Ce mai face o prinţesă

Peste gărduţ de grădină,
întinzăndu-se-n lumină,
dat huţa de-un spiriduş,
prietenul corcoduş
bate-ncetişor la geam,
oprind visul ce-l aveam.

Câte unul, ochii prind
raze noi, care aprind
o bucată de perete
dintre fereastră şi ghete.

Dimineaţa-n foi de aur,
desfăcută de un graur
în cântul pe care-l ştie,
îmi aduce-o datorie
de prinţesă (mama spune
că aş fi - cuvinte bune!).

- Corcoduş, prieten drag,
ce se-ntâmplă lângă prag?

Lăsat singur, un puiuţ
căzut din cuibul călduţ,
speriat, rănit uşor,
ţipă, cere ajutor.

Aleasă prinţesă, eu
nu dau înapoi la greu,
grija are locul scris
în jurnal, precum s-a zis.

Acum, vine datoria.
Iau degrabă pălăria,
aşez puiul, să nu doară,
acopăr cu-o frunzişoară.

După zile de-ngrijit,
se face timp potrivit
dorului din sufleţel:
de-ar fi cu ai lui şi el...

Mult, puţin, dar cuminţit
de cele ce a păţit,
încearcă o bucurie,
nesemănând cu o mie.

Printre crengi de merişori,
îşi găseşte frăţiori
şi-l apucă, uite-aşa!
chef de joacă, de-a zbura.

Nu îl ţin, nu este drept
să stric rostul său deştept.
Aşadar, ca să nu-mi pese,
încui sub genele dese
lacrima unei prinţese.

poezie pentru copii de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

începutul de la Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Hans Christian Andersen în Prinţesa şi mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovat

Tu taci şi soarbe-ţi lacrima
Ea vrea să pice să sughită
De o cădea te -oi blestema
Tu lacrimă să fi înghiţită

Nu te lăsa de ea subjugat
Ca-ai suferit ai fost rănit
Sufleţel abătut şi supărat
Te am auzit si am venit

Te-am lăsat sunt vinovat
Cum aş putea să te împac
Venin pe suflet am vărsat
Fără tine iubire sunt sărac

Am să-mi iau vina înapoi
Să-ţi dau liniştea dorită
Şi-mi cer iertare de la voi
Îmi simt inima tare obosită

Am să am grijă de tine
Nimeni să nu te rănească
Te vreau sufleţel cu bine
Un zbor prin bolta cerească

Îmi vreau viaţa mea înapoi
Eu cu sufleţelul ce-l aveam
Îmi vreau timpul cu noi doi
Cât de fericită eu eram

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetelor li se spune să fie prinţese fragile. E o prostie. Eu mă identific mai mult cu personajele războinice. Dacă ar fi trebuit să fiu o prinţesă, cu siguranţă aş fi vrut să fiu o prinţesă războinică.

citat din Emma Watson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vis, din visul său... femeia!

Cine ştie care sare e gustoasă şi din care ocnă-i scociorâtă,
Cine de-un păianjen, molii, fluturi este pe o viaţă osândită,
Cine ştie, poate, vrea şi face totul pentru a fi desăvârşită,
Doar pentru o coastă nelalocu'-i, care de Adam e dăruită?

Cine a ştiut, c-anume coasta ne va declara, pe veci, datoare
şi acasă, şi la muncă... şi ( mon dieu!) va fi şi diferenţă, şi valoare...
Deşi rupem de pe noi cămaşa, că lucrările ne iau din frumuseţe,
Hai să recunoaştem, cu drag, astăzi, că ne sunt izvor de tinereţe.

Noi, suratelor, suntem lumina, unde bezna totul împânzeşte,
Când zâmbim, şi-n geruri, primăvara ghiocei despătureşte,
Şi când plângem, ne e dat norocul, lacrima ne face sănătoase,
Of, şi ce iubire este după... şi ce tinere ne ţine, ce frumoase!

Nouă ni se-nchină lumea-ntreagă pentru graţia înaltă hărăzită,
Deformate, a cloci în noi copilul, dulce, ne visăm povara fericită,
Luni de zile "un ţuhal" ne ia grumazul, e suprema mărturie de iubire
Şi nu-s piedici ce-ar strivi voinţa, de-a gusta materna împlinire.

Să lăsăm în pace mărunţişuri: flori, bijuterii şi alte "instrumente",
Vrem să ne simţim cu ele importante, adorate, răsfăţate şi cochete...
Dragi Bărbaţi, când noi, pe veci, promitem supuşenie şi ascultare,
De la voi se cere doar să ne iubiţi şi s-aveţi o invincibilă răbdare!

Căci prin noi viaţa va crea, cât vom ocroti iubirea dumnezeie,
Cât regina omenirii va zâmbi, preţuindu-şi numele: FEMEIE!
Veneraţi-ne, iubiţi-ne perpetuu, nouă Cerul ne-a lăsat scânteia!
Dumnezeu, de vis, din Visul său, a întrupat excepţional, FEMEIA!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, vei vedea, natura

Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoţitoare -
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
şi eu la fel, din cap până-n picioare.

