Maramureş

Atâtea frumuseţi mă dor,
Păduri şi munţi pe care căzu bruma
Pietrosul şi Ineul în răsărit
Şi drumul lui Bogdan peste Prislop
Izvorul Izei, albastrul ei izvor
Cerbi solitari, biserici vechi de lemn
Mult dăltuite porţi, bărbaţi solemni
Femeile din târgul de la Borşa
Atâtea frumuseţi mă dor
Că le-am văzut abia când e să mor.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maramureş

Atâtea frumuseţi mă dor,
Păduri şi munţi pe care căzu bruma
Pietrosul şi Ineul în răsărit
Şi drumul lui Bogdan peste Prislop
Izvorul Izei, albastrul ei izvor
Cerbi solitari, biserici vechi de lemn
Mult dăltuite porţi, bărbaţi solemni
Femeile din târgul de la Borşa
Atatea frumuseţi mă dor,
Că le-am văzut abia când e să mor.

poezie celebră de Geo Bogza din Statui în lună (1960)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica...

Frumuseţi într-o dungă albastră,
Frumuseţi roditoare pe gri,
Frumuseţi deopotrivă pe galben,
Şi-evident frumuseţi sângerii...

Nu mai zic, frumuseţi sunt pe verde,
Frumuseţi pe alb de integru,
Pe lila frumuseţi suferinde,
Frumuseţi închini şi pe negru...

În roz, în grena, în portocaliu,
În crem, în turcoaz şi-n cafenIu,
În lavandă, kaki, în castaniu,
În ocru, în bej, şi-n stacojiu...

Sunt frumuseţi în orice culoare,
Tre'să şti să le simţi, să le crezi,
Pot fi dure cu noi sau plăpânde,
Şi-n orice clipă să le-asortezi...

O explodare a fost de culori
Prinzând cu pricepere nume,
De-atunci pân-acu' în splendori
Ne poartă pe aripi în lume!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (27 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de mine şi de noi
când desenam prinţese pe foi.
Mi-e dor de paşii tăi prin noroi,
mi-e dor de amândoi şi de ploi.

Mi-e dor de atâţia oameni,
mi-e dor de-asemeni
de visele noastre neterminate,
mereu în zori imaginate.

Aş vrea să schimb cuvântul dor.
să-i spun mai bine, ador.
Un simplu "a" în faţa lui dor.
ce sentiment cuceritor...

Mi-e dor de atâtea secunde
pe care le-am împărtit la doi,
în prima secundă vorbeam eu,
apoi citeam pe buzele tale
ocupate cu buzele mele... ador.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii de granit ai Măcinului – martori ai unor vechi ere, singurii care aveau fiinţă aici, când restul nu era decât o înfricoşătoare întindere de ape – se învecinează cu Delta, mirificul teritoriu, patrie a pelicanilor şi a egretei, unde atâtea pământuri s-au ivit din ape doar în cursul câtorva generaţii.

Geo Bogza în Privelişti şi sentimente (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

Sunt kilometri de dor până la tine,
Atâţia oameni sunt acum între noi,
Atâtea dealuri şi atâtea ape,
De dor sunt scrise atâtea foi.

Pe aceste foi, lăuntricul război,
Nerăspunzând pe sine se întreabă,
Iar eu de atâtea ore aşteptând
Mă descompun şi azi într-o silabă.

Încă o silabă din povestea noastră
Va dăinui pe veci în vechiul calendar.
Ce bine ar fi dac-aş putea în vamă
Să te ascund în al meu buzunar.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (29 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită. Îmi vine să mă aşez pe marginea drumului şi să mor. Dar... n-am vreme. Am atâtea de făcut! Două zile am lucrat, la via domnului Sadoveanu, ca să pun un pic de ordine în manuscrisele lui. Caietele, însemnările lui, claie peste grămadă într-un sac! Le-am scos, le-am netezit, le-am rânduit.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea...

