Supliciul revederii tale

Citeam cuvinte împreună
te-am recunoscut de-atunci
de-atunci de la ultima noastră întâlnire
de-atunci dinainte de noi de acum
de-atunci de când am inventat iubirea

te iubesc în limita literelor
care pot forma o infinitate de cuvinte

îţi decupez privirea şi
mi-o cos pe încheietura mâinii
pentru a scrie poezii...

pătrunzi pe holul prelung
răpit în fiecare privire
de infinitatea iubirii mele
de fiecare dată când te văd
te reflecţi în pupila mea
asta înseamnă că te port în mine?

poezie de Mălina Elena Grigoriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci,
de când noi,
juram să nu murim
decât împreună...
E mult de-atunci,
şi moartea,
plictisită de-atâţia
sinucigaşi,
parcă-n ciudă, ne pândeşte
separat...
Are ea metode ascunse,
însă, nu vom şti,
niciodată, cum e
moartea
împreună

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concedo...

Un plânset am oprit
Pe veci
De-atunci când ai vibrat în mine,
Un râs prostesc
Am îngropat
De-atunci când eu zâmbesc la tine...
În schimb şi tu-ai făcut ceva
Cu timpul...
Timpului i-ai pus capac
O, tu, copil gingaş, frumos...
Ce florile-ţi parfumă calea,
Iar soarele,
Cât e el de soare
Întoarce raza după tine...
Şi luna,
Luna îţi ia lumina
Să o răsfire-n jur...
Fluture m-aş face
Să-ţi umblu din floare-n floare...
Florile,
Pe care le faci atunci când vorbeşti,
Când atingi,
Când respiri...
Şi m-aş face o adiere de vânt
Să te port pe braţe lin
Acolo unde voieşti
Să îţi pot şopti
Lucruri nemaiauzite,
Să-ţi arăt
Lucruri nemaiîntâlnite
Dar...
Ca-ntotdeauna este-un dar,
La fel pot fi un univers
Să poţi cotrobăi prin el,
Prin toate colţurile
Doar de-ai da de mine,
Iubirea pe care ţi-o port...
Şi-atunci
Universul meu
Va fi universul tău
Sau invers...
Copil frumos şi suav,
Eu am oprit, ce am oprit
Dar tu-ai dezlegat un suflet,
Un suflet iubitor
De tine!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci, o ştii şi tu,
Era o dulce primăvară,
Când liliacul înflorea
Şi tot atunci, laleaua rară.

Ai apărut ca din văzduh,
Ca un luceafăr ce străluce,
Ce vine de la infinit,
“Zâmbeşte”, stă, apoi se duce.

E mult de-atunci, dar mi-ai rămas
De-a pururi încrustată-n minte,
Te văd mereu în faţa mea,
Şi ieri şi azi, ca mai-nainte.

Cu farmece m-ai cucerit,
Tu! Căprioară milenară,
În suflet mi-ai aprins scântei.
Şi m-ai făcut să ard ca o pară.

Am încercat de-atâtea ori,
Să te urăsc, să uit de tine,
Dar sentimentele sunt tari,
Nu le distrug nici şapte “mine.”

Deşi în multe-mprejurări,
M-ai alungat, chiar sfidătoare,
Crezând în zilele ce vin
Te-am adorat cu mult mai tare.

Iar după fiecare “gest”
Şi-o despărţire furtunoasă,
Citindu-ţi chipul mai speram
Să te-ntâlnesc şi mai frumoasă.

