Partea ascunsă a cunoaşterii nu rămâne aşa...

Fiecare poartă sămânţa ce răsare din cuvânt
şi iese-n afară sarea pământului.

Nu se întoarce din drum, merge până la capăt,
deschide ferestrele nopţii să zâmbească stelele,
îşi umple inima cu strugurii sufletului.

Nu se ştie învinsă, caută piedici pentru depăşit,
învată să zidească cuvintele în poeme înalte.

La sânul ei dorm crinii înfloriţi
cu clopotele lovite de tăceri.

Chiar dacă fac popasuri pe drumul înserării
copacii mă însoţesc urmărind norii,
păsările sunt rare şi tot mai mute,
toată suflarea aşteptă crepusculul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sânul ei dorm crinii înfloriţi

Încearcă peste tot să risipească
raze în oasele luminii,
ochii rotesc unghiurile pe toate feţele geometriei.

Poartă-n rădăcini oglinzile cerului,
scoate din umbrele morţii îngerii norocului,
lauda învierii ca o taină sublimă
fuge din oameni teama şi înfloreşte speranţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată inima

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine,
i-am simţit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Doreşte să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în braţele nopţii îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de aşteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănţuie
şi peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
şi ochii ei mi se aşează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră şi fierbinte cu nuri împliniţi
străbaţe pacea visului şi dorinţă
strălucitoare ca o prinţesă de basm.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se întoarce, el gustă farmecul

ea se întoarce de unde a plecat hotărâtă
şi rupe din sine tot ce s-a întâmplat
fără să găsească lumina de la început
dar aprinde câte o lumânare pentru fiecare inimă
dăruită princiar aproapelui.

el gustă farmecul uitat în iubire
până la ospăţul nunţii de aur
şi atunci cu evantaiul fericirii va schimba boarea
ce umple memoria cu poeme
până va primi peştişorul cu nimb strălucitor
în apele cu năvodul zdrenţuit
din mările sudului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc uscat

noaptea lăcrimează şi norii se agită
la o casă se închid ferestrele
şi se citesc mai departe stelele

vântul se trezeşte din somn şi flutură
satul deschide un ochi
nu merită mai mult zăpuşeala

mirosul de busuioc uscat
pătrunde prin odăile cu icoane
nu pot să dorm
ce frumos este să simţi aerul
cum te ridică-n cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totul s-a întâmplat

Îşi pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Doreşte să împlinească deziderate vechi
dimineţilor să le împărtăşească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniştea care înalţă inima şi o ademeneşte
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Şi totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde îşi fac păsările cuib
din ierburi şi flori înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trag clopotele a furtună

Când moarte a trecut pe drum spre apus
şi coasa era cu gura îndoită de pietre
trag clopotele a furtună,
cei care aşteptă să vadă ce se întâmplă
au neastâmpărul în trup.

Toţi cu o curiozitate bolnavă
mă privesc dacă îmi păstrez calmul,
un timp am crezut că nu sunt eu
cel cu braţele încrucişate
fără niciun scop,
am întrezărit repede apoi
timpul care se răzvrăteşte pentru cel iubit
înainte de împlinirea legilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

Îmi ies din obişnuinţe,
mă cufund în pozitivism,
nu mai cred în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
este demonstraţia.

Cuvintele tale învelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
caută insistent,
neverosimilul,
adevărul dureros
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitează
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitaţie şi mişcare
în fiecare clipă îşi caută posibilităţi de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărţi de mizeria de la suprafaţă
şi nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ţi place să vâsleşti
va îmbrăţişa cu raze toată casa iubirii
şi-n această înflorire de virtuţi necesare
nici moartea nu găseşte un loc de linişte

când şi-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistenţă

chiar dacă locuieşte înlăuntru un altul
şi o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinţii de crestele munţilor
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti mort

dintre toţi morţii pe care-i ştiu
tu nu eşti mort
eşti prezent în gândurile oamenilor
cu tot ce ai făcut pentru ei
şi rămâne zidit

durerile şi suferinţele pe care nu le mai ai
noii le avem şi pe ale tale
cuvintele revin la matca poetică
copacii se vor trezi din somn
şi cu fiecare dragoste-i mai cald

chiar dacă tu nu mai simţi
noi simţim valul care se apropie
şi straniu
nu ne temem.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârşit,
să-şi sprijine cerul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valori înalte

