Gândul, nu gândirea
Mă duc pe gănd în Univers, m-așez pe corn în Andromaca
mă tot socot să pun de un vrej, s-aduc acasă vaca.
De unde-n gând atâta energie?
Că nu-i blindaj care să-l țină legat de tâmplă, încătușat.
Străbate tot, se naște-n depărtări, sfidează timpul, te transpune
oriunde vrei și nu apune.
Particulă elementară născută-n ciclotron uman, fără efort și legi elucidate,
arată lumii căt de sus ne-am cățărat, în evoluție, pe cracă.
Mă tot gândesc, și nu e gând, căci ceasul îl tot bate, ce bob s-aleg
să nu scap vaca, ce-a inundat cu aur, Andromaca.
Se mișcă biții prin mașini, te duc din cască-n cască,
îți mută chipul pe Pământ, dar nu e dintrodată.
Se-npotmolesc la greu, se pierd când tună,
și-artă timp acasă când se-adună.
Departe de-a fi gând, e imitația prin care
materia se scurge la mare depărtare.
Vă las un pic, mă-ntorc pe Andromaca
să stau pe corn, să nu mă uite vaca.
Si-atunci, să fie gândul, un vârf de energie, vecină cu nimicul,
ce-apare unde vrei în clipa născocirii, în zona de idei?
În minte, zice omul, concept nedeslușit, rămas să-și spună taina,
căci timpul nu-i finit.
Bogată-i Andromaca! Acolo nu-i oțel, cel care suge aur, nu e orice...
La unii, aleși, cu har pecetluiți, o minte înobilată
îi pune-n dreapta cinstei, conducători de gloată.
Se bucură omenirea, cu duh îi socotesc, iar simpla lor prezență
pe muți îi oblojesc.
Gând, minte, duh
nu mișcă acul la cântar, sau poate că-l adie, nu pot să am habar.
Le ducem fiecare, sunt tinere, și-s mari și pline de vigoare,
tot energii rîmân în ultima suflare.
Nu știu ce fac, rămân, migrează, dăinuiesc, este enigma vieții
la ființe ce gândesc.
Așa-mi doresc când va fi gata, să stau pe gănd în Adromaca.
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre timp
- poezii despre energie
- poezii despre viață
- poezii despre vecini
- poezii despre vaci
- poezii despre tinerețe
- poezii despre particule
- poezii despre legi
Citate similare
Reverență
Simt că nu-s vrut, pentru prezență,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverență!
Nu-i important har, competență,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalță afon... Vreau reverență!
E ca la școală; nu-i absență,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu știi... Dai, reverență.
Toți, peste tot își dau licență,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Își diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverență?!
Căci cum poți să nu ai clemență,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experți mistificanți, anume
Reciproci toți, în reverență....
Totu-i într-o efervescență;
Potență-n fals, furt de valoare,
Într-o cadență îngrozitoare
Decadență, deci nu reverență!
Speranța-i încă la decență;
Eminența s-aibă iar cătare,
Cum fluorescența-i bob din floare
Și pom dă fruct... cu reverență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre școală, poezii despre valoare, poezii despre talent, poezii despre reciprocitate, poezii despre prostie, poezii despre minciună sau poezii despre fructe
Cu tine
Reînoind demersul blând
De-a fi doar vesel, nu în gând
Ci în amestecul de vreme
Pierdute sunt vorbe prin semne.
Cu tine stropii nu mai plouă
Cu tine-i tot, e totu-n două
Cu tine viața se dezleagă
Cu tine-I tot și nu e șagă.
Revin la timpul fără timp
Când nu e loc pentru răstimp
Revin la spațiul fără de zare
Când totul totului mă doare.
Cobor în susul făr' de timp
Și urc în timp făr' de-anotimp
Sunt amalgam de Univers
Dar sunt el gând fără de ghers.
Cu tine timpul e secundă
Iar spațiul e tot mai gol
Cu tine totul se incumbă
Iar armonia-i unison.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre spațiu și timp, poezii despre secunde sau poezii despre ploaie
Ansamblu
Ce sunt în fond; cel ce gândește
Și, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp oprește
Balanța... în veșnic balansoar?!
Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voința...
