Replică la poezia "Ghinion" de Valentin David

Of, nu ştiam de ce nu vii
Şi eram tare-ngrijorată!
Te-ntreb, în stare ai să fii,
Să ne mai întâlnim o dată?

Şi cine te-o fi pus să pleci,
Pe aşa vreme de urgie,
Cu-atâta gheaţă pe poteci
Cu scara-n spate?... of, vai mie!

Şi pe-ntuneric ce cătai?
Ştiai că becu-i ars de-o lună
Pe strada noastră unde ai
Spart becu' tu cu o alună.

E drept că şi eu aşteptam,
Tot în balcon în frig şi vânt,
Cu pisicuţa mea eram,
Când prăbuşi-te-ai la pământ.

De un' să ştiu că te-ai grăbit,
(Eu aşteptam o serenadă)
Că pisicuţa a fugit,
Şi c-ai călcat-o rău pe coadă?

Săraca tare-a mieunat,
De-a auzit-o chiar şi tata.
Şi imediat s-a înarmat,
Să-şi apere de moarte fata.

Te-am auzit când ai urlat,
De ai trezit toată suflarea.
În cactuşi ai aterizat
Şi mare îmi mai fu mirarea,

Când ţi-am văzut fundul complet
În cactuşi încoţopenit.
Eu, Julieta Capulet
Te voi iubi şi ciuruit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Îţi scriu Julieta din spital,
Lovit de-o cruntă tragedie,
De fel sunt foarte punctual,
Dar iată-s la ortopedie!

Veneam aşa ca de-obicei,
Plin de speranţe deşănţate,
Cu greu, pe frig şi pe polei,
Cu flori, şi cu o scară-n spate.

Nici lună plină nu era,
Şi parcă bănuiam eşecul,
Vazând că-n colţ, pe strada ta,
S-a ars probabil iarăşi becul.

Precum o cârtiţă de orb,
Şi cu miscările confuze,
Urcam pe scară să îţi sorb,
Iubirea de pe-a tale buze.

Am renunţat la serenadă,
Deja mă apucase frica,
Când pe balcon, subit, pe coadă,
Probabil ţi-am călcat pisica.

Un urlet se-auzi spontan,
Trezind vecinii adormiţi,
Iar eu, greoi, căzui morman,
Cu fundu-n cactuşii-nfloriţi.

L-am auzit pe tatăl tău
Luându-şi flinta dintr-o ladă
Aşa că am sărit în hău,
Chiar dacă nu era zăpadă.

În gips, cu fundul ciuruit,
Îţi scriu acum să ştii şi tu
Că te iubesc nemărginit...
Semnat, Romeo Motague.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azur 3

De unde ai apărut
Azur nebun în calea-mi
De mi-ai furat poemul
Şi inima din piept?
Nu îmi răspunde, ştiu
Din tâmpla-mi de copilă
Când mă rugam s-apari
În seri uitate-n vină.
Dar oare tu ştiai
Că eu te voi iubi
Ca pe-o icoană sfântă
Şi-n piept vei stărui?
Ştiai chiar tot, iubite
'Nainte să mă ai
Căci eu ţi-am fost sortită
Şi tu al meu Serai.
Iubire dintre stele,
Al meu vis rătăcit,
În tâmplele-mi prea ninse
Tu vino-mi la iubit.
Te voi iubi cu Luna
Şi Cerul deopotrivă
Din stele îţi voi face
A inimii cunună.
Eu te-am ales să-mi fii
Al tâmplelor poem
Pe când eu voi veni
Să fiu al tău blestem.
Ne vom iubi, în Cer
Aşa şi pe Pământ
Eu m-am născut să pier
Iubindu-te etern.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Violeta

N-am crezut vreodată,
C-am să am o fată,
Ce-mi începe ziua cu un surâs.
E un zâmbet toată
Când îmi spune tată
Mă topesc şi ea pufneşte-n râs.

