Povestea, după cum el spunea

îl întâlnesc în orice vibraţie, de la T0 şi după voia sa;
treptele sunt aşezate, astfel, în bătăile ceasului:
acolo ne sunt calendarele, locul şi tot ce eu nu am ştiut;
dacă scad rotaţiile (desigur ale mele),
"pot simţi cum povestea chiar este
în ce se întâmplă, exact şi pe minut";
într-adevăr (el mi-a spus) "sumă de mine a trebuit să ies -
de minţi, alegeri într-una singură":
dragostea m-a născut în iubire abia când am erupt!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi tu!

acum, când toate le-adun
doar privindu-ne,
timpul ar putea să se-ntindă
în orice aripi şi pentru orice zbor.
tu poţi atinge nemărginirile,
eu din ele rotesc un inel
sau un ochi peste amintire;
şi chiar din viitor.
aş putea spune "deodată",
după cum te pot întâlni;
în orice vibraţie a unui "T",
de la "T0"... şi după voia sa.
şi când trepte vom urca
peste bătăile ceasului,
peste alarmele şi calendarele lui
şi peste orice rotaţii pe minut,
în oglindă vom şti.
... şi, totuşi, spune-mi tu!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stigmat

M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.

M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele şi răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.

Mi-a dat Dumnezeu mistere şi lanţuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculţe, tăcerile ;
Înălţimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aş exista decât eu,
Ca o secundă rotundă şi ascuţită
A aceluiaşi timp.

M-a tatuat Dumnezeu cu dimineţi şi amurguri,
Cu răscruci şi cu sensuri m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc ne

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stigmat

M-a tatuat Dumnezeu cu îndoială,
Cu păcate sublime m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc Evă
De parc-ar fi trebuit să mă nasc, eu.

M-a limpezit în iubire, după zilele facerii,
Mi-a dăruit anotimpuri, binele şi răul;
Atâta suflet... să nu-l pot niciodată umple,
Atâtea gânduri... să nu mă plictisesc niciodată.

Mi-a dat Dumnezeu mistere şi lanţuri,
Aripi, hohote, lacrimi sunt ale mele,
Cuvintele desculţe, tăcerile ;
Înălţimi zac în mine, căderile toate...
De parcă de la plus la minus infinit
N-aş exista decât eu,
Ca o secundă rotundă şi ascuţită
A aceluiaşi timp.

M-a tatuat Dumnezeu cu dimineţi şi amurguri,
Cu răscruci şi cu sensuri m-a tatuat Dumnezeu,
De parc-ar fi trebuit să mă nasc neapărat bucurie,
Negreşit... EU!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte mi-a spus că am valoare ca şi fiinţă umană atunci când niciun om nu a ştiut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viaţa în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a şoptit că nu e nevoie să ţin capul plecat şi că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă şi pot să folosesc legile naturii şi ale universului pentru a mă face pe mine şi pe cei din jur fericiţi, tot o carte mi-a spus. Că există iubire şi că o pot trăi şi eu, ştiu dintr-o carte şi doar cărţile mi-au păstrat vie speranţa că într-o zi voi putea să fiu şi eu fericit. Scriind o carte am câştigat pentru prima oară în viaţă bani munciţi de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soţia şi cărţile sunt promisiunea unei vieţi extraordinare pentru întreaga omenire. Cărţile nu ne judecă, nu ne fac reproşuri şi ne acceptă de fiecare dată exact aşa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp şi să le atingem, să le deschidem şi să lăsăm cuvintele aşternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om şi o carte există o iubire cu adevărat necondiţionată şi asta e alt lucru pe care îl putem învăţa de la cărţi. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o relaţie între mine şi personajele pe care le-am lucrat. Totdeauna mi-am pus întrebarea ce se întâmplă cu personajele mele atunci când nu le joc; dacă am fost convingător în această seară, am fost într-adevăr în viaţa acelui personaj. Ce se întâmplă cu acea viaţă săptămâna viitoare, cum mă întâlnesc cu ea, unde se depozitează ea? Dacă a fost adevărată, ea nu poate să dispară, aşa cum sufletele noastre nu pot să dispară.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Tu eşti iubirea însăşi atunci când nu te temi." – Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veşnic nevoiaş de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire şi de dorinţa de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilităţii, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu eşti chiar deloc, o fiinţă sensibilă nu aşteaptă iubire şi apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca şi jucăriile pentru copii; mai întâi şi le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu eşti Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerşeşte astfel de limite în numele sensibilităţii. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăşi inima iubirii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gusturile iubirii