Un sclav, că-l țin, nu prididesc
Convins c-așa-mi câștig căința?!
Ori sunt pretenția că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veșmânt...
Un hazardat al întâmplării?!
Poate am șansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Și-un vis de noi... din vechi eseuri...?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre sclavie, poezii despre plâns, poezii despre pictură sau poezii despre culori
Și oare la ce anume se referă persoana când spune că "ea chiar privește in interior!"? Se referă la doamna minte, nu-i așa? Dar a privi în interior nu înseamnă deloc a privi mintea, pentru că tot ceea ce e în minte e doar "exterior" cu pretenții de interior. A privi cu adevărat în interior nu înseamnă a privi tot exteriorul prin minte ci înseamnă a vedea în spatele minții! Ai recunoscut tu această neclintire eternă a Conștiinței? A privi în interior înseamnă a privii, a te topi fulgerător în oceanul imobilității veșniciei, și nu a privi la gândurile care nu se mai termină. Mintea se mișcă încontinuu și vede, dar cel care vede mintea agitată se mișcă? Se schimbă vreodată? Îi pasă lui de ce vrea sau nu vrea mintea? A privi în interioritate înseamnă a te scufunda în neclintirea vieții veșnice, în conștiință, în Sine. E atât de simplu și e atât de evident!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre conștiință, citate despre viață, citate despre schimbare, citate despre ocean, citate despre gânduri sau citate despre adevăr
Vaca lui Dumnezeu
De prin vârful pomilor
A venit o boabă-n zbor
De cafea,
Neclăită în perdea.
Dumnezeu când i-a făcut
Ființa din scuipat și lut,
Cu o pensulă de zdreanță
A vopsit-o cu faianță
Și i-a pus ca din greșeală
Două coji cu căptușeală
În spinare,
Ca să zboare,
Și aproape în zadar
Patru puncte, ca de zar,
Se gândea atunci că nu-i
Greu să fie vaca lui
Ca un nod de broderie
Neagră și cărămizie
Care mișcă și se zbate,
S-a-nnecat pe jumătate
În nemărjinire-albastră
Din fereastră.
Și fiindcă răsar în ață
Stelele de dimineață.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre zaruri
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre negru
- poezii despre lut
- poezii despre greșeli
- poezii despre dimineață
Sonetul nostru
De-ar fi să îți descriu un fir de dor,
sau forma și culoarea unui gând,
aș face-o cu plăcere, ca și când
eu însumi aș fi dor, sau gând, sau zbor,
Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ți fac pe plac.
Nu-mi cere, așadar, să îți pictez
iubirea mea, sau sufletul, în vers
și cere-mi doar un gând să creionez.
Iar dorul, aș putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat și șters,
departe, într-un colț de Univers.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre plăcere, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Descurajare
Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază
Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alții, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!
Se pare că globu-i mai mult, mișunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simț, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălțimii, e-un dar să-l deții fără scrupul, să fie...
Și-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăție!?!
Mă bântuie aspru tăiosul de vânt și întind mâna ca orbul
S-ajung nu știu unde și alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una și alta-s- la fel de înțelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veșnic, el, suflet!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre înălțime, poezii despre vânt, poezii despre prietenie, poezii despre oaze, poezii despre nisip sau poezii despre groază
Eu sunt
Sunt fapte care nu se spun
Și vorbe care nu se-aud,
Sunt șoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.
Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.
Adesea mă întorc plecând
Sau plec și nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.
Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să știu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.
Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut și ce-am avut.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre realitate, poezii despre devenire, poezii despre cunoaștere, poezii despre artilerie, poezii despre aripi sau poezii despre adevăr
Sonetul nostru
De-ar fi să îți descriu un fir de dor
sau forma și culoarea unui gând,
aș face-o cu plăcere, ca și când
eu însumi aș fi dor sau gând sau zbor,
Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ți fac pe plac.
