Lup singuratic

Sunt hăituit de singura teamă,
foamea din iernile geroase.
Pădurea-i din ce în mai rară şi mai potrivnică,
urletul este nemângâiat de lună,
în gură, frigul clănţăne-ntre dinţi bătrâni,
din instinct adulmec miros de pradă
şi nu văd nicio urmă.

Mă mişc singuratic şi slăbit
de nopţile pierdute pe cărări întunecoase
fără niciun obol,
fără noroc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lup decât lupii

sunt mai lup decât cel izgonit din haită
şi drumul meu e-n căutare de luptă
fie şi cu moartea
pădurea mă poate ocroti şi slăbit
mi-a rămas urletul înfiorător de foame
mirosul de duşmani
şi nevoia de hrană
ştiu să adulmec urmele şi nu mă las
învins ori trădat
privesc luna şi lupii ei tineri
mă aşteaptă cu ochii reci
sunt un părinte al întâmplării

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o pădure

pădurea-i sălbatică
şi oamenii o străbat fără teamă
să o admire

fluieră şi cântă să se simtă bine
ecoul îi îngână în depărtare
strig să mă aud
rup ritmul
cu interjecţiile cunoscute
pădurea-i liniştită şi deasă
păsările se sperie şi zboară
inima mea este un luminiş
unde aştept căprioare
să se ducă la râu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă şi râs

nicio lacrimă
nu-ifurată de făţarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toţi

vine vremea singurătăţii
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs

nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste fiinţe şi nefiinţe

niciun imbold
nu ne lasă aşteptarea
mai lungă decât este

lacrima şi râsul
sunt împreună
numai la bucurie lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu rămâne nicio urmă

Între masă şi rugă e o legătură de suflet
hrana îmbracă o haină spirituală

care satură mai mult foamea

trupul primeşte cu dragoste ce-i trebuie
asemeni pomului din grădină

o permanenţă dorinţă
se naşte
în fiecare clipă.

Între om şi natură relaţia este biunivocă
răzbunarea nu-şi are rostul,
nemărginirea începe cu fiecare.

Între mine şi tine timpul trece în voie
nu rămâne nicio urmă
decât drumul oaselor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără reflexe în timpul real

Lângă femeia de abur spaţiul devenea curb,
o înfăşura în culori calde translucide
fără reflexe în timpul real,

nopţile mele rămase fără suportul din vise
erau mai sărace decât întunericul
ce le agasa din toate părţile,

când puneam gutuile-n fereastră
muşcatele se îmbătau de miros fericit
de uitau să mai înflorească.
Mă întreb câtă nemărginire îmi trebuie
ca să depozitez în memorie
vraful de trecut pierdut pe drum,

iubirea ţine loc de gesturi divine,
se-ncarcă cu vibraţiile metalului topit
şi nu mai devine ispită pentru păcat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furie şi cădere

Întotdeauna vinovat de inerţie
timpul mă lasă în urmă păgubaş,
să mă recunosc în anotimpul iernii
măsurând nopţile lungi şi geroase
cu sentimente calde de femeie
repusă în dreptul iubirii pătimaşe.

Tu mă consolezi cu surâsul candid,
eu încerc să-ţi ofer aripile inimii
care înmuguresc a primăvară
învelindu-te în bucurie intimă,
lubrică,
cu furia simţurilor nestăvilite
care-şi presimt apropiata cădere
şi păşesc spre ea fără oprire
ca mielul chemat de mamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii aşteaptă

Ameninţarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oşteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poţi să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se îmbulzesc,
sănii de vânt aduse de cai
n-au loc pe cărări.
Bunicii povestesc întâmplări,
ţes pânza florilor de gheaţă.
Copiii aşteaptă
şi visează cu ochii deschişi
o lume ce nu mai vine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenariul jucat în fiecare zi

M-am născut vinovat pentru păcatul originar
aşa că sunt sortit lui,
mi-a rămas doar calea mântuirii
şi întruparea cu măsura din lucruri.

Mereu mă regăsesc în iubirea aproapelui
într-un oraş cu oameni străini
de care să-mi apropii
scenariul jucat în fiecare zi
de un actor cu aură de martir.

Pe fereastra mea se vede departe,
sub piele îmi înfloreşte floarea de crin,
nicio umbră nu-mi odihneşte în oase
zăbovind sub arbori numele soarelui,
să nu rămână pe pământ nicio urmă.