E pasul mai uşor, şi-n glesne simt
cum îmi zvâcneşte-o vână jucăuşă,
mă tăvălesc prin iarbă şi alerg
în loc să merg frumos pe cărăruşă.

În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.

De-mi înfloreşte-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
şi glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.

Pe unde merg, oriunde m-aş afla,
găsesc câte ceva să mă amuze -
petala unei roze smulg apoi
şi-un cânt de chef îl fluier printre buze.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puişorul,
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Şi la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Şi sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
Are mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Ştii ce-a zis şi ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am şi eu numai o fată,
Şi n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!
Multe ştiu, dar nu ştiu toate.
Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!
Lasí să văd şi cum să leagă
Dragostea – dar ştiu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, mă prind feciorii dragă
Şi pe mine!

Că-s subţire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar aşa te place dorul:
Subţirea, cu binişorul
Când te strânge el, să-ţi strângă
Tot trupşorul.

Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul.

Iar de-ţi cere şi-o guriţă -
Doamne! Cine-i la portiţă?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosiţă
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, şi toate!
Şi cosiţe cumpărate,
Stai, să-nchei şi testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poţi, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi şi nevast-odată:
Lasí să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una ştie
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Şi mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu şorţu! O să-mi şadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Şi-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă uşa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Şi-a găsit nişte vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise îngemănate

Un vânt uşor
al nopţii trecute
mi-a atins pleoapele
cu un sărut.
Şi un vis ce-l prinzi
doar în poveste
s-a unduit ca frunza
şi a căzut,
apoi m-a lăsat
în abisuri de vis
că mai sunt încă
nebuni ca şi mine
ce în noapte
se apucă de scris
gânduri,
despre tine minune.
Şti, visul meu?
Este visul tău,
să fim
din nou
ca o fiinţă,
două aripi
peste al vieţii hău,
să ne jurăm
din nou...
credinţă

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesă: unul dintre cele mai frumoase cuvinte cu care un bărbat îşi poate alinta iubita.

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (23 ianuarie 2001)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat să aibă şi o mamă vitregă, iară asta, o fată mare în păr, pe care a fost adus-o cu sine, având-o de la cel dintâi bărbat. Şi apoi, vai şi amar de acela ce cade în asemenea cuscrii! După gândul vitregei era să fie ca fiica sa s-ajungă soţie de împărat şi stăpână peste împărăţie, iară nu Lăptiţa, fata cea de păcurar. Şi acuma sărmana Lăptiţa avea să sufere pentru că n-a fost pe gândul vitrigei, ci după voinţa lui Dumnezeu. Vezi! aşa e lumea: chiar şi acolo e rea unde o poartă gândul cel bun. Era acuma în gândul vitrigei ca întâmplându-se după cum a fost zis Lăptiţa, să facă pe lume să creadă şi să creadă feciorul de împărat că nu e precum este şi precum s-a zis. Nu putea însă face nimic, fiindcă feciorul de împărat stătea de-a pururea, zi şi noapte, lângă soţia lui. Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isuse drag, Isuse drag... Priceasnă

1. Câte sfaturi înţelepte,
Isus lumii a dăruit
Şi când am căzut la greu,
Braţul lui m-a sprijinit.

Refren: Isuse drag, Isuse drag
Ai stat cu noi pe orice prag
Şi-ai plâns cu foc
Şi-ai plâns cu foc şi pentru mine.

2. Nu e dar sub Sfântul soare,
Ca iertarea ce ne-ai dat
Şi ne-ai vindecat de boală,
La necaz Tu ne-ai salvat.

(Refren)

3. Aş face tot ce-mi stă-n putinţă,
Ca durerile să-ţi iau,
Să-ţi şterg ochii arşi de lacrimi,
De care mulţi au uitat.

(Refren)

4. Să-l urmăm fără clintire,
Că drumul lui, e cel mai drept,
Viaţa lui e dăruire,
Pentru tot ce-i înţelept.

(Refren)

5. Veniţi cu toţi să-i mulţumim,
Cu Sfântă rugăciune,
Să ne-închinăm, că ne-a scăpat
De Marea îngropăciune.

(Refren)

cântec, versuri de Valeria Mahok (19 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de pom şi pui de om

Un sâmbure de pom
Prinde viaţă din pământ.
Din pântece, pui de om
Către viaţă-şi ia avânt
Când puiul de pom prinde rădăcini,
Puiul de om se joacă prin vecini.
Când puiul de pom, drept se înalţă,
Puiul de om se-alintă şi se răsfaţă.
Când puiul de pom prinde să rodească,
Puiul de om începe să iubească.
Când puiul de pom rodeşte din plin,
Puiul de om îşi făureşte destin.
Când puiul de pom nu mai este pui,
Puiul de om îşi construieşte rostul lui.
Când fostul pui de pom nu mai rodeşte,
Atunci, puiul de om, îmbătrâneşte.
Când timpul pentru fiecare a trecut,
Pomul este vreascuri, iar omul... a tăcut.

poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuniile din gând

Prinse de furtuna nopţii zilele ce mi-au rămas,
Sunt cu toate bântuite de un val fără de glas,
Valul nopţilor de vară curge foarte amăgit
De privirea ta fugară care iarăşi a rănit.

