Rătăcire

Rătăcit, dintr-un oraş în altul
Am pierdut noţiunea timp
Mă uit la stele dimprejurul lunii
Răsăritul a venit

Am un gât supt de săruturi
Nevrotic, într-un haos neobişnuit.
Jos pe aleea goala,
Scandează un beţiv

O fereastra spartă şuieră
În vânt
Balamalele i se desprind
Scopul meu târziu în viaţă
Este s-o repar şi să mă sting

Pietre înşirate, ornament stradal,
Picură o picătură în ploaie, rugină pe metal
Jalnic mă-ntristează cum am pe frunte-un rid
Palid în cofrag, mă prinde noaptea-n frig

poezie de Ştefan Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici eu, de mă strig

O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanţi peste timp încă ning
Din pănuşi de porumb mă privesc şi se sting
Ochii verzi de păpuşi, merii buni din livezi.

Trec poştaşi abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân aţipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuş de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.

Şi pe umbra ce sunt, un oraş osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui şi acum trandafiri
Şi pe umeri, înfrânt, un oftat de cuţit.

Vin în liniştea mea patru scânduri de pom
Despre viaţă citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăţ dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.

Unde-ai fost, unde eşti, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toţi
Un poştaş fără veşti mă tot caută în porţi
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să ştiu

Nici devreme
nici târziu
ba mă eşti
fără să ştiu!
Azi dimineaţă cum stau eu
pe balcon
să urmăresc formele de albastru
ce aleargă de la un zeu la alt zeu
a venit o picătură
de ploaie
şi mi-a udat bunătate de frunte!
De atunci plâng într-una!
De ce nu mă ploaie şi pe mine
minele
pe o frunte de picătură de ploaie?
De ce?
Şi îmi zic în sine
Îmi zic:
Nici devreme
nici târziu
ba mă sunt
fără să ştiu!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Iarnă

Doamna Iarnă goala nud
A venit cu ploi din sud,
Dar cand roata s-a intors
Nordul a nins furtunos.

Sloi de gheata si zapada
A cernut peste ograda,
La mine-n geamuri a pus
Flori de nunta cu retus.

Si ma uit la doamna iarna
Cum prinde in deal s-astearna
Urme, ghem de saniute
Trase de voinici manute.

Nu ni-i frig, pe doamna iarna
O inganam cu pumnii goarna
Pusi la gura, ne-ncalzim,
Şi asa o pacalim!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Prin supt, nou născuţii se imunizează" (Dintr-un tratat de puericultură)

Extrapolând aceste date
Aleşii, într-un stat corupt,
Întâi obţin imunitate
Şi-apoi abia se pun pe supt.

epigramă de George Petrone din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie...

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte.

Un pas... şi încă unul... M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată... vie...

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare.

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi.

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul meu în viaţă este cercetarea Soarelui, a Lunii şi a cerului.

citat din Anaxagora
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

September

spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roşu în obraji fierbinţi
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecaţi voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită şi străluciutoare
dansează în apus de roşu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipeşte speriat
o aripă zboară albind cerul
liniştea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază şi mă înţeapă
cu gheţă-n inimă
firul gândului din deştertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropeşte cu raze cerul
pământul plâge cu munţii prin înalte ceţuri
prin văi şi-n cetăţi musteşte trecutul
vinul negru răscoleşte oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceaţa în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare şi suspină prin umbre întunecate
de colţuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor şi durere-n september

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu..., pământ al meu

prin timp impus de întorceri
franjuri de lumină
ţesătură să înveşmânte
chipul tău, am îmbrăcat.

am urcat stingând stele
flacără unică creând
argintul lunii
salbă în pumnul tău punând.

nori am adunat
aşternut pentru tine
strigând, răsucind ploaie
fântâni construind, sete potolind.

vânturi am legat
legănând păsările cerului
columnă în masa de tăcere
am durat.

capete de lumi îndepărtate
pod pentru tine construind
adâncuri de ape scormonind
stele pentru tine lucind.

în mine am coborât, căutând
lucitor metal, podoaba maiestoasă
codrii străbătând şi găsind
floare în poiană dormind.

munţi am spart
văgauni pline de cânt
eu viaţă dând în trecut
istorie am făcut.

izvoare cristaline, în râuri
cascadă pentru tine am pus
în inimă pentru tine
al meu... pământ.

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştreangul atârnat de viaţă

Răsăritul meu în lume
Ca-ntr-un vis mi se perindă
Şi mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e

Aţă atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naştere spre moarte
Până trece pe alt mal;

Un mister sau o enigmă
Ştreangul atârnat de viaţă
Legănându-se răsfaţă
Miezul dintr-o paradigmă

Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Dintr-un port în celălaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerul cu soare
din când în când
dintr-un călcâi ninge
şi din altul
picură a ploaie

gogyohka de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jos

Azi poporul iar scandează:
"Jos Guvernul!" La amiază
El coboară, benevol,
Să ia masa la... subsol.

epigramă de Ion Ciobanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderi

pierd sensuri într-un vechi amurg
de dragul unui joi pierdut
pe frunte săruturi de plumb
le am întipărite

cascadele de ploi aduc
a sunete de tobe
şi umbre într-un dans tribal
aduc a mii de forme

e ceaţă...
mai opacă decât laptele
ce viaţă...
mai amară decât altele

pierdut în întuneric,
seamănă cu mine
busola lui? greşelile...
nicidecum iubire...

spune-mi tu ce cauţi
în atâta răutate
corupt de falsitate
într-o lume fără pace

linişte la suprafaţă,
haos în interior.
mintea super zbuciumată
de ce plângi de dorul lor?

e ceaţă...
mai opacă decât laptele
ce viaţă...
mai amară decât altele

poezie de Eduard Palade (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaştina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceaţă
fereastra lumii a rămas agăţată de un gând
e seară, e târziu şi e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoşii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foşnesc plopii pe drum
trece viaţa, iarăşi acum
obosit, păşesc desculţ printre lacrimi
tristeţea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un ţărm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi le-a cântat greierul pâna ce soarele s-a ridicat de câteva suliţi pe cer. Iar încalzindu-se grozav, cântareţul se rugă de iertare, să aţipească puţin. Şi se adăposti supt frunza unei rochiţa-rândunicii. Iar vacile-domnului se sculară, se ridicară pe firicelele de iarba dimprejurul culcuşului cinstitului cântaret şi, legănându-se uşor, începură să-i facă vânt, să doarmă în răcoare, cum se şi cuvenea unui mândru crai ce era.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!