Refren:
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Prima întâlnire,
Prima ta uimire,
Pentru mine sunt de neuitat...
Prima încercare
De-a sta în picioare
Primul tău cuvânt rostit vreodată.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Sper să fiu cu tine,
Peste ani de zile,
Când te voi conduce la altar.
Şi să-ţi spun: "Mireasă,
Eşti aşa frumoasă!"
Mândru sunt la braţul tău s-apar.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

cântec interpretat de Ştefan Bănică Jr., muzica de Ştefan Bănică Jr., versuri de Ştefan Bănică Jr.
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede treaba că zugrăvitura era în neamul nostru, că mult îmi mai plăceau şi mie icoanele când eram mic. Pentru mine, sfinţii erau vii: stam cu sfială înaintea lor şi eram încredinţat că şi ei se uită la mine, mă aşteptam să-i aud vorbind, să-i văd mişcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada Mamaia

Era prin vară, aşteptam,
La mare, răsăritul
Şi, Doamne, ce-ncântat eram
Cu marea şi privitul!

Până-ntr-o zi, cam pe la prânz
Când te-am văzut pe tine
Şi-n urma ta, precum un mânz,
Mergeam, cu rugi creştine:

Dă-mi Doamne, mie, un noroc,
Că-s plin de-adrenalină,
Şi fă-mă să câştig la joc,
Să-mi iau şi eu maşină

Cu care să o plimb pe ea
Pe plajă la Mamaia
Şi să-i pot cumpăra ce vrea
Că apoi... vorba aia,

Eu nu aş vrea să te mânii
Spunându-ţi tot ce-aş face
Şi - ce sunt banii? - doar hârtii
Să faci... cam tot ce-ţi place.

Se pare că, la ruga mea
Pe care-ai auzit-o
Cu tine s-a-ntâmplat ceva,
Şi, repede,-ai... zbughit-o.

N-am câştigat, iar fuga ta
M-apasă şi mă doare
De n-aş mai vrea, în viaţa mea,
Să stau... cu ochii-n soare.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori imaginare

Ţi-am scris scrisori, ca-n vremi de altă dată,
Ca o domniţă-îndrăgostită-ntr-un castel,
Şi aşteptam aşa emoţionată
Răspuns, prin voiajorul porumbel.

Ţi-am scris ades poeme de iubire
Şi am visat o dragoste curată,
Cu cavaleri, domnite si turnire,
Dar n-ai citit poemul niciodată

M-am adaptat, cum fu-se cu putinţă
Şi mi-am trimis scrisorile-n eter,
Chiar de-s in jean, s eu am rămas domniţă,
Dar tu-n costum, tu nu eşti cavaler.

Mai scriu şi-acum, din când în când, poeme,
Dar nu-ţi mai scriu de mult scrisori,
Te-am rătăcit pe undeva, prin vreme,
Prin timp, ca porumbeii voiajori.

Te-am rătăcit pe-o insula pustie,
Din versul meu de mult te-am exilat,
Nu îmi eşti muză-n nicio poezie,
Erai imaginar, cumva te-am inventat.

Ţi-am dat valoarea omului iubit,
Te-am pus in versurile mele si-n poveşti,
Asa cum mi-am imaginat te-am născocit,
Iar de exişti, habar n-am cine eşti.
20.02.2021
Flori M. Flori (Florentina Mitrică

poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău că te-am iubit,
am fost o vară fericit,
credeam că soarta mi te-a dat
ca eu să-ţi fiu predestinat.

Ştiam că-n viaţa mea de vii
drept înger păzitor să-mi fii
împărtăşim griji şi nevoi
că-n loc de unul suntem doi.

Eram cu sufletu-mpăcat,
nu săvârşeam niciun păcat,
la unele nepotriviri
ne-nţelegeam doar din priviri.

Dar armonia dispăru
când aroganţa apăru,
nu mai fu chip să te-nţeleg
şi taina urii să dezleg.

Te-a cufundat miraj semeţ
în ignoranţă şi dispreţ,
te-or încerca păreri de rău:
nu eşti a mea, nu sunt al tău!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb acum

Când lacrimă căram pe umeri goi,
M-ai învăţat să zbor, precum cocorii
Şi cerurile le-mpărţeam la doi,
Jucându-ne de-a ploaia şi de-a norii.

Scriam poeme-mbrăţişaţi naiv,
Privindu-ne în ochi ca-ntr-o oglindă,
Erai albastru, eu în rogvaiv
Îţi desenam un dor, iubiri s-aprindă.