Libertatea este cea mai scumpă,
demnitatea-i piatră de temelie,
adevărul un puternic liant,
toate dau încredere deplină
în valori înalte.

Atunci falduri se înalţă
ca farurile la ţărm

şi toţi oamenii ştiu
spre ce se îndreaptă

fără să li se pună piedici
din spate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pleoapelor

Să ne îmbătăm cu propoziţii eliptice de subiect
şi să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înţelegem tot ce spun printre rânduri
ca nişte cititori în stele.

Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii şi fapte care ne depăşesc,
nu ne lasă somnul liniştit
şi dimineţile pline de candoarea răsăritului,
fiecare îşi doreşte o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.

Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicaţii
şi aş putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mulţumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum vine toamna

Nu mă căuta în altă parte,
o să mă găseşti dincolo de gânduri
acolo unde inima se pierde-n iubiri neîmplinite
şi nu mi-e teamă de drumuri,
am crescut împreună cu ele.

Zilele mele trec după bunul plac al vieţii,
rămân mirate de mersul soarelui
cu razele binevoitoare şi calde.

Voi continua să ascult greierii şi păsările
şi-mi voi arde trecutul pe marginile timpului,
apoi voi desţeleni prezentul de piedici
şi voi călători până la capăt.

Simt cum vine toamna ruginită şi palidă de ploi,
îmi pare rău că ne aşteptă şi nu ne grăbim,
mi se pare că te bucuri
şi-mi oferi câte un surâs atât de nostalgic
fără cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea urcă pe trepte

Iubirea urcă pe trepte până la tine,
aşteapt-o cu o cupă de miere
şi deschide uşa inimii să se topească-n ea
până ce suferinţa devine bucurie lăuntrică.

Cuvintele-şi caută metafore şlefuite
în care respiră comori cu pulpele albe
şi visează tuneluri cu lumina la capăt
dincolo de tot ce stă ascuns.

Sângele capă tă mişcarea vijelioasă,
sporeşte flămând în cercuri lăptoase
şi trupul femeii îşi uită păcatul
înainte de a se mântui prin smerenie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă alcătuiesc din cuvinte

visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospeşte
până i se frăgezeşte miezul

viitorul rupe lacom din speranţe
îşi pune pe masă pâinea coaptă
şi aşteaptă musafirii

uşa rămâne deschisă

mă alcătuiesc din cuvinte
şi prin ele mă înalţ în fiecare zi

urcă nestingherite-n poeme
şi-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut

c-un ochi atent
Dumnezeu priveşte-n tăcere
şi meditează la unele taine
din creaţia sa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i mult prea curioasă

De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
îşi satisface plăcerea de a ieşi în afară
fiecare din corpul său necunoscut
şi poate într-o anumită măsură bolnav.

E greu să-ţi recunoşti singur ignoranţa,
dar prin învăţare laşi să pătrundă lumina
în conştiinţă, gânduri,
limbă şi cuvintele tale
ce dau vigoare trupului şi sufletului
prin apropiere de semeni
şi bunăvoinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi inoată
căluţi somnoroşi.

Mă re-ntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii,
cum trec peste orizont,
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă intunericul
în pământul
înţelenit.

Imi ieşeam din obişnuinţe,
mă cufundam în pozitivism,
nu mai credeam în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
era demonstraţia.

Cuvintele tale invelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
căutau insistent,
neverosimil,
adevărul dureros,
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitau
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!