Moartea
Ce-ar fi
să vină Moartea
ascunsă
printre șoapte
duioasă ca o curvă
cu hlamida-i de noapte
în vorbe
meșterite
să vrea să mă-nvelească
și să mă ia
pe aripi
în liniștea cerească...
Acolo nu-i tristețe
acolo nu-i ninsoare
doar fulgii
cei de îngeri ce se zburătăcesc
Acolo-i mort și Timpul
secunda nu mai doare
în ghiolul de lumină
al Tatălui ceresc...
(de nu cumva
perfidă
și maștihă
cum este
n-o cotigi spre balta
de lavă
din poveste!)
poezie de Kosta Vianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre îngeri
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tristețe
- poezii despre secunde
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
- poezii despre lumină
Citate similare
Bunicul
Bunicu-i pasăre măiastră,
Ne cântă iar cu lira lui,
S-a-ntors de printre noi, acasă,
Acolo-n țara Domnului.
Acolo-i pace și-s izvoare,
Mai reci, mai blânde și mai line,
Acolo este veșnic soare
Și miei aleargă pe coline...
Acolo e-un păstor, atât
Și-s îngeri cu aripi de stele,
Acolo, Tatăl ne-a avut
Suflet de vis și mângâiere.
Aici a obosit bunicul.
Oftând, spre ceruri a plecat,
Acolo-l vom găsi, în veacuri,
Cu sufletul eliberat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre țări, poezii despre visare, poezii despre stele, poezii despre păsări, poezii despre pace sau poezii despre oi
O altă Românie
În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.
Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!
Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.
Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.
Acolo-s brazi! Acolo strălucește
Cenușa unor suflete-ntrupată
În stele. Și acolo se ivește
Spre veșnicie, România toată.
Acolo-i portul, legea și destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa și ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoșilor.
Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad și sori de jar.
Se scurg din cer spre nația română
Luceferi, înțelepți și temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre România, poezii despre vorbire, poezii despre înțelepciune, poezii despre înălțime, poezii despre vulturi, poezii despre voce sau poezii despre vin
O altă Românie
În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.
Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!
Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.
Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.
Acolo-s brazi! Acolo strălucește
Cenușa unor suflete-ntrupată
În stele. Și acolo se ivește
Spre veșnicie, România toată.
Acolo-i portul, legea și destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa și ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoșilor.
Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad și sori de jar.
Se scurg din cer spre nația română
Luceferi, înțelepți și temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mort printre cei vii
Eu pun la inimă cuvântul
Și timpul las să treacă
Învăț că adesea bine este
Să nu vorbim în grabă;
Că dacă strici cu vorba
Și dacă faci mai rău
Cuvântul dă uitării
Te stinge în timpul tău.
Renaște din tristețe,
Învață a iubi,
Să nu rămâi în viață
Mort printre cei vii.
poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre iubire, poezii despre inimă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pastel în penel
Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorții mi s-a murdărit aripa,
Mă înalț în curcubee și lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi fluturi cu aripi de ceară.
Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veșnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morții în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.
Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârșit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre întuneric, poezii despre viitor, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre sfârșit
Quasarii
Lucesc frenetic quasarii gigantici
Acolo, în noaptea depărtărilor,
Care de fapt nici nu-i noapte,
Numai pentru noi ăștia mici,
Acolo, e numai o stare de veghe,
Departe, la margine de univers,
Care nu-i margine de niciun fel
Doar pentru noi ăștia infimi,
Acolo, timpul a încremenit aievea
Să nu conturbe bravii quasari,
Cei ce vor naște mândre galaxii
Din tăria lor de caracter, cu patos
Expulzând puzderie de praf de stele
Ca niște superbe jocuri de artificii
Ah, quasarii cei de peste alte ere,
De ce v-ați dus aproape de infinit?
Voi, maximul de materie și lumină,
Voi, care configurați o nouă viață,
Voi, care extindeți pururi universul,
În timp ce noi facem doar figurație,
Sau cel mult privim prin telescoape
Ori mai băgăm strâmbe în univers,
Cu gesturi infantile, deocamdată...
poezie de David Boia (16 august 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre telescop, poezii despre naștere, poezii despre mândrie sau poezii despre jocuri
Final
... Și dorul de tine, nu mă mai doare
Chiar dacă-n suflet port doar ninsoare
Și-n inimă sloiuri de vânătă gheață
Dar merge-nainte banala mea viață.
