Gândul, nu gândirea

Mă duc pe gănd în Univers, m-aşez pe corn în Andromaca
mă tot socot să pun de un vrej, s-aduc acasă vaca.
De unde-n gând atâta energie?
Că nu-i blindaj care să-l ţină legat de tâmplă, încătuşat.
Străbate tot, se naşte-n depărtări, sfidează timpul, te transpune
oriunde vrei şi nu apune.
Particulă elementară născută-n ciclotron uman, fără efort şi legi elucidate,
arată lumii căt de sus ne-am căţărat, în evoluţie, pe cracă.
Mă tot gândesc, şi nu e gând, căci ceasul îl tot bate, ce bob s-aleg
să nu scap vaca, ce-a inundat cu aur, Andromaca.
Se mişcă biţii prin maşini, te duc din cască-n cască,
îţi mută chipul pe Pământ, dar nu e dintrodată.
Se-npotmolesc la greu, se pierd când tună,
şi-artă timp acasă când se-adună.
Departe de-a fi gând, e imitaţia prin care
materia se scurge la mare depărtare.
Vă las un pic, mă-ntorc pe Andromaca
să stau pe corn, să nu mă uite vaca.
Si-atunci, să fie gândul, un vârf de energie, vecină cu nimicul,
ce-apare unde vrei în clipa născocirii, în zona de idei?
În minte, zice omul, concept nedesluşit, rămas să-şi spună taina,
căci timpul nu-i finit.
Bogată-i Andromaca! Acolo nu-i oţel, cel care suge aur, nu e orice...
La unii, aleşi, cu har pecetluiţi, o minte înobilată
îi pune-n dreapta cinstei, conducători de gloată.
Se bucură omenirea, cu duh îi socotesc, iar simpla lor prezenţă
pe muţi îi oblojesc.
Gând, minte, duh
nu mişcă acul la cântar, sau poate că-l adie, nu pot să am habar.
Le ducem fiecare, sunt tinere, şi-s mari şi pline de vigoare,
tot energii rîmân în ultima suflare.
Nu ştiu ce fac, rămân, migrează, dăinuiesc, este enigma vieţii
la fiinţe ce gândesc.
Aşa-mi doresc când va fi gata, să stau pe gănd în Adromaca.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverenţă

Simt că nu-s vrut, pentru prezenţă,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverenţă!

Nu-i important har, competenţă,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalţă afon... Vreau reverenţă!

E ca la şcoală; nu-i absenţă,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu ştii... Dai, reverenţă.

Toţi, peste tot îşi dau licenţă,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Îşi diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverenţă?!

Căci cum poţi să nu ai clemenţă,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experţi mistificanţi, anume
Reciproci toţi, în reverenţă....

Totu-i într-o efervescenţă;
Potenţă-n fals, furt de valoare,
Într-o cadenţă îngrozitoare
Decadenţă, deci nu reverenţă!

Speranţa-i încă la decenţă;
Eminenţa s-aibă iar cătare,
Cum fluorescenţa-i bob din floare
Şi pom dă fruct... cu reverenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Reînoind demersul blând
De-a fi doar vesel, nu în gând
Ci în amestecul de vreme
Pierdute sunt vorbe prin semne.
Cu tine stropii nu mai plouă
Cu tine-i tot, e totu-n două
Cu tine viaţa se dezleagă
Cu tine-I tot şi nu e şagă.
Revin la timpul fără timp
Când nu e loc pentru răstimp
Revin la spaţiul fără de zare
Când totul totului mă doare.
Cobor în susul făr' de timp
Şi urc în timp făr' de-anotimp
Sunt amalgam de Univers
Dar sunt el gând fără de ghers.
Cu tine timpul e secundă
Iar spaţiul e tot mai gol
Cu tine totul se incumbă
Iar armonia-i unison.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi oare la ce anume se referă persoana când spune că "ea chiar priveşte in interior!"? Se referă la doamna minte, nu-i aşa? Dar a privi în interior nu înseamnă deloc a privi mintea, pentru că tot ceea ce e în minte e doar "exterior" cu pretenţii de interior. A privi cu adevărat în interior nu înseamnă a privi tot exteriorul prin minte ci înseamnă a vedea în spatele minţii! Ai recunoscut tu această neclintire eternă a Conştiinţei? A privi în interior înseamnă a privii, a te topi fulgerător în oceanul imobilităţii veşniciei, şi nu a privi la gândurile care nu se mai termină. Mintea se mişcă încontinuu şi vede, dar cel care vede mintea agitată se mişcă? Se schimbă vreodată? Îi pasă lui de ce vrea sau nu vrea mintea? A privi în interioritate înseamnă a te scufunda în neclintirea vieţii veşnice, în conştiinţă, în Sine. E atât de simplu şi e atât de evident!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaca lui Dumnezeu