Primul gust
a fost cel al ochilor:

"Vei şti toate gusturile
şi tot ce vei fi ştiut
să primeşti cu ele"!
mi-a spus.
Acesta făcându-se
cel de-al doilea gust!
De care,
atunci când mă împuţinez,
nu mă mai doare!
Şi cum îmi iartă
darurile noastre,
tot rânduite darurile-i sunt:
Am toate gusturile sale
şi pân´ la seva lor
să le ascult...!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

Dacă cineva poate să facă o lume mai bună???
Da, căţelul vrea să-mi spună!!
Da, că ţelul nostru este
Da, căţelul mă iubeşte

La sufleţel mi-a intrat
Acest căţel minunat
În braţe la mine a stat
Şi mi-a arătat

Cum să nu avem în lume păcat
A lătrat pe un grai fermecat
Apoi a scâncit liniştit
Când i-am spus că şi eu l-am iubit

M-a pupat cu al lui botic moale
Eu l-am mângâiat pe spate
Şi am atins un ţinut dincolo de orice eu am ştiut
Când în braţe l-am ţinut... Universul m-a pătruns

Era ceva ascuns.
Un drum, un zbor, ce nu pot a explica
Nu există nici o replică
Iubirea este UNICĂ....

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sperietoarea

I-am spus odată unei sperietori, "Cred c-ai obosit
să tot stai singură pe câmpul ăsta pustiu." Şi ea mi-a răspuns,
"Bucuria de-a-i speria pe alţii este intensă şi durabilă,
de aceea nu obosesc niciodată."

După un minut de gândire, am spus, "E adevărat, ai dreptate;
am cunoscut şi eu o asemenea bucurie."
Iar ea, "Numai cei umpluţi cu paie ştiu asta."

Apoi am părăsit-o.
Nu mi-am da seama dacă m-a complimentat sau m-a luat în râs,
dar după un an sperietoarea devenise filozof.

Două ciori îşi făcuseră cuib sub pălăria ei.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

înlăuntrul fiinţei mele
sunt zidiri
până în miezul nopţii
se aud cazmalele
ştiu
se lucrează
mai mult sau mai puţin
cu voia mea
ori cu voia Ta
mă latră gândurile
mă aleargă uneltirile
vechile animale de companie

acolo
înlăuntrul fiinţei mele
sunt căderi
până în zori
când colţii fiarelor
se înfig
ştiu
se adună moluzul
amestecat cu lacrimi
fără voia mea
fără voia Ta
mă muşcă începutul
singurătăţii

acolo
înlăuntrul fiinţei mele
mai e o singură dorinţă
să nu mă risipeşti
Isuse

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când eu am venit pe lume,
nu aveam încă un nume.
Cineva ma luat în braţe.
Mai târziu eu am aflat
că aceea era mama.
Când e lângă mine,
totul e uşor.
Ştiu, pot să visez.
Pot chiar şi să zbor.
Îmi imaginez
că plutesc pe-un nor.
Într-o seară, mama m-a luat de mână.
M-a dus la fereastră, s-a uitat la mine
şi mi-a spus zâmbind:
-Vezi Steaua Albastră?... Este Steaua noastră.
Chiar dacă în viaţă sunt momente grele,
tu, copilul meu, vei găsi uşor
drumul către stele.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