Dar timpul nu m-a ascultat,
S-a scurs cum numai el o ştie,
Iar eu aştept îndurerat
Speranţele să-mi reînvie.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În două dimensiuni

firul pe care am fi putut merge
ne unise de-atunci în două dimensiuni;
dacă le-am da la o parte, precum o ceaţă,
şi-acum ca-n ultima zi din viitor,
aceeaşi rană am simţi cum se-nchide.
deja vin de acolo, punte între noi,
fără nimic pe care să poţi merge, atinge
şi orice desfăşurare picură dor precum o aură.
cel mai greu e că-ţi pot lăsa
doar jocul tău de cărţi cu plăcerile şi frumosul
şi orice înţelepciune a iubirii, aşa cum te-am recunoscut,
când timpul se scurge exact acum
suspendându-mi amintirea
în cea dintâi reîntâmplare despre noi.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai tânără fecioară

Când te-am întâlnit iubito, erai tânără fecioară.
Radiai de fericire, zveltă ca o căprioară.
Te-am îmbrăţişat în noapte, cu patimă te-am sărutat,
Ai reaprins focul iubirii, sufletul mi-ai fermecat.
Atunci pentru prima dată, am rupt lanţu-încătuşării,
Tu te-ai ghemuit la pieptu-mi, trăind vraja desfătării.
De-atunci mi-ai rămas în minte, copilă nevinovată,
Eşti comoara vieţii mele, fericirea-întruchipată

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna

De fapt te-am aşteptat dintotdeauna
Iar tu dintotdeauna m-ai uitat;
Cum sunt pe ceruri soarele si luna
Eram si noi, femeie şi bărbat.

Tu căprioară colindând alene,
Eu lup cu ochi strălucitori şi reci
Purtând sălbăticii şi dor în gene
Ne întâlneam pe-ngustele poteci

Şi tu prin mine alergai sprinţară,
Iar eu prin tine coboram abrupt,
Iubirea noastră a ţinut o vară
Si-n zorii toamnei, galbeni, s-a-ntrerupt.

De-atunci mă iau cu ploile la trântă
Şi stelele, spre cer urlând, le-aprind,
De dorul tău dureri mă înveşmântă
Şi râd şi plâng, apoi mă nasc murind,

De-atunci în oase port cumplită iarnă
Şi-n piept deschisă rană port mereu,
Aud lătrat de câini si glas de goarnă
Şi cerul, umerii, mi-apasă greu...

De mor ori de trăiesc, îmi e totuna,
Îmi pare existenţa un păcat,
Căci eu te-am aşteptat dintotdeauna,
Iar tu, dintotdeauna m-ai uitat...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

E mult de-atunci, este o veşnicie,
De când nu ne-am văzut, eşti străvezie,
Noi nu ne aparţinem, doar altora,
E mult de-atunci, tu te chemai Sefora.
Deasupra vieţii mai nimic nu este,
Dar şi mai sus, peripeţii celeste,
Poetul îşi iubeşte slava,
Surâd regine, Mab şi Maba.
Doctorul Oz, mai pişicher,
Ne tot măsoară c-un echer,
Ce ne priveşte? Mult de-atunci,
Atâtea opere şi prunci,
Masca poetului, cam mort,
O poartă astăzi Rapaport,
E peste fire, prenormal,
Ce-o fi zicând Sardanapal?
Redevenind floare, pământ,
Eu mă închin adânc şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cerului Cântec

Al cerului Cântec nespus de frumos
odată, demult, mi-ai cântat
şi Glasul Tău dulce, adânc şi duios
de-atunci m-a legat, m-a legat.

Simţit-am pe suflet sărutul Tău blând
preasfânt, fermecat, îngeresc
de-atuncea Isuse Te caut plângând
de-atunci Te iubesc, Te iubesc.

Pe braţul Tău dulce odată-am plecat
truditul meu gând să-l alin
şi după odihna ce-atunci am aflat
Isuse suspin şi suspin.

Cuvântul Tău dulce şi cald l-am primit
Isuse, odată, demult
de-atunci însetat, fermecat, fericit
eu doresc şi doresc să-l ascult.

Fiinţa mea-ntreagă Isuse, Te vrea
de Tine-nsetez şi doresc
viaţa, Lumina şi Dragostea mea
Isus, Te iubesc, Te iubesc...

poezie celebră de Traian Dorz din Oastea Domnului
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tot aici

Ai îmbătrânit de-atunci
Şi frunzele au riduri îngroşate,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
Acum ai crengile împrăştiate.