De prin vârful pomilor
A venit o boabă-n zbor
De cafea,
Neclăită în perdea.
Dumnezeu când i-a făcut
Fiinţa din scuipat şi lut,
Cu o pensulă de zdreanţă
A vopsit-o cu faianţă
Şi i-a pus ca din greşeală
Două coji cu căptuşeală
În spinare,
Ca să zboare,
Şi aproape în zadar
Patru puncte, ca de zar,
Se gândea atunci că nu-i
Greu să fie vaca lui

Ca un nod de broderie
Neagră şi cărămizie
Care mişcă şi se zbate,
S-a-nnecat pe jumătate
În nemărjinire-albastră
Din fereastră.

Şi fiindcă răsar în aţă
Stelele de dimineaţă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor,
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor, sau gând, sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea, sau sufletul, în vers
şi cere-mi doar un gând să creionez.

Iar dorul, aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor sau gând sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea sau sufletul, în vers;
poţi cere doar un gând să creionez,

iar dorul aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idee abstractă - sau Adevărul

adevărul
unde-i oare
şi ce este pe pământ
e-o idee
un cuvânt
ce e adevărul oare
e-o privire mai abstractă
sau
ce este adevărul

mulţi
au căutat să-l prindă
în imagini şi-n idei
mâna
însăşi să-i întindă
încrezându-se în ei

adevăru însă
nu-i o umbră
nu-i un mit
o idee ce perturbă
tot ce-n suflet
s-a trezit

nu-i o floare
adevăru
s-o iei tu oricum voieşti
fermecat de gingăşia-i
s-o expui
azi în fereşti

dacă vrei
în adevăr
adevăru să-l pătrunzi
să ştii dar
că
adevărul
e-o Fiinţă
e un Duh
numai El are putere infinitu să-l supună
să-mpletească cu idei tot ce are aici suflare
El Cuvântul ce adună
tot
căci tot ce este
e a Lui lucrare

Creatorul
doar a spus
Eu sunt Calea şi-Adevărul
şi El este
chiar Isus
multora fiind El ţelul

doar Isus a îndrăznit
să susţină sus şi tare
pe pământ jos am venit
pentru om
să fiu salvare

doar Isus a susţinut
că El
este Adevărul
altul nimeni n-a-ndrăznit
căci Isus
rămâne ţelul

ca Isus nimeni n-a fost
să ajute omenirea
să-i ofere
aici rost
susţinând
că
e iubirea

adevărul
şi iubirea
se interpătrund
şi ne cer
neprihănirea
căci
cu toate se ascund
în Isus Hristos Mesia

El
e Adevărul Sfânt
e-a Lui
Dumnezeu Cuvânt
căci Lumina şi Adevărul

ni s-au dat
doar în Hristos
El e Viaţa şi Adevărul

acest lucru
Evanghelia-l susţine
cea mai scumpă carte ce s-a scris
vreodată pe pământ
căci a ei învăţătură
şi azi este în vigoare
inserată în Scriptură
şi-a ei
tainică valoare
nu e
de pe acest pământ
ci-i venită
din Cuvânt
Fiul Celui Prea Înalt
El
Salvarea omenirii
şi azi
încă prin credinţă

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul şi tot locul

Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.

Locul tău şi timpul sunt unde şi când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!

