Pianistul

În aşteptare,

viorile din orchestră dansau.

Vibrau.

Degetele începură să mângâie
clapele vechi şi lucioase.

Muzica era viaţa lui ~ clasică.

În jur, oamenii tăcuţi
păreau a fi statui de ceară.

El se ascundea, de fapt,
într-un univers nevăzut.

Începu să semene tot mai mult
cu un vulcan aprins
printre notele ce explodau fierbinţi
şi inundau liniştea.

Era o mare învolburată de sentimente
cu valuri care izbeau ţărmul~
val de aplauze
şi iubire neţărmurită;
vibraţie şi sunet
pentru un nou echilibru.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

era un univers de editori,
o constelaţie, clipa,
derivă în gelozirea vorbei

era un grup alb de statui
pe o alee de nicăieri
umbrită de negeneraţii

era freddie strigându-şi mama
pe o terasă verde cu căpcăuni
unde se topeau ţigări reci

era fluxul de nanoceruri
descărcat în stream
către neantul reificat

era ignoranţa doritorilor
privind valuri mute
cum se sparg în zare

era pânza de paianjen
din albul ochilor noştri
în care se zvârcolea motivul

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie stranie

Ţi-am auzit paşii. Am avut sentimentul
că frunzele roşii cădeau sonor pe un
pământ uscat, imediat după ce se
desprindeau dintr-un copac imaginar.
Frunzele roşii păreau a fi înfrigurate în
toamna târzie. Am avut sentimentul că

eu chiar am auzit nişte paşi. Aveam senzaţia
aceea stranie că tu, de fapt, trăiai. Dar, în
momentul imediat următor, am fost absolut
sigură că nu am auzit, de fapt, pe nimeni.
M-am uitat în grădină şi am văzut copacul
meu Ligustrum vulgare cum îşi pierdea
frunzele. Mi-am văzut chipul în oglindă.

Era de-a dreptul imposibil să aud paşi.
Tot ce ştiam era faptul că te iubeam. Tot ce
am putut eu auzi era căderea frunzelor. Dar,
în secunda imediat următoare, am simţit
sărutul tău. Am auzit clopotul bisericii bătând.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Bănică era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinară, totul în jurul lui se mişca cu o viteză uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea nu farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drăgălăşenie şi de o mare colegialitate. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că era şi un actor extraordinar.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certificate de naştere

Dintr-o dată s-a făcut linişte

s-a făcut linişte ca în odaia casei albastre
cu busuioc la icoană şi acoperiş de ţigle
în care copilul abia născut nu a mai auzit inima
care l-a însoţit nouă luni rotunde
s-a văzut părăsit şi străin
înfrigurat în pântecele acesta nou şi prea mare
ars de lumina puternică
şi nu a ştiut decât că trebuie să audă din nou
muzica aceea care părea fără sfârşit
şi a străpuns cu glasul lui de prunc viteaz liniştea casei
şi inimile din jur pe care le-a ascultat rând pe rând
până a găsit muzica lui, doar o inimă era a lui
doar una era patria în care a locuit nestingherit
şi în care nu se mai putea întoarce
aşa încât ni s-a dat o altă inimă
pe care o putem părăsi, iubi şi o putem frânge
pentru care putem muri
şi căreia, câteodată, îi spunem "mamă"
iar când o numim aşa, mama râde
cu ochii ei care fac pădurile să fie atât de verzi
ochii ei de tânără născând soldaţi
cu bucurie, durere, cu frică şi suflet viteaz
trecând orice punte şi râuri vorbitoare şi munte semeţ
cu fire colorate purtate de cel mai subţire ac
ţinut între degetele ei care ţes în fiecare noapte liniştită
în fiecare zi de pace,
inima mare a ţării

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, pentru că, din nou, e primăvară...

Din teamă şi obsesii ne-nţelese,
M-ai zămislit în zi de sărbătoare,
Când dintre spini rămas-au neculese,
Doar păpădii şi flori nemuritoare.

Pe ţărmul mării se scriau poeme,
Cu liniştea din nopţile de vară.
Era târziu şi parcă prea devreme,
Să m-alăptez cu scâncet de vioară.

Un val albastru-şi pregătea sărutul,
Agonizând într-o idilă falsă
Şi dureros şi tandru, începutul
Încarcera toţi fluturii în plasă.

Era şi nu era un rai pe-aproape
Şi Dumnezeu îşi oblojea o rană.
Doar visul mamei mai plutea pe ape
Şi-o rugăciune a bunicii-n strană.