Sunt atâtea stele,
Pe Ceru-nalt şi Sfânt,
Şi toate poartă nume,
Ca omul pe pământ.

Sunt atâtea ape,
Cu trainicele punţi,
Şi cărări ce duce,
Prin păduri şi munţi.

Sunt atâtea-n lume,
Încă de-nvăţat,
Învăţături bune,
Ce-n cărţi s-au păstrat.

poezie de Stelian Daniel
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de dor

Când de dor se lasă noaptea
Şi cânt melodii de dor,
Este pentru că de-al tău dor
Mi-am făcut altar să mor.

Când de dor îmi trece dorul
Şi se aşterne iarăşi dor,
Nu mi-e dor decât de tine
Şi-am ajuns să te ador!

poezie de Aniţa Vulcan Grigoriu
Adăugat de Aniţa Vulcan Grigoriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogza, Geo

Geo Bogza: un Sisif care şi-a surprins cuvintele când îi delapidau stânca.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (20 octombrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

lemn

Lemnul... Materialul din care s-au confecţionat atâtea picioare şi atâtea limbi...

definiţie aforistică de Mihail Mataringa (1 iulie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul oprit

În viaţa asta prost croită,
Cu frumuseţi în evantai,
Te duc atâtea în ispită,
De nu ai cum s-ajungi în Rai!

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor de tine-n atâtea veşnicii

libertatea mea nu e altceva, iubite
decât dor de tine-n atâtea veşnicii
eu te iubesc în toate toamnele vieţii
şi în cele cu lanţuri pe copacii ruginii
mi-ai trimis scrisori cu asfinţituri de soare
şi mi-a crescut golul din inimă mare
tu te plimbi prin oraşe imaginare
şi te simt prin bruma sângelui meu
tinereţea mea îi pune frână morţii
şi mă împiedic de ea în zboruri-chemare
îmi mişcă nopţile reci prin cameră mereu
mă porţi prin frăgezimi de stea uşor
te rătăcesc prin dansurile străvezii ale coapselor
prin alte lumi mai triste fără noi tu treci
prin şiruri de oglinzi concave, prin nunţi de ploi
ne tac cuvintele născându-ne în zorii reci
miroase a sânge amintirea femeii cu îngeri
şi-n ochiul argintiu, sub pleoapă, tu sângeri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistul la mare

Se-ntreabă, fascinat de soare
Şi frumuseţi de pus în ramă:
Cum poate pune-n epigramă
Atâtea splendide picioare?!

epigramă de Gheorghe Bălăceanu din Umor pe strada lui Păstorel (2010)
Adăugat de Gheorghe Bălăceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor toamnele când mor

Gem pădurile de dor,
Când frunzişu-n zarafir,
Pleacă-n foşnet, plutitor,
Peste sol ca musafir.

Şi mă-ntreb de ce mă dor
Toţi ciulinii smulşi de vânt,
Ierburi, volbure, mohor,
Suspinând peste pământ.

Şi mă doare-n orice an,
Când o toamnă în rugini,
Mă stropeşte inuman
Cu ploi dese şi stropi fini.

Iau clepsidra ce s-a spart
Şi-a pierdut nisipul lent,
Şi de timpuri mă despart
Într-un hohot opulent.

Mă frământ de ce mă dor
Toate toamnele când mor?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să admiri frumuseţi e un lucru bun, dar să inventezi frumuseţi e un lucru mult mai bun.

citat clasic din Giuseppe Verdi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec risipit

e-atâta risipire de cuvinte,
atâtea puncte cad în infinit,
înfipt în stele stă al nopţii dinte
de dragoste şi ură definit.

e-atâta risipire de dreptate,
atâtea plăgi rod trunchiul de copac,
piatra adună într-o cavitate
culoarea gri a unui cer opac.

e-atâta risipire de ţărână,
atâtea ore zac în ceas pe sfert,
atâtea porţi jelesc într-o ţâţână,
atâtea ploi se sting într-un deşert.

este o risipire al vremii glod
rostogolit ca soarele-n apus.
pescari de stele într-un mic zăvod
avem poveşti pe care nu le-am spus.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul meu din urmă

Aicea m-aş întoarce
Odată îndărăt
Ca să m-aplec sub piatră
În râul care scurmă
Să iau izvoru-n braţe
Şi-apoi să vi-l arăt
Spunându-vă: acesta
E textul meu din urmă.

