Sunt
sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră și frunze,
un spațiu de visare
unde piatra se evaporă
și-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.
sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naștere și de agonie.
cuvintele mă opresc și-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.
sunt tot mai departe de emoția aerului
trezit dintre două vocale
și tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre naștere
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre rochii
- poezii despre lumină
- poezii despre frunze
Citate similare
Sunt
sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morții,
amestecată c-un amalgam de destine
așteptând ieșiri la lumină.
tu ești în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
amețind locul și gonind spaima morții.
explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
și doar biserici din frunze mai fac slujbe.
tot cad și cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleași cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre spaimă, poezii despre religie, poezii despre moarte, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau poezii despre cuvinte
O lumină
o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.
într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.
și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre poezie, poezii despre mâini sau poezii despre minute
Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre secunde sau poezii despre prăpăstii
Nu mai e timp
nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieșire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justițiară.
nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, așteptând degeaba,
ochii sunt spălați de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
și de iluzii pe frunza îngălbenită.
sunt într-o absență, pedepsită de viață,
vârtejuri înrămate încremenesc în spațiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea plutește în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre îngeri, poezii despre ochi, poezii despre nori sau poezii despre galben
Tot mai aproape
te iubesc!
și orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roți,
doar șuier de frunze
și-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceață
și un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiți sfărmând altare,
albastra zi își scufunda urmele
prin spațiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis și-un leșin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
și tot mai aproape destinul își cară povara.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre păsări
- poezii despre ploaie
- poezii despre lut
- poezii despre iubire
- poezii despre icoane
- poezii despre graniță
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Poezie despre iubire
Niagara curge lin
Replicile tale dure
Devin norii grei de-mi spun
Că sunt o stea neînțeleasă.
Apoi ne vor umbri cu întunericul din ei
Suntem tot mai singuri, tot mai departe
De lumină, de întuneric.
Suntem deschiși lunii frumoasă
Suntem tot mai aproape de casa aparte
Aprinderi prin care eu lupt să deschid...
Scântei de lumină, scântei din mintea fără inhibiții
Lumini ce se joacă cu stelele și aduc fericirea
Învață să te ridici, ori de câte ori ai ocazia
Ca niște vulcani noroioși ne pierdem în cuvinte.
Ei dureros ne vor arunca în lut...
Lumina este a ta... da pricepi tu oare că eu sunt ființa,
De care tu te-ai îndrăgostit iremediabil?
Aceleași valuri nu se vor lovi de un alt țărm...
Trecutul este proiectarea în alte timpuri
În alte frumoase adieri...
Prin care se leagă de o odaie.
Plină de unde de sclipici și iubire.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre frumusețe, poezii despre învățătură, poezii despre vulcani sau poezii despre trecut
Vinovată că sunt
Vinovată că sunt
o inspirație din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.
Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanții pereți singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.
Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din așteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre toamnă, poezii despre sărut sau poezii despre sânge
Alt albastru
acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intențiile tălpilor adevărate.
aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neașteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
și-un alt contur necolorat de zări.
verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieșite din calamitate.
aceeași care înflorește la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
și secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre jocuri sau poezii despre infinit
Visez
visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deșertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
și-un strigăt suspendat printre culori închise.
cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheață.
în propriul vis nemișcarea destinului e dusă la capăt.
rostogoliri rezistente de supraviețuire
împart luna-n amurg
și miresme de nuferi dimineața.
locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
și-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supraviețuire, poezii despre nuferi, poezii despre negru, poezii despre libertate sau poezii despre gheață
Nimicul e prezent
nimicul e prezent în dimineața asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăți ce cad din el
și-un bulgăre de praf martir pe-o carte
strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenușiul lor etern
fantezia găurește pereții urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinții
demoni nu-s
și nici ochi lipiți de ferestre
există o cale lungită peste a șaptea durere
unde lumina migrează cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre prezent, poezii despre existență, poezii despre durere, poezii despre dimineață sau poezii despre cărți
Vârsta de aur a dragostei
Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubește,
și iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.
E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
și iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeș,
îi iau în mână și
îi înșurubez râzând, în lună,
ca pe niște mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roțile de cârmă ale corăbiilor.
Jupiter e galben, și Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată și ea se urnește.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeițe-ale aerului, dintre noi doi.
Și eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, și lucrurile vin
tot mai aproape,
și pieptul mi-l strâng și mă dor.
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre sculptură, poezii despre marină sau poezii despre gură
O prelungire
o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spațiu liber
unde învățăturile zeilor nu există
viața nu aleargă
greșeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele și luna înghețată
unu și cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înțeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun țipăt
nici frunze crescute-n stomac
și de la mare distanță sunt punctul
ce tace și nu se mai zbate
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zgârcenie, poezii despre stele sau poezii despre prostie
Gleznele lui Adonis
gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheață
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivățul în spatele cerului
grămada de gânduri rotește inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur
începe să ningă cuvintele îngheață
și liniștea e ruptă în lumini
și piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze și arbori
loc tragic de amestec între mine și lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorțire ce crește
spărgând orizontul în țăndări.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre zăpadă, poezii despre vulturi, poezii despre tragedie sau poezii despre metafore
Poem nescris
eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.
silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.
petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre vișine sau poezii despre verighete
Cine sunt eu
cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre solidaritate, poezii despre seară sau poezii despre melancolie
E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ruj sau poezii despre noapte
Tot ce există
tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
și mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.
sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfățul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
și nici urma ta din mirosul de verde.
din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminița aceea stinsă în verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre răsfăț sau poezii despre ore
Un semn
pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colț prăvălit susținut de cârjele nopții
învelișul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne
imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie și haos
selecția de priviri și gesturi
inventează o direcție comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereții nopții
dizolvând piatra solubilă
sfâșiind cuvintele pîn' la sfert
rotund și calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început și fără sfârșit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinți
trece prin mine și-mi lasă un semn că exist
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre picioare, poezii despre inventatori sau poezii despre imagine
Ziua Unirii
Respir prelung o durere,
Într-un cerc mai departe mereu,
Pe stâlpi sunt înșirate drapele,
E ziua neamului meu.
Și azi poporu-i împărțit,
Deși gândește-n unire,
E același popor urgisit,
Sunt două Moldove și azi și mâine.
Și soarele râde la fel,
Pe același meleag românesc,
Nimic însă nu e la fel,
Sunt două Moldove și nu e firesc.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unire, poezii despre râs, poezii despre viitor, poezii despre drapel, poezii despre Soare sau poezii despre România
Cerneală peste pleoape
Departe-i dimineață, cu abur și pustiu
Aproape e doar frigul, și-un cer de cenușiu
Departe e chemare, e fugă și dorință
Aproape e visare, căldură, neputință...
Departe sunt întruna, mai mult decât aproape
Cu ochi întorși-năuntru, cerneală peste pleoape
Aproape sunt în vis, mă caut, mă privesc
Mă-ating cu mâini febrile, mă simt și mă trăiesc...
poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre abur