Sus pe cerul plin de nuferi plouă foarte liniştit,
Împăcat cu ce se duce încerc somnul odihnit,
Dar nu vine să coboare peste trupul obosit
Ce îl port din primăvară, de acum îmbătrânit.

Prinse de furtuna nopţii gândurile trec, revin,
Ochii de-i închid cu-aduceri, doar cu noi când ne iubim,
Îi deschid să fugă somnul, visul său clocotitor,
Scrie drama pe hârtie, cu final răscolitor.

Caut în mine printre pagini, filele scrise de noi,
Sunt frumoase dar au tragic, prins pe undeva de foi
Şi când slova recitită îmi pătrunde trupul meu,
Sunt o fiinţă prea rănită şi fac paşii grei cu greu.

Caut luna pe fereastră, raza ei nu o mai văd,
Sunt ca norul care poartă fulgere făcând prăpăd,
Mă lovesc iarăşi pe mine, eu le-arunc, ele mă prind,
Simt arsurile nebune, nebuniile din gând.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Să nu-mi dai, Doamne, zile multe
De ştii că singur voi rămâne
Căci nu-mi doresc o viaţă lungă
De n-am necazul cui îl spune.

De ştii că-n soartă mi-este scris
Să nu am parte de iubire
Atunci te rog din suflet, Doamne,
Să nu îmi dai prea multe zile.

De ştii că mie mi-i sortit
Să n-am durerea cui o spune
Atunci să-mi iei din zile mie
Şi să le dai cui o mai cere.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Eu tac... tu taci... distanţa dintre noi
Se adânceşte zi de zi mai mult
Călcăm pe cioburi din trecutul "doi"
Şi ne rănim, dar n-asculţi, eu n-ascult...

Cum resemnarea îşi face culcuş
În locul nostru drag, lângă fereastră...
Acolo iubirea zace fără-arcuş -
S-a rupt tot îngânând povestea noastră...

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prâslea dus în gradină a fost. Cum veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile. Îşi alese un loc de pândă într-un colţ pe lângă pom, bătu ţepuşele în pământ şi se puse între ele, aşa cum să-i vină unul dinainte şi altul la spate ca, daca îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui şi daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopţi, cam după miezul nopţii, simţi că-l atinge încetişor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o piroteală moleşitoare se alegă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să moţăiască îl deşteptară, şi rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori, un uşor fâşâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii ţintă la pom, luă arcul şi sta gata; fâşâitul se auzi mai tare şi un oarecine se apropie de pom şi se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două şi, când dete cu a treia, un geamăt ieşi de lângă pom şi apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puţin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur şi le duse la tatăl său. Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda închisorii

treisprezece paşi
de la gratiile uşii până
la cele de la fereastră
colind
colinda cu "lerul era ler"
zăbovesc la fiecare pat doar cât
să-mi împlinesc rostirea
... unul încearcă un zâmbet
altul caută în traistă un măr
strălucesc ochi
care pe dinăuntru plâng
îşi amintesc aceşti oameni colinda
copilăriei lor fără de cusur
sfârşesc unsprezece colindări
aproximative
am strâns patru mere, o portocală
– pachetele cu ţigări le-am refuzat
chiar dacă fumez – o carte
de rugăciuni subţire, subţire
am mulţumit şi am avut
mulţumire...
s-au întors la ale lor, acum
este o linişte rotundă, aud
cum foşnesc visele... "ce-o fi
făcând mama"..., "n-a venit
soţia la vorbitor nici azi"... "băiatul meu
n-are brad
anul acesta"... "'mi-aş ce ponturi
mişto de sărbători, ce de bani aş fi făcut"
... "Măria se gândeşte la mine, o simt"
prind unul câte unul
gândurile lor, se învârt ca nişte morişti
din hârtie... spre tavan
"acest tavan consacrat..."
mă uit pe geam, turla bisericii
luceşte argintiu
la ziua naşterii Domnului puţini
ştiu
cât o clipire El a fost aici
a făcut treisprezece paşi
de la gratiile uşii până
la cele de la fereastră şi-a luat
lacrima
aparent imperceptibilă a unuia
dintre noi şi-a promis
că se va întoarce... se întoarce...

Pretutindeniul
îmi şopteşte "vino"
iau colinda între ventricule
ghem de foc urcă, urcă
încălzind stern, frunte, cer
sunt
sunt în vântul înserării, în adiere,
vă caut ferestrele
e atâta bucurie şi senin
în casele voastre că
nici nu-mi rostesc
aşa cum aş fi vrut colinda, tac
tăcerea mea e rugăciune
Nu-i
Pământul
atât de mare cât mi-l închipuiam
în noaptea aceasta
într-o singură noapte, iată
l-am strâns în căuş
l-am dus la buze şi-apoi
l-am lipit la piept lângă
colindă

am adormit aşa
în zori aveam ecouri
din bucuria voastră în
pretutindeniul acestei celule – ştiam acum
că Domnu-i născut

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!