După atâta viaţă
Trăită-n manuscris
Ca un agent al obştei
Sau ca un alt sihastru
Mi-nchipui că, probabil
Nu-mi este interzis
Să mor purtând în braţe
Acest izvor albastru.

Este izvorul Izei,
O lacrimă din Nord
Un arhetip ce-şi este
Contemporan, amonte
Stau muntele şi apa
În dulce dezacord
Şi-n orice întuneric
Atâta orizont e.

M-am adăpat în viaţă
Din oale fel de fel
Şi-am cunoscut cristale
Cu buze de paradă,
Am auzit pe limbă
Ninsori de clopoţel
Şi am simţit cu talpa
Prinosul de zăpadă.

Şi ape leşioase
Şi puţ cu-accent acid
Şi am pierdut şi gustul
Fântânii de acasă,
De la izvorul Izei
Abia acum deschid
Fiinţa mea mânată
De-o sete leşioasă.

De n-aş avea nevoie
S-o simt pe-ntregul trunchi,
Cu lacrimi aş sorbi-o,
Nobiliara apă,
Şi în izvor de-odată
Cu stelele-ngenunchi
Stau eu să-ncep izvorul
Sau el să mă înceapă.

Şi pentru clipa-n care
Într-un final de foc
O să se-arate moartea,
La ea să mă înhaţe,
Fac astăzi repetiţii
Şi vin în acest loc,
Să-nvăţ cum se ridică
Izvoarele în braţe.

Şi nu am nici un martor
Să-mi spună bun şi rău,
Să vină după mine
Ca el să recunoască:
,, Lăsaţi-i lui izvorul,
A fost izvorul său!''
Şi alt izvor să sară
Din scoarţa pământească.

Albastru trece Iza
Prin malurile verzi,
Obârşia-n enigmă
De veacuri plânsu-mi-s-a,
Aici pe tine însuţi
Întâi şi-ntâi te pierzi
Ca să te redescoperi
Purificat de Iza.

Va fi călătoria
Acestui râu în jos,
Va trece printre pietre,
Va lumina comune,
Va adăpa şi oameni
Şi vite cu folos,
Când altă Iza-ncepe
Pe cer să se adune.

Şi când va fi momentul,
Cu mâini pustii să mor,
Să mi le-ncarc de-această
Obârşie de ape
Şi textul meu din urmă
Să fie-acest izvor
Pe care cu privirea
L-am şi transcris aproape.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,,Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de toamnă

E-atîta toamnă-n ochii tăi, frumoaso,
Şi-atîta iarnă ţi-a albit pe sîn...
Lumina-ţi grea în ochii mei mai las-o

Şi poate astfel Noaptea mi-o amîn
E-atîta somn în pleoapa ta, iubito,
Şi-n mine-atîtea nopţi s-au adunat...
Trăirea în zadar mi-ai ispitit-o

Că-mi este moartea unicul păcat
E-atîta dor sub bolta frunţii tale
Şi porţi atîtea frumuseţi pe chip...
Din neprihana ochilor-vestale
Aş vrea poemul să mi-l înfirip!

poezie de Valeriu Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Aripă de dor
Coborând uşor,
De la cer cu stele
În toate ale mele.
Cald şi trist fior
Cu el mă-nfăşor,
De la cap la gât
Până la pământ;
Ca o pânză deasă
Ochii imi apasă.
Dor pus peste dor,
Rănile mă dor,
Inima mă lasă,
Simt că pot să mor
Ucisă de dor.

poezie de Angelina Nădejde (18 august 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!