de viață atroce,
până când inima mea avea să-ți invoce
nimicnicia,
din scoici de tăceri am adunat perle de patimi,
ca să-mi auzi pașii, când fi-vei singur
pe plaja pustie,
ție ți-am dăruit mantii de stele
într-o aprigă vreme, când tu mă iubeai cu toată
dragostea străbunilor noștri...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre zâmbet, poezii despre versuri sau poezii despre stele
Tânăr
Acum o sută de uși
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje și când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul își scutura zulufii peste mine,
stele înțelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroșii,
iar scândurile casei erau netede și albe ca spermanțetul,
și probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouț,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
și credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
căldura și lumina aceea parcă prelinsă din lună,
coatele, genunchii, visele, noapte bună.
poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată
Am rămas fără cuvânt
Nu mai știam nimic de tine
doar ce mai citeam din când în când printr-un ziar
mă-ndepărtasem de lume, de oricine
și nu mai vorbeam
tăceam eu și-o lume întreagă în al meu gând
până într-o zi când din greșeală
te-am strigat înlăuntrul meu cel mut
și-atunci, parcă durerea
din vocea ta m-a durut
Oare cine ești tu
eu cine mai sunt
pe care drum ne-am întâlnit
apoi ne-am rătăcit ca un ecou pierdut?
Când vrem să vorbim cuvintele se revoltă și tac
și tac, tac încăpățânate și se opresc pe buze
rănite pe rugul fierbinte din sărut
Înlănțuiți în brațe mute
printre albastre plânse ploi
se-amestecă săruturi vechi pe tâmple
și curgem amândoi cu zăpezile din noi..
De nu te strigam în mine, iubite
am fi rămas un biet și uitat cuvânt
poezie de Marieta Căprăruși
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încăpățânare, poezii despre vorbire, poezii despre revoltă sau poezii despre plâns