04.01.2022

poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-AM SA POT

N-am să pot descrie în cuvinte
Înălţimea la care tu m-ai ridicat
Nici culmile ce mi le-ai indicat,
Drumul ce duce tot înainte.

Orice vers, mereu clarificat
Va aduce noi amintiri în minte,
Păstrându-le pe toate sfinte,
Pe tine care sus m-ai înălţat.

N-am să reuşesc să-ţi dau
Tot ce aş vrea din univers
De aceea în dileme tot mai stau.

Din când în când îţi scriu un vers,
Inspirându-mă din Heine sau Lenau
Rămânând din minte-ţi şters.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie trebuie să ştie când să fie Julieta şi când Andromaca.

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rău inventat de Aghiuţă de minte, este "ştiinţa". În fapt, tot ceea ce numeşti "Ştiinţă" e doar o altă poveste naivă, inventată de gând, pentru a adormi copiii! Când afirm că e cel mai mare rău, afirm că tot ceea ce tu numeşti "ştiinţă" porneşte de la premisa falsă a formei, materiei şi deci a separării pline mereu de frică şi suferinţă. "Ştiinţific vorbind" - ce boală o fi asta? - tu chiar crezi că eşti o formă rătăcită de alte forme, şi exact această educaţie primară handicapată, te pune pe linia suferinţei. Tot ceea ce voi oamenii seduşi de minte denumiţi "adevăr ştiinţific" este doar o ruşine, o minciună gogonată a minţii, pentru a nu vă recunoaşte eterna voastră fiinţă. nenăscută şi deci implicit fără formă. Oare cum ar putea handicapatul de gând finit să cerceteze "ştiinţific" infinitul fără gândire? A crede în "Ştiinţă" înseamnă a trăi o viaţă jalnică grevată de separare şi suferinţă. Nu este nimic ştiinţific în "Ştiinţă" ci este doar gândul minciunii, adevărata ştiinţă presupune să începeţi prin a cerceta "eu"-ul care se pretinde o astfel de trăsnaie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri fără cenzură

S-au strâns atâtea gânduri la poarta aşteptării,
Se calcă în picioare, se-amestecă ciudat;
Stau cerberii de pază pe treptele intrării,
Infernul dă green carduri la crime şi păcat.

Iar gândul meu, timidul, înfrigurat de teamă
Se tot întreabă: oare, adresa n-am greşit?
Rănit în ambuscadă şi nebăgat în seamă
Ar vrea să se întoarcă de unde a venit.

Dar, cum să se adune din marea de cuvinte
Strivit ca-n turnul Babel, la temelia lui?
Venise printre primii, eliberat de minte,
De mintea zbuciumată, în ziua cea dintâi.

Era un gând de seară, cu liniştea zdrobită
De gândul de adio al unui trandafir,
Ce îşi nega sorgintea, vrând spinii să-şi înghită
Pe timp de lună plină, ca un flămând vampir.

Şi răul se propagă din gând în gând ca ciuma-
Nu îl opreşte nimeni, câci gândul e un zbor;
Nu îl aude nimeni şi nu-i zăreşte urma
Decât când se transformă în moarte şi fior.

Fantome-n căutare, lovind apoteotic
Sunt gândurile noastre în zborul lor haotic.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Când priveşti cum floricica dintre iernuri îşi revine
Şi aleargă păsărica ţopa~ţop peste câmpii,
Nu-i aşa că te încearcă fel de fel de bucurii
Şi că-ţi vine a pupa toate babele din mine?
Când se-aude cucuveaua ce te cheamă dintre vii
Unde strugurii-i visezi în butoaiele prea pline;
Nu-i aşa că te apucă, nu-i aşa, c-aşa îţi vine
Să m-alergi măcar o dată, ca apoi să nu-ţi revii?
Nu-i aşa că-i beznă totul, nu-i aşa că ai în minte
Gând gândeşti (deşi nu prea), ochii mei scăpărători,
Ce, c-o singură privire aruncată spre veşminte
Fac să zburde toate cele, înapoi şi înainte
Ca-ntr-un joc pe dezbrăcate care ţine până-n zori.
Nu- aşa că nu prea poţi să mă vrei numai cu... minte?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!