Dar

nefericirea mea
l-ar umple de tristeţe pe Dumnezeu
iremediabil l-ar pune la colţul ruşinii
în rând cu infamii şi cu hoţii

ieşindu-ne din divinitate
am trânti uşi şi cu Cer am da de pământ
până când din El ar rămâne
împuţite zdrenţele noastre învechite

şi de unde... din ce cameră plină... nepărăsită
o să-şi mai ia îngerii zborul...
zborul şi chipul?!

înţelesurile s-ar strânge taciturn
asemenea morţilor blestemaţi să rămână în viaţă
în recipiente anoste cu etichetă
în fapt închisoarea aceasta a destinelor pervertite

şi atunci

cum s-ar mai prinde sibilinica muzică
a copacului înviind înspre om?!
ce i-am răspunde pădurii chemându-ne
pe numele noastre izgonite?!

intraţi în prigoana sinelui contra sine
iubirea s-ar face habitat al neantului
barbari am merge prin ea cu tălpi uzurpate
neînstare vreodată a se situa
sub incidenţa miracolului

târşâindu-ne carnea am impregna
nevăzuţii fotoni îndurându-ne singurătatea
bolnavi ne-am lua şi unica şansă
la eternitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt multe din Dumnezeu puse în om, de aceea se numeşte că e chipul Lui. "Asemănarea" este un alt termen pentru libertatea până la Dumnezeu şi dincolo. Dumnezeu nu l-ar opri pe om dacă vrea să treacă de El, să fie mai Dumnezeu. Nu l-ar opri, ci S-ar bucura primul.

citat din Ioan Buga
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Gândurile de ni s-ar impregna
Pe urmele noastre săpate
In asfaltele şi în tina
cenuşie, s-ar vrea citite...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face Dragoste, nu sex

intru în dimineaţa aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desfiinţez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

aşadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... şi Copacul...
pe noi înşine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
şi pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

! în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credinţă închipuindu-şi
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicţii:
intrarea în Nimic!

*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârşesc înţelesuri
asemenea nesfârşirii genezelor

în faţa ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în faţa mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
ţipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredinţa muşcăturii
nu şarpelui

din sângele propriu se va naşte habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi fraţi şi dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom aşeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simţi cum se înnoptează de dimineaţă
cum Dumnezeu este îndrăgostit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitate, rugăciunile noastre care par cele mai proaste, pot fi, în ochii lui Dumnezeu, cele mai bune. Mă refer la acelea care sunt cel mai puţin susţinute de sentimente evlavioase. Pentru că ele s-ar putea să vină de la un nivel mai adânc decât sentimentele. Dumnezeu pare să comunice cu noi extrem de profund atunci când ne prinde, cum s-ar spune, cu garda jos.

citat celebru din C.S. Lewis
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în şoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârşit lent şi anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălţate din suflet păgân până la usile cerului şi câteodată, cu îngăduinţă, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomeraţie. N-am vreme. Ia cu tine bogăţiile, pizma, trufia şi nemultumirile. Îngroapă-le cu înţelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veşnicia ei în acest amalgam de ispite. Şi dacă plâng şi sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meştesugul iertării, fără pic de reminescenţe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îţi promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă şi fericită. Ne-am împărţit! Şi noi ştim, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalţă până dincolo de efemer..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-ar vinde moartea...

Dacă s-ar vinde moartea la liber ca făina
S-ar aşeza la coadă ciorchini sinucigaşii
Ca-n zilele în care patronii dau chenzina
Înnebunind de-a dreptul, de drag, prăvăliaşii

S-ar duce vestea-n sârme de telegraf, în plicuri,
Din gură-n gură, -n goarne, în portavoci stridente
Gazetele n-ar scrie şi altceva, ce dricuri
Ar meşteri rotarii ciuciţi sub sentimente

Groparii ar da orţii să-şi cumpere cazmale
Şi târnăcoape scumpe aduse pe galere
Din ţări închipuite alături de pocale,
Bijuterii din aur, turcoaze, rom, himere