Eşti tot aici, nu te-au tăiat
Acei ce inimă nu poartă,
Dar parcă acum eşti mai înalt,
Se vede vârful cum se-apleacă.

Pe scoarţa veche ai crăpat
Şi crăpăturile sunt dese,
Dar încă înfloreşti îmbujorat
Şi-mi pare mie să nu-ţi pese.

Mă vezi, eu sunt, da, m-am schimbat,
Îţi mai aduci aminte timpul,
Când adormeam doar mângâiat
Mi-acopereai cu flori veşmântul?

E mult de-atunci, dar n-am uitat
Şi dorul m-a chemat la tine,
Sunt argintat şi supărat,
Sunt singur şi nu-mi este bine.

Am să rămân să-ţi povestesc,
Avem o noapte înainte,
Doar dacă nu te plictisesc,
Cu a mea poveste în cuvinte...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populară

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere – şi câţi prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândeşti,
Toate cele pământeşti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele...

Doar pe morţii din război
Putreziţi în vânt şi-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste pentru o viaţă

De bucurie, când s-a-nsurat,
La nună, el un cântec ia cântat.
De-atunci, ea-i cântă-n fiecare zi,
El nu apucă-a-i mai vorbi.

epigramă de Adrian Timofte din Versuri, 2014 (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost o singură dată în viaţă atât de apropiaţi încât nimic nu mai putea să stânjenească prietenia, frăţia noastră, şi nu mai rămăsese între noi decât o punte minusculă, în clipa în care te pregăteai să păşeşti pe ea, te-am întrebat: "Vrei să treci puntea ca să vii la mine?" - dar n-ai mai vrut, şi când te-am rugat încă odată, ai tăcut. De-atunci s-au prăvălit între noi munţi şi şuvoaie năvalnice şi tot ceea ce desparte şi înstrăinează şi chiar dacă am vrea să ne regăsim, n-am mai putea.

Irvin D. Yalom în Plânsul lui Nietzsche
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura

Singură am venit pe lume
iar după mine mine nimeni n-a urmat
Deşi la barză m-am rugat
Cu-o rugăminte anume
Să mai aducă un băiat.

De-atunci degeaba-m aşteptat
Că barza-i cam bătrână
Şi poate-a şi uitar
Ce-am rugat-o acum o săptălună
De-atunci mulţi ani trecură-n zbor
Pe barză nu o mai implor,
Caci ştiu ca singură eu voi rămâne
Si tot aşa eu am să plec în altă lume

poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Te-am zărit într-un amurg de seară,
De-atunci am ochi căutători,
De-atunci te modelez din ceară
Şi părul ţi-l îmbrac cu nori

Îţi pun în loc de ochi două mărgele,
Culoarea verde sau căprui,
Deasupra lor lipesc şi gene
Sprâncenele-n nuanţa părului.

Te-aşez pe o măsuţă lângă mine
Să pot închide ochii, să-i deschid,
Să te zăresc în visul ce-mi revine,
Să te zăresc sculptat cu trup timid.

Senine gânduri mă apăsă, seacă,
Mă răscolesc, îmi încolţesc uşor,
Aştept cu nerăbdarea nefirească,
S-apari călcând pe ceasul serilor.

Mi-a apărut un zâmbet deodată,
L-ai aruncat din colţul buzelor,
Ai aruncat cu el şi-un fel de teamă,
De-a nu mai fi pe-aleea florilor.

În fiecare seară stau pe-o bancă,
Acelaşi loc pe unde ai trecut,
Stau până când luna mă ceartă
Şi mă trimite acasă să mă culc.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelei care a plecat

Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră,
Din odăiţa plină de senin,
În grabă, ai uitat o floare-n glastră
Şi pijamaua ta de crèpe de chine.

Sărmana pijama cu flori bizare,
În care-ai râs atât, nici nu credea
Că va veni o zi amară-n care
Ai să ne uiţi, pe mine şi pe ea.