Din instinct mă înrobesc la cuvinte
şi din iubire îţi fac semne cu mâna,
să nu treci mai departe
de sufletul meu îmblânzit de aşteptare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâne din păduri fermecate

Din munţi coboară pe cărări înguste
zâne din păduri fermecate
ce nu se mai ascund vederii
şi îi iubesc pe oameni.

Am pornit să le întâlnesc fără reticenţe,
frumosul capătă contur şi formă
în fiecare femeie
cu pieptul înflorit în lumină.

În amiaza mea se înalţă cântări,
mă regăsesc în sunete sculptate
pe chipul tău de zăpadă
şi mă îndrăgostesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este un gest prin care Dumnezeu
a lăsat moştenire frumuseţea pe pământ
fără să nemulţumească florile
şi cu izbânda crezului în iubitorii de nobleţe.

Ea nu se pune-n lumină ca femelă,
ci arată mai mult decât se poate vedea,
nu o sperie nicio înfrângere
puterea i se multiplică din mers.

Femeia îşi găseşte ţinta ca pasărea-n zbor
din instinct întotdeaua la timp,
devotamentul ei cast înalţă dragostea
pe culmile veneraţiei divine.

Numai cea cu virtute răspândeşte evlavia
şi se urcă-n jilţul de regină,
restul nu-şi pun infinitul în iubire
şi devin sclavele raţiunii pure.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa pradă dezordinii

După toate legile naturale şi sociale
ce ştiu e prea puţin faţă de ce nu ştiu,
sunt cât mai aproape de mine şi mai departe de lume,
un sprit infim care doreşte mai mult
şi neantul mă învăluie.

Învaţă-mă tu cu vocea calmă
cum să mă zidesc prin cuvinte şi fapte
încât să depăşesc neştiutul,
să văd şi să simt tot ce mi-e dat
cu foamea şi setea care-mi revin în fiecare zi.

Nu mă lăsa pradă dezordinii
pune-mă-n echilibru cu ordinea lucrurilor
şi mă înfăşoară cu frânghia cunoaşterii
fă-mi noduri la fiecare greşală
şi dezleagă-le în ajutor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate şi teamă

Într- o lume plină de neguri şi umbre
moartea se joacă de-a viaţa
şi când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deşertăciune.

Soarta cred că şi-a pierdut
sămânţa în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt şi pielea de lămâie,
fără multă aşteptare
primăvara din mine nu mai înmugureşte.

şi eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit nu va fi...

Tot ce am ţesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.

Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilinţa sărută sufletele înnegrite
şi uită punând lumina să vegheze.

Sfârşit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.

Înţelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine şi mă iartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele au orele arse

Tu eşti femeie mai adevărată,
plină de încredere,
de aceea urci treaptă cu treaptă
o scară fără niciun sprijin
doar admirată.

În vreme ce ziduri se tot înalţă
nu ai teamă de ele,

priveşti din fiecare unghi, lumina,
o cauţi în toate obiectele şi fiinţele
şi o faci nemuritoare.

Zilele au orele arse
în arome galbene de crin.

Pe amândoi ne fascinează
crepusculul
ce se pierde tainic în suflet
cu iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi fără vise

Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumuseţea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existenţă palpabilă.

Tu nu mă laşi fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.

Rabd cu dăruire şi voinţă neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.

Prin lume circulă tot felul de zvonuri
şi chiar ameninţări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.

Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
şi merg mai departe la ţintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viaţă
ca şi minciuna la existenţa reală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări...

Pe cărarea învelită cu amintiri
caut un luminiş în mine nu pe drum,
aud şoapta ploii lângă lacrima mea
pusă în gândurile pierdute acum.

Când alunec pe tomberoane de idei
umbrele toate nu se văd niciodată,
nu mai vor s-apară nici un fel de poame
şi numai lupii mai ţin foamea uitată.

Pe cărări eu aştern secunda nu anul
şi rog o doină din vise să-mi aprobe
struna de vioară cu acorduri calde,
să nu mai bat trotuarele ca pe tobe.

Azi văd copite în nisip, sunt în deşert,
cu mine e doar umbra, vorbesc cu luna,
singurătatea plânge singurătatea,
dar vreau cărări iubite întotdeauna.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile se arcuiesc după cer

Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,

mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foşnetul viu,

în lumea ei fagurele vieţii strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleştare şi pândă.

Nopţile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n dimineţile cu trup de lumină
în care şi o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra şi cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,

se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,

inima mea bate şi se ridică cu smerenie-n piept.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!