Când zorii evadau din albul vis
Îţi ofeream un mic dejun frugal
Ca să-ţi păstrez la prânz un paradis
Dintr-un sărut al valului la mal.

La cină, eram fruct răscopt pe ram,
Să mă culegi cu poftă şi nesaţ;
Ca mărul Evei, eu te aşteptam
Să muşti, să guşti şi să te prind în laţ.

Mă-ntreb acum, ce mai mănânci străine
Şi poate-mi spui, de ce-ai fugit de mine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul vatman

îmi spuneai că nu mai sunt om
că deja sunt zeu
şi te credeam
când era frig
căram focul în spinare
până ce umerii îmi erau arşi
şi ningeam cenuşă peste oraş

adunasem în mine toate fântânile
din preajmă
şi plouam de fiecare dată
când strada o lua razna
şi curgea
în valuri din înaltul rostului
de şef-cişmea

chiar am visat că sunt zeu
zeul vatman cu tramvaie
în loc de picioare
şi gâtul cu burduf
cu roţi înalte şi roşii
cu ochii ca termopanul
şi părul fuior
mai eram şi stăpânul
singurului semafor
din oraş
şi nimănui nu-i păsa

eram stăpânul garajelor
închise în colivii
eram un fel de poliţist
la braţ cu mitropolitul
aşa fără rost
eram un fel de planificator
al orelor de sex
şef peste toate
cercurile din oraş
înghesuite cu talent de pompieri
în groapa cu talaj

eram ca o flacără
şi trăncăneam
ca o moară năucă
şi mă îndrăgosteam de fiecare dată
de muşcata
uitată la geam
pe care eram lipit eu
eu zeul vatman
un abţibild ceresc
şi malefic

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, de ce te porţi aşa cu Luci? De ce-i provoci suferinţă?
Iulian: Suferinţă?! Lui?! El suferă?! Şi eu cum crezi că m-am simţit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la ştiri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ţi convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simţeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînţeles că eram mândru de performanţa lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuşi ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă aşteptam

să mă iubeşti o mie
de ani încercând să dezlegi
misterul melancolic
care răzbate din toată fiinţa mea
nu mă aşteptam să-mi înţelegi
durerea poemului care creşte
în metafizica magnetismului frenetic
să mă susţii când ating paradisul pierdut
stingând condeiul în lacrimi
nu mă aşteptam să iubeşti
o piesă de muzeu ocolită
de noroc încredinţat iluziei deşarte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
păşeam printre ani şi era frig
m-am ghemuit la sânul tău şi m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer şi lacrima plângea
vorbeam de despărţiri uitând că ieri nu a fost ieri
ştiam că ai să pleci
eram nebun şi nu înţelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
ştiam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în braţe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
ştii, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârşit
dar ce este femeie azi sfârşitul
decât lumina noului început

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă şi tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier şi cu-n fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.

Eram copil prin curte şi sufletu-mi plângea,
şi venea tata-n grabă şi mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi vindeca,
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ştergea.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
eram copilul care prin neguri şi prin frig
priveam un tată care în viaţă se stingea.

Eram copilul care părintele-şi iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n pământ.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
şi s-a făcut de ziuă, şi tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama şi lacrima plângea.

Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi puterea,
la margine de lume pe pat moartea şi-o dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-nflorea.

Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-mpărat

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am două scuze

Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiş, de când le ştiu.

Şi parcă le-ar cunoaşte de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.

În mâna mea, o mână ţi-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu ştiu ce ţi-am răspuns, dar te-am minţit;
Eram şi îngheţat şi fericit.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasu'

De când te-am văzut prima oară,
Tu mi-ai aprins un foc în inimioară
Iar când mă uit la tine cu ardoare
Inima-mi plânge... şi mă doare.

Frumoasă fată mai eşti tu,
Vrei să-mi răneşti sufletu'?
Mereu spui NU, dar cu un ţel:
Să fii cu mine... dar şi cu el.

Ieri te-am văzut pe strada mea
În timp ce el te săruta,
Iar focu' din inima mea
Încet, încet el se stingea

Ş-atunci eu rău m-am necăjit,
Noroc cu ceasu', că m-a trezit!!!

poezie de Vasile Urdea
Adăugat de Vasile Urdea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!