Şi luna m-a ferit de-arşiţa nopţii
Şi mi-a fost scutec de-nceput de viaţă.
Dar am simţit venin pe gura sorţii
Şi l-am băut, din sân, spre dimineaţă.

Şi astăzi, printre false curcubeie
Mai simt amaru-n fagurii de ceară,
Când mă aplec cu trupu-mi de femeie,
Să mă învie-o nouă primăvară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curba

Simt vibratia strigatului tau
Simt privirea ta, care atinge vibratia, curband timpul.

Simt aceasta atingere,

Care da sens curbei.

O curba sigmoida....

Cred ca daca aerul s-ar comprima excesiv, ar putea naste acel unic sunet....

Pana cand sclipirea din ochi ar tremura firul ierbii....

Alunecand pe genele curbate...

Tu te-ai inchide in tine, tot mai adanc si mai adanc,

Pana cand ai deveni curba in sine.

Iubirea ar atinge acel echilibru instabil...

Un nor gri s-ar forma in aerul atat de incalzit de soare...
Iar sufletele noastre ar forma o sfera, in care ne-am ascunde gandurile....

Nu as mai putea tine in loc secundele..

Ele mi-ar aluneca printre degete,

Degetele mele curbate in rugaciune...

Corali si scoici
Ar ramane incrustati in orizontul marin...

Cunoasterea
Ar ramane incrustata in orizontul campului visual...

Cunoaşterea ar deveni doar un transfer ideatic de concepte...

Ea ar infiora intregul univers..

Ne-am putea trezi pentru a renaste...

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beethoven va mai da o dată – şi pentru ultima oară – măsura mare a talentului său într-o creaţie concertantă – în Concertul în mi bemol major pentru pian şi orchestră (op. 73). Era în anul 1809, anul în care Napoleon ocupa din nou Viena, în care s-a stins viaţa lui Haydn şi a început cea a lui Mendelssohn-Bartoldy. Raportat la creaţia lui Beethoven, acest an apare dominat de dorinţa compozitorului de a se retrage în intimitatea unor genuri camerale.

Ioana Ştefănescu în O istorie a muzicii universale (1998)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val după val

Mă ceartă şi marea val după val,
pe ţărmul care din imensitatea lui
a rămas doar o dungă de pământ,
poetic sau straniu numită mal...
Mă ceartă şi vântul cu stropii lui reci
venit să-mi scuture gândul
într-un tern si tainic amurg
cu raze pierdute prin norii buieci.
Mă ceartă şi dorul din mine
prin strigăt mut sufocat de valuri
doar soarele mi-e mângâierea cea caldă
pe ţărmul cel rece al lumii marine.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era toamnă şi însera

Era toamnă şi însera când te-am cunoscut.
Soarele se ascundea, cădeau frunzele din nuc.
Aşteptam a ta iubire, inima în piept bătea,
Gândul îmi zbura la tine, deloc nu se liniştea.
Îmbrăcam haina iubirii şi purtaţi de-al vieţii val,
Gustam clipa fericirii, dintr-o cupă de cristal.
Era-i fata ideală, era-i tot ce mi-am dorit,
Să trăim viaţa reală, destinele ne-am unit.
Uniţi în cuget şi-n simţiri, ne-am clădit în viaţă rost.
Acum trăiesc din amintiri. Nimic nu este cum a fost.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Am stat în gerul arzător al iernii pe
piscul cel mai înalt şi m-am confesat
din nou munţilor pentru a mă elibera
de tristeţi. Tocmai cădeam de pe pământ

în bolta cerească, când i-am spus demonului,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată
din nou." Am atârnat cuvintele în acea
linişte concretă şi expresivă. Am atârnat

liniştea în aer. Am înţeles sensul ei în
sine, precum şi sensul ei contrar. Cuvintele
şi liniştea erau precum găurile negre şi
stelele. În acea ardere spirituală

provocată de ger, mi-am găsit visele
insomniace ale destinului, precum şi
visele mele lucide aparţinând unui fatal
destin deturnat. Datorită Ţie, ele au putut

deveni gânduri amorţite şi vice-versa,
într-o modalitate mult mai precisă decât
cea a cântecelor lirice, care se puteau
descompune în sunete muzicale spre a

fi recompuse din nou. În acest realism
magic, strigătul meu tăcut a devenit ecou,
şi apoi, în mod definitiv, tăcere asurzitoare.
Era destul de evident faptul că demonul

făcea alpinism în jos. Am auzit doar un ecou,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată din nou."