În două dimensiuni

firul pe care am fi putut merge
ne unise de-atunci în două dimensiuni;
dacă le-am da la o parte, precum o ceaţă,
şi-acum ca-n ultima zi din viitor,
aceeaşi rană am simţi cum se-nchide.
deja vin de acolo, punte între noi,
fără nimic pe care să poţi merge, atinge
şi orice desfăşurare picură dor precum o aură.
cel mai greu e că-ţi pot lăsa
doar jocul tău de cărţi cu plăcerile şi frumosul
şi orice înţelepciune a iubirii, aşa cum te-am recunoscut,
când timpul se scurge exact acum
suspendându-mi amintirea
în cea dintâi reîntâmplare despre noi.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot astfel a trebuit să gândesc şi despre părinţii mei. Ei spun că eu sunt copilul lor şi că aş fi ca ei. Dar chiar dacă trebuie să îi iubesc sunt pentru ei un om străin pe care nu-l pot înţelege. Şi ceea ce este esenţial la mine şi poate fi tocmai esenţa sufletului meu, ei consideră că e neimportant şi atribuie acest ceva tinereţii sau toanelor mele. Şi cu toate acestea ţin la mine şi mi-ar face cu dragă inimă tot binele din lume. Un tată îi poate da copilului său nasul şi ochii şi chiar şi mintea drept moştenire, dar nu şi sufletul. Acesta e nou odată cu fiecare om

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea grea pentru ego-ul tău este cum de ai o "familie a ta, sau un copil al tău" când absolut totul este al meu? Chiar şi bătăile inimii tale sunt ale mele? Ţi-am dat Eu o familie, sau un prostituat de preot a făcut-o în numele meu tocmai ca tu să mă uiţi pe Mine? Da, e adevărat, am vrut să îmi iau copilul Acasă datorită egoismului tău, şi într-o zi, fiule, aşa egotic cum eşti, te voi lua şi pe tine. Doar datorită acestui egoism ai lăsat diavolul de gând să te trimită la doctori şi la babe. Eu am vrut să îmi iau pruncul născut prin picioarele şi din burta fiicei Mele Acasă în speranţa că egoismul tău va fi secerat şi tu te vei reîntoarce la Mine! Dar când am văzut că insişti să îi laşi deşertăciunii lui "eu şi al meu" primul loc în viaţa ta, am ştiut că mie nu o să-mi oferi niciunul. Aşadar, când mintea te-a trimis la bietul cascador să cerşeşti ca un milog corpul copilului meu în această lume deşartă, am spus să treacă de la mine şi paharul acesta al amărăciunii! OARE LA CE BUN SĂ VĂ RUGAŢI CHIAR ŞI LA ÎNGERI CÂND EU ÎNSUMI MĂ DĂRUI FIECĂRUIA DINTRE VOI? Oare nu am spus Eu: "Căutaţi mai întâi împărăţia cerului şi apoi toate celelalte vi se vor adăuga?" Ai făcut, tu asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facă-se doar voia Ta!

Mama mea, când m-a făcut,
n-a ştiut că sunt de lut.
A sperat că sunt din stâncă
şi că stânca n-o să plângă.

Am plâns mult, dar m-am oprit
şi lutul nu m-a-mpietrit,
lacrimile mele toate
de TINE au fost uscate.

Zice-o vorbă din bătrâni:
"Greul ne face mai buni
şi Dumnezeu nu-ţi dă cruce
pe care să n-o poţi duce".

Stai cu mine, Doamne, TU,
şi mângâie-mi sufletu',
că de-acum sunt pregătită
să înfrâng orice ispită!

De un timp mă rog aşa:
"Facă-se doar voia Ta!"
Primesc totu-aşa cum vine,
ştiind că-i trimis de TINE!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire

Ne întâlneam
între bătăile ceasului,
ca între două gonguri
ce se făceau auzite
doar dacă noaptea
luneca în orbite.
Mă aşteptai rezemat
de trunchiul
unui verde copac
al cărui ram creştea
în pânza sufletului meu
pictând astfel
ritmul cardiac
cu nerostire.
Nu îmi amintesc
să fi întârziat vreodată
la întâlnire!
Până şi azi,
mai pe seară,
o să-mi prind în păr
clarul de lună
sub care ne-am sărutat
prima oară,
apoi
te voi ţine de mână
chiar în inima mea,
locul unde se întâmplă
dragostea!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!