Nu-mi cere, așadar, să îți pictez
iubirea mea sau sufletul, în vers;
poți cere doar un gând să creionez,
iar dorul aș putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat și șters,
departe, într-un colț de Univers.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Idee abstractă - sau Adevărul
adevărul
unde-i oare
și ce este pe pământ
e-o idee
un cuvânt
ce e adevărul oare
e-o privire mai abstractă
sau
ce este adevărul
mulți
au căutat să-l prindă
în imagini și-n idei
mâna
însăși să-i întindă
încrezându-se în ei
adevăru însă
nu-i o umbră
nu-i un mit
o idee ce perturbă
tot ce-n suflet
s-a trezit
nu-i o floare
adevăru
s-o iei tu oricum voiești
fermecat de gingășia-i
s-o expui
azi în ferești
dacă vrei
în adevăr
adevăru să-l pătrunzi
să știi dar
că
adevărul
e-o Ființă
e un Duh
numai El are putere infinitu să-l supună
să-mpletească cu idei tot ce are aici suflare
El Cuvântul ce adună
tot
căci tot ce este
e a Lui lucrare
Creatorul
doar a spus
Eu sunt Calea și-Adevărul
și El este
chiar Isus
multora fiind El țelul
doar Isus a îndrăznit
să susțină sus și tare
pe pământ jos am venit
pentru om
să fiu salvare
doar Isus a susținut
că El
este Adevărul
altul nimeni n-a-ndrăznit
căci Isus
rămâne țelul
ca Isus nimeni n-a fost
să ajute omenirea
să-i ofere
aici rost
susținând
că
e iubirea
adevărul
și iubirea
se interpătrund
și ne cer
neprihănirea
căci
cu toate se ascund
în Isus Hristos Mesia
El
e Adevărul Sfânt
e-a Lui
Dumnezeu Cuvânt
căci Lumina și Adevărul
ni s-au dat
doar în Hristos
El e Viața și Adevărul
acest lucru
Evanghelia-l susține
cea mai scumpă carte ce s-a scris
vreodată pe pământ
căci a ei învățătură
și azi este în vigoare
inserată în Scriptură
și-a ei
tainică valoare
nu e
de pe acest pământ
ci-i venită
din Cuvânt
Fiul Celui Prea Înalt
El
Salvarea omenirii
și azi
încă prin credință
poezie de Ioan Daniel Bălan (27 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre salvare, poezii despre lumină, poezii despre cuvinte sau poezii despre învățătură
Tot timpul și tot locul
Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.
Locul tău și timpul sunt unde și când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!
04.01.2022
poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă scurg prin propria-mi clepsidră...
Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Și sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.
Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Și nu știu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua șansă.
Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.
Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.
E legea scrisă în celulă,
Manualul vieții pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se oprește când și când...
poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai
Alină-mi inima
În miez de zi stau și oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu știi,
că nu sunt lângă tine...
doar tu ești și vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.
Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranța mea nu moare,
eu am să stau și am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viața mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.
Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubești
asta-i durerea mea uitată,
și chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să știi că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.
Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd și eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să știi cât mi-e de greu,
și sufletul-mi de l-ai avea,
să simți ce simt și eu
să simți când nu te simt tot timpul,
să știi,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.
Și lacrimile-mi curg ușor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aș vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
știind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neștire.
Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc și nu-i ușor
să-ți spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
și-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.
poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre întuneric sau poezii despre uitare
N-AM SA POT
N-am să pot descrie în cuvinte
Înălțimea la care tu m-ai ridicat
Nici culmile ce mi le-ai indicat,
Drumul ce duce tot înainte.
Orice vers, mereu clarificat
Va aduce noi amintiri în minte,
Păstrându-le pe toate sfinte,
Pe tine care sus m-ai înălțat.
N-am să reușesc să-ți dau
Tot ce aș vrea din univers
De aceea în dileme tot mai stau.
Din când în când îți scriu un vers,
Inspirându-mă din Heine sau Lenau
Rămânând din minte-ți șters.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre amintiri
O femeie trebuie să știe când să fie Julieta și când Andromaca.
aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre femei
Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"
E-un 5 noiembrie-nspre un sfârșit de an
Ce nu și-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.
E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...
Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot țărmurindu-l și-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.
Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.
Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Și n-am puterea să-l întorc și nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Și-l pierd, într-un week end, pe Adrian.
Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.
Bucată ruptă-i de la țara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... și Prut și Adrian.
Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.
