Ghinion

Îţi scriu Julieta din spital,
Lovit de-o cruntă tragedie,
De fel sunt foarte punctual,
Dar iată-s la ortopedie!

Veneam aşa ca de-obicei,
Plin de speranţe deşănţate,
Cu greu, pe frig şi pe polei,
Cu flori, şi cu o scară-n spate.

Nici lună plină nu era,
Şi parcă bănuiam eşecul,
Vazând că-n colţ, pe strada ta,
S-a ars probabil iarăşi becul.

Precum o cârtiţă de orb,
Şi cu miscările confuze,
Urcam pe scară să îţi sorb,
Iubirea de pe-a tale buze.

Am renunţat la serenadă,
Deja mă apucase frica,
Când pe balcon, subit, pe coadă,
Probabil ţi-am călcat pisica.

Un urlet se-auzi spontan,
Trezind vecinii adormiţi,
Iar eu, greoi, căzui morman,
Cu fundu-n cactuşii-nfloriţi.

L-am auzit pe tatăl tău
Luându-şi flinta dintr-o ladă
Aşa că am sărit în hău,
Chiar dacă nu era zăpadă.

În gips, cu fundul ciuruit,
Îţi scriu acum să ştii şi tu
Că te iubesc nemărginit...
Semnat, Romeo Motague.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!