Un cimitir pământul s-ar face peste noapte
Şi cerul s-ar preface tot în pământ, copacii
Ar creşte cruci cu frunze, la nord de miazănoapte
În loc de lună plină ar râde vârcolacii

Aşa că dă-o, Doamne, ca-n vremuri de restrişte,
Mai bine pe cartelă, s-apuce fiecare
Şi să rămână veacul ce vine o mirişte
Care visează leşuri, o mută aşteptare...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declic

viaţa care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de ţipăt
printre molecule de nisip de metal şi din carne
pune ape morţilor mult-prea-însetaţi-săracii
şi e bine!

dar, tu, pescăruşule, când ai de gând să (mă) recunoşti?

poate în dimineaţa aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată şi odată...

eram mici... eram aşa de copii
casa îşi avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropişniţă
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincţie de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu

ne-am avântat
şi rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriaşe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămisleşte troiţe

fără să ne pese am alergat desculţi şi goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existenţa noastră aristocrată

suficient de sus la debarcader
umbreluţe şi gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domniţelor roz
acest amestec de enigmă şi corali
la asfinţirea aurie a timpului peste noapte

un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viaţa aceasta
declanşându-se cu un vals

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

Dacă n-ar fi ideea de Arpagic,
s-ar declanşa criza de ceapă pe piaţă,
De nu s-ar forma spirit ales civic
Ciuvică n-ar fi prins vreodată viaţă,

şi oamenii s-ar hârjoni la şezători
mese rotunde şi simeze, show-uri
lustraţia s-ar invoca de multe ori,
ne-am regala cu gânduri bibelouri

Înainte de a fi regină sau o anonimă
Alte ipostaze la sânul lor m-ar prinde?
La Delfi preoteasă, miss Stih pe maşină,

Blânda Diana? Artemis? Da, de unde....
Doar cenuşiul ogar n-aş vrea a fi. Mă tem
De unchiul aspru, de adopţiune, Sam...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt încărcaţi încă din copilărie cu grija onorurilor, a bunurilor, a prietenilor şi chiar cu bunurile şi cu onoarea prietenilor. Sunt copleşiţi de treburi, să înveţe limbi, să facă exerciţii; sunt făcuţi să înţeleagă că nu vor fi fericiţi dacă sănătatea, onoarea şi averea lor şi aceea a prietenilor nu va fi în bunăstare; destul un singur lucru să lipsească şi nefericirea e gata. Li se dau astfel sarcini şi treburi care-i hărţuiesc din zori. – Iată, veţi spune, o ciudată manieră de a-i face fericiţi! Ce s-ar putea găsi mai mult pentru a-i face nefericiţi! Cum adică, ce s-ar putea găsi? N-ar trebui decât să li se ia toate grijile; atunci ei s-ar vedea pe ei, s-ar gândi la ceea ce sunt, de unde vin, încotro se îndreaptă: aşa se face că ei sunt mereu ocupaţi şi îndepărtaţi de aceste gânduri. Şi, dacă după ce li s-au pregătit atâtea ocupaţii, tot le mai rămâne un răgaz, sunt sfătuiţi să se distreze, să se joace, pentru a fi ocupaţi.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect

în principiu ai scrie despre tine
depăşind toate crizele egolatre
eventuale acuze de narcisism

ai lua câmp galben şi rochie albastră
le-ai trece prin tine prin fazele hormonale
alternând visul de vineri cu nervii de luni

ai lua copac l-ai lipi de tine l-ai ţine aşa
până când s-ar face "copacul tău"... şi lumea!

bogată te-ai strecura printre urechile acului
ai urca în auzul timpului i-ai asurzi puţin trecerea
cuminte ai coborî ai recita dintr-un clasic

aranjându-ţi catrenele ca pe volane apretate
ai ajuta o gărgăriţă să-şi transgreseze
complexele de inutilitate

ai răbufni poetic ţi-ai stăpâni pornirea
de a te oferi cosmosului în totalitate
te-ai trezi ai păstra numai pentru tine
viteza de sedimentare a hematiilor
în fapt propria-ţi intimitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar, din când în când, opreşte-te din agitaţia ta zilnică, ascultă sunetul care provine din interiorul formelor de viaţă, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire. Nu căuta nici un motiv pentru această fericire pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa tuturor formelor de viaţă nu se va sfârşi niciodată pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers de fapt s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieţii din nivers, ea nu va dura deloc şi mereu va fi viaţă şi mereu va fi Dumnezeu şi mereu tu vei fi una cu el.