Știu: profețesc doar iluzii și vise
De-oricine dorite de nimeni atinse.
Iubirea e țelul spre care țintim
Dar cel mai adesea în ură sfârșim.
Cad stele din ceruri, comete se sting,
Tristeți și depresii într-una mă ning.
Urzit-am iluzii, fără vreun rost
Începuse bine s-a sfârșit prost.
Când unul iubește și altul mimează
Iubirea... în suflet nimic nu vibrează.
Și asta se simte din vorbe, din fapte
Și false sunt, astăzi, suavele-ți șoapte.
... Și dorul de tine, nu mă mai doare
Ninsoare-i pe tâmple în suflet ninsoare;
În ochi port tristețe și-o umedă ceață
Și inima-i toată o vânătă gheață...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre prostie sau poezii despre prezent
The blue girl
/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în brațe /
frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet
as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă
despre cum geamurile îmi mențin cu forța
respirația înăuntru
afară e o iarnă cumplită
iar dorul crește / cerșește eliberare
ca un deținut despe care nu știu nimic
dar care stă singur in celula lui
și ceva mă doare sigur
mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăștie pe podeaua vagonului
rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise
iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei
ce continuă să șerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârșește
/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenușa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deținutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viața/
cunosc gratiile prin care văd trenurile mărșăluind
și care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că
am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în brațe.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre muzică, poezii despre dor, poezii despre alb, poezii despre zăpadă sau poezii despre vioară
Moartea nu-i așa de moarte...
Noaptea nu-i așa de noapte cum e lacrima tăcerii
Și nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i așa de rece cum dojana de nevină
Și nici negru-așa de negru cum e lipsa de lumină.
Vântul răvășește ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i așa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristețile-mi adapă.
Și nici toamnele nu-mi țipă, când îmi pierd veșmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i așa adâncă și nici valu-așa de mare,
Cum îmi este mie hăul și albastrul ce mă doare.
Încruntarea se-nsenină cu tandrețe și iubire,
Zâmbetul din colțul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-așa de groaznic și macabru, cum mi-e vina,
De-a mă ști nevinovată. Și îmi plânge rădăcina,
Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioșare și de facere de bine?
Tu arunci cu dușmănie și eu cu iertare-n tine.
Moartea nu-i așa de moarte, cum e viața de neviață-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n față!
Că nu sunt demnă de tine și mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre zâmbet sau poezii despre vânt
Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre ruj, poezii despre nori sau poezii despre negru
Basmul vieții
Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpește în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheț pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud și tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topește dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simțirea,
pentru a radia din creștet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogățiți prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
cum vrei să se înfiripe,
să crească timpul în minunea de a fi?
Din tot ce vine, pleacă, ce rămâne,
ce ți-e hrană, apă, aer, știi?
Ce răsare? Ce apune?
Basmul vieții, tu, necontenit,
cu tot ce faci și ce nu faci, îl scrii.
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând? ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n g
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre aer, poezii despre zbor, poezii despre urechi sau poezii despre sărbători
Doru-i dor atunci când doare
Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde știi că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!
Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziți
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiți!
Du-mă, dorule, și-mi poartă
Pașii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!
Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub pași a mea cărare!
Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!
Du-mă și pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec și-apoi să-l plâng
Printre hohotul din șoapte!
Și cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.
Du-mă, dor, pe unde știi,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simțit-am
Doru-i dor atunci când doare.
poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre verde, poezii despre rouă, poezii despre plâns, poezii despre nuferi, poezii despre nebunie sau poezii despre frunze
Cândva
Cândva o să privești în noapte,
Spre timpul ce nu l-am avut,
Spre o poveste spusă-n șoapte
O să mă chemi și-o să te-ascult.
Căndva o să mă-ntorci la mine,
Plângând pe umerii mei goi,
Cândva o sa revin la tine
Si se va naște iarăși "noi".