De-atunci, şedem în fiecare seară
În faţa sobei pline de cărbuni
Şi depănăm povestea iar şi iară,
Ca doi prieteni buni.

Ştiind c-atât de mult îţi fuse dragă,
O-mbrăţişez sub vraja din amurg,
Prin falduri îmi adorm privirea vagă
Şi-i mângai fiecare brandenburg.

Şi noaptea, prin apusuri cristaline,
Când dorul sparge-al lacrimilor dig,
O culc în pat alăturea de mine
Şi-o învelesc, ca să nu-i fie frig.

poezie celebră de Ion Pribeagu din Strofe ştrengare (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spune-mi încă o dată - ai să iubeşti şi tu

Soarele iubirii ne-a apus
Visurile toate mi s-au dus
Azi doar amintirea mi-a rămas
Ea mă însoţeşte pas cu pas
Chipul tău ce în inimă îl port
Îmi evocă tot trecutul mort
Vino tu, vreau glasul să-ţi ascult
Spune-mi iarăşi ce-mi spuneai demult

Mai spune-mi încă o dată
Cuvinte îmbătătoare
Nimicuri arzătoare
Cu car' tu m-ai lovit
Speraţa înfrigurată
Strecoară-mă în şoapte
Lumina-n neagră noapte
Din sufletul rănit
Aşterne alinare
Pe-al sufletului rai
Căci inima-mi sărmana
Cerşeşte mângâieri
Mai spune-mi încă o dată
Cuvinte îmbătătoare
Poemul ce mă doare
Vreau iarăşi să-l trăiesc.

Un băiat de-o fată s-a îndrăgit, cândva
Şi de-atunci visa, doar iubire
Dar ea n-asculta amorul lui de fel
Şi râdea de el, la întâlnire
Dragostea-i o glumă
Ea îi spunea mereu
Şi în gluma asta nu voi crede eu
Iar el cu durere, bietul o privea
Şi încetişor îi fredona

Ai să iubeşti o dată, şi tu tu tu
Nu spune niciodată, nu nu nu
Dragostea vine, când nu gândeşti
Şi într-o seară, simţi că iubeşti.
Ai să iubeşti o dată, şi tu, şi tu.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi ura, iubirea mea

Dragostea şi ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt faţete ale medaliei iubirii,
iar lumina şi întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legaţi prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
şi suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deşi încerc
să-ţi descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aş încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...

Laptopul mi se blochează,
dar programul vieţii noastre continuă
în acel spaţiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... şi iubirea suntem una...

Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...

Tu dragoste să zâmbeşti iubirii,
iar sufletul să-ţi fie uşor şi liniştit.
Rostul vieţii
este să te bucuri că trăieşti acum şi aici.
... Mâine... cine ştie?...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrămioare (Convallaria majalis)

Când eu eram departe, prin alte ţărişoare,
Din ochii dragei mele căzut-au lăcrimioare;
De-atunci, în faţa casei, în fiecare an,
Cresc mii de lăcrămioare, c-un míros diafan.

poezie de George Budoi din Elogii florilor (23 ianuarie 1995)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti respiraţia mea

De fiecare dată când zările-ţi vor zâmbi
Să nu uiţi că eu te veghez zi şi noapte
Îţi alint cu privirea inima
Îngheţ gândul sărutului tău
Nu încerc să te caut
Tu eşti plecat în valuri
Şi te vei ancora la maluri
Pe care eu nu le mai caut
Şi te iubesc cum tu o faci
Eşti respiraţia mea.
Nu mai vreau să te luminez
Vocea ta îmi vorbeşte când tu nu eşti aici
Voi străbate timpul pentru a te oglindi
Noi suntem adesea priviţi din depărtare
Tu eşti comoara mea de preţ
Nu pot să nu te iubesc
Pentru că aş contesta iubirea
Şi aş refuza o parte din mine
Tu eşti atingerea mea cu fiecare vers
Tu îmi zâmbeşti din lumea ta
Eu mă las cuprinsă de braţele tale puternice.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!