Constantin Luntraru în Om înspre înger (2006)
Adăugat de Sanda Mures
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin de smerenie

se uită spre spitalul orăşenesc
unde o să aştepte
ziua şi ora şi minutele
când îi va spune că nu-l poate
vaccina din motive
care nu ţin de sistemul medical
ci de firma producătoare
numele nu pot să vi-l spun:
e prea străin de meleagurile noastre
se uită în pachetul de ţigări
şi-a tras în piept ziua de azi
orele-s prea lungi
s-ar smulge să alerge
să fie din nou un lup rău
ştie că nu există leac
aprinde o ţigară şi se-ntreabă
dar oare... cum o fi
când o faptură dispare?
liniştit se-ntreabă: de ce
să nu visez? cât l-ar costa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă orice acţiune, mişcare, gest, expresie s-ar face cu o motivaţie anume, ne-am pune în relaţie perfectă cu viaţa şi ea s-ar pune în serviciul nostru.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii tinereţii noastre

De s-ar despica oceane,
Lumea dacă s-ar sfârşi,
De s-ar prăpădi pogoane
Tot pe tine te-aş iubi.

Întorcând a mea privire
Spre copacul cel senin
Însuşi el mi-a dat de ştire
Că la tine am să vin.

Am să înfrunt nemurirea,
Flăcări ce se-nalţă, fum,
Ca să îţi salvez pieirea
Cetelor de ani de scrum.

Voi săpa în adâncime
Şi voi căuta semeţ
Anii tinereţii noastre
Ce i-am petrecut măreţ.

poezie de Andreea Catalina
Adăugat de Andreea Catalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi şi totul s-ar sfârşi,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de ceţuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârşitelor îngheţuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi şi-acelea pentru care zborul
va fi întăritor şi vor putea
să-şi fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrabandă cu vise

după noi vor sosi alţii
vor continua
de la firul roşu
desprins din rochia mea
de duminici
din scâncetul nou-născutei
la întâlnirea cu tine

îşi vor întinde corturi
din întunericul împrejurimilor vor aprinde
cel mai înalt dintre focuri
vor scoate capete rozalii îngeri
Dumnezeului îi vor da de ştire

îşi vor apropia mâinile
punte peste trecere vor face
din străfundurile cosmosului
ca dintr-un străfund de sine
vor plămădi faţa nouă a iubirii

de la falsa ezitare a păsării de a-şi îndrăgosti pe veci zborul
vor învăţa bir cu fugiţii să nu dea vreodată

neputincioşi
manechini în uniforme
vor ridica din umeri
la următoarea tură
ei înşişi se vor îmbarca

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă scuipi sânge atunci când te speli pe dinţi

Dacă scuipi sânge atunci când te speli pe dinţi
poţi urma dâra de spumă sângerie
prin gura de scurgere şi canalul colector
până în ocean
unde s-ar pierde
într-atât încât nimeni nu-şi va seama
că cineva undeva cândva
a sângerat
şi te întrebi dacă tu vei mai fi atunci
şi cum ar fi dacă oceanele
ar strânge spuma din toate băile lumii
iar valurile ar purta-o pe ţărmuri
şi-n sus pe fluvii şi râuri până la izvoare
astfel încât copiii din Uganda sau Etiopia
ar putea avea o spuma party a lor
dacă scuipi sânge atunci când te speli pe dinţi
şi cu fiecare dâră de spumă sângerie
te simţi tot mai mult mort şi mai puţin viu
s-ar putea să te îndrepţi spre probleme mult mai grave.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!