Țineți-vă să nu rămâneți van
Cum sunteți azi doar simpli impostori
De nu veți recunoaște-n timp valori
Continuând să renegați un Adrian.
Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înțelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.
Și nu uitați c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte și gând sublim și nu-nțeleg
De nu vă vreți prin el, popor nemuritor...
Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o țară care-și pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...
PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veșnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre vioară sau poezii despre trup și suflet
Cel mai mare rău inventat de Aghiuță de minte, este "știința". În fapt, tot ceea ce numești "Știință" e doar o altă poveste naivă, inventată de gând, pentru a adormi copiii! Când afirm că e cel mai mare rău, afirm că tot ceea ce tu numești "știință" pornește de la premisa falsă a formei, materiei și deci a separării pline mereu de frică și suferință. "Științific vorbind" - ce boală o fi asta? - tu chiar crezi că ești o formă rătăcită de alte forme, și exact această educație primară handicapată, te pune pe linia suferinței. Tot ceea ce voi oamenii seduși de minte denumiți "adevăr științific" este doar o rușine, o minciună gogonată a minții, pentru a nu vă recunoaște eterna voastră ființă. nenăscută și deci implicit fără formă. Oare cum ar putea handicapatul de gând finit să cerceteze "științific" infinitul fără gândire? A crede în "Știință" înseamnă a trăi o viață jalnică grevată de separare și suferință. Nu este nimic științific în "Știință" ci este doar gândul minciunii, adevărata știință presupune să începeți prin a cerceta "eu"-ul care se pretinde o astfel de trăsnaie.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate despre suferință, citate despre minciună, citate despre inventatori, citate despre handicap, citate despre cercetare sau citate despre adevăr și minciună
Gânduri fără cenzură
S-au strâns atâtea gânduri la poarta așteptării,
Se calcă în picioare, se-amestecă ciudat;
Stau cerberii de pază pe treptele intrării,
Infernul dă green carduri la crime și păcat.
Iar gândul meu, timidul, înfrigurat de teamă
Se tot întreabă: oare, adresa n-am greșit?
Rănit în ambuscadă și nebăgat în seamă
Ar vrea să se întoarcă de unde a venit.
Dar, cum să se adune din marea de cuvinte
Strivit ca-n turnul Babel, la temelia lui?
Venise printre primii, eliberat de minte,
De mintea zbuciumată, în ziua cea dintâi.
Era un gând de seară, cu liniștea zdrobită
De gândul de adio al unui trandafir,
Ce își nega sorgintea, vrând spinii să-și înghită
Pe timp de lună plină, ca un flămând vampir.
Și răul se propagă din gând în gând ca ciuma-
Nu îl oprește nimeni, câci gândul e un zbor;
Nu îl aude nimeni și nu-i zărește urma
Decât când se transformă în moarte și fior.
Fantome-n căutare, lovind apoteotic
Sunt gândurile noastre în zborul lor haotic.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vampiri, poezii despre trandafiri, poezii despre seară sau poezii despre picioare
Nu-i așa?
Când privești cum floricica dintre iernuri își revine
Și aleargă păsărica țopa~țop peste câmpii,
Nu-i așa că te încearcă fel de fel de bucurii
Și că-ți vine a pupa toate babele din mine?
Când se-aude cucuveaua ce te cheamă dintre vii
Unde strugurii-i visezi în butoaiele prea pline;
Nu-i așa că te apucă, nu-i așa, c-așa îți vine
Să m-alergi măcar o dată, ca apoi să nu-ți revii?
Nu-i așa că-i beznă totul, nu-i așa că ai în minte
Gând gândești (deși nu prea), ochii mei scăpărători,
Ce, c-o singură privire aruncată spre veșminte
Fac să zburde toate cele, înapoi și înainte
Ca-ntr-un joc pe dezbrăcate care ține până-n zori.
Nu- așa că nu prea poți să mă vrei numai cu... minte?
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre ochi, poezii despre nuditate, poezii despre jocuri, poezii despre flori, poezii despre cucuvele sau poezii despre bucurie
Adevărul unui lup
Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.
N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.
N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.
Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.
Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.
Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.
Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.
Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.
Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.
Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.
Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.
Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre singurătate, poezii despre scurtături, poezii despre noapte sau poezii despre lupi