În afara ta

cât să trec cele 1000 dimensiuni

mai mult decât un dor şi
până la o altă naştere din tine!?

şi ştii că am pleopele grele de-atâta pământ
încât, deşi nu-ţi aminteşti, cobori să mă arăţi
punct cu punct.

de fapt, în somnul tău pot să văd totul descompus
curgând spre un plus infinit
abia după ce am urcat treptele
şi m-ai rostogolit în aer într-o miime de timp,

brusc trezită adânc spre îndestulare
şi răvăşindu-mă cea de zi cu zi prin ceaţa gri,
cu o mână întinsă spre a te primi;
dar mai grea decât trupul.

aşa cum ar putea pleca neînsufleţit
de un adevăr omenesc atins de tine:

în doar două aripi, de lipsire păzindu-mi rana,
Atlasul norilor şi Queen

măsurându-mă a 1001 dimensiune.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână întinsă...

O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalţă din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieşirea din trecute tăceri.

O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajişte-ntinsă,
Cu munţii ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.

Păsări din zbor şi stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viaţă,
Raiul măreţ pentru copiii copilului om,
S-aducă speranţă, nu tulbure ceaţă.

Mâna-i întinsă, primeşte-o la Tine,
Dăruieşte-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet şi nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veşnica iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

Prin nesiguranţa zâmbetului vezi ploaia
Aşa cum trebuie să plouă în nopţile când plângi-
Te întrebi, desigur,
de ce din acel punct galben nu plouă,
te întrebi de ce zâmbetul
e pentru tine o lacrimă abia născută şi de nevăzut
în miezul acelui punct luminos-

în suflet, unde viaţa aşteaptă să râdă,
unde umbrele nu au loc iar întrebările
stau picior peste picior
arătându-şi genunchii celor care trec dincolo,
spre ţărmul negru cu coapse uscate-

una câte una se aşază la rând
nopţile tale în care plângi -
în care îţi aminteşti că trebuie să plouă-
(le alegi după semne doar de tine ştiute,
după semnele pe care le purtaţi împreună)-
dezvelite, - paşii urmându-le credincioşi,
cu lanţuri parfumate şi îmbietoare la glezne-
se ridică în sufletul tău încet,
sprijinindu-se pe amintiri

şi amintirile, încet, plâng...

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te iubesc

Am să te iubesc ca pe-un apus de soare,
Într-o superbă seară de vară.
Am să te iubesc ca pe-un răsărit de soare,
Cu raze prea firave să zboare.

Am să te iubesc în trei dimensiuni,
Cu riscul a multiple explozii de pasiuni.
Te voi iubi în vis, în gând şi-n real,
Cu pasiunea unui lunatic neconvenţional.

Am să te iubesc în două dimensiuni
Ar putea fi suficient si fără distorsiuni.
Te voi iubi si fără a treia dimensiune
Chiar cu riscul de a face hipertesiune.

Am să te iubesc si-n ultima dimensiune
Pe care o simt numai alături de tine,
Ca pe un punct de lumina stelară,
Navigând pe-a îndrăgostiţilor orbită lunară.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Nimic nu mai reţine-n paralele
zăbrele ce se trec. Un tic.
Îi pare a fi o lume de zăbrele
şi după ele absolut nimic.

Mersul ei moale, lin, plin de putere
roteşte totul spre un punct discret
ce pare a fi un dans spre centru-n care
adoarme o voinţă-ncet, încet.

Doar câteodată, fără zgomot, rare,
pupilelor cortine prind vecii.
O rază trece-ncet prin mădulare
spre inimă şi se opreşte a fi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două drepte...

Două drepte/paralele
împreună
se-întâlnesc/nebănuit
într-un punct
cunoscut ca infinit...

Două drepte/zise curbe
împreună
se-întâlnesc
lucru banal
într-un cerc/numit oval...

Două drepte/oarecare
fiecare/-n deplasare
spre obor
nu-i de rău
că îşi văd de drumul lor...

Două drepte/sinuoase
împreună/mână-n mână
se întorc
de la terase/plini de rachiu
şi spre case/se îndreaptă;
Ce-i aşteaptă?
doar ei ştiu!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

În zilele de demult, când tremurul primelor vorbe mi-a atins buzele,
Am urcat pe muntele sfânt şi-am vorbit cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Stăpâne, sunt robul Tău.
Dorinţa Ta nespusă este legea mea, Te voi asculta de-a pururi."

Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o furtună mare.

După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Creatorule, sunt creaţia Ta.
M-ai modelat din lut, iar eu îţi datorez totul."

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o mie de aripi iuţi.

După După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Tată, sunt fiul Tău. Cu milă şi cu iubire mi-ai dat naştere,
şi prin iubire şi veneraţie voi moşteni împărăţia Ta.

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca ceaţa de pe dealuri.

Apoi, după După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Dumnezeul meu, scopul şi împlinirea mea, eu sunt ziua Ta de ieri,
iar Tu eşti ziua mea de mâine. Eu sunt rădăcina Ta în pământ
şi Tu eşti floarea mea din cer, şi noi creştem împreună
luminaţi de razele soarelui."

Atunci Dumnezeu s-a aplecat
şi mi-a şoptit la ureche cuvinte dulci ca mierea, şi m-a îmbrăţişat,
aşa cum marea îmbrăţişează pârâul care-aleargă spre ea.

Şi când am coborât în vale, pe şesuri, Dumnezeu era şi El acolo.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop cadru pe o balenă albă

desigur că într-o mare neagră
asta ca să fie chiar mai clar totul
ce spun eu totul
mai mult decât orice ar putea fi închipuit
sau chiar mult mai mult decât atât
absolut de neînchipuit
apoi
ca în mai toate filmele alb-negru şi mute
(atât de mute încât surzii
ar prefera să râmână surzi
şi atât de lipsite de culoare
încât curcubeele devin liniare)
totul se reduce în final la un singur punct

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre cele două facultăţi este mai nobilă: raţiunea sau voinţa? Vorbind la modul absolut, raţiunea este o facultate mai nobilă, deoarece raţiunea posedă obiectul prin intermediul cunoaşterii, îl conţine prin asimilare mentală, în timp ce voinţa tinde spre obiect ca formă externă şi este mai bine să posezi perfecţiunea obiectului în sine decât să tinzi spre el ca obiect ce există în afara ta. Aşadar, în privinţa obiectelor fizice, a le cunoaşte este mai bine şi mai nobil decât a le dori, deoarece prin cunoaştere posedăm în noi înşine formele acestor obiecte, iar formele respective există într-un fel mai nobil în sufletul raţional decât în obiectele fizice. Pe de altă parte, deşi a poseda un obiect prin raţiune este, în sine, mult mai bine decât a tinde spre el prin dorinţă, în anumite privinţe, voinţa poate fi mai nobilă decât raţiunea, datorită unor motive accidentale.

citat din Sfântul Toma de Aquino
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred ca va fi iarnă

Cred că va fi iarnă când o să revină.
Pe albeaţa insuportabilă a drumului
se va ivi un punct, atât de negru, încât ochii se vor înceţoşa,
se va apropia mult, mult timp,
făcându-i absenţa comparabilă cu sosirea,
iar pentru mult, mult timp va rămâne un punct.

Un fir de praf? O înţepătură în ochi? Şi zăpada,
nimic altceva, doar zăpada –
şi mult, mult timp nu se va mai vedea nimic,
şi el va da deoparte draperia înzăpezită,
va căpăta formă şi trei dimensiuni,
va continua să se apropie, aproape, tot mai aproape...
Asta-i limita, mai mult nu se poate apropia. Dar el se apropie,
acum e prea uriaş pentru a mai putea fi măsurat.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindiri

Prin gândul tău, mai trec acele seri,
îmbujorate-n frumuseţea lor
de gândul meu, de tine doritor,
ce-ţi provoca prin suflet adieri?

Îţi aminteşti plimbările de zi
pe străzi ce ne păreau atunci pustii,
căci redusesem lumea celor vii
la tu şi eu, dorindu-ne-a ne fi?

Dar parcul nostru, masa de cafea,
priviri ce risipeau adânc de cer
spre trupul ce se ascundea-n mister
nedesluşit de cel ce îl dorea?

Îţi aminteşti, desigur! Prea mulţi paşi
s-ar fi pierdut prin colţuri de-amintiri
şi n-ar porni spre suflet oglindiri
a ce nu poţi în urma ta să laşi.

Mai văd ades, în gândurile-mi vii,
o seară-a unei toamne, un trotuar
şi mâna ce-o strângeam în buzunar,
de frigul ce-ncepea, a o feri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti de mine

Să-ţi aminteşti de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ţinut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aş fi vrut.
Să-ţi aminteşti de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ţi aminteşti că e sfârşit de drum
Şi nu mai este timp de rugăciuni şi frici.

Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Şi-apoi îţi vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai dispărut în zare

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi tu ai dispărut în ceaţa ei,
dansau pe cer doar păsări călătoare
şi ele mă priveau cu ochii grei

mi se părea că ochii lor sunt mure,
aveau în ei culori din ochii tăi,
îmi arătau neantul cum apare
priveam cu ochii căutători prin văi

şi nici o vale nu te-avea pe tine,
aveau doar flori şi fluturi, mii şi mii,
nu le pasă deloc ce e cu mine,
zburau prin aer pufi de păpădii

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi zarea s-a întunecat pe loc,
era acum o noapte urlătoare,
c-o ploaie repezită în galop

simt trupul care-mi fierbe dintr-odată,
mai trece doar puţin şi-mi dă în foc,
eu nu te plâng, o lacrimă te iartă
e lacrima ce n-a avut noroc

neştiutoare cade într-o baltă,
atât de tulbure norocul ei,
îşi pierde limpezimea nediluată,
în urma ta e un parfum de tei

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care merge înainte are gândurile aţintite nu numai asupra ţelului de atins, ci şi asupra a tot ce se întâmplă în jur. Adeseori este silit să se oprească fiindcă nu mai are putere. Atunci apare Iubirea şi spune: "Crezi că te îndrepţi spre un punct, însă acest punct există numai pentru că îl iubeşti. Odihneşte-te puţin, dar, de îndată ce vei putea, ridică-te şi mergi înainte. Pentru că imediat ce va afla că vii spre el, va alerga şi el în întâmpinarea ta."

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Voinţă - calea vieţii"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prietenul meu etern,
îţi dăruiesc viaţa mea.
Primeşte-mă şi fă din mine un
îndrăgostit adevărat.
Salvează-mă din cele două lumi.
Aruncă-mă în foc
dacă inima mea se îndreaptă spre
altcineva decât spre Tine.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmpinare

Am mers spre tine cu florile-n mâini,
Cum se duc copiii la prima înmormântare;
Ochii mei erau lumânarile ce le-aprind în altare
Cuvintele mele spre tine
Au fost asemenea rugăciune
Pe care în genunchi doar copii ştiu s-o îngâne...

Şi merg spre tine
Cu visul alăturea
Ca spre singurul ţărm
Ce m-ar putea păstra.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Somnul este doar o moarte
Şi în moarte se coboară
Şnururi de lumini şi şoapte –
Trenuri într-o altă gară.

Este un izvor de stele
Poposind pe pleaopa grea,
Umbră care se desface
Peste tâmplele de nea.

Somnu-i literă albastră,
Printre gene răsărită,
Un popas în timp, acasă,
O iubire nerostită.

Trec în gând mărgăritare...
Gară de lumină – somnul,
Ne îmbracă-n albe zale,
Spre odihnă, întru Domul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine... (Soţiei mele, Ana Leonte)

Cu tine am plecat,
Spre visatele mări
Departe,
Am mers împreună
Spre stele,
Veneam pe pământ,
Găseam noi prilejuri,
Pe tine să te cânt.
Mă pierd uneori
În căutarea eternului,
Din tine,
Tu care îmi oferi
Clipe sublime.
Sufletul se odihneşte
După îndelungi căutări,
Ne simţim minunat,
Doar cu tine
Mă simt bărbat.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traducătorul cu ştaif

dedicat Maistrului Christian W. Schenk

Eu am ideea de mână. Tu un deget
cu care arăţi spre mâna ideii.
Cum poţi tu să scrii despre mână
când eşti la mâna ei?
Cum poţi tu să scrii despre rugăciune
când eşti printre atei?
Să îţi pui mâinile la tâmple
şi să le înghiţi cu craniul
să te rogi să se întâmple
pur şi simplu ceva straniu!
Viaţa este doar o roată şi o facem
şi mai grea
Ai să vezi că doar călăii
pleoapele îţi vor lăsa.
Ai să vezi că cei ce umblă după tine la papuc
Nu te duc decât la dracu
şi la neamul lui te duc!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de reper

Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunţesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.

Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.

Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocroteşte taine de ea ştiute,
rămân o rotire la nesfârşit,
căutând un punct de reper.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!