Ai rămas

ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie şi una de nopţi,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.

inocenţa mă privea agăţată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
şi-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.

în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E multă plecare

E multă plecare din mine azi,
o parte se varsă privind pe geam,
cu ochi de nesomn o alta aleargă chemată
în centrul frunzelor verzi
unde verdele ajunge la toată lumea
şi-n mâini înfometate se aşază lumina.

Năvăliri de vederi devin îngrijorate
de oboseala întinsă pe umerii tăi,
de ramurile verzi întoarse pieziş către mine,
întunericul molatic ce ne cuprinde devastator
şi de mulţimea cuvintelor nomade
ce nu ne aparţin.

Eternitatea presărată pe file tulburată-n creion
păstrează secunda de zbor
în pustiul căţărat pe vise.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă regăsesc

Nu mă regăsesc în fotoliul acesta pliant şi comod,
între pereţii fără zgomote,
lucrurile neconfuze şi uneori prăfuite de vreme.
Nici surâsul de pe buze din oglindă nu-i al meu.

O parte din mine-i plecată
devenind adaosul unui alt timp.
Mă uit aiurea la secundele efemere
ce pleacă şi vin neîntrebate.
Zeii par nesfârşit de lungi printre stele,
sufocaţi de grijile cereşti.

Pe jumătate am contur de cenuşă,
în timp ce caii violeţi trec în galop
peste cealaltă jumătate din mine.
O armonie se frânge-n liane
ce chinuiesc o întoarcere din larg.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agaţă de mine cu jumătatea sa roşie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înşiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a ameţit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înşiră o asurzitoare absenţă,
depărtarea e scăldată în frunze
şi cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
şi ies întreagă, pe uşa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor din cer

o umbră se aşază pe faţă
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele

am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
şi a crescut verdele frunzelor

tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse

nu ştiu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârşitului orizontului
rămas înfipt în pământ

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de aşteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu eşti niciodată acolo.

nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică şi interzice scânteierile din stele.

ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau între cuvinte,
unele dor şi ard în albastru,
altele mă ară până la transparenţă.
tu eşti departe
într-un contur neclar din seva vieţii.

odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.

şi nu mai ştiu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram neînţelesuri în răgazul vieţii
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
şi ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorinţele păgâne îţi săreau din plete
necuprinderea sare din braţe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
şi chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

cât de subţire e aerul ce-l respir
şi ce întreagă a fost luna agăţată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereţi întârzierea încăpăţânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
şi singura frumuseţe îşi aşteaptă tristă sfârşitul,
muzica nu mai mută paşii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăştiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirăm

tăcerea şlefuieşte prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.

vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îţi atinge mâneca hainei
şi caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.

rodeşte o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineaţa intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtăşit din târziul timpului final.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născocesc

născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea îngheţată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înşir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ţi hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agăţate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă şterg din anotimp şi sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră şi frunze,
un spaţiu de visare
unde piatra se evaporă
şi-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.

sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naştere şi de agonie.
cuvintele mă opresc şi-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.

sunt tot mai departe de emoţia aerului
trezit dintre două vocale
şi tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt albastru

acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intenţiile tălpilor adevărate.

aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neaşteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
şi-un alt contur necolorat de zări.

verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieşite din calamitate.
aceeaşi care înfloreşte la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
şi secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

primăvara creşte în urma mea,
sfâşierea ei lasă urme pe tâmple.

în fiecare zi decorul răscolit
mi te fură câte puţin.
mirosul dimineţii,
strigătul frunzelor ucise de paşi,
tăcerea golului ostil,
amprenta ta din lacrima uscată,
toate-s lumea mea, de timp limitată.

lumina mă pierde şi mă uită,
cuvintele nevătămate rămân cu mine
ca o umbră lungă în care te aduc
în clepsidra golită de timp.

un cearcăn din stele arse
îmi construieşte cerul ca un cort durut.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumuseţe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipeşte la suprafaţă
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieţii
topeşte cuvintele despletind literele
şi-n palme strâng doar o lumină goală

o mişcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereţii porniţi spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieşite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oi şi pietre

Eu am o lanternă absurdă
din lumină de brad
şi urdă
şi o jumătate de gard.
Luna are o lumină absurdă
dintr-o lumină surdă
un gard dintr-un cer
şi o jumătate din
eter.
Mă flutur ca munte
Se flutură muntele
cu brazii
la dânsul cărunţi
la mine cărunte...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!