Cândva nu va fi prea devreme
Și niciodata prea pustiu,
Doar taci și-ascultă. Timpu-n semne
Îți spune: " Vino... Nu-i târziu!"
poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre schimbare, poezii despre cuvinte, poezii despre admirație sau poezii despre Pământ
Regresie progresivă
Ca semn că viața este grea,
Ducând atâtea griji în spate,
Acum, pensionar, aș vrea
Să fac, din nou, o facultate.
Cum, prin destin, se schimbă toate
Și-n gând apare curcubeul,
Acuma, după facultate,
Aș vrea să fac, normal, liceul.
A progresat modernul ev,
Dar multe sunt de mântuială,
Și-aș vrea să fiu, din nou, elev,
La școala zis gimnazială.
Târziu detot am înțeles
Că legea lumii este teama
Și, copleșit de-atâta stres,
M-aș vrea, pe veci, la piept, la mama.
Dar mama nu-i, s-a dus și basta,
Acolo unde nu-i lumină
Și, cum mă ceartă-ades, nevasta,
La piept, mă ține... o vecină!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre vecini, poezii despre stres, poezii despre soție, poezii despre pensie sau poezii despre mamă
SINGUR CÂND EȘTI...
Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simțit,
dorul mare, nesfârșit,
departe de cel iubit!
Știi, tu, cum e sa fii
departe, să-ți simți inima
cum pleznește în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire și nu a rămas
doar o simplă amintire?
Știi tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simți singur,
printre stele și șoapte,
și să-ți dorești o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când ești
îți dorești să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simți apăsarea
tristeții, în nopțile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Și nu cred că știi
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!
poezie de Luci Țunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate
Ocean polar
Noapte albă. Stalagmite nepătate de ninsoare
Vin ghețarii cete-ncete pribegind din Polul Nord.
Nu-i fior prin valuri clare și în zare nu-i fiord,
Doar pe ape, limpezite cataracte selenare.
Și pe unde, unde stele de argint mărite-apar,
Firmamentul în oglindă își restrânge-n cerc ovalul.
Calea Robilor lactee ninge cu lumină valul,
Legănată de legende, promoroacă pe cleștar.
Noapte albă. Gheață naltă iconiță ca o friză
De zăpadă împietrită cu sclipire de oțel,
Își arată amăgirea unor aripi fără țel.
Fulgerare boreală, enigmatica banchiză.
poezie celebră de Ion Pillat din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre oftalmologie, poezii despre ocean sau poezii despre gheață
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi
Un câine
Părinții mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă și acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut și eu
A mai rămas, de câțiva ani, un câine.
Eu nu știu cum percepe-un câine timpul,
Dar știu că-i dintr-o specie deșteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo și așteaptă.
Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi și-a dus privirea spre fereastră.
De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Și-n mâna cealaltă cu mâncare.
El stă și azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai așteaptă semne că e bine
Și, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoși de mine!
Căci ne mai ducem, eu și frații mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar și eu și ei,
O fi de vină firea omenească...
El sare când mă vede și, vă jur,
Mă ia în brațe cu iubire mută
Și latră-apoi rotindu-se-mprejur
Și vine iar și iarăși mă sărută.
El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar și știe ce e dorul
Și recunoaște sunetul mașinii
Și dă a înțelege cu căpșorul
Că vrea să stau acolo, să rămân
Și vrea să vină tata înapoi,
Să aibă și el iarăși un stăpân,
Cât va mai fi-n putere și apoi,
Când va muri, c-așa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Și-un semn de prețuire a iubirii
Ce dăinuie și dincolo de moarte!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre tată sau poezii despre sunet
Liniștea deasupra copacilor
liniștea o găsești undeva deasupra copacilor
acolo plutește și eternul dor
acolo asculți în tihnă cântecul izvoarelor
veșnicia de bronz a clopotelor
și mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinților care nu te mai așteaptă
de o vreme în pridvor
deasupra copacilor înverziți
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-și crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru țară
care nu mai au țărână să-și învie strămoșii
și să-și îngroape morții
doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor
liniștea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porți de mănăstiri
câteodată coboară pe ape în suspine
și se preface în umbre de sfinți
în șoapte de mamă
și în dor
de părinți
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre infinit