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul farului

ultimul paznic de far
ca o numărătoare inversă
îşi adună secundele din valuri
pianista mângâie clapele
într-un ultim vals al iubirii
cad ploile
păzitorul farului
cu un buchet de scoici
o iubeşte pentru ultima oară
într-un vis

şi totuşi eşti atât de frumoasă
că soarele bate metanii în răsăritul lui
pe valuri
când te vede

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibraţie

Privirea mea decupează norii
de pe cer. Privirea mea devine
expresivă pentru tine. Norii
sunt gândurile tale, având
polaritatea iubirii. Această
iubire a noastră este, de fapt,
o 'dulce sclavie'. Căutăm
curcubeul de vise, cautăm
culoarea fericirii. Câteodată
obosesc atât de mult lângă
tine, printre meandrele sufletului
tău! Atât de mult obosesc, încât
îmi vine să plâng. Vibraţia glasului
tău devine lacrimă în zori. Atunci
iubirea pare că explodează în noi,
precum soarele pe cer. Aştept ca
Divinul să se aşeze frumos acolo,
în profunzimea sufletului şi să curgă
strălucind, precum apa curge pe pietre.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea era mai mult decât umană pentru mine. Ea era o zână, o silfidă, nu ştiu ce era - orice nevăzut vreodată de cineva, şi orice dorit vreodată de oricine. Eram înghiţit într-un abis de dragoste într-o clipă.

Charles Dickens în David Copperfield
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Adrian Păunescu - in memoriam

În noaptea primăverii chitarele cântau,
Le cerea cuvântul pentru cuvânt.
Necuvintele se dizolvau încet şi dispăreau,
Se dezrădăcinau şi deveneau pământ.

În noaptea verii chitarele strigau,
Din ele izvora iubire pentru iubire.
Durerile se dizolvau încet şi dispăreau,
Se dezrădăcinau, devenind amintire.

În noaptea toamnei chitarele plângeau,
Flacără din flacără în sine iluminând.
Se dizolvau cenzurile, se vizualizau
Cuvântul din cuvânt şi găndul din gănd.

În noaptea iernii corzile vibrau
Poezia în cântec, cântecu-n poezie.
Se dizolvau în noi şi generau
Fiori în suflet pentru veşnicie.

În noaptea vieţii adevărurile plângeau,
Cu degete-n "V" Adrian Păunescu le recita,
Se dizolvau vechi mentalităţi şi dispăreau,
Pentru o lume nouă ce-ar putea exista.

În noaptea morţii amintirile strigau,
Cu degete-n "V" Adrian însa tăcea,
Se dizolva ura toată, oamenii plângeau,
Ştiind că un neam fără suflet n-ar exista.

În noaptea eternităţii oamenii visau,
Cu degete-n "V" Păunescu definitiv pleca.
Se dizolvau evidenţe, oamenii gândeau,
Ştiind că un neam fără poezie n-ar exista.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se opri din povestit, aşteptând aprobarea comandantului, pentru a continua. El o privi, fugitiv. Îl intriga puţin acest lucru. Oare de ce tot aştepta mereu, în special aprobarea lui? Doar pentru că el era comandantul misiunii? De fapt, oare ce dorea de la el sau la ce se aştepta ea din partea lui?! Lia... Domnişoara Barbie... Frumoasă, inteligentă, brunetă; puţin ciudată... Îl punea în încurcătură. N-o înţelegea; era dificilă... Având aprobarea lui, Lia începu noua istorisire din mitologia popoarelor antice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marionete ţipând

Ochi crispaţi de frică,
Această frică paralizantă în faţa ploii de gloanţe,
Gloanţe ale cruzimii, cruzime care trebuie hrănită
Cu victime,
Aceste inocente victime ale urii,
Această ură îngrozitoare, care este alimentată cu dragoste
Atât de similară cu
Plăcerea care vine prin durere,
Această durere extremă, care dă frumuseţe nebuniei,
Această nebunie rotundă ca un roz-roşu rece hidratat,
Un roz-roşu ca o peteşie in edemaţierea gigantică Quincke
Însoţită de o respiraţie rece, zgomotoasă şi şuierătoare
Ca şi cum ai horcăi în timp ce cânţi un cântec,
Un cântec de dragoste pentru un dans al morţii,
O moarte dureroasă pentru marionete fierbinţi,
Păpuşi frumoase devenind manechine reci de ceară,
Manechine disperate, ţipând în ploaia lor roşie,
Ploaia de sentimente,
Sentimente roşii colorând momentele lor triste,
Momente reci pentru focuri de iarnă
În peştera umbrelor.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!